DE LA TĂIEREA ÎMPREJUR DE ZIUA A OPTA LA DEMENȚA GLOBALISTĂ ACTUALĂ – II

MANIPULAREA OMENIRII PRIN TĂIEREA ÎMPREJUR DE ZIUA A OPTA ȘI DEMENȚA COMUNISTO-GLOBALISTĂ ACTUALĂ

 

Diferită de celelalte tăieri împrejur, tăierea împrejur, de ziua opta, a inspirat multe popoare, influențându-le idolatro-ideologic și din alte puncte de vedere, jucând un anumit rol în istoria omenirii. Vreme înde­lun­gată, diverse alte tăieri împrejur, masculine sau feminine, au fost prac­ticate de popoarele dintre Eufrat, Nil și dincolo de izvoarele acestuia.

Absurde sau nu, invocate de tot mai mulți politruci, falsele motive igie­nice n-au jucat niciun rol în menținerea și impunerea tăie­rii împrejur de ziua opta, după cum, sigur de pe acum, aceste motive nu vor fi decât pretextul generalizării ei viitoare, la toți noii născuți, mai ales băieți, în maternități, cu sau fără știrea părinților, cum se petrec lucrurile, de zeci de ani, în Statele Unite, Anglia, Canada, Coreea de Sud, cu tendința lărgirii către alte state. Potrivit iudaismului, scrierilor biblice și altor texte, mutilarea sexuală zisă tăiere împrejur, de ziua opta, ar data de la Avraam, Isaac, Iacob, ceea ce nu e clar nici măcar din punct de vedere cronologic.

De ce? Pentru că ea nu are loc neapărat în ziua a 8-a, din diverse motive putându-se petrece în ziua 9, 10, chiar 27 sau 29 după naștere, adică pe durata primei pubertăți, ce ține trei săptămâni, începând cu ziua a opta după naștere. Copilul născut într-o zi de luni, poate fi tăiat împrejur lunea următoare, prima din cele opt zile fiind ziua nașterii. Nu foarte precisă din punct de vedere cronologic, complicată aproape sigur de fragilitatea copilului, urgențele, preferințele familiale și necesitatea absolută a prezenței unui număr de cel puțin zece adulți de sex masculin, practica arată că tăierea împrejur rămâne de ziua a opta, chiar dacă are loc zece sau douăzeci de zile mai târziu.

Din punct de vedere medical, e vorba de tăierea împrejur a primei pubertăți, din cele trei, prin care trecem toți, bărbați sau femei. Având dogmele ei ideologice, ca toate idola­triile, Medicina oficială nu recunoaște decât pubertatea de la sfârșitul adoles­cenței, către 13-16 ani, un sau doi mai devreme la fete, față de băieți.

Nu se știe cât timp a trecut între semnarea Contractului Pulii, de către Avram, cu zeul tribal Iehova și plecarea în Egipt, a descendenților primu­lui. Cele șase-șapte secole petrecute printre egipteni s-au încheiat cu expul­zarea din Egipt a celor douăsprezece triburi, constituite acolo.

Fără alte comentarii, arătarea zeiască Iehova și Avram-Avraam nu erau deloc pudici, constatare vizibilă în întreaga istorie, până la manifestările orgoliului stradal homosexual-transgender de azi. Oamenii normali nu întreabă pe cei ceilalți dacă și când au fost tăiați împrejur, nu întreabă femeile dacă au fost infibu­late, dacă nu cumva li s-a tăiat clitorisul, buzele mici sau mari, etc. Egiptenii erau de o pudoare ireproșabilă. Vom vedea de ce. Dimpotrivă, anormalitatea iudeo-jidovească a lipsei de pudoare este o constantă neîntre­ruptă, de la Contractul biblic al Pulii până la manifestațiile gay pride de azi.

Pudoarea a fost, este și rămâne cea mai generală și normală formă de politețe, respect și iubire a aproapelui. O subliniem, pentru că idolatriile, religiile, ideologiile au avut și au tendința să-și atribuie monopolul iubirii,  adesea confun­dată cu excitațiile sexuale și împerecherea licită sau ilicită a sexelor.  Nu-i normal, nici de bun augur, că Iehova, cum îl vede pe Avram, se leagă de pula lui și nu se lasă până nu i-o taie împrejur, promițând marea cu sarea pentru descendenții lui, stăpânirea lumii, a popoarelor, etc.

Oamenii normali nu-și decorează, nu-și expun public intimitatea corporală sau sufle­tească, nu-și miros unii altora regiunea genitală, nu se manifestă ca ani­ma­lele în perioada rutului. Tăierile împrejur, africane, jidovești, arăbești, la o vârstă sau alta, masculine, feminine au ceva nefiresc, sălbatic, o cruzime cum nu se poate mai mare. Manifestațiile publice ale zgomotoaselor minori­tăți sexuale de azi sunt la fel de nefirești, ascunzând, uneori, sălbăticie, cruzime, crime de colectare a sânge­lui, cu uciderea sau neuciderea victi­melor, canibalism, satanism, urgii și orori inimaginabile.

Oare cât timp a trecut de la semnarea Contractului pulii (cu chiar sângele pulii lui Avram-Avraam) la expulzarea celor douăsprezece triburi israelo-iudaice, constituite în Egipt? Întrebarea stă pe buzele multora. Că ne place sau nu, iudaismul, creștinismul, mahomedanismul admit pe Avraam și tăie­rea împrejur. Nu ne putem ascunde după deget. Bune sau rele, cele trei monoteisme izvorăsc din pula lui Avraam ca Dunărea din munții Pădurea Neagră. Toate trei sunt un fel de ejaculări avraamice, ca și manifes­tațiile gay pride, lipsa de pudoare, pretinsa iubire (pedofilă), a unor minorități sexuale, toate reînviind ceva din sălbăticia, barbaria, cruzimea de pe vremea când Iehova l-a acostat pe Avram și s-a legat de daravela lui, cum se leagă pedo­filii de azi de copiii altora.

Frumos lucru? – se întreabă unii! Frumos, nefrumos, verdictul e clar. Iehova era și a rămas un zeu-pulărău. Au existat zei hoți, bețivi, de ce nu și amatori de cruzimi, sălbăticii tribale, pedofile, pedocide, cazul lui Iehova, cu totul altfel decât Zeus-Jupiter, al greco-romanilor, care se îndrăgostea de și iubea vreo femeie sau zeiță frumoasă, atașându-se de fructul iubirii comune, cei doi înamorați, protejând copiii respectivi, ajutându-i să crească mari… Cruzimile zeilor greci, romani, europeni, se limitau la pedepsirea mai mult sau mai puțin motivată a vreunui Sisif ori Prometeu, în niciun caz la sacrificiul sistematic al noilor născuți, sălbăticie ce-l desca­lifică pe Iehova ca zeu, iar pe leviți, rabini, muftii, preoți și pastori ca slujitori ai unui zeu-căpcăun.

Toate speciile își iubesc, își protejează descendenții, își dau viața pentru puii lor. Mama cățelușă, pisică, leoaiocă, tigroaică se sacrifică pentru nou-născuții ei, întreaga natură își iubește și își protejează descendenții, ordine firească ce se schimbă la cei ai lui Avram-Avraam, cultura acestora, omenească și nu tocmai, fiind un salt înapoi, pe scara evoluției lumii lui Dumnezeu, ba chiar în afara acesteia. La animale nu întâlnim monstru­ozitatea sacrificării sistematice a primilor născuți. Imediat după naș­tere, unele mame animale consumă ele însele puii non viabili și placenta. Pretenția lui Iehova, de a i se sacrifica toți primii născuți, amintește privilegiul primo-nupțialității puțin merituoșilor aristo­crați iudeo-creștini, dintr-o țară sau alta, de a deflora miresele supușilor lor.

Iehova merge foarte departe, într-o zonă de bizară cultură, întorcându-se nu la natură, nivel mamifere, să zicem, căci e mai greu să ne imaginăm o reîn­toarcere la nivel păsări, reptile, microorganisme sau elementele vii, din acestea, pe care știința le cunoaște de peste un secol, când unele au fost chiar fotografiate. De mii de ani, cultura iudeo-iehovistă a eșuat însă într-o zonă ce nu există, n-a existat și, până la proba contrară, nu poate exista. Eminescu o spune clar.

El nu crede în Iehova și nu-i singurul ce nu crede în acest zeu-căpcăun. Probabil, nimeni nu crede în Iehova, nici creștinii nu prea cred în Cristos, nici comuniștii nu cred în comunism, și așa mai departe. Iată însă ceva nou: de la Iehova încoace, pulărăiii cred în pulă, mai ales a altora, de unde necesitatea Consiliului Europei, Pactului Nord-Atlantic, Curții Inter­națională de Justiție, Vaticanului, sinoadelor creștine, insti­tuțiilor civiliza­torii, grădinițe, școli, universități, mânăstiri și altele de a crea spații speciale, unde copiii ce abia vorbesc sau pășesc, adolescenții, adulții sau bătrânii să își prezinte unii altora daravela, să și-o mângâie reciproc să învețe iubirea…

Zona culturală[1] în care ne-a antrenat Iehova și pula lui Avraam este una  monstruoasă, teratologică, poate îngerească, de-a dreptul divină, dar pe plan omenesc tot monstruoasă rămâne. Sacrificarea primilor născuți nu este, n-a fost și nu poate fi omenească, nici măcar animală. Ea este poate îngerească, divină, de aceea unii vorbesc de îngerii Satanei, divinitatea Răului, de care teologii se feresc ca Dracul de tămâie. Scriind Diavolul,  italianul Giovanni Papini a atacat această problemă, dar Vaticanul, cu musca pe căciulă, l-a excomunicat, în numele creștinătății.

Problema însă a rămas. După întoar­cerea din exilul babilonian, politrucii vremii (levito-rabinii din echipa Ezdra-Neemia), au înlocuit sacrificarea primilor năs­cuți, cu răscumpărarea lor. Sacrificarea acestora durase câteva milenii, consecințele ei încă sunt vizi­bile, la tăierea împrejur de ziua opta și în ceva, ceva greu de admis, chiar de formulat, ceva din comportamentul inuman sau iehovist al devianților sexuali, de azi, de ieri, probabil din totdeauna. De aici importanța lui Jeffrey Epstein, prin care, cu discreția cuvenită, Mossadul n-a făcut decât să reînvie ceea ce leviții au făcut vreme de milenii, cu primii născuți, nu ai lui Israel ci mai degrabă ai Iudeii.

După Duglas Reed, acesta ar fi fost motivul pentru care zece triburi, în frunte cu Israel, s-au despărțit de triburile lui Iuda și Benjamin. Nu ne putem ocupa de acest lucru, dar invităm teologii să o facă, reproșându-le că de mii de ani bat toba cu tot felul de inepții și absurdități despre Dumnezeu. În capitolul introductiv al Diferențialelor divine, în câte­va pagini, Blaga a spus tot ce se poate spune despre Dumnezeu, ceea ce poate fi redus la câteva fraze, ba chiar la două cuvinte: Marele Anonim! Restul e onanie teologică, idee pe care Blaga n-a formulat-o. A gândit-o însă, ceea ce a înfuriat eminentul poli­truc ortodox al vremii, teologul Dumitru Stăniloaie, care a replicat prin rechizitoriul inchizitorial, intitulat Poziția Domnului Lucian Blaga față de creștinism și ortodoxie. (Sibiu, 1940).

Monstruozitățile iehovisto-iudaice, iehovisto-iudeo-jido­vești, ieho­visto-iudeo-jidovești-creștine, iehovisto-iudeo-jidovești-musul­mane constituie marea dificultate a celor trei monoteisme, problemă ignorată de teologii creș­tini, profeții, rabinii, doctorii, apostolii, ierarhii, patriarhii, papii mai vechi sau mai noi. Expresia putregaiului danez, s-a învechit. Putre­gaiul nu era doar în Danemarca, ci în toată lumea iehovisto-iudeo-jidovească-creștină și în cea iehovisto-iudeo-jidovească-musulmană[2], cum a rămas până azi, în actuala Europă muribundă, sub ochii noștri, fără ca cineva să încerce a iden­ti­fica răul la originea lui.

Putregaiul din Danemarca e licența lui Shakespeare, ultimul lucru la care Iehova și Avraam s-ar fi putut gândi, concentrați cum erau pe pulă, prepuț, sacrificiul primilor născuți, după exemplul celor mai cruzi, mai barbari, mai sângeroși dar nu foarte zgomotoși, chiar discreți: bine crescuții, rafinații, democrații, devianții sexuali din anturajul, secta, idolatria profe­tului Jeffrey Epstein.

Printre ai cărui ucenici și învățăcei erau mulți super­puși mondialo-globaliști, viitori apostoli, încât, pentru anii ce vin, ne-am putea aștepta dacă nu la o Biblie anglo-saxonă măcar la o Evanghelie a lui Epstein, eventual o carte testamentară, a aceluiași glorios profet iudeu[3], carte sfântă, desigur, ce ar întregii la modul foarte divin Vechiul Testament, deja anesteziat, operat, cicatrizat după ultima lui proteză peniană, valvă cardiacă sau ce-o fi, numită Shoah, care, sub ochii noștri, se adaugă Bibliei. În ultimă instanță, putregaiul danez e treaba lui Shakespeare, spre deosebire de cel al lui Iehova, Avraam și Epstein, care privește o bună parte din omenire, deci e treaba noastră, de vreme ce atinge iudaismul, creștinismul și mahomedanismul, cu toate schismele, sectele, ereziile și bisericuțele lor.

Unii cred că între Contractul pulii și expulzarea din Egipt ar fi trecut șapte sau opt secole, alții urcă până la două milenii, chiar mai mult. În primul caz, între Contractul Pulii și plecarea în Egipt ar fi trecut cel mult un secol sau două, în al doilea caz ar fi trecut mult mai mult, peste o mie de ani, ceea ce nu pare o exagerare. Cronologia are importanța ei, însă cele cu adevărat capitale nu țin de cronologie, nici de plecarea în Egipt, sau expulzarea de acolo. În primul caz, Avram-Avraam ar fi trăit cu trei sau patru milenii în urma evenimentelor de pe Golgota, în cel de al doilea, cu cinci sau mai mult.

Diverse elemente din istoria Egiptului, zecile de papirusuri, din ultimele secole ale erei vechi și primele secole ale celei noi, numărul important al nepoților și strănepoților lui Avraam, plecați pe drumul Egiptului, ne fac să credem că între Contractul Pulii și răstignirea lui Isus au trecut peste patru milenii, poate chiar peste cinci. Important însă este bizarul, nemaiauzitul Contract al penisului sau al pulii și în ce consta tăierea împrejur, operație chirurgicală barbară, a cărei parte principală se executa cu unghiile degetelor mari și arătătoarelor, ceea ce ne îndreptățește să vorbim de o intervenție sălbatică, tribală.

La vremea respectivă, egiptenii făceau operații de cataractă și altele asemenea, deci existau bisturie, tot ce trebuie, chirurgia cu unghiile fiind un semn de sălbăticie. Culmea: utilizarea unghiilor, la tăierea rituală împrejur, ziua opta, este obliga­torie inclusiv azi, totul fiind mai barbar, mai sălbatic, mai inexplicabil. Pe de altă parte, ținând cont de consecințele sub­tile, capi­tale, ale tăierii împrejur, cineva știa despre ce este vorba, cineva cunoștea glandele endocrine și rolul lor în fiziologia omenească, chestiuni pe care medicina actuală le bâlbâie. Altfel spus, Avraam și cel puțin unii dintre descen­denții sau anturajul lui, aveau nebănuite cunoștințe de anato­mie, fiziologie, psihologie, pe care medicina oficială actuală ori nu le are, ori nu vrea să le recunoască, ceea ce, după unele semne, ar putea fi cazul.

Rămâne de văzut în ce constă, cum explicăm acest Contract și bizareria că, după tăierea împrejur, la cei o sută de ani ai lui, Avram devine Avraam! În general, bătrânețea înțelepțește. Lui Avram însă, parcă-i plecase mintea cu sorcova. Contractul Pulii s-a semnat cu chiar sângele penisului centenar al lui Avraam. Apoi, tăierile împrejur următoare ar fi avut loc foarte riguros, pe cât posibil în a opta zi după naștere, prima zi a primei pubertăți, eventual cât mai aproape de această zi. Astăzi, în ciuda caracterului ei barbar, tăierea împrejur se practică inclusiv de jidovii atei, cărora unii le contestă iudaitatea pe motivul non practicii învățăturii Thorei, al constituirii lor într-o sectă atee.

După Polacco de Menasce (PdM) n-ar trebui să ne surprindă folosirea ter­­me­nului sectă, pentru cei ce cred că formează o rasă ce nu există. Tot după el, nu putem vorbi nici de etnie, ce ar presupune continuitatea vieții într-un ținut dat, vreme peste o mie de ani. Cei ce îndeplinesc condiția de a fi locuit o zonă geografică, cel puțin o mie de ani, pot fi numiți popor. Astăzi însă, oricum i-am numi, iudeii, jidanii, iudeo-khazarii sunt împrăștiați în lume, o treime dintre ei locuind în actualul Israel, de trei sferturi de secol.

Majoritatea iudeo-jidănimii de azi trăiește rătăcirea ahasverică. Totuși, doar 5-10 % dintre aceștia o trăiesc de nouăsprezece secole, anume sefarzii, adevărații urmași ai iudeilor antici. Ceilalți, peste 90%, sunt așchenazi. PdM și alții cred că iudeo-jidanii n-au locuit niciodată aceeași patrie vreme de o mie de ani, ceea ce nu-i chiar adevărat. De la regii Saul/David/Solomon, vreme de peste o mie de ani, iudeii au locuit fără întrerupere regatul solo­monian, deși, câteva decenii, în prima jumătate a acestei perioade, a inter­venit efemerul și parțialul exil babilonian.

Spre deosebire de exilul asirian al israeliților vechiului Israel, ce a fost definitiv și total, exilul babilo­nian al iudeilor n-a fost total, nici definitiv. Ulterioara rezistență a iudeilor contra ocupației romane, îi confirmă ca popor, pe vremea ocupării Iudeii de către Pompei și mai târziu, când Ierusalimul a fost distrus de Titus (anul 70), apoi când iudeii au fost împrăștiați în lume, sub împăratul Adrian (132). Negrii, eschimoșii, mulți alții au locuit aceleași regiuni mii de ani, fără să fie neapă­rat popoare, ci simple seminții, triburi. Apoi, nu toate popoarele s-au opus cuceritorilor lor cu energia iudeilor contra roma­nilor. De la Augustus și Tiberiu, până la împăratul Adrian, rezistența anti-romană a iudeilor fost exemplară, perma­nentă, mai energică decât cea opusă acelorași romani, de către dacii lui Decebal, sub Domițian și Traian.

Se zice că nu poate fi vorba de rase, pentru că acestea sunt amestecate și n-ar putea fi definite precis. Nu tot ce există este definit precis, ci mai degrabă parțial. Existența e una, defi­niția ei este alta. Multe din cele existente au existat înainte de a fi fost cunoscute și definite. Nimeni nu contestă exis­tența raselor galbenă, neagră, albă. Azi se con­testă nu doar rasele ci multe altele. În schimb se fabrică holocausturi, plandemii, viruși, covizi și alte false realități. Câștigătorii ultimei conflagrații mondiale au dus foarte departe contes­tarea realității, înlo­cuirea ei cu false imagini verbale, ceea ce consti­tuie una dintre sursele demenței generale în care trăim, din care cauză civili­zația actuală e pe cale să sucombe.

Iudaismul și suroga­tele musulman, creș­tin, diverse idolatrii, ideologii, viziuni s-au consti­tuit, impus, răspân­dit în cadrul acestei civilizații ce contestă realități ce nu-i convin ideologicește, inventând ficțiuni cărora le conferă falsa realitate a minciunii și propa­gandei. Fără exces de bună credință, se susține imposibilitatea definirii pre­cise a raselor omenești. Rasele, curentele de gândire, concepțiile omenești nu pot fi definite însă ca elementele lui Mendeleev. Care ideologie sau religie poate fi definită cu precizie? Existența însuflețită nu e ceva elementar, nu se defi­nește ca elementaritatea. Cum să definești sutele de secte creștine ca fiind aceeași religie?

De bine de rău, Isus, din neamul lui David și Solomon, a existat ca personaj istoric, în carne și oase, cu tată, mamă, adresă poștală, nu-i lipsea decât CNP-ul, ceea ce nu e cazul ficțiunii gnostice Mesia/Cristos, de la care vin denu­mirile mesianism, creștini, creștinism. Dificultatea defi­nirii raselor e o chestiune de rectitudine intelectuală. În urmă cu un secol sau două nimeni nu contesta existența raselor, a sexelor bărbătesc/femeiesc sau polilor geografici, deși nici acestea n-au fost și probabil nu vor fi niciodată definite cu precizie absolută. În câteva decenii de viață, oamenii își schimbă ideile și concep­țiile.

