Home / Despre noi

Despre noi

Salut!

Suntem Cristi și Claudiu și ne aflăm la începutul unui proiect prin care ne propunem să prezentăm, să desfacem, să analizăm și să dezbrăcăm de toate hainele orice subiect pe care îl găsim interesant.

Cu alte cuvinte, încercăm să realizăm un podcast în care vom dezbate subiecte din ariile: social, politic, economic, filozofic, religios sau pur și simplu subiecte care, credem noi, v-ar interesa și pe voi!

Ideea a pornit din dorința de a împărtăși cu alții ce credem noi și nu numai: dorim să aducem informații noi, interesante, bine documentate, să întoarcem subiectul pe toate fațetele și chiar să aducem specialiști în diverse domenii. Facem lucrul acesta fără vreun beneficiu financiar, dar sperăm că aducând în discuție subiecte care ne privesc să înțelegem mai bine, atât noi, cât și voi, societatea în care trăim.

Cum ne alegem subiectele? Pornim în primul rând de la ceea ce ne preocupă pe noi și care ar putea prezenta interes și altora. Totodată, evenimentele politice, economice, sociale, care se desfășoară în jurul nostru, la nivel local sau la nivel mondial, prezintă o altă sursă substanțială de idei. De asemenea, vrem sa primim de la voi sugestii, așa că ne puteți scrie aici și vom încerca să abordăm propunerile voastre.

Puteți folosi următorul formular de contact:

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Subiectul

Mesaj