VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT  –  III

CĂLĂTORIA LA ROMA

 

 

 Roma… tot ce e groaznic şi ruşinos pe lume e din belşug aici, găsind o numeroasă clientelă…

Tacit, Anale, XV, XLIV

 

Călătoria lui SSPP la Roma are loc sub aceleaşi fericite auspicii. El a fost încredinţat sutaşului Iuliu, din Cohorta I, Legiunea Augusta, compusă din mercenari sirieni, căreia din această cauză i se mai spunea şi Legiunea siriană. Împreună cu cei doi se îmbarcă şi Aristarc, macedonean din Salonic, colaborator al lui SSPP, tova­răş de captivi­tate al acestuia. Cu aceeaşi ocazie au fost îmbarcaţi şi prizonieri adevăraţi, partizani zeloţi sau criminali de drept comun, destinaţi jocurilor de Circ şi animalelor sălbatice.

Nava Adramyttium ridică ancora şi părăsi Cezareea Maritimă la începutul toamnei anului 60, făcând o primă escală chiar a doua zi, la Sidon, în Fenicia. Executând ordine primite din vreme, centu­rionul Iulius îl lăsă pe SSPP să-şi viziteze prietenii şi să primească de la ei cele de cuviinţă. Înaltele favoruri şi protecţia misterioasă continuă.

Nu amintim peripeţiile călătoriei lui SSPP, navigaţia maritimă nefiind pe atunci tocmai simplă, nici fără riscuri. Cititorul găseşte acestea în Faptele Apostolilor, de la XXVII, 1 la XXVIII, 16.

SSPP debarcă la Pouzzoles, golful Napoli, iar Faptele Aposto­lilor continuă cu mistificările şi bufoneriile călugărilor copişti. Fiecare să judece : « Găsind acolo fraţi, am fost rugaţi să rămânem la ei şapte zile. Şi aşa am venit la Roma. Si de acolo, auzind fraţii cele despre noi, au venit întru întâmpinarea noastră până la Forul lui Apius şi la Trei Taverne, pe care, văzându-i, Pavel a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat. Iar când am intrat în Roma, sutaşul a predat pe cei legaţi comandantului taberei, iar lui Pavel i s-a îngă­duit să locuiască aparte, cu ostaşul care îl păzea ». (F. A., XXVIII, 14-16).

Suntem obligaţi să admitem că la Pouzzoles, sutaşul Iuliu a fost invitat de către fraţi şi că acceptat, el, ofiţer roman însărcinat cu o misiune, să rămână o săptămână întreagă printre Iudeii mesianişti, deci suspecţi. Oare cum au ajuns aceşti fraţi mesianişti în Italia, căci decre­tele lui Tiberiu şi Claudiu nu au fost niciodată abrogate ? În mod normal, nu putea fi vorba decât de sclavi iudei. Greu de crezut că aceştia puteau invita un sutaş roman, cu însoţitorii lui. Şi mai greu de crezut este că un ofiţer roman şi-ar fi riscat misiunea şi viaţa, compromiţându-se, pe deasupra, într-un astfel de mediu.

Alţi Iudei, din Roma, îl întâmpină pe SSPP la Forum Appius şi Via Apppiana, la 64 de kilometri de Roma. Alţii vor veni numai până la Trei Taverne, la 49 de kilometri de capitală. Dus şi întors, asta face 130 de kilometri pentru primii şi aproape o sută pentru cel de al doilea grup. Prea multe onoruri pentru un Iudeu oarecare, sclavii iudei dispun de prea mult timp liber, iar cine îndrugă astfel de bazaconii riscă să nu fie crezut nici când se întâmplă să spună adevărul.

Vom continua seria incredibilităților, nu înainte însă de a întreba : cum se face că Faptele Apostolilor vorbesc de fraţi, deci creştini, la Roma; apoi, după câteva versete, spun exact contra­riul : « Şi după trei zile, Pavel a chemat la el pe cei ce erau frun­taşii Iude­ilor[1]. Şi adunându-se, zicea către ei : Bărbaţi fraţi, deşi eu nu am făcut nimic împotriva poporului (nostru) sau a datinilor părin­teşti, am fost predat de la Ierusalim în mâinile Romanilor. Aceştia, după ce au cerce­tat, voiau să-mi dea drumul, fiindcă nu era în mine nicio vină vrednică de moarte. Dar Iudeii, împotrivindu-mi-se, am fost nevoit să cer să fiu judecat de Cezarul, dar nu că aş avea de adus vreo vină neamului meu.