Care dintre perioadele vieții e mai susceptibilă să ne exprime esența? Tinerețea ce se remarcă prin forță, sănătate, iuțeală, superfi­cialitate, maturitatea când credem că ne-am atins apogeul, sau bătrânețea când sun­tem gata să trecem la etapa următoare a existenței noastre? Studiind existența, construcția, specificitatea corpului, sufletului, spiritului, medici­na, psiholo­gia, alte științe sau viziuni întrevăd primatul glandularo-endocrin față de cel nervos, existența glandei genitale interne sau interstițiale, ce-și începe activitatea ultima, în chiar ziua a opta, având un rol tot mai important, pe măsură ce deve­nim, ne împlinim, din copilărie, tine­rețe, maturitate, până la bătrânețe și moarte. Împlinirea noastră ca oameni nu-i posibilă fără această glan­dă, grav afectată de tăierea împrejur de ziua a opta, a cărei consecință este exact sabotarea activității ei.

PdM mărturisește că deși folosește termenul de jidan (juif, juden, jew, etc.), o face din comoditate, sensul acestei noțiuni fiind uzurpat de mulțimea jidovilor ce nu respectă Thora, legea iudaică. Se înțelege, din punct de vede­re genetic, biotipologic, jidanii din America de Sud, Africa nordică sau Polonia sunt diferiți, nu mai mult însă decât numeroși norvegieni sau ruși-siberieni albi, față de grecii, italienii sau ungurii aceleiași rase albe. Aspectul genetic e secundar față de cel metabolic funcțional, altfel n-am putea înlocui osul fracturat cu o tijă metalică, nici valvele inimii cu diverse proteze. Func­ția organului bate materialul din care acesta e constituit. În ce privește jidani, textele biblice și alte surse afirmă că tăierea împrejur le con­feră mentalitatea, anumite trăsături fizice și psihice.

În unul dintre textele sale contestate, greu de găsit[4], studiind caracteristicile jidovești, Georges Montandon (1875 -1945), fondatorul etnologiei moderne, afirmă că arabii recunosc jidanul de la spate, după modul cum acesta se înscrie în spațiu. Ce putem înțelege din asta? Rasele omenești nu se definesc doar prin cuvinte, vocale, consoane, foneme. Nu toate păsările zboară la fel. Nu toate animalele fug la fel. Nici oamenii nu merg, gesticulează, nu se înscriu în spațiu absolut la fel.

În studiul său despre tăierea împrejur, PdM afirmă că sco­pul scrierii sale este ajutarea omenirii, căzută în comă, să priceapă anumite lucruri. În anii optzeci, când scria acestea, el consi­dera că tăierea jidovească împrejur joacă un rol decisiv în politica mondială, schematizată prin aparenta luptă dintre Rothschild și Marx, al cărei scop ar fi fost instalarea lui Marx la putere, pretutindeni. După el, dialectica luptei dintre frații inamici, Cain și Abel, ar fi produs toate frămân­tările actualei civilizații. Oricât pare și chiar este sângeroasă, lupta aceasta fratricidă e aranjată. Acum 50 de ani, în țările capitaliste, nu exista nicio luptă anticapitalistă, capitalul american fiind necesar comunismului, ce n-ar fi rezistat fără miliardele, tehno­logia și grâul american.

Între timp, această evidență e clară pentru mulți dintre muritorii de rând. Acum câțiva ani, după uciderea poliție­nească a unui negru ameri­can, distinsele conițe albe erau acostate și obligate de negri, cu ligheane și apă, la colț de stradă, să îi spele pe picioare. Apro­pi­erea dintre Rothschild și Marx era și e la fel de evidentă pentru ochii ce văd femeile albe spălând picioare negre, în public, precum jidovul getbegetnic, papa de la Roma, în Vinerea Mare, spală și el picioarele unora.

Deși mult mai vechi, obiceiul spălatului picioarelor s-ar părea că vine exclusiv de la Isus din Gamala[5], despre care n-avem dovada sigură că și-a spălat subordonații pe picioare. Dacă a făcut-o, e treaba lui. Nu a noastră. Plecând de la acest detaliu, unii cred că, în urmă cu două mii de ani, spălătorii iudeo-creștini de picioare și creiere, pregă­teau deja decadența ce îngroapă Europa de azi. La Iași, București, din iubire crești­nească, într-o zi, urmașele Mușatinilor și Basara­bilor ar putea spăla și ele picioa­rele țiganilor.

Din poziția lui de jidan emerit, PdM constată că național-socialiștii germani sunt singurii ce-ar fi putut învinge conspirația monstruoasă Rothschild-Rockfeller-Marx-Freud. După 1945, totul e clar: robia generală, zdro­­­birea popoarelor, de către guvernele mafiote/jidovite, pregă­tește pedofilia comu­nismului legebetisto-freudian, pe fondul spălărilor de creiere și picioare. Greu de acceptat că acestea au înce­put cu tăierea împrejur de ziua a opta, mutilare sexuală iudaică, practicată de atei, agnostici, eretici ai speculației, scientismului, analizelor sterile și reducționismului străin orică­rei sinteze sau sens moral. În Europa, până după ultimul război, jidanii singuri prac­ti­cau tăierea împrejur de ziua a opta.

Treptat, abuziv, fără ști­rea părinților neinfor­mați, multe maternități jidovite și banditești practică ilegal tăierea împrejur a noilor născuți, la naștere, conform aranjamentelor discrete ale kahalelor cu foștii mamoși și moașe deveniți auxiliari inconștienți ai mohelilor.

Contrar Bibliei, înainte de emigrarea în Egipt, ca alți locuitori ai Mesopo­tamiei, Siriei, Palestinei, Chaldeei, strămoșii iudeo-jidănimii practicau tăie­rea împrejur către a doua pubertate, la opt-zece ani, sau mai târziu, către a treia pubertate. Avraam s-a tăiat împrejur la o sută de ani! Ce l-a apucat, nu vom ști niciodată.

De ce descendenții lui trebuie neapărat tăiați împrejur în ziua a opta de viață, introdusă de Moise. PdM citează rabinul parizian Alexandre Weil, după care niciun text iudeo-jidovesc important nu spune că Moise a introdus tăierea împrejur de ziua a opta. Rugăm pe cei ce pot să își spună cuvântul.

Consi­derând eretică tradiția jidovească actuală, rabinul Alexandre Weil și alții nu recu­nosc Zoharul, Talmudul, Kabala, limitând ortodoxia iudeo-jidovească la Thora. Circulă ipoteze fantastice privind motivul pentru care tăierea împre­jur s-a fixat în a opta zi de viață. Nu vom descâlci multimi­lenarul ghem de mistere, minuni și minciuni. Mai impor­­tantă, decât cine a fixat tăierea împrejur în ziua a opta, este semnificația medical-funcțională a acestei zile, în viața oricărui om, bărbat sau femeie. Momentul precis al tăierii împrejur e capital. Puțini înțeleg despre ce e vor­ba, care sunt consecințele acestei mutilări misterioase, în niciun caz preven­tivă, medicală. Ce altceva ar putea preveni tăierea împrejur, dacă nu nor­malul? Efectiv, tăierea împrejur interzice multora dreptul la normalitate.

Multe milenii, aristocrația egipteană a practicat tăierea împrejur, de ziua a cincea. Egiptenii aveau importante cunoștințe psiho-fiziologice și endo­crine , de vreme ce în picturile lor soarele este adesea plasat în partea centrală a gâtului, locul glandei tiroide. Ei cunoșteau importanța acesteia pentru vitalitatea generală, consecințele extirpării ei, ce tre­buie făcut pentru trezirea vitalității în somnolentul lipsit de vitalitate sau, dimpotrivă, reglarea tiroidei în anumite cazuri, etc.

Egiptenii cunoș­teau hipnoza și plasau soarele în zona corpului ce este izvorul puterii noastre vitale. Familiile faraonice s-au remar­cat prin longevitate, au condus Egiptul mii de ani, ceea ce contras­tează cu efeme­­ritatea, ignoranța bolilor grave și frecvente din dinastiile Europei creștine. Faraonii egipteni erau solizi, bine clădiți, de talie mai mare decât supușii lor, cum rezultă din exami­narea mumiilor. În diferite basoreliefuri, prin talia și prezența lor, faraonii domină anturajul, cum consi­deră toți egiptologii.

Calitățile lor fizice com­ple­tau intelectul remarcabil, buna cultură și excelenta memorie. Incontes­tabilă, superio­ritatea lor se dato­ra și tăierii împrejur, de ziua a cincea, prin care consangvinitatea era forțată la maxim. După cum se crede, consecințele consang­vi­nității ar fi degenerescența, boala, moartea. Consangvinitatea faraonică a fost însă diferită de cea banală, de astăzi, care trebuie evitată cu orice preț.

Mulți autori ignoră caracteristicile glandular-endocrine, mai ales sexo­logii și psihanaliștii, campioni ai refuzului de a observa și înțelege viața omenească, partizani ai căsătoriilor mixte ce cred că eugenia este o erezie științifică. Israeliții de azi practică eugenia fără a face un secret din asta.

Civilizațiile, religiile au incriminat incestul, din motive de consang­vinitate și considerente morale. Crescătorii de animale știu că descendenții acestora se îmbolnăvesc și mor rapid, dacă provin din unul și același cuplu inițial, chiar dacă acesta reunea două exemplare de rasă. În secolului XIX, crescă­torii englezi de cai preconizau conservarea consangvi­nității, din care cauză caii lor pierdeau cu regularitate întrecerile cu cei din Germania, Franța, Austro-Ungaria. Ameri­canul Bernis a reunit informații privind 754 familii de veri și verișoare, din care 253 au avut copii nevrozați, surdo-muți, autiști, idioți.

Egipteni au evitat aceste inconveniente, pe care medicina le va expli­ca într-o zi. Faraonii se căsătoreau cu surorile, mamele, fiicele lor. Cleopatra s-a măritat cu propriul ei frate. Când nu aveau frați, surori, fiice, faraonii alegeau femeia cât mai apropiată genetic cu putință. Pe durata a zeci de secole, dinastiile egiptene n-au primit nicio picătură de sânge absolut nou. Decadența, bolile, degenerescența au început după ce, din motive politice, faraonii au acceptat căsătorii cu prin­țese asiatice, dezorganizând imperiul prin pierderea con­sang­vi­nității.

Unul dintre ei, Amenophis IV Akhenaton (1372-1354) a introdus o reformă religioasă nefastă, din cauza căreia ginerele său, Tutankamon, a murit la 20 de ani. Ajutat de armată, ultimul faraon al dinastiei XVIII, Horemheb, (1343-1314) a restabilit religia și căsă­toriile consangvine. Interesul acestor exemple constă în diferența dintre consangvinitatea banală și cea de după tăierea împrejur de ziua a cincea, care evită inconvenientele consang­vinității banale.

Aristocrații egipteni și-au stimulat hipofiza, ceea ce explică talia lor impresionantă, capul triunghiular, lungimea mâinilor, picioarelor, alura, posibilitățile atletice. Nimic de mirare că fara­onii au dovedit înțelepciune în conducerea Statului și poporului, asigurându-le con­diții optime vreme de mii de ani, ceea ce nu s-a văzut la dinastiile creștine. Degenerescența Romanovilor în Rusia, a Bourbonilor în Franța, a Hohenzollernilor în Germania sau România, a Habsburgilor în Austria sunt cunoscute, ele au afectat și încă afectează popoarele europene.

Fără să idealizăm viața Egiptului antic[6], aceasta era diferită de cea a ome­nirii contemporane, modificată genetic, inconștientă, condusă după prin­­­ci­piile demențiale ale războaielor revolu­ționare permanente, brevetate, agreate de iluminați tăiați împrejur ca Spartakus Weishaupt, Rothschild, Rockfeller, Marx, Lenin, Freud, Einstein, Picasso, Barack Obama, Joe Biden și alții, la fel de diabolici. Războaiele civilo-revoluționare sunt recente.

Vorbim de răz­boaie medicale, alimentare, educați­onale, pedofile, cauzate de ignoranța, des­tră­­­bă­­larea sexuală a cultelor religioase ejaculate de sfântul penis al neștiutorului sem­na­tar al Contractului Pulii. Pe lângă ignoranța și reaua cre­dință, promotorii războaielor permanente, locale, regionale, revoluțio­nare, medicale, alimen­tare, educaționale, sexual-deviaționiste au transfor­mat cunoașterea în actu­ala viziune demențială, idolatră, dogmatică, stupidă, în care școala e abatorul îndobitocirii, iar medicina oficială știința exterminării cvasi-totale, a omeni­rii, prin otrăvurii numite medicamente, vaccinuri debi­litante sau ucigașe, medicație anti-viață (antibiotice), pocirea autistă a nou-născuților în mater­nități, vaccinarea criminală de-a lungul întregii vieți, etc.

Lăsăm deoparte represiunea mafioto-polițienească, infectarea sistematică prin aer, apă, ali­mente otrăvite și/sau modificate gene­tic, etc. În pretinsele țări civilizate, dătătoare de ipocrite lecții demo­crate, se practică tăierea peniană și cerebrală împrejur, schimbarea sexului, fără ca inconștienții cobai să știe cine coman­dă, acestea, cine-s cei ce le efectu­ează și de ce, de la naștere până la sacul negru, pe care familia mortului nu are nici dreptul să-l deschidă. Acesta e stadiul ultim al civilizației și demo­crației?

Egiptenii ignorau acestea. În cunoștință de cauză, nu ca medicina coruptă de azi, ei practicau opțiunea tăierii împrejur de ziua a cincea. Noi, tot mai stupizi și bezmetici, după sinodul ecumenic și bigot de la Niceea (325) prac­ticăm mântuirea cretină, tăierea peniană/cerebrală împrejur (ziua opta), vaccinuri ucigașe, etc. În Egipt, conform zicalei peștele se împute de la cap, degenerescența, denaturarea, perversiunile, atrofia omenească au apărut după ce faraonii s-au căsătorit cu prințese ca Estera sau Iudita din Betulla.

Verificând îndeaproape, tăierea împrejur de ziua a cincea a fost factorul cons­tant ce a zădărnicit inconvenientele consangvinității. Pe vremea când vecinii barba­ri practicau sacrificii omenești, egiptenii aveau o altă viziune despre viață și omenie, o adevărată morală, întreținută prin activitate fizică potri­vită, alimentație pe bază de germeni de cereale, ulei de măsline și pal­mier, bogate în vitamina E, stimulant al hipofizei și ambelor genitale.

Unii critică viziunea egipteană despre lume, cunoaștere, viață, pentru empi­rismul ei. Evident, egiptenii au cunoscut empirismul înaintea engle­zilor, știind că el e fundamental în orice cunoaștere. Actuala platitudine inte­lectuală face imposibilă înțelegerea specificității mintale egiptene, dovadă tăierea împrejur ziua a cincea, efectele ei, pe care medicina actuală nu le cunoaște. Gândirea modernă caută de mult înțelegerea misterioasei funcți­onări omenești. Concluzia la care s-a ajuns este că omul continuă să fie o ființă necunoscută, cum credea Alexis Carrel, acum un secol. Nu știm mare lucru despre om, omenire, noi înșine. Ne flatăm cu reali­zări științifice, teh­nice, dar nu ținem cont de distrugerea ce rezultă, conse­cința acestor reali­zări fiind conjunctura economică și politică, nesfârșitele războaie ale istoriei.

Din cauza prejudecăților și atrofiei mintale nu înțelegem că desco­peririle, progre­sele pe care le admi­răm erau interzise de casta sacerdotală faraonică, ce ar fi constrâns descoperitori, inventatori stimabili, ca Oppenheimer, să își înghită papirusul cu cele pentru care civilizația noastră sinucigașă acordă premii Nobel! Casta sacerdotală egipteană știa că există desco­periri nefaste prin natura lor, mai devreme sau mai târ­ziu impli­când relele cu care ne con­fruntăm: sinucidere demografică, economică, orga­nică, medicală, alimen­tară, sinucidere atomică, covidică, ideologică, lgbtq, etc. Omenirea actuală nu înțelege efortul egiptenilor pentru descope­rirea scrierii, geome­triei, astro­nomiei, etc.

În privința scrierii, nu înțelegem de ce egiptenii au avut nevoie de zece milenii pentru rezultate aparent mediocre. Totuși, din întreaga ome­nire, ei sunt singurii, poate primii, ce au atins aceste rezultate. Cu toată tehno­logia de azi, nimeni nu poate construi o piramidă de propor­țiile și perfecțiunea celor egiptene. Nimeni nu înțelege cum au putut fi ridi­cate blocuri imense de granit, la zeci de metri înălțime. Tehnica egiptenilor era simplă, ingenioasă, eficace. Machetele parțiale ale unora dintre mașinile și instalațiile lor sunt cunoscute. Nimeni însă nu se încumetă să le realizeze, deci nimeni nu le-a înțeles cu adevărat.

Unii spun că n-avem dovada că faraonii și reprezentanții elitei egiptene au fost sistematic tăiați împrejur de ziua a cincea, trei zile înaintea primei zi a primei pubertăți. Dovada există, dar medi­cina refuză să ia cunoștință de ea. La cererea lui Jean Gautier, s-a verifi­cat dacă mumiile faraonilor prezintă urmele chirurgicale ale tăierii împrejur. Toate mumiile faraonice disponibile prezintă urmele tăierii împrejur. În unul dintre sarcofagele din Memfis, ale dinastiei a cincea, s-a desco­perit un tablou al chirurgiei tăierii împrejur, despre care presupunem că benefi­ciau doar mem­brii castei sacerdotale. La Deir el Bahari (Luxor) s-au desco­perit urmele purificării executate în camera unde se năștea copilul farao­nului.

Pe această bază se consideră că noii născuți erau tăiați împrejur și botezați cu apă. Fundamental însă, în cazul oricărei tăieri împrejur, este momentul precis în care ea are loc. În a opta zi după naștere, la glandele endocrine principale, tiroida, suparenalele, hipo­fiza, apărute în faza intrauterină, se adaugă cele două genitale, care încep să se manifeste în această zi, prin efervescența numită prima pubertate, ce durează 21 de zile și constă în activitate genitală și mamară clară. Pentru funcți­onarea general glandulară, metabolism și vitalitate, impor­tanța primei pubertăți e capitală. În perioada intrau­terină, tiroida a condus edificarea fetusului, născut la nouă luni după concepție.

După naștere, în prima săptă­mână, tiroida cedează pasul hipofizei, ce intră în mare efervescență, acțio­nând asupra celorlalte glande endocrine, în sensul adaptării noului născut la viața aeriană. Efervescența hipofizară se repetă în preajma puber­tății a doua, apoi a celei de a treia. Efervescența, activitatea debordantă a glandelor endocrine, asigură și menți­ne mediul organic necesar bebelușului, pentru a se adapta și rezista noilor influențe externe, dintr-o fază sau alta, cărora trebuie să le facă față.

Dacă în perioada de efervescență hormonală intervine un trau­ma­tism în vecinătatea uneia dintre cele patru endocrine principale, puber­tatea respec­tivă e perturbată, consecințele faptului afectând întreaga viață a celui în cauză. Tăierea împrejur e un trauma­tism grav, suferința pruncului nu poate fi contestată, unii copii mor din cauza durerii, pierderii sângelui, infecției. Tăierea împrejur depășește extirparea prepuțului, impli­când jupuirea cu unghiile (degetelor mari și arătătoarelor) a celor trei straturi de mucoasă ce acoperă și culisează în lungul penisului, ultima fază fiind sugerea rituală a penisului însângerat, de către al treilea mohel. Tăierea iudaică împrejur însumează traumatismul bisturiului primului mohel, jupuirea mucoaselor membranoase succesive, de unghiile mohelului al doilea, apoi traumatismul bacterian al sugerii penisului copilului, de către al treilea mohel.

Nu se pune problema dezinfectării gurii acestuia, contactul salivei cu rana copilului fiind un risc important. Rabinii sunt sfinți, prea-sfinți, ca și preoții creștini. Nu le contestăm sfințenia, nici cuvioșia. Infecția amenință însă pe oricine, unii copii nu supraviețuiesc tăierii împrejur. Pe termen lung, consecințele muti­lării sexuale sunt greu de evaluat. Primele afectate sunt cele două genitale (din testicul/ovar), ce-și încep activitatea prin eferves­cența pubertății, înso­țită de prima erecție a penisului și scurgerea unei secreții lăptoase (lapte de vrăjitoare) din vagin și sfârcurile mamare, la fete și băieți. Fără să putem spune precis unde încep și se termină consecințele tăierii împrejur, ele sunt evi­dente, nu pot fi negate.

Pentru cei interesați, kahal, sinagogă, rabini, con­se­cințele s-ar limita la înscrisul din carne, legă­mântul dintre tăiatul împrejur și Iehova, ceea face diferiți iudeii, de celelalte popoare. Fără să clarifice totul, popoarele au înțeles că iudeii, jidanii, iudeo-khazarii, oricum le-am spune, au ceva în ei, pe dumnezeu, sau cine știe, mai ales că, precum se spune, dracu și dumnezeu sunt frați buni, după unii gemeni siamezi!

Mutilarea suferită deturnează circulația sângelui și activitatea nervoasă din zona genitală, afectând genitala reproducătoare sau externă și genitala interstițială/internă, consecințele faptului meritând atenția medi­cinei, endo­cri­nologiei, psihologiei, psihiatriei, sociologiei, etnografiei, din­colo de opi­niile religioase ale unora sau altora. Fără să abordeze subiectul, psihiatrii știu că genitala interstițială e total atrofiată la demenți. Tăierea împrejur afec­tează mai ales genitala interstițială, glanda împlinirii omenești, ce pare a fi, alături de pineală (epifiza), deschiderea către eventuala trans-omenire, viață îngerească, sfin­țenie, etc.

