MARELE PROCES DE LA BERNA, ELVEȚIA

 

După doisprezece ani, în 1933, jidănimea a încercat recunoaș­terea falsi­tății Protocoalelor Sionului prin sentința unui tribunal. La 26 iunie 1933, Liga Israelită din Elveția și Comunitatea jidănească din Berna au depus plângere, la Tribunalul cantonal din Berna, cerând interzicerea recentei broșuri a editurii Hammer, intitulată Protocoalele Sioniste și distri­buită, cu ocazia unei reuni­uni de apărare și protecție a tineretului elvețian contra perfidiei jidovești. Potrivit plângerii depuse de recla­manți, broșura în chestiune aparținea literaturii subversive, deci trebuia declarată ilegală și interzisă. Plângerea reclamanților se baza pe articolul 14 al Legii privind filmele și măsurile contra literaturii subversive, lege promulgată la 10 sep­tembrie 1916, valabilă în cantonul Berna. Conform acestei legi elvețiene :

«… Se interzice imprimarea și difuzarea scrierilor subversive, mai ales a operelor a căror formă și al căror text sunt de natură a incita la crimă, care sunt suscep­tibile de a pune în pericol bunele moravuri, a ofensa pudoarea, a exercita un efect brutal sau a provoca scandal ».

Cinci elvețieni au fost acuzați pentru distribuirea broșurii respective. Printre cei cinci se găsea muzicianul Silvio Schnell și arhitectul Theodor Fischer.

Prima ședință a procesului a avut loc la 16 noiembrie 1933 și a fost condusă de președintele Tibunalului Berna, judecătorul Walter Mayer. Cu această ocazie, avocații reclaman­ților au cerut expertizarea autenticității Protocoalelor Înțelepților Sio­nului. Avocații acuzaților s-au opus acestei cereri, întrucât o astfel de expertize nu era prevăzută de legea pentru pretinsele scrieri subversive. Legea prevedea numai stabilirea faptu­lui dacă un text oarecare violează sau nu prevederile în vigoare, indi­fe­rent că este autentic sau nu este autentic.

Depășind cadrul legal, judecătorul Walter Mayer a ordonat experti­za Protocoalelor, numind experți pe profesorul universitar A. Baumgarten, din Basel, la cererea reclamanților, și pe pastorul L. Munchmeyer, din Oldenburg, la cererea acuzaților. Scriitorul pro-jidan C. A. Loosli, din Berna-Bümplitz, a fost numit expert principal.

Speriat de amploarea procesului, de nelipsitele amenințări, în astfel de situații, pastorul-expert, propus de acuzați, s-a desistat, pensi­onându-se. Ceilalți doi experți, unu al reclamanților și altul propus de tribunal, au depus rapoartele de expertiză în oct. 1934, dată la care Tribunalul a constatat că acuzații au rămas fără expert.

A două înfățișare a tribunalului a avut loc între 29 și 31 octom­brie 1934. Reclamanții s-au prezentat însoțiți de 15 martori, majoritatea jidani originari din Rusia. Considerând că autentici­tatea Protocoalelor Înțelepților Sionului nu este în cauză, ceea ce era perfect exact, din punct de vedere legal, apărarea a prezentat un singur martor, pe scriitorul Doctor Alfred Zander, din Zürich.

După ce a audiat martorii acuzării, care susțineau inexactități evidente, judecătorul s-a considerat obligat să facă apel la încă un expert și la alți mar­tori, amânând procesul pentru data de 6 noiembrie 1934, când, la cere­rea apărării, tribunalul a admis noul expert al acesteia, locotenent-colo­nelul în retragere Ulrich Fleisch­hauer, director la Welt-Dienst (Serviciul Mondial) din Erfurt. Cu aceeași ocazie, apărarea a propus patruzeci de martori, următoarea înfățișare fiind fixată la data de 15 ianuarie 1935.

La 15 ianuare 1935, expertul apărării Ulrich Fleischhauer a prezentat tribunalului Raportul de expertiză[1], prin care dovedea că acuzarea și mar­torii acesteia nu au nicio dovadă valabilă cu privire la falsficarea Proto­coalelor Înțelepților Sionului, totul pledând în favoarea autenticității acestui document. Dovada autenticității Protocoalelor era evidentă și neîndoielnică. Totuși, sub influența urletelor jidănimii, judecătorul avu slăbiciunea să refuze apărării dreptul și posibilitatea de a spune ce considera că trebuie spus, de a demasca totul. Cumpărat de Jidani sau intimidat de protestele zgomotoase ale sioniștilor, judecătorul președinte al tribu­nalului, Walter Meyer, a refuzat, fără motiv, să audieze cei patruzeci de martori ai apărării, deși aceștia fuseseră acceptați, în ședința din 6 noiembrie 1934.

