Home / Blog

Blog

Corectitudinea politică – înger și demon

Corectitudine politică - idol și demon
Corectitudine politică

Discriminarea nu va putea fi niciodată considerată, acceptată ca un element pozitiv în societate, atâta timp cât ea se naște din prejudecăți gratuite, sau izvorăște din ignoranță. Corectitudinea politică a ajuns la nivelul unei discriminări, așa numita „discriminare pozitivă”, prin care individul trebuie pălmuit ideologic pentru că albastrului îi spune albastru, iar răului – rău. Am ajuns în situația în care cutumele vremurilor nu mai sunt suficiente, în poziția în care trebuie să legiferăm ce este corect și ce este incorect în materie de exprimare liberă.

Read More »

Fratele mai mare al Islamului – Creștinismul

Fratele mai mare al islamuluiDupă atentatele de vineri noapte din Paris – Franța, islamul (radical) intră din nou în atenția presei și în preocupările oamenilor gâtuiți de atâtea orori ce se petrec ceas după ceas în toată lumea. Deja nu ne mai surprinde, nu ne mai miră, cinismul atentatorilor, dorința lor de a muri, disponibilitatea lor imediată de a renunța la lumea asta, păcătoasă, în speranța uneia mai bune după moarte.
În podcast-ul de-aici, Cristi a menționat importanța valorii intrinsece a vieții, o însemnătate ontologică, care nu se pierde indiferent de conjunctură, indiferent de timpul în care trăiești, ori de suferința (chiar și numai psihologică) de care ești marcat ca individ, viața având valoare indiferent de cum este trăită și în orice context socio-cultural.

Sistemele religioase, mai ales cele avraamice, respectiv creștinismul și islamul, ambele având ca geneză iudaismul (la rându-i o religie avraamică), au respect pentru viață doar în contextul existenței viitoare, a vieții ce va să vie, ca răsplată pentru cei aleși ori neprihăniți.

Negativismul lor (al acestor religii) cu privire la lumea actuală, scepticismul arătat față de instituțiile pământești, duce la o formă ciudată de nihilism religios. Fratele mai mare al islamului are acelasi ADN.

Read More »

Ce-i de făcut?! Și de ce alegerile anticipate nu sunt o soluție.

Ce-i de facutAm participat în serile de marți și miercuri la mișcarea stradală ce s-a format în urma tragediei de la Colectiv. Oamenii nu au ieșit îmbibați de cerințe clare și concrete. Nu au așteptări, nu (mai) cred în minuni, nu se simt reprezentați.
Dupa catastrofa de vineri (30.10.2015) simți nevoia să strigi, să urli la toate și la toți, vrei să te descarci, să îți arăți furia. Și urli împotriva sistemului reprezentat de politicieni, împotriva indolenței bisericii, împotriva conspiraționiștilor, împotriva blocurilor și clădirilor neechipate corespunzător, împotriva secțiilor medicale noi, inaugurate și nefolosite, împotriva autostrăzilor scumpe și crăpate la mai puțin de o lună de la darea în folosință.

Nu a fost un protest, cel puțin nu unul vehement. A fost un act de prezență, a fost urletul oii (nu doar un behăit) împotriva ciobanului ce-i tunde lâna și îi valorifică laptele, a fost urletul spaimei în fața morții, a revoltei împotriva cuțitului ascuțit dinaintea paștelui și nu în ultimul rând plânsul pierderii celor dragi.

Read More »

Ziua în care creștinismul s-a dovedit mort

crestinismul mortVineri, 30 octombrie 2015, un incendiu într-un club din București avea să șocheze întreaga Romanie. Aproximativ 500 de tineri ce asistau la un concert rock, au fost surprinși de un incendiu violent, ce s-a întins în câteva fracțiuni de secunda în toată încăperea. La ora aceasta 27 de tineri au murit și încă cca 200 sunt răniți, dintre care mulți se află într-o stare gravă, necesitând transplanturi de piele și mai multe zeci de intervenții chirurgicale.

Toată această scenă groaznică s-a petrecut în seara de dinaintea celei în care în țările „păgâne” se sărbătorește Halloween-ul, o sărbătoare catalogată ca fiind patronată de Satana, de însuși Diavolul ce vineri seară s-a manifestat prin muzica rock cântată în clubul cu pricina.

Creștinismul, prin reprezentanții săi prezenți în mediul virtual, a arătat hidos astăzi. Mult mai hidos decât orice costumație și orice comportament diavolesc. Mulți au spus că tinerii morți, accidentați, trumatizați pe viață, au primit ceea ce au meritat. Și am găsit mai multe exemple: Creștin Total, Moldova Creștină și sute de postări pe facebook ce fac aluzia la o pedeapsă divină, sau cel puțin la o retragere premeditată a protecției supranaturale.

Read More »