Genitala interstițială este și glanda voinței, a deplinei intelec­tualități, a spiritului și eventualelor legături cu alte spirite. Acestea n-au însă nimic comun cu freudismul, lesbianismul, pederas­tia, onanis­mul sexual, intelectual, politic, ideologic-idolatro-religios, etc. Tăierea împrejur de ziua a opta afectează dezvoltarea genitalei intersti­țiale, avantajând genitala reproducătoare și hipofiza rațio­nală, justificatoare, pe care le remarcăm deopotrivă la profeții sau propagandiștii veacurilor, la apostolii legebetismului, onaniștii sexuali sau politico-ideologici, etc.

Efectele lor finale, esențiale, vizibile sunt apropiate, tăierea împre­jur de ziua opta, a unora, fiind prelungită, consolidată de tăierea cere­brală împrejur a altora, realizată cu bisturiul fal­sului și minciunii, în instituții altădată for­matoare, acum manipulatoare, dezinformatoare, ca presa, radi­oul, televi­zi­unea, grădinițele, școlile de orice nivel, institutele de cercetare suspectă sau nemărtu­risită, bise­ricile, serviciile secrete, fiscul, armata, poliția, justiția, orice activi­tate, organizație, instituție fiind deturnată de la rostul ei firesc, afișat doar de fațadă.

Mai mult sau mai puțin conștient sau inconștient, cu pretinse bune intenții, ca educația sau mântuirea/salvarea sufletelor, acestea falsifică adevărul, valorile vieții, cu o ardoare demnă de cauze mai bune. Dezinformată, scăldată în nimicuri și minciuni, societatea e incapabilă să separe adevărul de fals, să-și apere ființa, viața, viitorul, gândind, acționând conform vocației și intere­selor ei, nu după slogane și lozinci demențiale, ca schimbarea sexului, mâncatul insectelor, spor de contoare pe orificiile anale, pentru măsurarea nocivității cosmice a bășinilor. Cu rare excepții, lumea-i sucită, prostită, școala a devenit bordel, profesori, ziariști, specialiști pocesc limba cu barbarisme (devoalat, retardat, podcast, etc.) miniș­trii, prim-miniștrii fură doctorate, miliarde, importă sclavi afro-asiatici. Ca zeii din cer, Ceaușescu poruncea cândva tărie, să fie tărie, tărie națională, și fu tărie, tărie din care asasinii lui făcură futărie legebetistă, la sex dar și la creier.

Hrana otrăvită, îmbolnăvește trupul. Minciunile ce ne bombar­dează ne desfigurează mintal, ne pocesc spiritul, acesta fiind efectul tăierii cerebrale împrejur. Politicienii, demnitarii, funcționarii sunt eminenți tăiați împrejur la creier, urmați de conțopiștii diverselor autorități, ce disprețuiesc, insultă pe cei ce-i plătesc, care la rândul lor îi consideră trădători mutilați cerebrali­cește și sufletește. Împiedicată să facă oameni întregi din elevi, dăscălimea e și ea tăiată împrejur la creier, ca mai toți intelectualii, preoții, profileri ai zeilor și sfinților, ce poartă bisericoșii cu zăhărelul Raiului, pocesc totul prin fabule și pilde exclusiv jidovești, turuie rugăciuni pentru mutrele din calen­dar, freacă Psaltirea, țiparul, timpanul credincioșilor, viața oamenilor, lumea lui Dumnezeu cu minciuni, nimicuri, vorbă-lungă, ca toți tăiații împrejur la creier.

Tăiatul împrejur la creier își începe cariera ca onanist intelectual, la tri­buna partidului, parlamentului, catedra școlii, universității, altarul bisericii, turuind minciuni și tâmpenii în proză, cu aerul că l-a prins pe Dumnezeu de picior și a rezolvat cvadratura cercului. Văduvite de esențiala contribuție a genitalei interstițiale, celelalte endocrine suportă genitalitatea bordelică, pederastă, lesbiană și democrăcită, pe care o trăim.

Hipofuncția interstițială, handicapul genitalei interne ne face insen­sibili la argumente, constrângeri sentimentale, intelectuale, morale, ce se opun exceselor sexuale, ale căror prime semne le întâlnim de la instituția iudaică a sacrificării primilor născuți, până la statutele unor loji și obediențe maso­nice din secolul al XVIII-lea, de exemplu[7]. În preajma următoarelor două pubertăți, traumatismul prepuțial zădărnicește efortul interstițial de control al genitalei reproducătoare, vizibil la violatori, pedofili, potentați din castele superpuse.

Vindecarea tăierii împrejur necesită un efort hipofizar suplimen­tar, de cicatrizare. Solicitată excesiv, hipofiza tăiaților împrejur, ziua opta, este preponderentă pe planul hormonal-organic și mintal-spiritual, păstrând această preponderență de-a lungul vieții celui în cauză, afectându-i morfo­logia, somatica și viața psiho-spirituală. La cei normali, nemutilați sexual, dispozițiile somato-spirituale ale hipofizei sunt temperate de genitala inter­stițială. Dimpotrivă, tăiaților împrejur de ziua a opta, hipofiza impune ela­borări intelectuale deficiente pe plan sentimental, moral, omenesc. În conse­cință, viața intelectuală și spirituală a tăiaților împrejur de ziua a opta, elabo­rările, contribuțiile lor de orice fel sunt excesiv materi­aliste, abstracte, ego­iste, vizând câștig, recompense, glorie zgomotoasă, circ publicitar.

Handicapați hormonal, anali­zele, viziunile, concepțiile tăiaților împre­jur ziua opta încalcă consideren­te morale și preocupări general-omenești, cazul comportamentului tipic al manipu­latorilor banilor publici, materialismul lor grosolan, pan-sexual, freudien, mania armelor, bom­belor atomice, ezitările, frămân­tarea savanților atomiști după neaștep­tata desistare a constructorului bombei A (Oppenheimer), ce a refuzat să colaboreze la bombele următoare. Cazul Oppenheimer, al savan­ților ce l-au urmat, amintește rabinii creștinați din proprie inițiativă, iudeo-moldoveanul Nuhăm-Neofit, lituanianul Jakob Brafmann, demnitarul miliardar Benjamin Freedman, arătând că determi­narea materi­alistă hipofizară este uneori limitată, punând sub semnul îndo­ielii absoluta eficacitate a tăierii împrejur de ziua a opta.

Între tăiații împrejur există diferențe: unii distrug ordinea, alții creează dezordinea, cei mai deciși, răi sau buni, contra ordinii date, impun una con­trară. Ordinea zisă divină, din Franța vechiului regim, a fost înlocuită cu ordinea ghilotinei și terorii tăiaților împrejur, ziua opta. La fel în Rusia țaristă, ordinea creștin-ortodoxă a fost înlocuită de dezordinea iudeo-revoluționară, apoi de noua ordinea iudeo-bolșevică, a glonțului stalinist în ceafă, morții de foame, pe stradă, etc.

Între înlocuitorii ordinii date, prin noua ordine, a dezordinii, abuzurilor și tuturor crimelor posibile, unii vor­besc de demoniaci sau sataniști, alții de luciferieni, purtătorii unei anumite lumini sau învățături, regretând că sunt confundați cu demoniacii sataniști, pe care i-au servit cu mai mult sau mai puțină credință, cazul lui Werner Heisenberg (1901-1976) și Oppenheimer (1904-1967), refuznicul bombei cu hidrogen, după bomba A. Luciferienii sunt precum tăiații împrejur de ziua a opta, ca Oppenheimer, Einstein, plutocrația și oligarhia mondială, savanți cunos­cuți, fără exces de coloană vertebrală, cazul zecilor, sutelor de mii de specialiști germani, violați nu la penis ci la creier, metoda Țurcanu-Pitești îmbunătățită.

După ce serviseră, cum putuseră, patria și socialismul național german, de voie/nevoie au făcut același lucru pentru Stalin și ceilalți dușmani ai Europei și Germaniei. Învinsă, trădată, invadată, nu-i de mirare că Europa, ordinea, civilizația iudeo-creștină își dă ultima suflare sub ochii noștri, ce văd dar nu pot crede. Oppenheimer, Heisenberg și ceilalți sunt luciferieni, rebeli ce tre­când Rubiconul și-au sterpezit dinții, neputând deveni satanici pur sânge, ca Lenin, Stalin, cinicul bețiv Churchill, iudeo-englezul Lindemann, președin­tele-călău american pe rotile, generalul-președintele-călău adventist ziua șaptea, Eisenhower, organi­­zatorii teroris­mului aerian anglo-american contra milioanelor de femei, copii și bătrâni germani, uciși de terorismul aerian anglo-american, pentru că erau germani netăiați împrejur, nici la creier.

Între timp, roata istoriei s-a cam întors, nepoții teroriștilor aerieni anglo-americani dispar sub ochii noștri, nu din cauza altor bombar­damente criminale, ci din propria pocire spirituală, prin tăierea avraamică împrejur, ziua a opta, sau tăiere cerebral-mintală împrejur, după ce, în epoca post­belică, au trăit în dezordinea, ura și minciuna propriilor părinți și bunici, ca în zicala cu bunicii ce au mâncat aguridă, iar copiilor și nepoților li se sterpezesc dinții.

Orice nouă ordine, revoluționară, care prin minciuni, războaie, crime înlo­cuiește o ordine mai mult sau puțin firească, sfârșește ca ordinea iudeo-creștină europeană, rasa albă din Europa, America, de oriunde. A trecut vremea vinovaților negri, pentru că erau negri. Trăim vremea vinovaților albi, pentru că sunt albi. În jurul lui 2050, rasa albă nu va depăși 5-6 % din populația mondială. Dincolo de diferențele ideologice dintre regimurile ipocrite, democrate, ucigașe și cele fasciste, totalitare, patriotice, problema postbelică a popoarelor de rasă albă și a civilizației iudeo-creștine muri­bunde este consecința degenerării, orbirii castei ce a câștigat ultimul război, condusă de tăiați împrejur la creier sau de ziua a opta, trădători ori zerouri tăiate, cum numesc unii nulitățile omenești tăiate sau nu împrejur, jos ori sus.

Tăierea cerebrală împrejur a popoarelor de rasă albă a început nu prin marșul mussolinian asupra Romei, nici prin victoria național-socialismului, fondarea Gărzii de Fier, victoria fascismului spaniol contra bolșevismului anilor treizeci și altele de acest gen. Tăierea cerebrală împrejur a europenilor a început prin opțiu­nea politică a împăratului roman Constantin, soldată cu instalarea mafiei rabino-iudeo-constantiniene în fruntea imperiului. În pri­mul mileniu creștin, această mafie a întors pe dos mințile, altădată sănătoase, ale elitei greco-romane și europene.

Cum asta? Prin inepții incredibile, contra legilor firii: învieri din morți, împărăția cerească, graviditatea feme­ilor cu Sfântul Duh, bazaconii ce au impus elita de sabie a berbecilor viteji, dar berbeci, model Clovis, la începuturile noii idolatrii, Carol cel Mare, călău creștin al saxonilor, ceva mai târziu, sau gene­ralul țarist L. G. Kornilov (1870-1918), ce asculta oratortia talmudică a lui Kerenski, la începuturile rebeliunii khazaro-jidovești din Rusia, în loc să pună banda Guvernului Provizoriu la zid și să reinstaleze la putere un guvern rus, dacă nu țarist. Nu mai amintim regele infam Mihai, generalului de fuste, Sănătescu, politicienii trădători maniști, brătieniști, nulități implicate în banditismul 23 August 1944.

Neputând să se mențină altfel, mafia iudeo-bisericească a creat falsa elită de sabie, războinici viteji dar idioți tăiați împrejur la creier, gâdilați între cornițe, coițe de Estere crescute în fermele de târfe ale unșilor lui Dumnezeu, inventatorii bisericii jidovite, ai fermelor de neveste iezuite, din Paraguay, etc. În Evul-Mediu de analfabetism bigot, iudeo-creștin, de după Niceea, mafia bisericească a șters cultura, tradițiile popoarelor prostite cu povești pentru copiii: ispita șarpelui-satană, păcatul adamic, învieri din morți, etc.

Tăierea împrejur de ziua a opta a fost, a rămas și este înscrisă nu doar în penisul, organismul, metabolismul și funcțiunile organice ale tăiaților împre­jur. Au existat, există și tăiate împrejur. Împrejurul clitorisului! În anumite locuri și epoci s-a practicat și excizia, infibularea, tăierea împrejur, parțială sau totală, a clitorisului femeilor, a buzelor mari sau mici.

Cu tot misogi­nismul iudeo-creștin, femeile au fost rar mutilate, estro­pierea lor corporal-organică fiind limitată la anumite comunități, devenind spiritual-sufletească și funcțională, moștenită de la tată, ale cărui gene conțineau informația malformației fixată prin repetarea mutilării sexuale pe sute de generații tăiate împrejur de ziua opta.

Bărbații tăiați împrejur, ziua opta, femeile excepțional excizate, deopotrivă handicapați în capacitatea și finețea lor cognitivă, confundând inteligența cu speculațiile materialiste, revoluționare, freudiene sau altele, nu puteau fi decât victime ale psihozei sinucigașe pe care o trăim ca greierii, în cântare,  cu manele și podcasturi. Orice ordine ar plănui gloa­tele manipulate de așa indivizi, nu vom scăpa de cupidi­tatea iudaică, trăz­neala profetică a tăiaților împrejur, ziua opta, total sau parțial văduviți de glanda împlinirii omenești. Aristocrația popoarelor de rasă albă a fost înlo­cuită de abrutizata bandă de sabie, apoi de handicapații de cruce, robă avocă­țească, anteriu rabino-preoțesc, strămoșii  comisarilor politici, ai politrucilor și polițiilor gândirii, de acum gropari entuziaști și inconștienți ai democra­țiilor totalitare postbelice, euro-americane, asiatice, ici și colo africane.

Viitorii iudeo-israeliți au fost bine primiți în Egipt, țară ospitalieră, mare, dezvoltată, căreia nu-i strica un surplus de populație. Când noii veniți au înțeles că gazdele sunt popor pașnic, armata lui fiind axată pe primejdii externe, au început să conspire cu hoții de vite ai deșertului, de unde-i goni­seră foamea, reușind să atragă complici și să aducă în sclavie una din cele mai înflo­ritoare civilizații existente vreo­dată. Egiptul s-ar fi prăbușit, dacă agresivii veniți nechemați n-ar fi fost confruntați cu probleme insolubile pentru ei, ca împărțirea pământurilor, întreținerea barajelor, diri­jarea inunda­țiilor. Rezol­varea acestor probleme necesita cunoștințe ce lipseau fomiștilor nechemați.

Inițial învinsă, o parte din elita egipteană se refugie către izvoa­rele Nilului, unde a recrutat o armată de negri atletici, strămoșii etiopienilor de azi. După aproape un secol de lupte, viitorii iudeo-israelieni fură învinși, dar nu reduși la sclavie. Reveniți la putere, faraonii obligară învinșii să repa­re ce au stricat, cons­tru­ind drumuri, temple, făcând agricultură, nu comerț, plătind impozite și taxe, consecințe normale ale tupeului și înfrângerii lor. Ulterior, iudeo-israelienii au pretins că au fost tratați cu aspri­me. Tradiția egipteană n-a reținut decât comportamentul oribil al veniților nechemați.

Istoria oficială este neîntrerupta cronică a tupeului, ipocriziei, lacrimilor crocodi­liene iudeo-jidovești, din cele mai vechi timpuri până azi. De la jalea lui Ieremia s-a ajuns la cele șase milioane, fără o vorbă despre suta de mili­oane de victime ale comunismului. Holocaustul din gulagul sovietic, chino-asiatic și est european este nejudecat, nepedepsit. De mirare că o mână de mohicani europeni a imaginat și realizat, cum s-a putut, acum patruzeci de ani, Procesul Nuremberg II. Dacă România ar dispune de niscai oameni întregi, oricând s-ar putea reju­de­ca procesul mareșalului  Antonescu.

Vorbăria în jurul falsurilor, nu a istoriei reale, este frecventul paradox istoric, în virtutea căruia, de exemplu, de la jelitoarea biblică Ieremia s-a ajuns la mono­polul jidănimii asupra suferințelor omenești, care, curios lucru, la creș­tini, culminează cu răstig­nirea stimabilului iudeu Isus. Cămașa fiind mai aproape de piele decât paltonul, sula neavând nimic cu prefectura, să ne ocupăm de Dacia, popoarele să-și vadă de problemele lor, iar jidovii să se spele pe cap cu Isus, mântuirea și Raiul lor.

Acuzarea, acuzatorii, judecarea, răstignirea lui Isus sunt istorie, nu credincioșie, care ade­sea a fost pri­vi­legiul rataților vieții. Isus-Cristos nu e personaj istoric ci lite­rar, ca Făt-Frumos și zmeii din povești. Acuzarea, răstignirea, farsa învierii sunt înzor­zonate cu folclor creștin, minuni, absurdități, în detrimentul istoriei. Cât privește viito­rii iudeo-israelieni din Egiptul faraonic, lectura unor texte atestă că ei se bucurau de mare libertate în țara ce comisese eroarea de a le acorda ospita­litate, în vremea când nu pare să fi existat zicala Bună ziua ți-am dat, belea mi-am căpătat! Profitând de libertatea de care se bucurau, tăiații împre­jur, ziua opta, nu puteau să nu facă ce au făcut, fac și vor reface până vor aboli mutilarea sexual-endocrino-glandulară, psiho-spirituală, prin care se auto-exclud dintre oameni.

Nimeni nu-i exclu­de din omenire. Ei se exclud, și-s mândri de nebunia lor. Istoria va vedea sfârșitul tragicei rătăciri a tăierii împrejur, consecință a Contractului Pulii semnat de Avraam cu zeul Iehova. Să cunoaștem acest contract, să-i înțele­gem dedesubtul, fără a vorbi excesiv despre el, din delicatețe, politețe, diplomație, iubire de aproapele tras în țeapă de zeul-ban­dit, pe care, la Judecata de Apoi, iudeo-jidănimea și ome­nirea îl va aduce în fața Nurembergului ceresc, cel mai înalt tribunal posibil. Descurcăreți cum sunt, americanii vor găsi un John Wood[8] și pentru Iehova.

De ce comportamentul în Egipt, al tăiaților împrejur, ziua a opta, era condamnabil din punct de vedere omenesc? Cei aflați în țara altora, care i-a primit cu toată omenia posibilă, nu trebuie să încerce a-și impune legea și obiceiurile, indiferent că acestea sunt bune sau rele. Asta au făcut iudeo-israelienii în Egipt, propagând insu­bordonarea, anarhia, ateis­mul, lipsa de pudoare, libertinajul sexual, desființarea familiei din tată, mamă și copii, pedo­filia, sacrificiile omenești, fără să aștepte psihanaliștii, legebetiștii de azi. Ca alte popoare, după ei, egipteni au sfârșit prin a înțelege necesitatea debarasării de musafirii nepoftiți, fără să-și imagineze că se va ajunge la povestea Ieșirii din Thora și Biblia iudeo-creștină.

Unele elemente decurg din istoria Egiptului și studiul textelor necuprinse în Biblie, aceasta fiind manifestul de luptă al iudeilor, în avantajul lor exclu­siv. Multe din documentele descoperite de arheologi au dispărut, mai ales cele non conforme cu narațiunile jidovești, adesea contrare acestora. Cunos­când psihologia egiptenilor și a iudeo-israeliților, considerând că ambele popoare trag jarul pe turta lor, ajungem la o înțelegere suficient de convin­gătoare a celor petrecute atunci. Egipteni ne-au lăsat numeroase papirusuri, pe lângă monumentele ce nu pot fi ascunse. Dovezile istorice nu pot fi șterse ori ascunse la infinit. Fuga iudeo-israeliților din Egipt n-a lăsat urmă în papi­rusurile faraonilor, dovadă că tăiații împrejur, ziua opta, au fost izgoniți de egipteni, care n-au acordat importanță acestui fapt.

Apropiat de familia faraonică, până la un punct, Moise a fost inițiat în casta preoțească egipteană. Potrivit legilor, vinovatul de moartea cuiva tre­buia executat. Fiu al faraonului, cu o concubină oarecare, condamnarea la moarte i-a fost comutată în exil, Moise plecând în Mesopotamia, unde s-a inițiat în religia lui Marduk, zeu babilonian și asirian, ceea ce explică urmele babilo­niene din iudaism. Aportul lui Moise constă în invenția lui Iehova, zeu unic, atotputernic, ca Marduk, rival teoretic, împăciuitor practic, ambii pro­ve­niți din religia sumerienilor, apropiată din multe puncte de vedere, de religia egipteană.