Pentru această cauză v-am chemat, să vă văd şi să vor­besc cu voi, căci pentru nădejdea lui Israel mă aflu în acest lanţ. Iar ei au zis către el : Noi nu am primit din Iudeea nici scrisori despre tine, nici nu a venit cineva dintre fraţi, ca să ne vestească sau să ne spună ceva rău despre tine. Dorim să auzim de la tine cele ce gândeşti ; căci eresul acesta nu este cunos­cut, că pretutindeni i se stă împotrivă » (F.A., XXVIII, 17-22).

Iată câteva observaţii foarte jenante pentru redactorii anonimi ai Faptelor Apostolilor :

1) Deşi prizonier, SSPP are posibilitatea şi autoritatea necesară convocării fruntaşilor iudei. Foarte surprin­zător…

2) Pe cei convocaţi, SSPP îi numeşte fraţi, ca pe cei ce l-au întâmpinat la Trei Taverne şi Forumul Appius. El nu face nicio dife­renţă între ei, ceea ce dovedeşte că este vorba de aceiaşi.

3) Fruntaşilor convocaţi, SSPP nu le vorbeşte de o nouă religie ci de o speranţă a Israelului. Despre ce speranţă ar fi putut fi vorba dacă nu de scuturarea jugului roman ? Ori, lupta zeloților, mesia­nismul, însemna această speranţă…

4) SSPP nu poartă lanţuri, dar e obligat, pe timpul depla­sărilor în oraş, să poarte o legătură ce-i uneşte pumnul său drept cu cel stâng al legionarului care îl păzeşte. La el, în locuinţa sa romană, SSPP este absolut liber, conform reglementării custodia militaris, captivitate onorifică, pe bază de cuvânt de onoare.

5) Fraţii ce îl întâmpină la Roma şi de care vorbesc fruntaşii iudei, nu sunt creştini, pentru că, imediat după, aceiaşi fruntaşi declară că nu ştiu nimic despre partida căreia îi aparţine SSPP, ştiind numai că pretutindeni, în alte părţi, i se face opoziţie. Aceşti fraţi sunt însă Iudei, de vreme ce sunt în contact imediat cu ceilalţi. Rezultă că, pe atunci, la Roma, nu existau încă creştini, în sensul pe care acest cuvânt îl va căpăta mai târziu, sau în acela al Iudeilor din palatul Salomeei a II-a, regina Armeniei.

6) Nu este vorba de o religie nouă ci de o partidă opţională. Sfântul Jérôme, în Vulgata latină foloseşte termenul de sectă, care înseamnă la fel de bine facţiune politică, partid sau sectă religioasă. Cele mei vechi manuscrise greceşti utilizează cuvântul aïresis, care înseamnă tot sectă, partid, facţiune, cu sensul de erezie (ce decur­ge), în ambele domenii, politic sau religios. Nu este deci tocmai simplu de precizat despre ce a vorbit SSPP atunci, în faţa frun­taşilor iudei din Roma, care, proba­bil, erau cu toţii mai curând sclavi.

Venind din Pouzzoles, via Trei Taverne, SSPP a fost obligat să treacă prin Velletri şi să traverseze munţii Albains, de la înălţimea cărora a putut contempla Roma pentru prima dată.

Coborînd munţii Albains, pe via Appiana, SSPP pătrunse în Roma pe Poarta Capene, situată cam pe amplasamentul actual al Porţii Sfântul Sebastian. Conform câtorva manuscrise, sutaşul Iuliu l-a pre­dat pe SSPP şi pe ceilalţi prizonieri unui anumit ofiţer, care nu putea să fie decât praefectus castrorum, ce comanda probabil lagărul milites peregrini sau castra peregrinorum, pe care, în lim­baj militar actual, îl putem numi lagăr de tranzit, al trupelor în trecere.

Imediat însă, SSPP a fost transferat la Castro pretorio, lagărul princi­pal al pretorienilor, nu departe de Via Nomentane, apoi predat defi­nitiv ofiţerului reprezentant al Prefecturii Pretoriului. Aici însă dăm peste altă surpriză.

Ca din întâmplare, prefectul Pretoriului era Afranius Burrhus, prieten al lui Annaeus Seneca, ambii consilieri ai împăratului Nero, ei înşişi foşti prefecţi ai Pretoriului. Cititorii înţeleg că întâm­plarea aranjează lucrurile, dar prea multele întâmplări nu pot fi întâm­plătoare. Afranius Burrhus era stoic, admiratorul sistemului filo­sofic al lui Zenon din Citium, la sfârşitul secolului IV, era veche. Seneca a fost şi el stoic.