A treia înfățișare a procesului a durat 15 zile, de la 29 aprilie la 14 mai 1935, în care timp cei trei experți și-au prezentat concluziile orale, prin viu grai. Cei doi experți ai acuzării au susținut teza falsității Protocoalelor Înțelepților Sionului, pe care le-au considerat plagiate după cartea lui Maurice Joly, asupra căreia vom reveni. De asemenea, experții acuzării au acceptat ca demne de încredere declarațiile prințesei Radziwill și ale contelui de Chayla, conform cărora Ratchkovsky ar fi plagiatorul, scopul lui fiind calom­­nierea jidănimii. Cât despre datele, incontestabil false, ale prințesei Radziwill, expertul acuzării, Baumgarten, declară că aceasta s-a înșelat vor­bind de anul 1905[2].  Expertul Loosli însă co­misese un fals deliberat, menționând în raportul său scris, că decla­rațiile prințesei Radziwill, fuseseră datate în anul 1895 în loc de 1905, fără ca Tribunalul să ia cunoștință de această modificare. Presat de avocații și experții apărării, Loosli declară că anul 1905 a fost o eroare strecu­rată de un ziar american, pe care nu l-a putut numi, și pe care el, Loosli, o îndreaptă !

Experții acuzării trecură sub tăcere afirmațiile prințesei Radzwil, care vorbise de Războiul ruso-japonez și Revoluția din 1905, ceea ce exclude faptul că prințesa s-ar fi înșelat, confundând anii 1895 și 1905, pretinsa eroare a unui ziar american devenind o găselniță fără valoare.

În expunerea concluziilor sale, care a durat mai multe zile, Ulrich Fleischhauer a respins Raportul experților acuzării, demonstrând că prin­țesa Radziwill a fost o cunoscută intrigantă și aventurieră, condamnată de Tribunalul din Cap pentru falsificarea unor documente bancare. Dovedită hoață, declarațiile inexacte ale prin­țesei, privind originea Protocoalelor Înțelepților Sionului, nu pot servi de bază pentru o argumentare juridică în fața unui Tribunal demn de acest nume.

În ce privește contele de Chayla, expertul Ulrich Fleischhauer arătă că, în 1920, acesta a fost șeful propagandei armatei lui Wranghel, în care calitate fusese demascat ca agent bolșevic și expulzat în mod rușinos din Armata Albă. Condamnat la moarte pentru trădare, execuția sentinței a fost amânată, grație intervenției suspecte și insistente a ambasadorului Franței, care, apoi, l-a ajutat să evadeze.

În lumina expertizei lui Fleishhauer, orice tribunal imparțial ar fi recu­noscut falsitatea declarațiilor prințesei Radziwill și ale contelui Chayla. Judecătorul din Berna, Walter Meyer, nu a ținut cont de expertiza lui Fleishhauer, considerând-o un șir de elucubrații inspirate de senti­mentele sale anti-jidănești.

Prin sentința din 14 mai 1935, judecătorul Meyer condamnă acuzații Silvio Schnell și Theodor Fischer la amendă de 20, respectiv 50 de Franci, plus plata cheltuie­lilor de judecată, în valoare de 32 270 de franci elvețieni, primul fiind condamnat pentru difuzarea Protocoalelor Înțelepților Sionului, tipărite de editura Hammer, iar al doilea pentru publici­tatea făcută Protocoalelor în ziarul său Der Eidgenosse (Confederatul) și pentru un articol anti-jidănesc, publicat în același ziar. În moti­varea sentinței sale, judecătorul Walter Meyer declară că Protocoalele Înțelep­ților Sionului sunt un fals ce încalcă articolul 14 al legii elvețiene privind filmele și măsurile contra literaturii subversive, lege adoptată de Cantonul Berna la 10 septembrie 1916.

Prima sentință a Tribunalului din Berna a fost un triumf pentru jidăni­mea mondială! În sfârșit, un tribunal elvețian, a condamnat și stigmati­zat Protocoalele Înțelep­ților Sonului, considerându-le false.

Condamnații Silvio Schnell și Theodor Fischer au făcut recurs în fața Camerei Corecționale a Curții de Apel din Berna. Prin recursul lor, ambii condamnați cereau casarea sentinței și retrimiterea dosarului în fața Tribunalului de primă instanță, pentru achitare, pur și simplu. Din punct de vedere legal, recursul lor nu putea fi respins pentru că judecătorul Walter Meyer încălcase legea : procesele verbale ale declarațiilor marto­rilor nu fuseseră redactate de stenografii oficiali ai tribunalului ci de steno­grafi particulari, plătiți de jidănime, ceea ce constituia o flagrantă încălcare a procedurii. În plus, judecătorul Walter Meyer nu ceruse marto­rilor acu­zării să semneze declarațiile redactate, în numele lor, de către stenografii plătiți de jidănime.