Principiile morale decise de Moise figurează în Codul lui, Hammurabi, ce s-a găsit. Probabil, Moise a fost rechemat din Mesopotamia și însărcinat să-i ducă pe expulzați cât mai departe de Egipt, sub controlul armatei egiptene, ce ar fi supravegheat operațiunea, de la oarecare distanță, fără să intervină direct. Dacă n-ar fi existat acest aranjament, cu sau fără Moise, expulzații n-ar fi ajuns departe cu turmele, femeile, copii și sclavi. Biblia trebuie citită cu spirit critic. Înainte de Moise, religia izgoniților din Egipt era un amestec de superstiții și prejudecăți din Orientul Apropiat al epocii, din care cauză egiptenii îi disprețuiau ca neîmpliniți pe plan religios, reprezentându-i cu cap de măgar, animalul preferat. Pe fond glandular hipofizar, neîmplinirea lor spirituală va evolua în sens raționalist dogmatic, încăpățânarea lor cunoscută justificând repre­zen­tarea cu un cap de măgar.

Lucrând cu materialul clientului, Moise a făcut ce se putea, propo­văduind monoteismul absolut și dogmatic, în cuvinte compatibile cu firea, mentali­tatea, modul de viață și idolatromania din jur, renunțând cu plăcere la Țara promisă. După patruzeci de ani, brambura prin pustie, mintea fugarilor a digerat ideea împroprietăririi, realizată de Iosua, urmașul lui Moise. Apoi au fost necesare repetatele intervenții levite, pentru a-i readuce la Iehova pe cei ispitiți de credințele și superstițiile semințiilor din jur.

Găinile vecinilor fac ouă mai mari și în materie de religie. Totuși, rare sunt situațiile când popoa­rele își abandonează religia. Iudeii, apoi khazaro-jidanii au făcut-o de multe ori. Renunțarea la religia depășită, disprețuită, arată că aceasta nu-i reprezen­ta, le contrazicea felul de a fi, metabo­lismul, adn-ul. Moise le impusese religia pe care o inventase. Nu Avraam îl păcălse pe Iehova, să-și taie dara­vela împrejur, Iehova l-a păcălit pe Avraam, să-și taie păsărica lui! S-a verificat ce ție nu-ți place altuia nu-i face. Adaptarea la găselnița religioasă a fost dificilă, parțială, provizorie, jidănimea fiind de pe atunci o masă de șmecherași, agnostici, atei, specu­la­tivi, eretici față de Thora, legea iudaică. Aproape fără excepție, jidanii de oarecare impor­tanță, din democrațiile actu­ale sau trecute, au fost și sunt eretici. Nu foarte bogați, credincioșii admiră miliardarii rasei lor, exagerând fidelitatea iuda­ică, denunțând diverșii eretici, fără putere, nici notorietate sau influență.

Damblaua ultra-raționalismului nu-i compatibilă cu învățământul spiri­tual, ea corespunde hiperhipofiziei, ce limitează sau blochează genitala interstițială. Moise a combinat învățământul tribalo-ideologic cu mijloacele psiho-fiziologice destinate asigurării viitoarei hegemonii mon­diale. Orgoli­osului dictator, religia lui Marduk i-a inspirat asentimentul nelimitat, decizia ca Iehova să fie zeu unic, suprem, impus ca bolșe­vismul în Rusia, iacobi­nismul în Franța, plandemiile militarizate, insectele comestibile, botnița, micro­ci­­puirea șeptelului omenesc și altele, ce asigură încă dominația mafiei iudeo-khazare. O vreme, babilonienii avuse­seră același program și succes. Realizarea acestui deziderat politic, obliga jidănimea să dispună de calită­țile morale și fizice necesare. Moise însă a condus-o la impasul trans-umanist, verbia­jul trans-onanist, iudeo-dement, legebetist, artificial, încar­nat de falsa elită, trans-omenească, demonică, judecând după speci­menele umflate cu pompa dola­rilor, perver­siunile liberale, marxiste, leniniste și altele.

Nu se știe cum, de unde aflase Moise efectele medicale, constituțional-omenești ale tăierii împrejur de ziua opta. Ca fiu din flori, al unui faraon, suferise probabil tăierea împrejur de ziua a opta, nu de ziua a cincea, întrucât preoțimea egipteană, pe cât se crede, nu putea fi coruptă și n-ar fi stricat orzul pe gâște, permițând unui bastard accesul la consangvinitatea faraonică, ce producea ființe inteligente, superioare, bune, pacifiste, gene­roase, fără tendința de a impune altora credință, idei, cum a gândit și acționat clericatura mafiotă a civilizației ultimelor milenii.

Privat de tăierea împre­jur de ziua a cincea, Moise a aflat abia la Babilon ce înseamnă tăierea împrejur de ziua a opta, care produce inteligențe mașiniste, robotice, ființe cu tupeu, îndrăz­neală, putere de convingere, mercantilism, brutalitate, cruzi­mea oarbă a ghilotinei, inteligența speculativă menținută în limite omenești, prin reguli stricte de nutriție, igienă, tiranie politico-ideologică, religioasă. Nu se punea problema răsturnărilor raționaliste, câtă vreme dogmatismul iudeo-ideologic era impus cu mână de fier, printr-o strictă, bine păzită disci­plină socială și dietetică alimentară, evitându-se răsturnările organice, meta­bolice, fiziolo­gice, boli, cum le numim azi.

Totul erau gândit, dozat, impus în sensul hege­moniei promisiunilor iehoviste către Avraam, prin care se controla, asi­gura menținerea absolutismului pământesc și ceresc. Impunându-și sistemul, Moise știa că, într-o zi, tăierea împrejur fără consang­vinitate va face din jidani stăpânii lumii, de unde necesitatea impu­­nerii ei drastice. Adăugată la căsătoria în comunitățile tribale, aceasta a produs con­sangvinitatea khazaro-jidovească, inteli­gența cvasi-artificială a cibor­gilor biologici, inte­lect anali­tic, raționa­list, dogmatic, sensibilitatea nevro­tică, predispoziția pen­tru bolile nervoase, inclusiv demență.

Medicul, filosoful PdM consideră că preoții lui Horus nu l-au inițiat pe Moise în consecințele endocrine ale tăierii împrejur, ziua a opta. În conse­cință, Moise nu cunoștea inconve­nientele târzii ale acestei mutilări sexuale. Faraonii, prinții egipteni, preoți­mea ce trăia în mediul ei social și climatic, practi­când­ prin­cipii nutriționiste, respirație controlată, exerciții fizice pre­cise, la o vârstă sau alta, obțineau, pe terenul tăierii împrejur de ziua a cincea, rezultate generale și performanțe diferite de cele la care s-a ajuns pe terenul organic rezultat din tăierea împrejur de ziua a opta.

Din motive pe care nu le cunoaștem, Moise n-a fost lăsat ori n-a vrut să pășească în țara promisă de făgăduința acceptată de centenarul Avraam ca babele ce se înghesuie la pupatul hainelor preoțești și al moaștelor. Tăierea împrejur, ziua a opta, a generat o societate ce nu corespunde întru totul planurilor lui Moise. Vulgarizată de-a lungul veacurilor, mutilarea sexuală ziua opta a generat tare fizice și morale, la care mulți beneficiari ar renunța cu plăcere Rezultatul erorii de alegere a momentului mutilării nu este doar dezechilibrul psihic, analitic, ci și insuficiența organică, hepatică, văzută de Shakespeare, ce vorbea de ficatul deficient al jidanilor. (rotten liver of the jew).

Studiile consacrate mutilărilor sexuale sunt rare, incomplete, confuze, greu de găsit. În românește nu există decât Tăierea împrejur, complotul tăcerii, lucrarea libanezului creștin Sami A. Aldeb Abu-Sahleh, ce se găsește gratis pe internet. Bine documentată pe planurile istoric, social, familial, juridic, această carte ignoră aspectul medi­cal al tăierii împrejur, care, repe­tăm, nu se compară cu tăierea unghiilor, părului, pierderea unui deget, mână, ochi, rinichi, ovar, testicul (la maturitate). PdM ne asigură că Mutilațiile sexuale, ale doctorului Vallet, pe care nu le-am putut-o consulta, fac excep­ție de la regulă, fiind una din rarele lucrări ce se ocupă de consecințele înde­păr­tate, glandular-endocrine, ale tăierii împrejur de ziua a opta[9].

Medicii, reprezentanții ideologiilor și idolatro-religiilor nu pot admite că Dumnezeul infinit bun, atotputernic, îi consideră aleșii lui pe cei ce și-au tăiat, într-un moment precis al vieții, pielea externă și mucoasa internă ce protejează glandul penisului, clitorisul, buzele mici sau mari, la femei, etc. Aparent, nimeni nu vrea să afle consecin­țele tăierilor împrejur asupra indivi­zilor și a societății.

Meschinăria este comentată fără ca mutilarea sexuală să fie înțe­leasă și efectele ei corectate, dacă și cât se poate. Iehova, zeii, zmeii, dumnezeii, fecioarele fecundate de Sfântul Duh și alte entități fictive n-au niciun amestec în afgacerea anti-omenească a tăierii împrejur, parte dintr-o mai largă conspirație contra lui homo sapiens, probabil prima, nu și ultima. Omenirea a refuzat să se ocupe de transgenici. Rezultatul? Transgenicii se ocupă de omenire și vor să schimbe sexul tuturor, bărbați, femei, copii, fără excepție.

Ei or fi existat de când lumea, dar ca excepții de la normal, ca cei cu șase degete, rest de coadă, două penisuri, două cranii, etc. Că nu-și resimt pe deplin identitatea sexuală consem­nată la naștere, asta e treaba fiecăruia. Alții, din cine știe ce motive, nu-și suportă nasul, penisul, pielea, semenii fără bot­niță, ce respiră excesiv, risipesc oxigenul omenirii, al proletariatului, cum s-a spus de la Marx până la căderea Zidului Berlinului. Anomaliile acestea bizare sunt aspecte ale nevro­zei, cu care începe demența.

Azilele de nebuni adăpostesc indivizi ce se cred altceva decât sunt în realitate. Unii se cred împărați ai Mexicului, alții se simt zei, dumnezei, vor să devină bărbați, din femei, sau invers, ceea ce popoarele, culturile au considerat totdeauna demență. Mutilările, deviațiile sexuale, consumul de droguri, exci­tațiile nefirești domină mediile pedofile și tăiate împrejur, a căror anormalitate indică demența. Meschi­năria falsei elite politice, univer­sitare, acade­mice maschează, prelungește demența pedofililor (-cizilor), care la începu­turile anormalității lor vicioase au fost transgenici, bărbați neterminați, femei handi­ca­pate, ființe fără loc, nici rost în pielea cu care au venit pe lume. Avraam nu-i model de părinte, din moment ce era gata să-și ucidă copilul.

Chipurile religios, comportamentul lui arată bigotism, scrânteală reli­gioasă, suceală întru Domnul! Pe lângă el, Cănuță om sucit nu era sucit. Avraam însă a sucit jumătate din omenire, vreme de milenii. A pune problema în ter­menii normali­tății consacrată, înseamnă a înțelege că natura nu greșește, nici nu iartă. Consecințele tăierii împrejur sunt prețul încălcării, pocirii firii, insultării naturii omenești, încercării demente de corec­tare a naturii. Conse­cințele anormalității agravează nevro­za schimbării sexului, lipsei de pudoare a lesbienelor, pederaștilor ce-și afișează goliciu­nea ca animalele, voind să înfieze copiii altora, pentru a-i face anormali. Societatea va suporta această agresiune fără altă apărare decât timidul dezacord?

Evidentă pentru mulți, legătura între tăiații împrejur de ziua a opta și demența transgeniei nu poate fi exclusă. Majoritatea membrilor falsei elite actuale e formată din descendenți avraamici în ultima fază de evoluție, pe care unii o numesc epsteiniană[10]. Greu găsim printre aceștia un normal din punct de vedere sexual. Normalii provin din familii normale, formate din tată, mamă, copii. Alștfel de femilii nu pot exista. Cu sau fără a avea întru totul dreptate, avertismentele psihologilor, filosofilor, fiziologilor, pedago­gilor, vizează nu numai cazurile extreme (pedofili, pedocizi, etc.) ci și tăiații împrejur de ziua a opta, bănuiți a fi una din sursele scrântelii ce duce la demență, prin nevroză cronică.

Indiferent că-s practicanți sau atei, că locuiesc într-o emisferă sau alta, tăiații împrejur, ziua opta, ascund masculinoidia fătălăilor, pe care a Dana Budeanu o simte. Jelitorii tip Ieremia, norocoși cititori în stele și găsitori de holocoaste nu sunt bărbați în sensul strămoșesc al cuvântului ci jelitoare talentate, născătoare de lacrimi crocodi­liene, băgători de zeamă în piatră seacă și deșertăciune, ca Moise, ce a băgat Marea Roșie în nisipul cumințit cu bastonul. Confuzia  e explica­bilă.

Bulbucații ochi de broască, ai pociturii, ca oastea să-și recunoască, zice Eminescu, sunt expre­sivi, nasul sadovenizat, à la Cristea-trei-Nasuri, arcuit vultu­rește, bărbie cu prognatism, gură largă, nări dilatate, buze groase, senzuale, superioara hoi­nă­rind peste vârful nasu­lui, către holocoastele cerești, ale lui Iehova. Des­cen­denții vechilor iudei, sefarzii de azi, au o fizionomie ușor de recunos­cut. Pe această bază, înaintea ultimului Război mondial, Georges Montandon, fondatorul etnologiei, a publicat controversatul studiu Cum să recunoaștem jidanul (Comment reconnaître le Juif). La jumătatea anilor treizeci, nemții încurajând alia jidovilor către viitorul Israel, s-a observat că majoritatea candidaților la palestinizare nu prezentau caracterele tipice iudeilor sefarzi. Majoritatea erau iudeo-khazari, ușor germanizați, tăiați împrejur cu relativism khazar, în jurul primei pubertăți. De atunci lucrurile au evoluat. Printre jidovii post­belici întâlnim Flato-Sharoni, Meyer-Lanski și Mendelsohni[11].

La trăsăturile esențiale, datorate tăierii împrejur, ziua opta, adaugăm caracteristicile dobândite într-un climat sau altul, după o perioadă îndelun­gată. Clima, hrana, obiceiurile influen­țează somaticul și psihicul, mai puțin însă decât mutilarea sexual-împrejmuitoare. Pentru neavizați, jidanii euro­peni par neaoși, în care scop, ca Dunărea la Cazane, săraca, interesații fac ce pot. În Siberia imită  caracterele nordicilor înalți, blonzi, pistruiați traversând spațiul cam ca suedezii, norvegienii, danezii, fără îndrăzneala islandezilor, nici bărbăția, dintr-o bucată, a vikingilor de acum un mileniu. În alte regiuni ale Europei, pielea lor e măslinie, păr ondulat, aspru, totul confirmat de tocmeala cu spațiul ambiant, prognatismul relativ pronunțat, permițând linia caricaturală, aproape dreaptă, pe lângă nas, între bărbie, și vârful capului, eventual sub cartofelul din vârful nasului, chiar dacă acesta coboară în plisc răpitor, bine văzut de obiectivul fotografic și caricaturiști ce văd ticul dar tac, precum talentatul conștient, deși tăiat împrejur, Tănase, neuitatul comic de după 23 Auguat 1944: Tu tic, eu tac! – spunea el privind un ceas deșteptător ce n-a deșteptat, din păcate, pe nimeni. Dormeam atunci, dormim și acum, chiar când cântăm Deșteaptă-te Române!

După unii, inclusiv PdM, acestea se opun ideii de rasă, coerentei etnii iudaice antice, convertirea khazară, Evul-Mediu, epoca modernă, încus­cre­lile iudeo-khazaro-polono-lituaniene au estompat vechile caractere, fixate în mileniile dintre migrația în Egipt și desființarea Iudeii, sub împăratul Adrian. (132). Unii cercetători admit rasa jidovească, alții doar etnia, cu același nume, fără să clarifice aceste noțiuni. Pentru corectitudinea politică actuală, rasele nu există decât la păsări, reptile, animale.

Prin același bine simulat consens cvasi-unanim al inocuității vacci­­nurilor și necesității botnițelor, într-o zi se va decreta inexistența soarelui de pe cer și a tot ce-i clar ca lumina soarelui, nu doar inexistența raselor. Miliardele de oameni prezintă însă tră­să­turi, unii sunt albi sau galbeni, alții negrii, roșii, la care se adaugă propor­țiile între diversele regiuni ale corpului și tulburătorul continuu omenesc materie-spirit. Date afară pe ușă, în ciuda victoriei militare a câștigătorilor ultimei conflagrației și a nemărturi­sitei conspirații Teheran-Yalta-Potsdam, rasele au reintrat pe fereastră.

Nu putem face abstracție de ele. Dacă jidanii au și alte trăsături specifice, dincolo de cele morfo-rasiale sau etnice, acestea sunt mai ales rezultatul tăierii împrejur de ziua a opta, cum spune chiar Biblia: jidanul nu se naște din cei doi părinți genitori, mamă și tată! Vreme de milenii, condiția nașterii din părinți a părut obligatorie, deși Biblia spune că adevărata naștere, omenia jidanului nu vine din nașterea lui, ce se falsifică în fel și chip, ci din tăierea rituală împrejur, de ziua a opta.

Putem fi negri, albi, galbeni, roșii, cu stea în frunte, nimeni dintre candidații la jidănie nu devine jidan decât numai prin reglementara, poruncita, contractuala tăiere rituală împrejur, ziua  opta. Totuși, ideea că trăsături și caractere jidovești se datorează exclu­siv tăierii împrejur este în bună măsură eronată, căci tăierea împrejur nu face european din chinez, nici piele roșie din negru, sau invers, cum nu faci bici să pocnească din orice rahat. În toate cazurile, tăierea împrejur face nu bici sau vipușcă ci jidan, din orice nou născut, de orice culoare sau rasă, dacă nu cumva și din clonații de azi sau mâine, în care caz, la termen, vom ajunge să renegociem Contractul avraamic al penisului, să redefinim tăierea rituală împrejur, ziua opta.

Numai viitorul știe ce poate însemna asta pentru nepoții și strănepoții. De altfel, e limpede, zicala cu rahatul și biciul nu ține pasul cu istoria. Fără să facă bici, din ce spune zicala, tăierea împrejur face direct pocnitori ce pocnesc de pute lume-ntreagă! Cât privește trecutul, prezentul, tăierea împrejur modifică mentalitatea, unele trăsături morfologice, sufletești, spirituale, până la proba contrară, nu însă dintre cele evidente, ca morfologia specifică unei rase sau alta, ori culoarea pielii.

Vorbind de sociologul francez Raymond Aron, PdM spune că acesta avea fața tipică a tăiatului împrejur ziua opta, ceea ce-i inspira milă și repulsie, ne asigură el, tot tăiat împrejur ziua opta, cu o probabilă întârziere, datorată probabil tatălui german. În fața unui astfel de ilustru tăiat împrejur, ziua opta, ce-ar putea resimții arabul, tăiat și el împrejur, la 13 ani? L-am studiat și eu pe Raymond Aron, fie-i țărâna ușoară. Mie mi-a inspirat simpa­tia, iubirea lui Paul Kammerer pentru salmandrele ce prefac schimbările dobândite în caractere permanente[12].

Din acestea nu rezultă că ideea de rasă n-are nicio bază. Omenirea n-a început și probabil nu se va termina cu jidănimea multicoloră, musulmani, creștini, culori curcubeice, eschimoși, indo-chinezi, sub-rase galbene, boși­mani și alții, indiferent că aceștia se agreează, suportă sau detestă reciproc. Oricare ar fi ele, caracteristicile psihofizice evidente, spontane sau ascunse, apărute uneori pe neașteptate, au importanța lor, după cum, coama, copita și alte parti­cularități își au și ele importanța lor, la cai și strămoșul lor, calul savantului Prîjevalski, foarte probabil tată al lui Stalin, a cărui statuie, la Petersburg, seamănă leit cu Tătucul Popoarelor, după autoarea Doamnelor Kremlinului[13].

Existența plantelor/animalelor diferă de cea omenească. Animalele, vege­ta­lele există în lumea dată și în vederea autoconservării lor, ceea ce, pentru Blaga constituie modul unu de existență. În afara acestuia, există al doilea mod de existență, cel omenesc: existența în orizontul misterului și în vederea revelării lui. În anumite limite, plantele/animalele se adaptează lumii. Atât. Și omul se adaptează lumii, tot în anumite limite. Deosebit de plante și animale, omul e conștient de existența lumii și a lui, în mijlocul acesteia, totul fiind o problemă/mister, ce se dezleagă în fel și chip.

Dezlegarea misterelor, existenței lumii și omenirii se soldează cu lărgirea, expansiunea cunoașterii prin intensificarea misterelor/problemelor. Lărgirea natu­rii, cul­tura, înseamnă accentuarea, inten­sificarea misterelor/problemelor, lărgirea cunoaș­terii, în sensul plus-cunoaștereii, minus-cunoașterii, zero-cunoașterii, nivel alfa (α, material), nivel beta (β, abstract), nivel gama (γ, imaginar). Indiferent de tăiere/netăiere împrejur, caracteristici fizice, psihice, obiceiuri, tradiții, religii, idolatrii și altele, diferențele esențiale dintre oameni există nu doar pe planul fizic, al morfologiei, nici pe acela vital-sufletesc, confuz, greu sesizabil, nesigur.