Aşa numitul elogium, adică raportul lui Porcius Festus despre acest civis romanus, care a fost SSPP, nu i-a putut fi decât favo­rabil, compor­tamentul procuratorului, al regelui Agripa şi al prinţe­sei Berenice, faţă de SSPP, lăsând să se înţeleagă acest lucru. Festus îl întrerupe pe SSPP şi îi spune prieteneşte : « Pavele, eşti nebun ! Învăţătura ta cea multă te duce la nebunie ! » (F.A., XXVI, 24) ; apoi, în cadrul discuţiei animate, regela Agrippa declară că numai puţin lipseşte să « mă îndupleci să mă fac şi eu creştin ». (F. A., XXVI, 28). Observăm că aceste foarte importante personaje nu îl tutuiesc, i se adresează la plural, cu formulele de politeţe ale lumii bune, într-un limbaj necunoscut la vremea respectivă, în întreg Imperiul roman.

Ambii regretă că SSPP a recurs la procedura cesare apello căci, după cum declară regele Agrippa lui Festus, « Acest om putea să fie lăsat liber, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezarul ». (F. A., XXVI, 32). Niciunuia, dintre cei doi, nu îi trece prin cap că SSPP are planul său, bine gândit şi decis de mult, trebuind neapărat să meargă la Roma, pentru punerea în practică a planului stabilit cu Menahem, încă de pe când erau la Antiohia, planuri a căror dată exactă fusese fixată atunci. Vom înţelege totul când flăcările teribi­lului incendiu vor cuprinde Roma…

Revenind la raportul elogios al lui Porcius Festus, acesta a dispă­rut cu ocazia naufragiului din largul Insulei Malta, pe timpul traver­sării Mediteranei. Accidentul n-a avut prea mare importanţă, sutaşul Iulius înlocuindu-l fără probleme, pe baza instrucţiunilor primite de la Porcius Festus, înaintea plecării din Cezareea. Bunăvoinţa abso­lută, pe care a avut ordin să o manifeste permanent în favoarea lui SSPP pleda clar în favoarea acestuia. De altfel, în Epistola către Romani, SSPP deja îşi pregăteşte viitoarea misiune în capitala Imperiului, după cum citi­torii pot aprecia singuri !

Pe când era la Corint, unde a beneficiat de protecţia eficace a pro-consulului Gallion, în iarna 51-52, câţiva ani buni mai înainte, planul fusese stabilit, în care scop a expediat faimoasa Epistolă către fraţii din Roma. La acea dată, SSPP ştia deja unde trebuie să lovească, cunoş­tea protecţiile eventuale, de care putea beneficia. Pentru a înţelege, este suficient să citim cu atenţie salutările finale :

« Îmbrăţişaţi pe Apelles, cel încercat în Cristos, şi pe Stahis, iubi­tul meu. Îmbrăţişaţi pe cei din casa lui Aristobul. Îmbrăţişaţi pe Irodion, cel de un neam cu mine. Îmbrăţişaţi pe cei din casa lui Narcis, care sunt în Domnul. Îmbrăţişaţi pe Trifena şi pe Trifosa, care s-au ostenit în Domnul. Îmbrăţişaţi pe iubita Persida, care mult s-a ostenit în Domnul ». (Romani, XVI, 10-12).

Cine sunt cei din casa lui Aristobul ? Cine este Irodion, ruda lui SSPP ? Cine sunt cei din casa lui Narcis ? Aceştia sunt protectori la fel de puternici ca cei de la Ierusalim şi Cezareea. Deja la Corint, e clar că Gallion, fratele lui Seneca, îi vorbise de importanţa călăto­riei la Roma. Ajuns în capitala Imperiului, graţie aceluiaş Gallion, SSPP este preluat de Afranius Burrhus, prefectul Pretoriului, pri­eten cu Seneca, consilier şi fost preceptor al lui Nero, după cum am mai spus. Bineînţeles, credin­cioşii orbi vor vorbi de un miracol în plus, încă o minune a lui Dumnezeu ! În aceste coincidenţe, istori­cul lucid nu vede însă mâna lui Dumnezeu ci un plan bine elaborat, pus la punct până în cele mai mici amănunte.

