AUTENTICITATEA PROTOCOALELOR ÎNȚELEPȚILOR SIONULUI

 

Spectaculosul proces de la Berna s-a terminat prin eșecul jidă­nimii reclamante.

Protocoalele Înțelepților Sionului rămân un document care, grație acestui proces, sunt recunoscute și mai autentice, din moment ce, pentru a le dovedi falsitatea, jidănimea n-a găsit altă cale decât coru­perea unui magistrat pentru a pronunța o sentință eronată, bazată pe un articol de lege inaplicabil în cazul acesta, violând procedura legală, utilizând documente nelegalizate sau false și stenografi plătiți de ea.

În diverse scrieri, opunându-se atotputernicei mafii khazaro-jidovești și proclamând autenticitatea absolută a Protocoalelor, autori de pretutindeni arată că în toate punctele și aspectele ei, politica jidovească se face con­form directivelor și principiilor enunțate în acest curios și controversat  text, coincidență ce a fost punctul de ple­­care al multor autori și numeroase publicații pe această temă. În Protocoalele Înțelepților Sionului și Politica mondială jdovească (Munchen, editura Hoheneichen), Alfred Rosenberg concluzionează controversa prin următoarea remarcă :

« Tezele și documentele citate nu permit nicio îndoială privind analogia de gândire dintre Protocoalele Înțelpților Sionului și alte scrieri jidovești. În toate detaliile, punctele și citatele ei, politica mondială actuală este pe de-a-ntregul conformă planului general conceput și expus în aceste Protocoale ».

Nu trebuie să fi politolog pentru a vedea că linia generală a gândirii jidovești și concepția Protocoalelor Sionului concordă cu profețiile Vechiului Testament, privind hegemonia mondială a popo­rului ales, mai exact și mai clar a jidănimii[1], a doctrinelor talmudiste, cabaliste. Cu diverse ocazii, direct sau indirect, autentici­tatea Proto­coalelor Sionului a fost recunoscută de diverse perso­nalități jidovești, de tendință anti-sionistă, uneori anti-jidovească, de exemplu scriitorul iudeo-german Gerald Menuhin (autorul cărții Spune adevărul și fă-l de rușine pe Diavol (2017), jidovul austriac Arthur Trebisch (autorul cărții Spiritul german și iudaismul, Viena, 1921), rabinul creștinat Iacob Brafmann (autor al Cărții Kahalului, Vilna, 1868), rabinul din Moldova, creștinat și el, Nuhăm-Neofit, autor al Înfruntării Jidovilor, (mânăstirea Neamț-Iași, 1803), singura carte, din istoria României, arsă într-o piață publică (Iași, 6 martie 1803), etc.

Iată ce spune Arthur Trebisch despre Protocoalele Înțelepților Sionului:

« Nu putem avea nicio îndoială privind autenticitatea Proto­coalelor Înțelepților Sionului. Cel care, ca mine, a simțit scopu­rile și intenția vieți noastre econo­mice, politice și spirituale, în chiar ideile acestor documente secrete, are deplina certitudine că este vorba de declarații autentice, marcate de amprenta spiritului suplu al jidanilor ce aspiră la hegemonia mondială. Ele sunt atât de autentice, de adevărate, încât niciun spirit arian (chiar împins la falsuri și calomnie, de ura antisemtă) nu ar putea fi capabil să conceapă, într-un fel sau altul, aceste metode de luptă, aceste planuri, viclenii și înșelătorii ». (ed. cit., p. 74).

Cu ajutorul Iudeii, probabil la instigarea acesteia, Asirienii cuceresc Federația Israel în anul 722, ducând în robie, la Ninive, mare parte dintre membrii celor zece triburi. Începând cu anul 722, Israelul încetează să existe ca entitate politică și ulterior, cel puțin aparent, ca popor. Asta nu înseamnă însă că marea majoritate a membrilor celor zece triburi chiar au fost duși în robie, că apoi au dispărut cu totul.

Pe vremea lui Isus, la Nordul Iudeii exista orașul Samara (vechea capitală a Israelului), apoi Galileea, patria lui Isus. După șapte sau opt secole de la cucerirea Israelului de către Asirieni, Iudeii continuă să urască pe Samariteni, care erau urmașii vechilor locuitori ai Federației Israel, indiferent de trib. Ura Iudeilor față de Israelieni (numiți Samariteni) era atât de mare încât Samariteanca, din căldarea căreia Isus a băut apă, s-a mirat că acesta, pe care îl știa iudeu, acceptă să bea apă din căldarea și din mâna ei.

Concluzie: chestiunea celor « zece triburi dispărute » trebuie reexaminată din această perspectivă. Pe de altă parte, jidovimea de astăzi nu coboară decât într-o foarte mică măsură din vechii iudei, obligați de romani la exil sau robie (131-132). Peste 90% din jidănimea actuală nu provine din vechea Iudee, nu este de origine semită. Patria celor mai mulți jidovi din ultimele douăsprezece secole este vechiul Imperiu Khazar, convertit la iudaism în anul 740, sub regele Bulan.

Ultimă observație : Statul Iudeo-Khazar de astăzi nu are niciun drept sau justificare istorică să se numească Israel. Israelul și Israeliții s-au risipit și amestecat cu celelalte seminții din regiune, contribuind la diversitatea acestora. Foarte probabil, mulți dintre Palesti­nienii și Arabii de astăzi sunt urmași ai vechilor Israelieni, nu atât dispăruți cât urâți și disprețuiți de vechii Iudei și de noii Jidani sau Iudei-sintetici, adică urmașii Khazarilor convertiți la iudaism, în secolul al VIII-lea.

[1]. De ce mai exact și mai clar a jidănimii, nu a lui Israel? Pentru că inclusiv Biblia abuzează nepermis de termenul ”Israel”. Conform Bibliei și Istoriei, după împărțirea Palestinei cucerite, între cele douăsprezece triburi legendare, acestea au format două State distincte, permanent îndușmănite între ele: Israel cu capitala la Samara, în nordul Palestinei, și Iudeea, cu capitala la Ierusalim, în sudul Palestinei. Statul Israel era o federație compusă din zece triburi, Iudeea fiind un Stat mai mic, compus numai din două triburi (Iuda și Benjamin). Aceste două State s-au războit continuu, lucru ce reiese din lectura multor pasaje biblice. Motivul neînțelegerii dintre Israel și Iudeea a fost unul religios. Foarte curând, Israelul și federația lui au renunțat la exclusivismul și terorismul religios al lui Moise, membrii celor zece triburi fiind liberi să se căsătorească fără aprobare rabinică, cu orice persoană de sex opus, nu neapărat membru al vreunuia dintre cele zece triburi. De asemenea, fără să renunțe probabil la tăierea împrejur, Federația Israel a renunțat la sacrificarea rituală a primului născut, pe care federația Iudeea a menținut-o până după întoarcerea din robia babiloniană (530-525, era veche).

Spre Anti-Librărie