Pornite din și răsunând profund în noi, diferențele devin clare în planul culturii, creațiilor omenești, structurii lor matricial-stilistice, genezei metaforei și tuturor celor omenești[14]. Nu cunoaștem sufi­cient culturile și civilizațiile sumeriană, egipteană, asiriană, babiloniană, romană, ateniană, spartană, tebană, iudeo-avraamică, chibuțo-eseniană, iudeo-fariseică, iudeo-zelotă. Înrudirea super­fi­cială, profundă, apro­piată, depărtată, trecută, prezentă, viitoare, a aces­tora și altora, nu este fără legătură cu o formă sau alta de tăiere împrejur. Clarificarea acestora merită investi­garea științifică, ce ar putea formula concluzii și opțiuni diferite de naivo-progresul din Viitorul Omenirii sau Geneza Formelor culturii, publicate la București în urmă cu aproape un secol[15]. Egiptenii, sumerienii, romanii, babilonienii, iudeii, grecii, indienii, chinezii și alte seminții sau popoare nu percep timpul spațiul, valorile și altele în același fel. Spațiul conceput abisal-inconștient de exemplu, nu se confundă cu mediul exterior în care trăim.

La cu timpului însuflețit, ce nu este omogen, egal, cum crede ceasornicul. Tim­pul, spațiul, orice idei, probleme, viziuni diferă nu doar pe planul mecanic, al formei, numărului și dispunerii cără­mizilor în construcție, de exemplu. Ideea turnului Babel e babi­lo­niană, după cum ce a piramidei este egipteană. Turnul babilonian asaltează cerul ca serpentinele munților, iar piramida egipteană e mai curând închi­dere, limitare, ascundere, amânare a rezolvării misterului existenței.

Cu sau fără legătură cu ideea babiloniană a turnului, cu tot bigotismul primului mileniu creștin, contrar monumentalității formelor de arhitectură sacerdotală, antică sau medievală, turnurile bise­ricilor creștine imită săgeata arcașilor medievali, ce asaltau astfel divinitatea, ca și în luptă sau întreceri. Contrar spațialității infinite, simbo­lizată de stilul gotic și săgeata turnului bisericesc, viziunea egipteană a spațiului piramidal/închis se rotunjește, devine cupolă ortodoxă (apoi musulmană), arhitectura creștină europeană ezitând câteva secole între vizi­unea tridimensională infinită occidentală și cea bizantină, care reține, păstrează divinul nu sub timidul avânt vertical ci sub călduroasa orizontală din interior și chiar exteriorul zidurilor bisericii. Convie­țuirea est-europeană cu divinul estompează asaltarea acestuia pe infinitul verticalei apusene, ceea ce se remarcă în teologia unor ortodocși ca Soloviev sau Stăniloaie, față de cea tomistă, calvină sau anglicană.

În stadiul actual de înțelegere a lumii și a noastră înșine, e imposibil de susținut că rasele nu există, de parcă ar fi fost inventate ca Feții Frumoși, zmeii, zânele și sfinții din calendar. Celor ce trăiesc și mor pentru rasa și poporul lor nu le putem spune că acestea sunt false probleme, pe care comisarii sovieto-bruxellezi le rezolvă prin cultura woke și înțelepciunea lgbtq. Deși confuz, oamenii trăiesc rasa lor, se identifică cu ea. Trăirea lor e realitatea, a cărei ignorare a dus totdeauna la minimul de suceală, fără care, probabil, niciun război n-ar fi avut loc.

După cele atestate de istorie și scrip­tură, confirmate în fel și chip, demența ce amenință omenirea e consecința mai mult sau mai puțin directă a mutilă­rilor sexuale, sufletești, mintale, cere­brale, practicate de-a lungul veacurilor. Tăierile împrejur, peni­ană și cere­brală, au produs și produc paralizia inteligenței, bunului simț, bunei credințe, teren prielnic vegetației luxuriante pederasto-lesbiene, tip Sodoma/Gomora. Cauzele identice produc efecte identice.

Spunând că mentalitatea, morfologia, temperamentul tăiaților împre­­­jur depind de intervenția ritual-religioasă, vrăjitorească, după unii, convivială, după alții (totul se termină cu o petrecere), asta nu înseamnă că modul de trăire a categoriilor structurii înțelegătoare e determinat de tăierea prepuțului și magia ce urmează, sau, dimpotrivă, de consecințele organico-metabolice și glandular-endocrine, trăite de cei în cauză, în lun­gul vieții. Elementele tăierii împrejur nu pot fi separate, ele se împletesc ca trupul, sufletul și spiritul.

Există tipuri de tăieri împrejur, efectele acestora depind și de ereditatea celui în cauză, modul de viață și alți factori. Greu de admis că, tăierea împrejur face respectivul să trăiască într-un anumit fel timpul, punând accentul pe una din dimensiunile lui, trecut, prezent, viitor. Oricare ar fi opțiunile copilăriei, acestea se împlinesc de la o etapă la alta a vieții, în limitele unui echilibru, weltanschauung, altfel se produce sfâșierea coerenței vitalo-spirituale, alzheimerizarea tăiatului împrejur, demența.

Cele trei pubertăți sunt perioade specifice în auto-edificarea omenească. În loc să desăvârșească, să împlinească buna întrupare a pruncului, începută în trupul mamei, tăierea împrejur zădărni­cește împli­nirea, cel în cauză rămânând neîmplinit pe viață.

Între neîmplinirile posibile există diferențe, fiecare pubertate prezen­tând opțiuni de observat, înțeles, explicat în evoluția și finalitatea lor. La un moment dat, din senin ori, dimpotrivă, după oarecare frământare, tăiatul împrejur se poate întoarce la formele trecutului, sau trăi banala clipă, carpe diem, fluturaș printre petale, stamine pistil, încarnând socialistul, comunistul, progresistul, crezând că tot ce zboară se mănâncă, viața rezumându-se, pentru zgomotoșii săriți de pe fix, la a demonstra goi, plete în vânt, lesbiene democrăcite, penisul printre struguri, banane, frunze de palmier, făcând să roșească pe Adam, Eva, Dumnezeu Tatăl., de i-am con­voca să vadă un triumf gay-pride. Legătura dintre tăierile împrejur ziua a opta, Sodoma-Gomora biblică și libertinajul de azi nu poate fi contestată.

În vechea Iudee, comunități din diverse țări, epoci, genealogia fami­lii­lor, ținută de rabini, atestă ce știm: jidanii s-au căsătorit între ei, exceptând, zorii epocii moderne când, dorind promovarea socială, aristo­crația banu­lui a ales căsătoria cu nobilimea creștină, prealabil adusă la sapă de lemn. PdM citează baronul Nucingen, personaj balzacian, Rothschild pre- și post-revoluționar. După o recepție în onoarea aristocrației creștine falimen­tare, Nucingen exclamă candid: mâine, poimâine, ăștia ne vor fi gineri, nurori, valeți, aspect remarcat de Drumont în Franța jidovească, Trocaze în Austria Jidovească, P. A. Cousteau în America jidovească, etc.

Cu cinci sau șase secole în urmă, speriată de concu­rența financiară a Templierilor, jidănimea din Europa începe cumpărarea nobleței creștine, înaintea Rothschilzilor, Rockfellerilor, Warburgilor, cazul Hohenzollernilor, de exemplu, ce au dom­­nit în Prusia, Imperiul German, România, fără să socotim șirul neîn­trerupt de sefarzi sau askenazi din fruntea Vaticanului, inchiziției, socia­lismului, catolicismului, protestanților, neoprotestanților, guvernelor, organizațiilor interna­ționale, partidelor, băncilor, etc.

Nomadismul sexual al sfinților berbanți, preoți, pastori și ierarhi creștini e proverbial, pedofilia, pedocidia clerului iudeo-creștin, exuberanța sexuală a cuvioșilor papi tăiați împrejur, ziua a opta, la creier sau ambele nefiind mai puțin pitorească, decât rasputi­nismul vigu­ros al siberianului clarvăzător/vindecător, la curtea lui Nicoale al II-lea, cucerit de vino-ncoacele rafinat al domnișoarelor de onoare de la curtea descen­denților țarinei nimfomane, Ecaterina a II-a. Nomadismul sexual iudeo-creștin a fost ortodox la curtea țarilor, pestriț la Hohenzollernii bucureșteni, catolic la Habsburgii vienezi, parizian la Bourbo­ni, contaminând casta superpusă europeană și boierimea română, ce învăța pe Sena la gât cravatei cum se leagă nodul.

Acestea și altele lărgesc, subliniază cadrul, consecințele, importanța tăierii împrejur de ziua a opta, fără să confirme sau infirme rasismul, zis de dreapta, nici antirasismul, zis de stânga. Rasa albă nu este aproape divină, cum credea contele Arthur de Gobineau, nici inexistentă, cum cred alții. Ușurința cu care generațiile de după război au acceptat pantalonii, ținuta, gesturile, vocabularul, grosolania, incultura, impertinența văcarilor-cowboy americani, consecin­țele acestui fapt, din perspectiva dispariției, tot mai evidente, a civilizației iudeo-creștine, dă de gândit. În toate generațiile trecute, rasa albă a dat naștere unor exemplare omenești eminente: trage­dieni, arhitecți, filosofi, istorici, oameni ca Dante, Cervantes,  Shakespeare, Goethe, Mozart, Bethoven, Eminescu, Brâncuși, Blaga.

Astfel de persona­lități nu vom vedea curând printre negri sau papuași, după cum nu o să vedem nici Rokfelleri, Rotschilzi, Lenini sau Stalini printre netăiații împrejur. Medicina, Endocrino-Psihologia vor sfârși prin a desco­peri că personalități ca cele arătate, la care putem adăuga altele, au beneficiat de un sistem hormonal echilibrat, climatul, alimentația și stimularea optimă, din țările respective, nedezmințite decât în perioadele de demență inchizitorială, religioasă, idolatră sau revoluționar-barbară.

Dacă la acestea adăugăm cunoașterea principiilor rasial-nutriționiste, educația morală, inte­lectuală, spirituală, ajungem la excelenta dezvoltare psiho-fiziologică din familiile echilibrate, ce refuză destrăbălarea sexuală, favori­zând dezvoltarea genitalei interstițiale. În câteva generații, practicând tăierea împrejur de ziua a opta, descendenții convertiților la iudaism dobândesc trăsăturile hipofizare și caracteristicile hipermasculilor amintiți mai sus, inclusiv cele intelectuale: spirit calculator, mania gheșef­turilor, speculații bursiere, combinații comer­ciale pe fondul calmului hipo­fizar, cu sânge rece, instinct de câștig nemuncit.

Dintre caracteristicile tiroidiene, recenții convertiți în masă la iudaism (khazarii, acum douăsprezece secole) păstrează memoria curată, spontane­itatea de spirit, rapiditatea reacțiilor, ușurința elocuțiunii, a limbilor străine, talentul de a face naivii să accepte fecunditatea cosmo-telescopică, a Sfântului Duh, învierea din morți, fantasmagoriile celor șaptesprezece secole de bordel iudeo-creștin și trei de verbiaj revoluționar-utopic, ipocrit, iacobino-teroristo-bolșevic, etc. Recenții convertiți la iudaism mint cu așa sinceritate și mimică încât cei ce nu-i cunosc sunt înșelați fără excepție. De aici arta lor de a face prozeliți printre neofiți, atrăgând femei și bărbați în deviații, perversiuni, aberații sexuale, financiare, psihanalitice, politice.

Așa se explică cohortele sexologilor, pilulele teratogene, ce au ucis sute de milioane de femei, viagra, ce suprimă berbanții necopți la minte, enciclo­pediile sexuale, filmele pornografice, pedofilia, pedocidia, adrenochromul, crimele rituale, anor­ma­lul deculpabilizat, bine­cu­­vântat de Biserică și continuatorii apostolilor creștini, totul în numele civilizației minciunii, predată științific în școli și universități.  Loviții cu leuca, dezaxații, criminalii nobelizații din fruntea guvernelor, băncilor, ong-urilor domină aberațiile ideologice marxiste, neo-marxiste, wokiste, ei sunt revoluționarii, conspira­torii, ucigași profesioniști, după împre­jurări, ca tăiați împrejur ce au răstur­nat țarismul, transformând Rusia în cunoscutul abator omenesc.

Trăzneala tăierii împrejur se manifestă în sensul ateis­mului violent, rar în cel al viziunilor/valorilor tradiționale ce au asigurat pereni­tatea civilizațiilor trecute. Trăzniții sexelor nu se ascund, ei urlă planuri demențiale, se excită prin masturbație verbală/intelectuală, în detrimentul genitalei interstițiale. Planurile acestea se discută nu numai între săriții de pe fix Biden-Macron, ci și între guverne, societăți importante, pastori, arhierei mafioți din fruntea sectelor, idolatriilor, ideologiilor, altfel n-am fi ajuns la demența vaccinării, plandemia covidică, mâncatul de insecte, schimbatul sexelor, carne excre­mențială, etc.

Handicapați din punct de vedere glandular, tăiații împrejur sunt ipocriți, bârfitori pasionați, calomniatori perverși cum nu găsim în alte grupuri glan­dulare, de tendință hipo. Suprarenalii sunt brutali în toate, intreprind cu cru­zime incre­dibilă, fără să piardă pofta sen­zu­ală, dominatoare, profitoare, inclusiv în materie de idei. Genitalul repro­ducător, supermasculul, tăurașul bordelelor, lesbienele cad în nimfo­manie când supra­renala e bine secondată de tiroidă. În general, tăiații împrejur sunt caractere violente, tragice, pentru anturajul, partenerii/adversarii lor, ceea ce înseamnă comportament fără scru­pule, corupție, acaparare ilicită de bunuri, tendința înșelătoriilor, a insta­lării în fruntea bucatelor, profesiilor, guvernelor, etc. Fără să fi prevăzut actualul ateism speculativ și consecințele lui distrugătoare, nu putem spune că scopul Thorei sau legii jidovești a fost ratat.

Hegemonia jido­vească n-a fost atinsă prin pasiunea pentru Vițelul de Aur ci prin naivitatea vițelușilor, bouleților și tăurașilor greci, romani, creștini și alții. Pretutindeni s-a plănuit, teoretizat, impus sufragiul egalitaro-bovino-sinucigaș, ce a transformat popoarele europene în turme de botnițați, mâncă­tori de excremente idolatre și insecte, exterminarea lor fiind prinsă în plande­miile viitoare. Bouleții ce au suportat, ca vițeluși, crești­nismul și comu­nismul, așteptând raiul ceresc sau pământean, nu se întreabă dacă sinucide­rea va fi rotschildo-marxistă sau pederasto-vokistă-progresistă. În fostul comunism, milioanele de sclavi au suferit miliarde de ani-temniță sau lagăr de exterminare, așteptând americanii să-i elibereze, ca trădătorii imbecili, de la 23 August 1944, în frunte cu regele gângav, vițelușii liberalo-țărăniști, social-democrați și ceilalți tăiați împrejur la creier, ale căror mor­minte ar trebui biciuite la fiecare aniversare a mârșavei trădării, pe deasupra pros­tească!

Toți cei implicați, codoșul Iuliu Maniu (grad masonic 18-kados, în tinerețe), regele nedemn și ceilalți, și-au săpat mormântul în care au căzut singuri, ceea ce arată prostia, demența bine instalate, de zeci de ani, prin masturbație iudeo-creștino-idolatră, într-un cuvânt politică! Că o recunoaș­tem sau nu, tăiații împrejur, ziua opta, s-au dovedit mai bine înarmați pentru viața burgheză decadentă, decât crești­noizii ratați, de la 23 August 1944. Pentru o mai bună înțelegere, la aceștia putem adăuga familia și anturajul model al simpaticului incapabil de domnie, degenerat politic dar om bun, tată de familie, Nicolae al II-lea; în același sens adăugăm drăguțul handi­capat Ludovic al XVI-lea, rege-meseriaș, lăcătuș-mecanic, coautor al ghilo­tinei ce a retezat mii de capete de francezi, în frunte cu al lui, de bourbon tăiat împrejur la creier, al Mariei-Antoneta, prințesă Habsburg.

Demn de milă, sfârșitul tragic, dar meritat, al Romanovilor în Rusia, al Bourbonilor în Franța, Habsburgilor în Austria, Hohenzollernilor în Germania, Prusia, România, al Stuarților în Anglia constituie o lecție pe lângă care europenii trec cu nonșalanță, indiferență și caritate creștinoidă, de rău augur! Majestățile lor imperiale sau regale n-au învățat nimic din istorie, și-au împiedicat supușii doritori să învețe, ceea ce arată că nu erau aristocrați[16]. Tăierea împrejur permite victimelor să-și însușească fără scrupule bunu­rile pămân­tești, să câștige bani cu carul, fără efort, să acapareze conducerea popoarelor, hegemonie rezultă și din naivitatea betegiților de infecția democrată. Conduse de falșii aristocrtați iudeo-creștini, popoarele de tăiații împrejur la creier permit tăiaților împrejur, ziua opta, să ducă lumea către degenerarea și sinuciderea neo-comunistă, probabil finală.

Rezultatul tăierii împrejur, ziua opta, e dezechilibrul psiho-endocrin, prin hipotrofia genitalei interstițiale. Deloc întâmplător, repetăm, tăierea împre­jur are loc cât mai aproape de, dar după ziua opta, prima zi a primei pubertăți, mo­men­t al efervescenței endocrine maxime, ce permite, normalilor, netăiați împrejur, obținerea perfecte, între elementele și etapele imaginilor noastre verbale: cuvintele[17]. Traumatismul tăierii împre­jur pe timpul efervescenței glandulare a primei pubertăți, șocul produs și efortul de cicatrizare întârzie secrețiile destinate punerii în func­țiune a genitalei interstițiale. În acest fel, activitatea genitală se limitează, aproape, la sexua­litatea reproductivă, geni­tala interstițială fiind redusă la hipo­funcție perma­nentă.

Bineînțeles, tăiatul împrejur, ziua opta, prezintă dezechi­librul glandular vizibil inclusiv pe plan somatic. Celelalte endocrine princi­pale, tiroida, hipofiza, suprarenala, geni­tala reproducătoare vor fi cu atât mai puternice cu cât hipofuncția genitalei interstițiale va fi mai aproape de zero. Funcția, rolul genitalei interne sau interstițiale constă în aceea că voința individului frânează, accelerează, conduce întreaga lui activitate endocrino-glandulară conștientă și nu numai, aceasta fiind explicația hormo­nală a liberului arbitru.

Fenomenul e mai evi­dent ca niciodată. Cei ce l-au înțeles nu sunt antisemiți ci conștienți că jugul tăierii împrejur împinge jidănimea și omenirea la determinismul sclaviei de ziua opta, cea mai cruntă degradare omenească din ultimele milenii. Încer­carea de a expli­ca jidănimii ce înseamnă tăierea împrejur de ziua opta, de a o vindeca de sclavia tăierii împrejur, provoacă furia, revolta, indignarea paranoică a celor în cauză, incapabili să-și înțeleagă starea glandulară.

Pe de altă parte, în ciuda mileniilor ce arată că tăiații împrejur de ziua a opta s-au lăsat totdeauna antrenați în speculații analitice, dovedindu-se incapabili de sinteză, de sens moral, omenirea este de mult în faza de tăiere cerebrală împrejur, cu care mafia superpusă speră să anuleze total și definitiv înțelegerea omenească, să extermine specia homo sapiens! Incapabili de sinteză și de sens moral, tăiații împrejur nu se pot explica pe ei înșiși prin analiză retrospectivă.

Fără să fie numeroase, au existat și există excepții: tăiații împrejur ce au condamnat anumite aspecte ale iudaismului, care s-au desolidarizat de oficialitatea iudeo-sinucigașă, dovedind posesia unei geni­tale interstițiale suficient de puternică, ce explică atât profunzimea judecății cât și voința, curajul acțiunii. Aproape fără excepție, de la unii dintre profeții Vechiului Testament până azi, aceștia au fost marginalizați, reduși la tăcere, ca și personalitățile de frunte ale altor popoare.

Greu de explicat cazul unor rabini ca Jakob Brafmann din Vilnius sau Nuhăm-Neofit din Moldova, creștinați după ani de practică rabinică. Brafmann, Nuhăm-Neofit, Benjamin Freedman, Israel Shahak, Arthur Koestler, Polacco de Menasce, sutele, miile de transfugi ai iudaismului sau jidănimii nu pot fi considerați antisemiți, nici jidovi ce se urăsc pe ei înșiși. Prin ce se remarcă ei? Prin profunzimea înțele­gerii, curajul fizic și civic lipsă la Rothschilzi, Rockfelleri, marxisto-leninisto-staliniști, speculanți financiari, specimenele Davos, pedofili, pedo­cizi din aluatul Jeffrey Epstein.

La prima pubertate, genitala interstițială devine capabilă să stabilească raportul exact între elementele și etapele imaginilor verbale, permițând maxi­mul de adevăr posibil în condițiile date, dar și un maxim de sinceritate, simpli­tate, spontaneitate, încredere, ce mai târziu devin onestitate, fideli­tate, probi­tate, integritate, ireproșabilitate, sens moral. Dacă genitala intersti­țială e deficientă, cazul tăiaților împrejur de ziua opta, acest maximum de calități nu e posibil. De la o vreme însă, prin dresaj, el e mimat cu desăvârșirea ce face că tăiații împrejur de ziua opta sunt excelenți actori, imitatori, totdeauna în rolul altora. Rolurile și oamenii confundându-se, tăiații împrejur nu pot fi ei înșiși, cei ce ar fi fost, fără mutilarea sexuală a tăierii împrejur. Repetăm, tăierea împrejur de ziua opta nu e sim­plă mutilare, ca tăierea unui deget sau pierderea unui braț. Ea e mutilare omenească profundă, perma­nentă, ireme­di­abilă, ce face imposibilă deplina realizare omenească a celui în cauză.