Efectiv, cei din casa lui Aristobul sunt servitorii lui Aristobul II, favoritul lui Nero, care, în anul 54, a primit regatul Micii-Armenii, din partea acestuia, apoi, în anul 60, o parte din Marea Armenie şi în anul 70 regatul Chalcis. Aristobul este al doilea soţ al Salomeei a II-a, nepoată directă a lui Irod-Cel-Mare, muza lui Isus, care l-a susţinut cu bani în lupta contra Romei, despre care Evanghelia lui Toma spune unele lucruri stupefiante :

« Salomea zise : Cine eşti tu bărbate ? De unde vii, de te-ai urcat în patul meu şi ai mâncat la masa mea ?… Iar Isus răspunse : Sunt cel ce a ieşit din cel ce îi este egal. Mi s-a dat ceea ce este al tatălui meu… Salomea răspunse : Sunt discipola ta… ». (Evanghelia după Toma, LXV, manuscris copt din secolul al IV-lea, descoperit la Khenoboskion, Egiptul de Sus, în 1947, traducerea lui Jean Doresse, Paris 1959, editura Plon[2]).

Din această recăsătorie, Salomea a II-a şi Aristobul III avură trei băieţi : Irod, Agripa şi Aristobul. Irodion, adică micuţul Irod, este fiul cel mare. SSPP se declară ruda lor, ceea ce dovedeşte că el însuşi coboară din ascendenții lui Aristobul III şi Salomea a II-a. Vom vedea. Ei sunt veri. Iată-ne deci foarte departe de Iudeul obscur şi oarecare….

Cei din casa lui Narcis sunt adepţi ai noii ideologii, liberţi sau sclavi, în locuinţa princiară a unuia dintre favoriţii lui Claudiu împă­rat. Acest Narcis, Claudiu Narcis libertul (libertul prelua numele stăpâ­nului ce l-a eliberat) a căzut în dizgraţie la moartea împăratului Claudiu, iar încoronarea lui Nero i-a fost fatală.

« Fără prea multe detalii, Narcis, libertul lui Claudiu, ale cărui cer­turi cu Agripina le-am amintit, prin închisoarea foarte severă şi alte constrângeri a fost împins la moarte, spre marele regret al lui Nero, ale cărui vicii, încă secrete, s-ar fi acomodat perfect atât cu zgârcenia cât şi cu generozitatea acestuia ». (Tacit, Anale, XIII, 1).

Foarte curând, SSPP va avea discipoli chiar în palatul lui Nero, care în anul 64 vor fi excelent plasaţi pentru a răspândi minciuna că Nero, contemplând incendiul Romei, ar fi compus un poem pe tema asta. Această minciună va fi singura explicaţie a incendiului Romei, furni­zată chiar de incendiatori, vom vedea. La izbucnirea incen­­diului, Nero se găsea la Antium, oraşul său natal. Prevenit în a patra zi după declararea incendiului, Nero străbătu în câteva ore cei 50 de kilometri ce separă Roma de Antium, apoi luă toate măsurile posi­bile în favoarea sinistraţilor, distribuind alimente şi punând la dispoziţia lor toate locuinţele şi grădinile sale.

Revenind la discipolii, pentru a nu le spune complicii, pe care SSPP şi i-a făcut rapid în palatul împăratului Nero, cităm Epistola către Filipeni, redactată în 63, înaintea incendiului Romei, survenit în 64.

« Vă îmbrăţişează pe voi fraţii care sunt împreună cu mine. Vă îmbrăţişează pe voi toţi sfinţii, mai ales cei din casa Cezarului ». (Filipeni, IV, 21-22).

Nu trebuie să ne imaginăm că SSPP contactează numai sclavi şi liberţi de rang inferior. La Corint, după cum am văzut, fără să fi des­chis gura, a beneficiat imediat de protecţia pretorienilor guver­na­torului din Achaia, Gallion. De asemenea, la Roma, a fost primit de Afranius Burrhus, prefectul pretoriului şi prietenul lui Seneca, fratele lui Gallion. Nu ezităm să afirmăm că, la Roma, SSPP a fost în contact direct cu Seneca însuşi.

În acest sens, o dovadă serioasă este cores­pondenţa apocrifă atribuită acestora. Este vorba de o cule­gere de 14 scrisori, opt din partea lui Seneca pentru SSPP, şase de la SSPP pentru Seneca. Desigur, aceste scrisori sunt apocrife, lucru uşor constatabil prin compoziţia, banalitatea și stângăcia falsifica­torului, ce şi-a imaginat că scrisorile celor doi corespondenţi au fost reunite în mod miraculos. În realitate însă, cele două părţi ale ori­cărei corespon­denţe, scrisorile trimise şi cele primite, sunt todeauna separate prin chiar depărtarea dintre expeditori și desti­natari.