Ca motiv suplimentar de casare a sentinței judecă­torului Walter Meyer, Silvio Schnell și Theodor Fischer arătau că docu­mentele prezentate de expertul Loosli nu aveau valoare juridică, provenind din serviciile Guvernului sovietic de la Moscova și prezentate Tribunalului din Berna fără legalizarea și certificarea conformă cu originalele. În plus, traducerea Doctorului Lifschitz, din Berna, com­porta omisiuni și contra­sensuri evidente.

Procurorul Curții de Appel Berna a fost nevoit să admită valabi­litatea acestor erori și încălcări flagrante ale procedurii.

Totuși, odată dosarul revenit în fața Tribunalului de primă instanță, acesta respinge recursul, declarând că sentința nu conține niciun viciu de formă, așa că nu se justifică revizuirea unui proces foarte costisitor.

Fără altă dezbatere sau judecată, noua decizie-sentință a Tribunalului Berna fu pronunțată la 1 noiembrie 1937, cei doi condamnați fiind practic achitați. Acuzatul Theodor Fischer fu totuși amendat cu o sumă ce urma să intre în contul cheltuielilor Statului. Amenda aceasta era justificată de articolul « Tinere fete elvețiene, feriți-vă de depravații, futălăii și per­verșii sexuali jidani ».

În expunerea de motive a deciziei sale, judecătorul Peter arăta că legea privind scrierile subversive nu prevede nicio expertiză, deci expertiza ordonată de judecătorul Walter Meyer trebuie socotită act superflu și neavenit. Judecătorul Tribunalului de primă instanță ar fi trebuit pur și simplu să decidă dacă textul Protocoalelor Înțelepților Sionului violează sau nu violează legea, fără să se ocupe de auten­ticitatea sau neauten­ticitatea lui.

Pe de altă parte, textul Protocoalelor nu putea fi considerat scriere  subversivă, neavând niciun fel de caracter imoral, nneîndemnând pe nimeni la vreo crimă. Fiind vorba de o scriere cu caracter politic, Protocoalele Înțelepților Sionului trebuiau judecate pe baza drep­turilor și libertăților recunoscute ideilor și scrierilor politice, de orice fel.

Procesul Protocoalelor Sionului durase patru ani. Prin martori minci­noși, prin eliminarea martorilor apărării, prin redactarea proceselor verbale ale ședințelor de către stenografii plătiți, prin utilizarea unor piese justifi­cative ilegale, prin traduceri eronate și expertize tendențioase, jidănimea voise să demonstreze falsitatea Protocoalelor. Grație unui judecător de etnie jdovească, membru al unui partid marxist, utilizând o lege inapli­cabilă în cazul respectiv, în prima instanță jidănimea reușise să obțină o sentință judiciară ce proclama că Protocoalele Înțelepților Sionului sunt false. Triumful jidănimii a fost efemer, Curtea de Appel anulând sentința Tribunalului de primă instanță.

Deși Curtea de Apel a constatat erorile grosolane comise de judecătorul Walter Meyer, în conducerea procesului de primă instanță, deși ilegalitățile de procedură și partizanatul expertului Loosli au fost constatate, presa jidănească avu tupeul să declare : « Este adevărat că Silvio Schnell a fost achitat, legea scrierilor subversive nefiind aplicabilă în cazul acesta : totuși, falsul Protocoalelor a fost recunoscut de justiție, experții și martorii furnizând dovezi acceptate de Tribunalul de primă instanță ». Intenția presei jidovești este clară. În cazul de față, ca în multe altele, presa jidovească ține cu tot dinadinsul, prin orice mijloace, să inducă în eroare opinia publică.

Din moment ce Curtea de Apel a constatat că procedura urmată în procesul de primă instanță a fost ilegală, din moment ce această procedură a fost părtinitoare, în favoarea jidănimii reclamante, concluziile expertului Loosli au pierdut orice interes, argumentele politice ale judecătorului Walter Meyer fiind opiniile personale ale unui incompetent. Pe deasupra, aceste opinii sunt bazate pe tot felul de falsuri.

[1]. Fleischhauer Ulrich, Raport de expertiză pentru Procesul de la Berna, Editura U. Bodung, Erfurt 1935, 416 pagini.

[2]. Ediția-ziar (Znamia-Stindarul, 1903), a Protocoalele Înțelepților Sionului, face impo­sibilă afirmația prințesei Radziwill, că Protocoalele ar fi fost redactate în 1905, fără să mai socotim inexistența lui Golovinski, printre subordonații lui Ratchkovsky.

Spre Anti-Librărie