Pubertatea a doua consacră apariția amorului propriu, calitate ce lipsește tăiaților împrejur de ziua opta. Certați, pedepsiți, aceștia își primesc porția cu indiferență, docilitate, de parcă n-ar fi vorba de ei. Totuși, nu putem spune că ei sunt lipsiți de curaj moral, rezultatul sângelui rece, al calmului imper­turbabil, hipofizar. Tăiaților împrejur, ziua opta, le lipsește cu­rajul fizic, depen­dent de genitala interstițială. Ca atare, aceștia sunt jelitoare talentate dar false, permanenta văicăreală simulată face din ei bizarele bocitoare din Biblie, din istorie.

De aici, senzația celor ce înțeleg că tăiații împrejur, ziua opta, nu pot fi niciodată ei înșiși, actoria perma­nentă obligându-i să fie veșnic în pielea altora, propria lor viață devenind viața altora! Jidanii de azi, iudeo-khazarii non semiți, ai căror strămoși n-au trecut prin Egipt, nici Palestina, jelesc sclavia egipteană, izgonirea din Egipt, mimează suferințe imaginare. Ce înseamnă asta? Cu cât își joacă mai bine rolul, cu atât sunt ori ajung mai demenți! Ce-și face omul cu mâna lui nu-i doar lucru manual.

Dacă cei fugiți sau izgoniți, în frunte cu Moise, au suferit unele neajunsuri din partea egiptenilor, acestea au fost meritate. De ce? Pentru că egiptenii erau mai dispuși să-și reprezinte izgoniții sub forma unor oameni cu capete de măgar, decât să pună biciul pe ei, precum temnicerii. Legile egip­tenilor erau atât de perfecte, moralicește, încât nu s-a găsit niciun text juridic care să amintească obligativitatea echității funcționarilor din ceea ce azi numim poliție sau justiție.

Marea lor generozitate a pus egiptenii în situația de a fi jefuiți chiar de cei pe care i-au expulzat, totdeauna gata să-l tragă în țeapă și pe Dumnezeu, ei care pretind că Divinitatea are totdeauna doi-trei rabini la îndemână, pentru orice eventualitate, cum au ei doi-trei goyimi, să le ducă puța la picurat, ori se le aprindă focul sâmbăta, când n-au voie să facă nimic. Izgonirea din Egipt arată mentalitatea egiptenilor și virtuozitatea cu care tăiații împrejur jucau teatru.

Realitate contemporană nu-i mai prejos decât Ieșirea din Egipt. Mentalitatea tăiaților împrejur a rămas identică de atunci până azi, totul venindu-le din supra-stimularea hipofizo-tiroidiană și insu­ficiența geni­tală internă. În ciuda mileniilor scurse, falsa amin­tire a celor ce nu le erau coreligionari, nici consân­geni, face khazarii iudaizați tardiv (sec. VIII) să urle ca din gură de șarpe, de parcă respiră faimosul Zyklon B din folcloricele camere de gazare, ce nu par să fi fost egiptene. Prin ipocrita, proverbiala ieremiadă istorică, tăiații împre­­jur ziua opta monopolizează de milenii suferința omenirii, făcând din aceasta un gheșeft permanent.

Lipsa de curaj fizic a tăiaților împrejur de ziua a opta nu poate fi contes­tată. Alte popoare oprimate sau asuprite au iertat și uitat. Tăiații împrejur se prefac a nu uita, acuză persecuții ce nu n-au avut loc niciunde, niciodată, văicăreala fiind falsul vieții lor, ieremi­adele, lacrimile de crocodil, teatrul holocaustic aducându-le însă veni­turi colosale.

Deși imaginară, constanta, falsa disperare simulată e însăși viața, ideologiei lor de aleși ai Iehovei satanice. Între vechii iudei, esenienii, mai ales, se temeau de Dumnezeu, fără să putem spune că trăiau cu frica în sân, ca ipocrito-creștinii de azi. tăiați împrejur la creier. Exceptând zeloții, suporteri, simpatizanți și soldați în slujba dinastiei milenare a regilor David-Solomon, în ultimul secol și jumă­tate al statalității Iudeii, militarii, spiritul militar au fost ceva excepțional printre iudei, care aproape niciodată n-au fost atrași de cariera armelor.

Abia în zilele noastre, după înființarea noului Israel (1948), ome­nirea văzut minu­nea jidanilor în uniformă militară. În Biblie, faptele de arme sunt opera unor personalități, inclusiv femei, ce au putut debarasa poporul de tirani. Praștia lui David, trompetele Ierihonului nu sunt falange macedonene, nici legiuni romane, oaste moldoveană sau divizii germane. Tăiații împrejur nu luptă cu sabia. Armele lor sunt minciunile, regimentele lor sunt dolarii, lirele sterline, recuzita teatrală, generalii lor sunt vreo Esteră sau Judith, plasată din timp, unde trebuie, ceea ce înseamnă conspi­raționism, terorism, asasinat, dimen­siuni standard ale mentalității tăiaților împrejurimilor știute.

Militari adevă­rați, curajoși, gata de sacrificiu, n-au apărut decât în Israelul de azi, lucru explicabil. Veniți din toate colțurile lumii, încrucișați cu alte popoare, mulți din acești militari contemporani benefi­ciază de o interstițială mai mult sau mai puțin veritabilă, ceea ce nu este, n-a putut fi niciodată cazul adevăraților tăiați împrejur ziua opta, ce produce aproape indivizi ca Maimonide, Marx, Lenin, Freud, Stalin, Iejov, Yagoda, Beria, Einstein, Bill Gates, Rothschild, Soros, Ilici Iliescu, Brukner, Newlander, etc. Totdeauna, lumea a fost con­dusă de grupuri protejate, rigorile vieții, inclusiv ale trâmbițatului antise­mitism, fiind suportate de diversele popoare. Israelul de azi suferă falsul reflex de apărare a invadaților contra invada­torilor, reacție stârnită de teatralitatea, comportamentul, specu­lațiile tăiaților împrejur din mafia con­du­că­toare. În proporție de 90-95%, israelienii de azi, khazari iudaizați, sunt invadatori, cotropitori ai palestinienilor semiți.

Cinci, poate zece la sută, din­tre israelienii de azi, pot fi urmașii iudeilor expulzați din Iudeea, de către romani, pe vremea lui Titus și a împăratului Adrian (132). Astăzi, minori­tatea jidovească, ce decide și conduce totul, e formată exclusiv din tăiați împrejur ca Rockfeller, Rothschild, Warburg și alții, ce nu se refugiază în Israel, preferând anonimatul diasporei jidovești, unde corup­ția, conspi­rația, terorismul, asasinatul nu-s răzbunate de opoziția palestiniană.

Sabotarea glandelor endocrine prin lezarea genitalei inter­ne e tara fiziolo­gică a tăiaților împrejur ziua opta. Genitala interstițială per­mite evoluția mo­ra­lă și intelectuală normală, împlinirea finalității omenești. Tăiatul împrejur, ziua opta, e înșurubat pe vivacitatea socotitoare, calcula­toare, trișoare, ce-l fixează într-o zonă a evoluției din care nu poate ieșii. Tăiații împrejur ziua opta pot atinge un înalt nivel fizio­logic, dar rămân cyborgi, roboți biologici, fiare vechi, cum spunea Petre Roman-Newlander despre industria română. nu oameni ade­vă­rați. Ei înșiși afirmă că nu-s oameni adevărați, ci aleșii lui Dumnezeu. Or fi! Mai ști.

Printre înaltele personalități ziua opta întâlnim savanți remarcabili, dar mincinoși, plagiatori, criminali, cazul celor ce conspiră azi contra omenirii, pe planul vaccinal, medical, științific general, alimentar, comercial, finan­ciar, al restrângerii libertăților, drepturilor publi­ce, etc. De milenii mutilați sexualicește, numai tăiaților împrejur, le-a putut trece prin cap schimbarea sexului. Intrați în rolul lor de farsori ai istoriei, După ce au schimbat țări, continente, cetățenii, pașapoarte, rolul de farsori ai istoriei îi obligă să schimbe sexul bărbătesc pe cel femeiesc, și invers. Bineînțeles, pe bani! Cineva plătește. Sfătuitorii, chirurgii, conțo­piștii din administrație, lătrătorii din partide, parlamentele, sfintele sinoade trăiesc cu bani ce nu țâșnesc din sfântul penis tăiat împrejur al mărețului patriarh, semna­tarul Contractului Pulii. Preoții, ierarhii bisericilor trebuie să explice demența schimbării sexelor, ejaculată de creiere masturbate, nu de penisul lui Avraam.

Printre persona­litățile intelectuale jidovești întâlnim roboți-calculatoare pe două picioare, fătători de ghilotine, bombe atomice, vacci­nuri, carne contrafăcută din insecte, excremente, deșeuri organice, etc. Printre ghilotiniști și vacciniști întâlnim oameni bizari ca Picasso, Lenin, Stalin, Freud, niciodată creatori de genul Aristotel, da Vinci, Bach, Carrel, Goethe, Shakespeare, Eminescu. Printre intelectualii ghilotinisto-mașiniști găsim prozatori stahanoviști ce nu spurcă totdeauna natura, cultura, internetul, hârtia. Unii dintre ei seduc, pervertesc copiii, tine­retul, adulții prin demen­țiala educație sexu­ală, de exemplu, aproape prin tot ce fac, dacă privim mai atent.

Progre­sismul, modernismul lor înseamnă aproape invariabil demență, suferință, sărăcie, mizerie, moarte, nu progres omenesc, acesta fiind min­ciună gogonată. Există progres al tehnicii, mașinilor, uneltelor, cunoașterii. Nu știm ce ar putea fi progresul omului, mai ales după confirmatul Declin al Occidentului, cartea de acum un secol, a unui mare filosof german, de care nu mai vorbește nimeni. Simone Weil (1909-1943), una din rarele perso­nalități iudaice, recunoștea că minciuna progresului e opera jidovilor.

S-a semnalat că printre tăiații împrejur de ziua a opta nu întâlnim mari sculptori, pictori, muzicieni, Mendelsohn Bartholdy (1809-1847) neputând fi comparat cu Bach, Chopin, Mozart, Beethoven. Științele moderne, dimpo­trivă, sunt acaparate de savanții tăiați împrejur, ziua a opta, ce-și acordă reciproc Nobelul, ecoul premiilor Lenin și Stalin, pe vremuri. Cine-s cei ce fac din cercetarea științifică criminală monopol jidovesc? – cei ce ascund descoperirile și invențiilor unor savanți ca Tesla (1856-1943), Antoine Béchamp (1816-1908), René Quinton (1867-1925) tolerând ici și colo lichele nobelizate, iudeo-cartezieni, cum numește PdM tăiații împrejur la creier, acuzatori ai lui Oppenheimer sau covido-vaccinatorii ARNm, din ultimii ani, ce lucrează încă pentru Diavol.

Ascunderea adevăratelor desco­periri științifice, medicale și altele, combinată cu proliferarea nucleară, exterminarea vacci­nală criminală, alimentele, apa, aerul otră­vite sunt părți ale conspirației contra omenirii. Multe desco­pe­riri științifice jidovești inspiră groază și oroare oamenilor integri din punct de vedere psihic și somatic. Faptul că doctrine de-a dreptul ucigașe (falsa medicină vacc­inistă, marxism-leninismul, stalinismul, freudismul, muzica patogenă con­tem­po­rană, artă decadentă) sunt acceptate, proslăvite, arată decadența, degene­rarea civilizației actuale.

Genul acesta de descoperiri științifice, arta deca­dentă sunt nocive pentru sistemul neuro-psihic al omului alb. Indiferența irespon­sabilă, ignoranța spiritului euro­pean tolerează batjoco­rirea muzicii, sculpturii, pictu­rii, literaturii, științelor, abandonarea bunului simț, a mora­lei, dreptului, respectului pentru adevăr. Efectele invaziei migratoare actuale sunt infinit mai grave decât cele suferite de Europa în ultimele secole ale Anti­chității și mileniul de bigotism iudeo-creștin.

Decadența pe care o trăim, degenerarea ce afectează spiritul european este mai întâi morală, abia apoi juridică, ideologico-religioasă, medicală, alimentară, sportivă, sexuală, etc. Trăim în regimul politic al minciunii și terorismului statal. Statul contem­poran a devenit principalul, adesea singu­rul inamic al propriilor săi cetățeni, ai populației pe care pretinde că o reprezintă, o apără, educă, nu mai poate de sănătatea ei. Totu-i crimă și minciună, forme de decadență, degenerarea morală, intelectuală, spirituală sunt rezultatul inevitabil al tăierii rituale împrejur, sexuale, cerebrale a necunoscuților ce ne guvernează, al majorității lichelelor actuale, din fruntea statelor, guvernelor a multor popoare.

Învățământul public, educația actuală, democrația teroristă și dictato­rială sunt o palmă pe obrazul tuturor, rușine pentru omenire. Într-o pro­porție mai mică sau mai mare, grădinițele, școlile generale, liceele, univer­sitățile au devenit fabrici de autiști, imbecili, analfabeți funcționali, nevrozați, deviați sexual, pacienți psihiatrici, într-un stadiu de demență sau altul. Inven­tatorii, pro­motorii educației și practicii sexualo-pornografice din grădinițe, școli, uni­ver­sități, mânăstiri sunt proxeneții de modă nouă, ucigași ai tine­reții, vigorii, pudorii, chiar dacă unii sunt ori au fost profesori, cazul actua­lului președinte al fostei Românii, apostol al sexualizării copiilor de grădiniță.

După câteva decenii de teroare iudeo-bolșevică și comunistă, România devenise o forță economică, deși toți o duceam greu. Azi, după trei decenii de banditism iudeo-democratic și americano-bruxellez, o ducem mai greu, ca sclavi-cobai ai regimului actual, ce practică autismul, vaccinarea infec­tantă la naștere, contaminând bolnavi și sănătoși cu diverși agenți patogeni, în cazărmi, penitenciare, orfelinate, case de copii, etc. Nu-i de mirare că muzica, literatura, Enescu, Mozart, Beethoven, Bach, Shakespeare, Goethe, Tolstoi, Eminescu, Dante sunt caricaturizați, maneli­zați, țigăniți, africani­zați, familia, școala, economia, societatea fiind barbari­zate, împinse către demență, prin onanismul intelectual și multiform practi­cat de mizerabila castă politică a intelectualilor neterminați și hoților de diplome școlare, universitare, acte de stare civilă și altele. Scopul cunoașterii nu mai este adevă­rul, binele general, ordinea, siguranța tuturor.

Cunoașterea predată în școli și universități e grav afectată de mediocritatea, onanis­mul intelectual al politrucilor din fruntea învățământului. Când premiile Nobel pentru Pace sunt decernate celor mai mari criminali și ucigași din istorie, e limpede că societatea a ajuns azil de nebuni. Războiul din Ucraina va pune probabil capăt actualei Uniunii Sovietice Europene, Pactului Nord-Atlantic, premiilor Nobel distribuite ca premiile Stalin sau Lenin din fosta Uniune Sovietică.

Gravitând între onania sexual-freudiană și masturbația științifică, marxistă, bruxellezo-americană, iudeo-bolșevică, societatea albă europeană a ajuns impotentă, incapabilă să se reproducă. Pe cale de dispariție prin ortul popii, vaccinare, imbeci­lizare, Europa importă spermatozoizi din Turcia, vaginuri africane. Cunoașterea actuală, fostele știin­țe, arte, fosta cultură gene­rală, educația religioasă, morală, tot și toate sunt contaminate de dege­ne­rarea tăiaților împrejur văduviți de organul împlinirii omenești. Mentali­tatea acestora, am spus-o, e străină tradiției sintetice, calitative, generale, fiind exclusiv analitică. Puterea mintală preponderent cantitativă, convine degenerării, pervertirii culturii și civilizației europene.

Bineînțeles, printre tăiații împrejur de ziua a opta găsim și scriitori talen­tați, filosofi ingenioși, de exemplu logicianul imaginativ (tiroidian, hipo­fizar) Henri Bergson, care a intuit că evoluția e creatoare[18], fără să înțeleagă unde se termină natura, și cum începe evoluția spiritul omenesc, fundament și coloană vertebrală a oricărei culturi.

De aceea, cu tot condeiul lui, Bergson a rămas la vorbe goale, concepția lui despre vis, între altele, rezultând din confuziile entoptice[19] ale copiilor, ideile lui psiholo­gice fiind copilărești. După aproape un secol, medicina, psiho­logia, psihi­atria încep să înțeleagă vorbele goale ale și mai celebrului tăiat împrejur, ziua a opta, Sigmund Freud, autorul celor mai fante­ziste viziuni biologice, psiho­lo­gice, sexuale[20] de după facerea lumii. Alături de marxism-leninism, masturbația intelec­tuală prin materialism istoric, socialism științific, dic­ta­tura proletari­atului, lupta de clasă, freudismul e cea mai ucigașă doctrină impusă vreo­dată omenirii, pilier al pansexu­alismului și abulis­mului[21] contem­poran.

Cum explicăm că tăiatul împrejur, ziua a opta, Marx-Mordekhai n-a văzut că visul oricărui pro­letar este înlocuirea burghezului? Cum se face că Freud, ce s-a ocupat exclusiv de sexualitatea omenească, n-a fost în stare să înțeleagă cele mai simple, evidente și nece­sare aspecte ale acesteia? Tăiații împrejur vizează nu realitatea, pe care cred că o observă, dar nu o văd din cauza atenției deviate de insufici­enței genitalei lor interne. Cât pri­vește Freud, mai tânărul său congener, psihiatrul Henri Baruk (1897-1999) l-a stigmatizat, în numele iudaismului, pentru incapacitatea înțelegerii sexualității omenești.

Nimeni n-a abordat limitele spirituale impuse tăiaților împre­jur văduviți de glanda deplinei omenii. Diagrama aces­tor posibilități și limite nu-i ușor de stabilit, din cauza excepțiilor, despre care unii cred că ar confirma regula, alții, dimpotrivă, că infirmă orice regulă. Printre aceste excepții se numără rabini celebri, a căror regle­mentară tăiere împrejur e pusă la îndoială de unii. Se presupune una sau alta, se înțeleg sau nu dezvăluirile Cărții Kahalului[22], a rabinului răspopit/pocăit Jakob Brafmann, incre­di­­bilele destăinuiri ale lui Nuhăm-Neofit, rabin și el, de Moldova, călugăr ortodox, răspopit, pocăit, secretar al mitropolitului Constantin Stamati (otrăvit, 2 martie 1803), pocăit, călugărit, mort, îngropat la mânăstirea Neamț (1823).

Nuhăm-Neofit este autorul Infruntării Jidovilor, singura carte românească arsă în public (Iași, 6 martie 1803), carte consacrată exclusiv crimelor rituale contra copiilor, cerute de legile iudeo-jidovești, scrise sau nu, despre care azi, în Statele Unite, pedagogul, psihi­atrul Joachim Hagopian a scris câteva zeci de volume[23] pe tema pedofiliei, crimelor sexuale, rituale, adrenochrom și altele. E vorba exclusiv de crime contra copiilor furați, dispăruți fără urmă.

Printre excepții găsim și câteva jidovcuțe cunoscute, celebre, cazul Simonei WEIL (1909-1943), autoarea cărții de misti­cism iudeo-creștin, La Pesanteur et la Grâce (1947), care, lucru greu expli­cabil, a beneficiat de o genitală intersti­țială normală pe plan general omenesc, nu doar pe planul cyborgian, al inteligenței duale, artificiale, specifice computerelor cu chip omenesc, Marx, Lenin, Stalin și alții, gata totdeauna să sacrifice nouăzeci la sută din omenire, pentru a realiza, din ultimii scăpați, omul de tip nou, comunist. Ideea a fost exprimată de Lenin, a cărui dialectică rabinică a înțeles că omleta necesită ouă sparte. Oamenii sunt și ei ouă, ieșiți din ouă, după regula vieții.

Marx, nepot și strănepot de rabini, poate din lipsă de ouă, vorbea de înlocuirea armei criticii cu critica armelor. Neo-marxismul bruxellezo-american revi­ne la critica marxistă a armelor, contra opozanților vaccinării obligatorii și schimbă­rilor climatice ale guvernul mafiot mondial, contra microci­purilor cere­brale, a contoarelor pe orificiile bucal/anal ale mamiferelor cu două sau patru picioare, pentru măsurarea dioxidului de carbon emanat, bășinuțele râgâite sau anale, de zi sau de noapte. Astfel de idei clocesc spiritele tăiaților împrejur, ale mutilaților sexual și spiri­tual, concluzie de care Simone Weil se apropie în Pesanteur et la Grâce. Fără studii medicale speciale, la adăpost de dogmatismul medical de azi, de n-ar fi murit înainte de vreme (34 de ani), după ce a înțeles rolul tăiaților împrejur de-a lungul secolelor, Simone Weil ar fi abordat misterul glandular al acestora, explicând particularismul lor.