Totuşi, existenţa corespondenţei apocrife pune problema celei auten­tice. Că aceasta s-a pierdut ori a fost distrusă, că scrisorile lui SSPP către Seneca au fost confiscate cu ocazia procesului de pe urmă, al acestuia, amestecat în conspiraţia lui Piso[3], descoperită în anul 66, acestea sunt plauzibile, chiar probabile. Scrisorile lui Seneca, către SSPP, au putut fi confiscate cu ocazia arestării aces­tuia de pe urmă la Troa, în anul 66, asupra căreia vom reveni. Eventual, ele ar fi putut arde cu ocazia incendiului Romei, din anul 64. Acestea sunt perfect plauzibile.

Nu putem trece peste faptul că sfântul Jérôme face aluzie la cores­pondenţa Seneca-SSPP, pe care o consideră autentică. Ce fel de scri­sori ? Ce şi-au putut scrie cei doi corespondenţi e un mister pe care nu-l putem clarifica în actuala stare a documentaţiei noastre. Iată ce spune despre aceasta sfântul Jérôme, în anul 362 :

« Lucius Annaeus Seneca… Nu l-aş pune pe lista autorilor creş­tini, dacă nu aş fi provocat de aceste scrisori, citate de foarte mulţi, de la Paul [SSPP] către Seneca şi invers. În aceste scrisori, maestrul lui Nero, omul cel mai puternic din vremea sa, declară că ar fi dorit să ocupe, printre ai săi, locul ocupat de Paul printre creştini. El a fost condamnat la moarte de către Nero, cu doi ani înainte ca Petre şi Paul [SSPP] să fie încununaţi ca martiri ». (Cf. Jérôme, De viris illustribus, XII).

În acelaşi sens se pronunţă şi sfântul Augustin. Într-o scrisoare adresată lui Macedonius, în anul 414, Augustin consideră că Sene­ca, trăitor pe vremea apostolilor, ale cărui scrisori către Pavel pot fi citite de oricine, spune pe bună dreptate că « Cel ce urăşte pe cei răi, urăşte toată lumea…». (Op. cit.).

De asemenea, citând pe Pseudo-Linus, Lipsius confirmă exis­tenţa corespondenţei dintre SSPP şi Seneca : «Văzând în Pavel o ştiinţă divină, însuşi preceptorul împăratului i-a devenit atât de mare prieten încât îi era foarte greu când nu putea să discute cu el. Când nu avea posibilitatea să discute cu el faţă în faţă, trimitea şi primea frecvent scrisori de la el ». (Cf, Lipsius, Acta apostolorum apocrypha, vol. I).

Putem conchide că a existat o corespondenţă între Seneca şi SSPP, deşi ea nu ne-a parvenit. Apoi, dacă SSPP avea discipoli în casa lui Cezar, desigur mergea uneori acolo, pentru a discuta cu ei, iar pro­tecţia lui Gallion şi a lui Afranius Burrhus o implica şi pe aceea a lui Seneca. Lucrurile sunt clare. Pseudo-Lipsius nu a inven­tat nimic.

Ajunşi aici, putem aborda ultima chestiune : în realitate, cine era venerabilul Shaoul-Saul-Paul-Pavel ? Răspunsul nu este simplu, el este însă stupefiant.

La începutul anchetei noastre despre Omul din Tars, am dat aces­tuia calificativul de tricefal, om cu trei capete. Efectiv, scribii din secolele IV şi V au amalgamat cuvintele, acţiunile şi eveni­mentele implicând trei existenţe diferite, trei persoane străine una de alta.

Prinţul apostolilor, Simon-Petre, n-a fost niciodată la Roma, nu a murit odată cu SSPP, cu ocazia primei persecuţii anti-creştine. Este însă absolut sigur că el a existat, iar răstignirea sa la Ierusalim, în anul 47, împreună cu fratele său Iacob, ca fii ai lui Iuda din Gamala, din ordinul lui Tiberius Alexandru, preocuratorul Iudeii, dovedeşte acest lucru[4].

Nu putem spune acelaş lucru despre SSPP decât căutând sfârşitul pământesc al celor trei personaje, lucru destul de greu. Mai uşor de demonstrat este compoziţia a doi dintre cei trei com­po­zanţi. Pentru cel de al treilea, Istoria are cuvântul.

Spre Anti-Librărie

Note:

[1]. Aşadar, deşi arestat de formă, SSPP, acuzatul Sanhedrinului se bucură de autoritate inclusiv la Roma, ceea ce continuă seria imposibilităţilor.

[2]. De asemenea, a se vedea Isus şi secretul mortal al Templierilor.

[3]. Caius Calpurnius Piso, mort în anul 65, a conspirat contra împăratului Nero.

[4]. Cf. Isus şi secretul mortal al Templierilor.