Jidoavcele nu sunt foarte hipertiroidiene, dar când beneficiază de o geni­tală interstițială normală sunt iubitoare de aproapele, dedicându-se filosofiei, ca Simone Weil, sau hrănirii riscante a prole­tarilor parizieni, ca tânăra domnișoară Rothschild, cantinieră comunardă scăpată ca prin urechile acelor plutoanelor de execuție ale guvernului versaillez, după prăbușirea Comunei din Paris (1871). Formula endocrină tiroidă-genitală internă explică devotamentul, capacitatea de sacrificiu a jidoav­celor, de care kahalul și clanul jidovesc profită altfel decât de jidoavcele de formulă suprarenală-tiroidă-hipofiză, cazul Esterei, al lui Judith, al Inessei Armand, prețuita drăguță leninistă, sau al Anei Pauker, prețuită și ea de Stalin, ce a scăpat-o de Maximilian Pauker.

PdM subliniază opinia unanimă a câtorva zeci de specialiști europeni, pe care-i cunoștea personal: jidoavcele constituie gru­pul omenesc cel mai com­petent în privința conse­cințelor mutilării sexuale, glandulare și spirituale de ziua a opta. Mare dandy de-a lungul vieții, la peste 80 de ani, de-a lungul zecilor, poate sutelor de con­ferințe, pe trei continente, PdM mărturisea că, în afara grupului compact al jidoavcelor, doar indivizi izolați, bărbați sau femei, l-au putut înțelege pe deplin.

După el, la sfârșitul anilor treizeci, Simone Weil înțelegea perfect ceea ce endocrinologii încep să numească rolul hipo­interstițialității specu­lative în viața, necazurile și proble­­mele popoarelor. La tăiații împrejur, ziua opta, hipointerstițialitatea specu­lativă explică libera­lismul, marxis­mul, soci­alismul, comu­nismul, bolșevismul, progre­sis­mul, neo-marxismul, scientis­mul și alte curente de gândire, în diverse țări, domenii de activitate, tăiaților împrejur, ziua opta, fiindu-le imposibilă înțelegerea unor filosofi, filosofii, concepții, viziuni de anvergură despre lume, viață, existență, viito­rul lumii și al omenirii.

Automat, invariabil, tăiații împrejur, ziua opta, numesc antise­mitism tot ce nu înțeleg și îi depășește. În consecință, cei ce exprimă un adevăr consi­derat de ei prejudiciabil, nu pot fi decât antisemiți. Multe nu le sunt pe plac, deci lumea-i plină de antisemiți, ceea ce cores­punde formulei endocrine tiroidă-hipofiză, și mai depreciativă când supra­renala e la fel de puternică, ceea ce explică nonșalanța inchizitorială a rabinoizilor din fruntea falselor institute științifice, după care ce nu e sionist sau iudeu, e antisemit.

Primul antisemit ar fi chiar Dumnezeu, pentru că a făcut atâția antisemiți, indi­ferent că e vorba de ade­văruri de nivel concret – alfa (unde toate sunt măsurabile, fenome­ne și realizări de tot felul), realizări nivel abstract-beta, ori cele de pe nivelul imaginativ-gama. Nimic de mirare că opera unor Paul Rassinier, Robert Faurisson, Arthur-Robert Butz, David Irwing și alții e considerată antisemită. De cine? De falșii rabino-preoți, politrucii insti­tutelor de Poliție a Gândirii și Terorism inchizitorial, sionist, trepăduși suferinzi nu de falsul Com­plex Oedip, al lui Freud, ci de Falsul Complex Auschwitz, al falsului Tribunal Nuremberg I, tăiat împrejur și el, ironia sorții, nu în ziua opta ci la 8, luna opta: 8 august 1945, când s-a parafat, la Londra, barbaria judiciară inter-aliată, Nuremberg.

Cititorii, colaboratorii Pro și Contra cunosc contro­versatul subiect de istorie contemporană, politologie tâlhă­rească și bandi­tism anglo-franco-sovieto-american, cum se exprimă ei în comen­tarii pe care majestățile regale, Isabela de Corabia-Castilia și Ferdinand de Vidin-Aragon, reveniți pe pământ românesc, după glorioasa domnie spa­niolă, de acum cinci secole, ezită să le publice in extenso, căci tot și toate se tăie azi împrejur. După majestățile lor regale, mutilările sexuale și conse­cințele lor marchează recăderea în barbaria pe care strămoșii europe­nilor o depășiseră înainte de episodul Brennus[24] și sabia-i abuzivă, pe față, în balanța Dreptului – nu ca la Nuremberg, unde justiția a fost umilită bandi­tește, de interaliații ce au impus apoi barbaria, prin teroare, în întreaga lume.

Unii cred că terorismul aerian anglo-american, con­tra femeilor, copiilor, bătrânilor nemți (1943-1945), a fost de bună credință, ca și terorismul juri­dic, nurembergian, al Bandei celor Patru, întins peste Europa și toată lumea, din 1945 până azi – intelectualitatea euro-atlantică, tot mai zăpăcită cerebra­­licește împrejur, lărgind vidul dintre vor­bă și fap­tă, jucând măgărușul[25] profetului Zaharia, cu Isus în spate, ca morile de vânt cu Don Quijote, la picioarele Dulcineei del Toboso și Sancho-Panza, alt bufon talentat, creier brânzit, ca al vaci­lor nebune, între­cute doar de universitarii de azi, tremurând în ritm Kreutzfeld-Jakob, silu­ind europenii să intre în pielea bufonului creat de Cervantes și cultivat de birocrația bruxelleză.

Numirea infamiei înfurie banda infamilor. Cum să spunem politrucilor-lătrători de materi­alism istoric, socialism științific, mincinoșii elevilor, studenților, turnători la Securitate, moheli-temniceri ai sufletelor? A fost suficientă victoria com­plo­tului CIA, KGB, servicii secrete frățești, pentru ca infama conspirație din decembrie 89 să fie botezată revo­luție, sfințită de sângele Ceaușeștilor și măgărușilor ce-i purtaseră în spate, popor imbecilizat devenit peste noapte pro-american, dorind țară ca afară, aruncându-și propria viață la coșul de gunoi. Al istoriei.

După îndelungate ezitări, înscenarea nurembergiană a impus poli­ției mondiale a gân­dirii serii peste serii, de măsuri peste măsuri. De la rabinii răspopiți/pocăiți Nuhăm-Neofit și Iakob Brafmann, de la personalități ca Simone Weil[26], Benjamin Freedman, Israel Shahak și alți jidovi cumsecade, acuzați de ură de sine, s-a ajuns la necrezuta imposibilitate, totuși posibilă, comple­tarea Vechiului Testament cu suprema carte biblică, numită Shoah! Minune! Nu glumă. Noroc cu jidănimea.

Minuni în vremea noastră se fac din plin, una mai șoatică decât alta! Discreta acțiune e în curs, printre rabinoizi, continuând cele optzeci de cărți ale Bibliei (Teoctist, 1991), de exemplu prin recentul manual mincinos Istoria evreilor, holocaustul. A declara însă antisemiți jidani sadea, ca Shahak, Simone Weil și alții e ca și cum am contesta mozaismul lui Moise, am pretinde că Decebal a fost anti-dac, sau am bârfi pe Ștefan cel Mare, ca anti-moldovean. Simone Weil, Shahak, Brafmann, Nuhăm-Neofit, rabini, profesori dintr-o țară sau alta, au fost decla­rați scrântiți întru jidoveală, unul din ultimele cazuri fiind al lui Ariel Toaff, pentru cartea Pasqua di sangue (Roma, 2007).

Cum să-i numim pe cei despre care se pretinde că se urăsc pe ei înșiși? Nu putem număra pe toți cei în cauză, de exemplu Simone Weil, decedată printre englezi, în plin război mondial, între milioanele de oameni, din toate neamurile, morți în ulti­ma conflagrație mondială. Ce făcuse filosoafa, politoloaga, cum îi spun unii? Ea repetase ce se știa, că liberalismul e agent de descompunere al oricărei societăți, viziuni, chiar și al marxismului ceaușist. Înainte de reușita mimare a schimbării la față, din anii optzeci, marxismul făcuse peste două sute de milioane de morți, pe continentul euro-asiatic, în plin secol XX.

Prin absența simțului moral și ipocrizia zgomotoasă cu care mimează iubirea aproapelui și binele omenirii, tăiații împrejur de ziua a opta au dat de gândit popoarelor cu care au venit în contact. Reacția acestora a fost unani­mă, identică. După ezitări și apărare minimă, consi­derate perse­cuție, de cei în cauză, s-a ajuns la apărarea maximă: expulzarea iudeilor, pe care niciodată nu i-a chemat nimeni. Prima expulzare s-a produs în Egipt. Relatată în fel și chip, nu știm totul despre acest fapt istoric, a cărui realitate n-o pune nimeni la îndoială. Nu tot ce zboară se mănâncă, nici toate spusele, scrisele și repe­tatele guvernelor și ministerelor minciunii sunt adevărate.

Aproape fără excepție, oricare ar fi, oricum s-ar intitula, unui guvern contemporan, putem fi sigur că nu-i pasă de cei pe care-i asuprește, contra cărora conspiră. În istoria României, n-a existat bandit, escroc, psihopat, ucigaș mai mare decât regele dement Carol al II-lea, care a încălcat tradiții, obiceiuri, omenie, legi scrise și nescrise, ordonând uciderea, a sute și mii de români. În orice epocă, în orice țară civilizată, nimeni nu trebuie să fie persecutat, ucis pe ascuns, la miez de noapte, ca la 30 noiembrie 1938, când paisprezece români au fost sugrumați de jandar­meria infamă, la ordinul regelui bandit, a cărui demență nu era fără legătură cu un deranjament genitalo-sexual.

Fără să fie bărbat adevărat, infamul rege-mascul suferea de priapism, fiind tăiat împrejur la creier, ca întreg antu­rajul lui. Am mai spus-o, tăiatul împrejur la creier e nevrozat cronic, sfâr­șind prin a gândi și acționa ca tăiații împrejur de ziua opta. Carol al II-lea nu putea întâlni o femeie frumoasă fără să plănuiască umilirea ei sexuală. Trecut prin brațele târfelor furnizate de poliție, și-a găsit nașul în jidoavca nimfomană, nevasta unui biet ofițer român.

Tăiații împrejur de ziua a opta, rabinii ce-i fabrică și instruiesc au între­ținut herghelii de nimfomane, echivalent iudaic al haremului musul­man. De unde scotea Mardoheu armata de Estere? Între aces­tea, cea mai cu moț a pus cu botul pe labe împăratul persan Assuerus-Xerxes (486-465) ori succesorul Artaxerxes. S-a ajuns la mazilirea minis­trului Haman, măcelărirea întregii lui familii, a sute de funcți­onari, după care mafia rabinică a instituit Purimul, Sărbătoarea bucuriei glorifi­cată de Biblie, ce a inspirat talentatul creștin, tăiat împrejur cerebrali­cește, francezul Racine. După mai bine de două mii de ani, acesta pune în scenă tragedia Esther (1689), ca dovadă de ce suflet zace-n pieptul nu oricărei rochii, cum spune Eminescu, ci în cel al Esterelor, iepe[27] cu chip omenesc, absolvente ale hergheliilor estherice mardohene.

Se repetă că tăiații împrejur de ziua a opta sunt corecți în relațiile și afa­cerile lor, lucru adevărat, până la un punct. Vărsătorii profesioniști de sânge, bandiții revoluționari leniniști, ce au cucerit Rusia țaristă, nu con­firmă acest lucru. Sutele de colaboratori ai lui Lenin, tăiați împrejur, ziua opta, infirmă aceste ziceri, inclusiv sub Stalin, Hrușciov, Brejnev și ceilalți, tablou identic în alte țări, cucerite de staliniști, după Războiul mondial. Morala strictă și intransigentă se întâlnește doar printre așa iudeii ortodocși, în relațiile dintre ei, ca la musulmanii. În relațiile cu goyimii, akumi, netăiații împrejur, morala jidovească e diferită, ceea ce nu-i un secret pentru nimeni.

În acest caz, sensul moral, noblețea sentimentelor, altruismul lipsesc, ceea ce situează tăiații împrejur în afara mentalității popoarelor, din care cauză, cu timpul, sfârșesc prin a deveni odioși. Se înțelege nevoia lor de a reduce omenirea nu doar numericește ci și calitativ, pentru a o suporta cât de cât. Câți oameni demni de acest nume acceptă să fie conduși de tăiații împrejur de ziua a opta, cerebrali cu biotipo­logie ciborgică? După secolele de vânătoare de sclavi și colonialism european, africa­nii s-au revoltat contra mentalității tăiaților împrejur, de ziua a opta, dar și contra cerebralo-catolicilor, cerebralo-protestanților, musulmanilor, de unde concluzia unora că tăiații împrejur nu pot domni decât peste deșeu­rile omenești fabricate de ei înșiși, cu sau fără bisturiu.

Așa ceva se petrece nu la șapte ani, ca altădată, ci la grădiniță, chiar creșă, cum preconizează campionul sexual al României educate. Demo­crația nu poate fi decât idiotizare la nive­lul cel mai josnic. De exemplu, vaccinarea obligatorie e perfect concepută pentru imbecilizare prin autism, lucru ce începe să fie cunoscut. Fără să fie autiști, tăiații împrejur, ziua opta, se cred persecutați, ca și cum lumea ar fi obligată nu doar să-i suporte, ci să-i admire, să se gudure în jurul lor precum câinii pe lângă stăpân.

Prost conduse, îndobitocite mai mult sau mai puțin, popoarele sunt puțin doritoare să înțeleagă pervertirea omenească prin tăierile împrejur de orice fel. Cu toată explicabila-i aversiune față de idolatria iudeo-creștină, handi­capată de propriu-i raționa­lism rigid, gândirea germană nu și-a pus problema venirii sociale pe lume prin ritualul tăierii împrejur. Cu excepția tăiaților împrejur de ziua opta, ceilalți oameni, din toate timpurile, au venit și vin pe lume, prin naștere din mamele fecundate de tații respectivi. Singurii ce pre­tind că vin pe lume și devin membri ai poporului lor prin tăierea împrejur de ziua a opta sunt tăiații împrejur din această zi, pentru care originea părinților nu are importanță.

E preferabil ca părin­ții, mai ales mama, să provină dintre tăiații împrejur, dar acest lucru nu-i obligatoriu. Din punct de vedere iudeo-jidovesc, adevărata mamă a copilului nu e femeia ce l-a purtat nouă luni în ea însăși, ci aceea care, la nașterea lui, cu genunchii dezveliți, urlă mai tare ca adevă­rata mamă[28], în durerile facerii, lângă ea. E suficient ca, după ieșirea din născătoarea mamei, pruncul să fie depus pe genunchii impostoarei sterpe și demente ce urlă alături, noul născut devenind astfel copilul ei.

Fiecare să decidă dacă nu e vorba de o demență colectivă, ce trebuie expli­cată. Ca și înaintașii lui, euro­peanul de rând nu face legătura necesară, nu com­pară specu­lațiile, practicile ipocrito-jidovești cu teoria și practica vaccinală, cu marxismul, leninismul, liberalismul, freudismul, mutilarea sexuală, sexuali­zarea silnică a bebelușilor în creșe, a copiilor în grădinițe, școli, falsa demo­crație, pseudo-egalitatea, pseudo-libertatea, finanța poluantă, hoția prin inflație, multe altele. Clarificarea acestora ar permite necesara, salvatoarea apărare contra jidănirii prin idolatriile avraamo-monoteiste, mistificarea democrată, înlănțuirea omenirii pe stânca prome­te­ană a democrației totali­tare și abatoarelor ei, din barbarizata, ipocrita civilizație actuală.

Pocită sufletește, tăiată împrejur la creier, mare parte din omenire rabdă ficțiunea antisemitismului, grație căreia popoarele sunt umilite și jefuite prin înscenări pe care cei vizați sunt siliți să nu le conteste. PdM citează cazul unui medic devenit antisemit din ziua în care un jidan i-a furat cincizeci de milioane, pe cale juridică[29]. Cu complicitatea Națiunilor Unite și a câtorva state imperialiste, palestinienilor le-a fost furată țara toată, nemților le-a fost băgată pe gât minciuna holocaustică, imaginarele camere de gazare, miliarde peste miliarde fiind stoarse pentru crime inexistente. Gheșefturile de zeci de milioane se pierd în jaful planetar actual, de proporții cosmice.

Colegul jefuit de cincizeci de milioane n-a deschis ochii decât după ce banii i-au fost furați prin jaf legal, lucru care, după PdM, doar Simone Weil, l-ar fi înțeles și condamnat. Silit de realitatea Bagatelelor pentru masacru (II mondial[30]), PdM admite antisemitismul lucid, parcelar, al lui Céline, care n-ar fi înțeles că exproprierea pământenilor, de către finanța jidovească anonimă, e insti­tuită oficial, în toate țările, nepu­tând fi supor­tată de oameni decât datorită dezintegrării lor sufletești, atât de evi­dentă încât aparența somatică a celor de pe stradă ar avea, după același PdM, ceva repugnant.

Robită de jaful la care e supusă, dezintegrată de alimentele chimizate, apa pe care o bea, aerul otrăvit, pe care-l respiră, de medicamentele ucigașe, omenirea a devenit turma purtătorilor de blugi, pantalonii văcarilor și hoților de cai americani, de acum un secol sau două, arătările bizare ce dansează în ritmul sunetelor sincopate, regresive, hipnotice, dictate de profiturile și pierderile pseudo-democrației în care toți ne-am pierdut personalitatea și integritatea psiho-somatică[31].

Apostol al ideologiei iudeo-revoluționare franceze, vorbind de Alsacia, Napoleon I spunea că tăiații împrejur de acolo sunt „nor de ciori”, „stat în stat”, jafurile lor legale depășind orice imaginație. Între timp, nimic nu s-a schimbat. Perversitatea, combinațiile, spiritul lor de dominație se constată în toate: războaie declarate sau nu, monopolul revoluțiilor, reforme politice, religioase, afaceri de orice fel, etc. Ei dizolvă, distrug orice: adevăr, valoare morală, spirituală, științifică, orice în orice civili­zație.

Tendința aceasta e nărav din fire, fără mântuire, dezechilibrul glan­dular cauzat de atrofierea sau cvasi-dispariția genitalei interne făcând ca reglajul reciproc, al celor patru endocrine să funcționeze, la tăiații împrejur cu totul altfel decât la oamenii întregi. Rockfellerii, Rotschilzii, Warburgii, Loeb, Kuhn, indivizi ca Marx-Mordekhai, Freud, Lenin, Stalin, Bill Gates, Schwab sunt exemplari printre tăiații împre­jur ziua a opta. Excomunicat, blestemat de sinagogă, Spinoza e autorul primei concepții materialiste moderne. La rândul lui, Bergson s-a străduit să lege gândirea de locomotiva dinamismului ideologic, distrugător; Freud a subordonat posibilitățile intelectuale tendin­țelor sexuale, degradând omenirea la nivelul inconștientului bestial.

Prost ținută sub control de o interstițială deficientă sau cvasi-absentă, anarhia glandulară mână tăiații împrejur către răsturnări, convulsii, tulburări, conflagrații, distrugeri, pentru acapararea a tot ce poate fi acaparat. Deși nu le pasă de prescripțiile Thorei, tăiații împrejur aplică pe acelea care îi consi­deră poporul ales, ce va domni peste lume. Altfel spus, hipointerstițialitatea face din ei jandarmii, cioclii, groparii ultimelor vestigii omenești.

Sensul moral e altruismul în acțiune, negația egoismului, sacrificiul de sine pentru finalitatea omenească. Acesta nu este un efort dureros, perma­nent, ci expresia spontană a echilibrului organic, sufletesc, spiri­tual ce face posibilă împlinirea noastră fizică, morală, spirituală, expre­sia, privirea noastră fiind cu atât mai frumoasă, mai desăvârșită, cu cât sensul nostru moral e mai dezvoltat. Fără sens moral, nu există decât inte­resul, egoismul personal. Absența sensului moral e caracteristica principală a tăiaților împrejur, cauza și efectul prelungit al marxismului, al dezlănțuirii sexuale, abuzului de pilula anticon­cep­țională patogenă, cancerigenă, al ideii unora că cei ce consideră pornografia anormală sunt rămași de căruță, prizo­nierii unor clișee primitive. Aceste idei au condus omenirea la pansexualismul actual.

Lucrurile stau altfel la netăiații împrejur, numiți goy, plural goyim, de către tăiații împrejur. Ajunși la deplina maturitate, bărbații normali păstrează neatinsă integritatea sexuală cu care au venit pe lume, ceea ce înseamnă că genitala lor internă s-a dezvoltat normal, fiind garanta echilibrului glandular-endocrin. Suportând cum pot debandada sexuală și morală din jur, netăiații împrejur resping demența pansexuală actuală. Moralitatea de oameni nor­mali induce în ei exasperarea vizibilă la cei, ce încep să înțeleagă existența unor probleme la care nu s-au gândit până acum.

Pe de altă parte, intelec­tualoizii sunt pervertiți, vicioși, devianți sexuali înclinați către masturbare pe nepusă masă[32], către sodomie, chiar pedocidie, în cadrul grupurilor criminale, despre care ne putem informa pe internet[33]. Tot mai evidentă devine existența falsei elite academice, universitare, politice, mili­tare, poliți­e­nești, bisericești, ce nu vrea, nu poate trăi decât violând copii de câțiva ani, ceea înseamnă mutilarea pe viață sau moartea acestora. Inte­resul general pedepsirea crimelor și abuzurilor, altfel părinții, rudele, prietenii victimelor și-ar putea face singuri dreptate, cu riscul ajungerii în situația Sodomei și Gomorei biblice. Au existat războaie economice, tribale, religioase, de cuce­rire, apărare, eliberare. Tăierea împrejur nu este fără legătură cu demența sexuală actuală, ce seamănă tot mai mult cu un război sexual.

Tăiații împrejur sunt slabi observatori și psihologi, dema­gogi incapabili să-și controleze pornirile nefirești. Ei nu pot înțelege sensi­bi­litatea morală a oamenilor normali, ce consideră monstruoase prefe­rințele sexuale ale devi­an­ților confun­dabili cu tăiații împrejur de ziua opta sau de mai târziu, cazul africanilor, asiaticilor musul­­mani și al altor mari violatori. Aceștia nu-și dau seama că opțiunile lor sexu­ale, zgomotul exage­rat, pe această temă, irită sensibilitatea morală a europenilor, cu riscul situațiilor nedorite. Prin lezarea moralei celorlalți, tăiații împrejur, devianții sexuali, ce demonstrează în pielea lui Adam, sunt predispuși la tulburări publice, riscând viața, sănătatea lor și a altora.

Oricât ar fi de demagogică și iresponsabilă, democrația nu poate justifica insolența, obrăzniciile, abuzurile ce pot genera conflicte sociale. Democrația nu trebuie să devină bordelul tăiaților împrejur, asociați sau nu cu grupările de devianți sexuali sau percepuți ca atare de populație. Lucrul acesta trebuie înțeles de handicapații și mutilații sexual ca și de cei ce au avut șansa să-și păstreze integritatea sexuală, glandulară, endocrină, pierdută de alții.

Tăiații împrejur nu pot judeca o situație sau alta decât cu rațiunea lor limitată la hipofiză, fără sensul moral ce le lipsește, din cauza atrofierii, insuficienței, sau absenței genitalei interstițiale. Ei sunt predispuși a depăși în oroare toate limitele imagi­nabile. Dreptul de a-și trăi viața și a dispune de corpul său nu dă nimănui libertatea de a viola drepturile altora, sporind delicvența, criminalitatea, numă­rul de epave sociale. Teoretizată pe vremea lui Freud, această viziune și-a atins apogeul, civilizația europeană actuală fiind bordel de femei frigide, crescătorie de homo­sexuali, azil de impotenți îngropați sub șocul sexual migrator.

Distrugerea Europei prin zecile de milioane de afro-asiatici, îmbătrânirea, dispariția europenilor se văd de la o poștă, totul fiind dirijat de scrântiții boșorogi diabolici și senilii, gen Biden-Casa Albă, emi­nen­țele gri din cenaclul onaniștilor Davos, aparent pocăiți, ce recurg sau încurajeaz cele mai perverse mijloace și metode, pe care le finanțează și legalizează. Celor ce denunță aceste manevre li se intentează procese pe care le pierd, devenind ținta terorismului fiscal prin amenzi faraonice.

Tăiații împrejur știu că funcți­o­narii statului sunt de vânzare, dispun de bani pentru a-i cumpăra, nu se sfiesc să o facă. Corupția guvernelor, demnitarilor, magis­traților, a presei este fapt împlinit în Europa și întreaga lume. Cumpărând martorii necesari, poliția, judecătorii, tăiații împrejur câștigă proces după proces, legalizând orice infamii în pretinsa lume civilizată. Dați afară pe ușă, tăiații împrejur reintră pe fereastră, ca pleca­ții Alia[34], din comu­nis­­m, ce recuperează cetățenia abando­nată sub Gheorghiu-Dej sau Ceaușescu, în vederea noilor șapte vaci grase, de după asasinarea Ceaușeștilor

Profesiunile și activitățile s-au centrat pe profit, ceea ce explică psihoza rentabilității de care suferă inclusiv bisericile și profesiunile medicale. Sub influența tăiaților împrejur, spiritul de sacrificiu al medicilor și personalului medical e de domeniul amintirii. Afară de contes­tata vacci­nare și chimio­terapie, medicina actuală decimează populația cu proceduri iatrogene, tera­to­­gene, intubări mortale, etc. Sub conducerea criminală a bolșevicilor etiopieni din OMS, nu ne putem aștepta decât la distrugerea vieții, la noi valuri de teroare, ce vor distruge viața, spiritualitatea românească. Studiul tăierilor împrejur, al inconvenientelor lor, ne-a ajutat să înțele­gem modul în care ele au afectat ome­nirea, faptul tot mai evident că suntem împinși în această direcție, prin tăierea cerebrală împrejur, organizarea științifică a min­ciunii democrate și societății chipurile educate, Raiului de după moarte, etc.

În așa numita Țară Promisă, pe teritoriul fostului Imperiu khazar și în alte zone ale lumii, zecile de secole de tăiere împrejur au favorizat, generalizat și menținut nomadismul jidovesc, vagabondajul, nevroza instabilității colec­tive, instin­ctul gregar al glandularilor suprarenali, adaptați războa­ielor civile rus, spaniol, israelo-palestinian, etc. Excelenți analiști, jidanii au descoperit similitudinea fizionomiei lor migratoare cu cea a mayașilor americani, mutilați și ei, tot de ziua a opta, coincidență tulburătoare. Aparent fără motiv, mayașii au abandonat în repetate rânduri localitățile, zonele locuite, pără­sindu-și casele, bunurile, de parcă totul devenise de neatins.

Peregri­narea de patruzeci de ani prin pustie, neîntrerupta părăsire de locuințe, localități, țări, continente pun problema constanței instabilități, ce trebuie explicată. În afara unui cataclism neaș­teptat, nicio comunitate nu-și părăsește patria, lăsând totul vraiște, inclusiv foc în vatră. Tăiații împrejur și-au părăsit și își părăsesc rostul de parcă, pe neașteptate, nevroza, instabilitatea, neastâm­părul lor devine demență. Cei ce au prieteni sau cunoștințe apropiate printre jidani știu că mulți dintre aceștia posedă trei, patru, sau cinci pașapoarte emise de diferite țări, pe diferite nume, pen­tru aceeași persoană.

Ca preșe­dinte al Congresului Mondial Jidovesc, Nahum Goldman avea opt pașa­poarte, grație cărora și-a schimbat de șapte ori locuința și țara, performanță pe care puțini au egalat-o vreodată. Jidani își pregătesc din timp morminte fastuoase, cavouri fami­liale fără ca numele să le fie săpat în piatră, beton sau marmură. În caz de fugă sau plecare neașteptată, acestea rămân pe seama kahalului, proprietarul primind echivalentul în noua țară. Spre deosebire de mayași, nomadismul iudeo-jidovesc a fost și este industrie, comerț, simptom clinic al celor ce oricând își pun traista-n băț și pleacă oriunde.

Consecințele dezechilibrului tiroidian sunt de o natură aparte, mai întinse decât simplul nomadism. La netăiații împrejur, demen­ța e precedată, provo­cată de atrofia genitalei inter­stițiale, diminu­area volumului și greu­tății aces­teia, ceea ce îi  oprește creșterea și îi scade capacitatea. Dimpotrivă, demența tăiaților împrejur provine din hipotrofia cauzată de hrana insuficientă sau incapaci­tatea organismului de a meta­boliza corect unele alimente.

Tăiații împrejur nu suferă de demența banală. Rothschilzii, Marx, Lenin, Freud, Einstein[35], F. D. Roosevelt, Churchill, Stalin nu păreau loviți de damblaua fabricanților, vânzătorilor, speculanților de bombe nucleare ce pot ucide milioane de oameni, ca și medicina căzută în vacci­nism, ajunsă crescătorie de monștri în halate albe, apostoli ai avorturilor și eutanasiei, călăi ce ucid cu sânge rece, prin intubare, cărora, într-o zi, părinții copiilor autiști, prin vaccinare, vor sfârși prin a le prezenta factura. Nu mai vorbim de porno­grafia și pedofilia deghi­zate în edu­cație sexuală revigorantă, practicată ori destinată practicii sexu­­ale în creșe, grădinițe, școli, universi­tăți, mânăstiri, pușcării-bor­del ale degra­dării morale, nevrozei, dezorientării, demenței din Occi­den­tul căzut, sub jugul idolatrio-demențial al tăiaților împrejur.

Două sau trei decenii, după scăparea de jugul iudeo-bolșevico-sovietic, fostele țări comuniste est-europene experimentează demența sinu­ci­gașă a Occidentului decadent, pedofil, pedocid, ai cărui conducători și doctri­nari plănuiesc exterminarea a nouă zecimi din omenirea actuală, pen­tru salvarea planetei, spun ei! Asta nu-i demență? Fără să bată toba, europeni conștienți speră victoria Rusiei contra Occidentului decadent, singura șansă a bărba­ților europeni actuaali de a rămâne bărbați, a femeilor de a rămâne femei, a copiilor de a rămâne copiii părinților lor, a lumii de a rămâne lume, evitând holocaustul mondial programat de oligarhia dementă din statul mafiot, așa numitul deep state, mai mult sau mai puțin mondial, invizibil, sinucigaș.

Neputința, în unele cazuri demența castei superpuse a tăiaților împrejur occidentali e de natură orga­nică, funcțională, cau­zată de hipotrofia genitalei intersti­țiale, la rândul ei consecință a mutilării sexului noilor născuți. Vizi­bile la tot pasul, disfuncțiile cere­brale și de com­por­ta­ment, ale unora, altora, tuturora sunt efectele distrugerii omogenității imagi­nilor verbale, a limba­jului, teren propice viciilor, devierilor de tot felul, abuliei eșuate în idolatrii, ideologii, erezii, onanie sexuală, intelectuală, viziuni aberante despre lume, cunoaștere, destinul omenirii, teorii analizate de istorici, filosofi, sociologi, politologi, specialiști, de azi sau de ieri[36].

Rar atinse pe altă căi, aceste dis­funcții nu provoacă nebu­nia banală, ci demența cu moț, exigențe teologice, umaniste, ca-n vremea cruciadelor, ereziilor, războaielor religioase, la Davos dormindu-se nu ca pe Muntele Athos sau în târgul lui Cremene ci ca în camerele americane de gazare, cinci stele fix! Mulți înțeleg că degenerații senili coboară printre muritori ca Moise de pe munte, nu cu zece însă, ci cu zeci de porunci! Interstițiala unora dintre senilii Davos încă-i suficient de puternică, excitată cu droguri din sângele de copil muncit, de care vorbea Neofit – sânge bogat în adrenalină, capabil să mențină nivelul optim de activi­tate endocrină, despre care vom ști mai multe într-o zi.

Stimulată de adrenochrom și alte droguri, această activitate glandulară nu se confundă cu echilibrul endocrin normal al spe­ciei omenești, consecința fiind mitoma­nia, com­portamen­tul nefiresc, al unora ca Spartacus Weishaupt, Robespierrre, Fouché[37], Marx, Lenin, Stalin, asasinii din CEKA, ai lui Dzerjinski și alții, comportament calcule, combinații conștiente sau inconștiente, remarcate uneori de poliția și justiția ce adulmecă urma și planurile unor superiori suspecți, dar necunoscuți, publicați de edituri cu vocația inducerii în eroare. Unii cred că planurile și combinațiile respective sunt absurdități hipofizare, ca spălatul public al picioarelor, schimbarea sexului, mâncatul insectelor, sfințenia botniței ziua opta, neinventată încă, de care politicieni, ziariști, politruci vorbesc la comandă, unora închizându-li-se gura pentru a induce mai sigur în eroare, pe unii sau alții și a închide gurile rămase ca la dentist.

Diverși autori, statistici vechi sau noi, studii, articole, observații, zicale, proverbe, umorul popoarelor au remarcat și comentat progresul nevrozei provocată de tăierea împrejur de ziua a opta. Din motivele lor, psihiatrii, autoritățile sanitare, judiciare, presa și alții evită nevroza, carac­terul special, abuzurile, delictele, crimele rituale comise pe fondul demenței de ziua a opta, ignorând până și activitatea intelectuală/intelectualoidă a tăia­ților împre­jur, asociațiilor de simpatizanți și cluburilor acestora din democrațiile totalitaro-oligarhice contemporane.

Nu foarte preciși, mai în glumă, mai în serios, unii se amuză pe tema nebuniei sexelor, alții sunt scâr­biți de orgoliul homosexual, gay pride, ce preocupă legisla­torii, poliția, justiția, biserica, etc. Reputați neștiutori, țăranii din Europa își învață copiii, de secole, să evite tăiații împrejur. Așa face și Craiul, părintele lui Harap Alb, din povestea cu același nume, sfătuindu-și feciorul, ce pleacă în lume, să se ferească de spân și de omul roșu, pe care poporul îi suspectează de jidănie și tăiere împrejur, ceea ce, în imaginarul popular, înseamnă asociație cu Dracu. Chestionați, în condiții de încredere deplină, înțelepții satelor vorbesc de jidovi, alții de jidani, pudoarea lor proverbială împiedicându-i pe unii să numească tăierea împrejur, de care au auzit, fără să știe prea bine în ce constă, dar convinși că e vorba de ceva rău, diavolesc.

Motivele demenței ziua opta sunt evidente. Efectele patogene ale tăierii împrejur cresc necontenit. Repetată veac după veac, hipointer­stițialitatea crește din tată în fiu. Viața modernă, carențe specifice (alimente industria­lizate-contaminate, pesticide, chimizarea atmosferei, apei, mediu­­lui ambi­ant, zahărului, uleiului, alimentelor rafinate, îndulcitori toxici, antibioticele, chimioterapia, viteza de deplasare, muzica patogenă, percuția tribalo-africană, stresul emoțional, diversele radiații, televiziunea, computerul, internetul) și altele perturbă considerabil echilibrul hormonal funcțional. Viața de altă dată era mai puțin favorabilă tulburărilor mintale, totdeauna provocate de fragilitatea endocrină.

Celor ce nu înțeleg inconvenientele generate de insuficiența sau lipsa totală a genitalei interstițiale,  PdM amintește eunucii, bărbați total privați de genitala interstițială, care sunt puerili, versatili, vicleni, lași, leneși, cruzi, turnători, vicioși. Eunucii din fragedă copilărie, posedă toate defectele antre­nate de absența genitalei interne sau interstițiale. Prezența, buna funcți­onare a acestei glande permite constatarea calităților contrare defectelor vizibile la eunuci.

Tăiații împrejur nu sunt la nivelul moral al eunucilor, ei sunt doar hipointerstițiali, nu total lipsiți de această glandă a împlinirii omenești. Cu toată hipointerstițialitatea cvasi-fatală, când geni­tala lor inter­stițială se apropie, totuși, de funcționarea optimală, tăiații împrejur de ziua a opta dispun de sensul moral relativ normal, spiritul de sinteză al oricărui bărbat sănătos și integru, fiind atenți, altruiști, animați de dorința perfec­ționării spirituale, de cele ce decurg din buna funcționare a genitalei interne, ceea ce explică, lămurește cazurile de jidani pocăiți și rabini răspopiți, gen Benjamin Friedman, Nuhăm-Neofit de Moldova, Jakob Brafmann din Vilnius și alții.

Spre Anti-Librărie

[1]. Spunem zonă culturală, căci de cultură și civilizație vorbesc trepădușii Davos, UNESCO, ONU, OMS și ai altor pretinse foruri de foarte înaltă cultură. Fie și-un lup mâncat de-o oaie! Totuși, dacă nu-i cultură, ce-i? Ce iese din normal e anormal. Ce este anormal e terato­logic, monstruos. Sălile speciale din grădinițe, școli, universități, ministere, mânăstiri, tribunale unde copii și adulți se masturbează deja reciproc, sunt mai curând absurdități monstruoase, satanice, oricât ar fi ele de iehoviste, sau tocmai pentru că sunt avraamo-iehoviste, ceea ce explică refuzul părinților, bunicilor, scârba generală a celor care pentru nimic în lume nu acceptă ca instructori speciali să sondeze profunzimea vaginului fetelor, să sugă pula băieților, ca în cazul tăiaților împrejur ziua opta. Potrivit internetului, așa ceva se petrece în unele licee din România.

[2]. Adjectivul iehovist arată că totul pleacă de la Iehova. Adjectivul iudeo este prescurtarea lui iudaic, ce trimite la vechiul popor iudeu, vechiul stat Iudeea, și iudaismul antic cu saducheii, esenienii, fariseii, zeloții și ofiții lui. Adjectivul jidovesc punctează două aspecte noi: 1) convertirea poporului khazar la iudaism (sec, VIII) și 2) intrarea jidovilor sau askenazilor în istorie, plus apariția Talmudului și a talmudismului, jidovismul nemaifiind vechiul iudaism, nici jidovii vechii iudei.

Astăzi se estimează că aproximativ 90% din jidănime este de origine khazară, formată din descendenții non-semiți ai poporului khazar, convertit la iudaismul talmudist, începând cu anul 740, sub regele khazar Bulan. Descen­denții vechilor iudei sunt adevărații continuatori ai rasei iudaice și ai vechiului iudaism, pe care tot ei l-au talmudizat, prin Talmudul de la Babilon și Talmudul de la Ierusalim, khazarii neavând nicio contribuție la iudaismul deja talmudizat/jidovit, la jumătatea secolului VIII, când ei s-au convertit deja la un iudaism talmudizat. Ulterior, în câteva secole, khazarii abia iudaizați au devenit mai iudei decât vechii iudei, cum se întâmplă adesea în istorie: marxiștii sunt mai marxiști decât Marx, creștinii mai creștini decât Cristos.

[3]. Jeffrey Epstein a fost iudeu, membru Mossad, iar Saul din Tars, apos­to­lul-incubator al creștinismului, a fost șeful Mossadului vremii, poliția Sanhedrinului. Ambii au sfârșit per­fect, teologicește, ca toți cei pe al căror cadavru se va zidi ido­latria urmă­toare. În preajma lansării așteptatei Evanghelii-Epstein vom afla detaliile sugrumării profetului iudeo-ameri­can, în închisoarea new yorkeză. Probabil nu cu un capăt de frân­ghie, ca Nicadorii, Decem­virii, Căpitanul, nici gâdilat pe ceafă, cu toporul, ca apostolul-incubator Pavel, șeful coman­doului ce a incendiat Roma la țanc, sub Nero, în chiar clipa când Menahem-Consolatorul, (nepot de frate al lui Isus, probabil fiu al apostolului Iacob), pornea revolta ce se va sfârși cu Massada, dărâmarea Templului de către Titus Vespasian, începutul erei lui Ahasverus.

[4]. Georges Montandon, Comment reconnaître et expliquer le Juif, (Cum recunoaștem și explicăm jidanul) urmat de portretul moral al acestuia conform scrierilor lui G. Batault, Petrus Borel, L.F. Céline, Ed. Drumont, Oscar Havard, René Gontier, La Tour du Pin, J. Michelet, Fr. Mistral, Maupassant, L. de Poncins, E. Renan, J. et J. Tharaud, A. Thiers, Toussenel, Voltaire, De Vries de Heekelingen, E. Zola și numeroși autori jidani (Nouvelles éditions françaises, Paris 1940).

[5]. Isusul credincioșilor nu putea fi din Nazaret, localitate construită de bizantini, în secolul al VIII-lea, pentru pelerinaj și nevoi turistice. Pe de altă parte, spălatul picioarelor drume­ților e mult mai vechi, după cum aflăm din Iliada. Adevărata localitate de naștere a lui Isus este Gamala, construită pe o movilă ce seamănă cu cocoașa cămilelor. În arameană, Gamala însemna cămilă. (Cf. R. Ambelin, Jésus ou le mortel secret des Templiers, Paris, 1970).

[6]. PdM citează Regimul faraonic, teza de doc­torat prezentată de Jules BAILLET (Sorbona, 1913). Plecând de la exemplul egiptean, Baillet a căutat ceva similar în creș­tinism. După PdM, morala egipteană conținea patru sute de nuanțe de solicitudine a fara­onilor, șefilor, bogaților, puternicilor față de plebeii săraci, munci­tori, dar respectați, hră­niți corect, nu otrăviți sistematic, morală a durat mii de ani în Egipt. În țările creștine, Biserica a fost călăul ipocrit al popoarelor, arhiereii jidani sau jidăniți fiind incapa­bili să înțeleagă oamenii simpli, să îi accepte ca oameni. Cu ocazia recentei plandemii democrato-covidice, din ignoranță, perversiune, supușenie și trădare, bisericile au bine­cuvântat arma secretă numită vaccin anticovidic, a cărui nocivitate a devenit publică.

[7]. Către 1775, Statutul Ordinului francmasonic Societatea Bahică (din Languedocul de Jos, Franța) cuprindea 142 de versuri instructive. Cităm câteva extrase, pentru cei ce ridică pietre, dar nu știu în cine le aruncă: Fratele F. R. / Marte Maestru al Ordinului Bahic / Faimos, înfloritor, în sănătatea tuturor / Cărora prezentul Statut /Trimite-un călduros salut/ După cum se-ntâmplă-n viață / Fiecare cu dulceață / Cată la a sa plăcere / Fără gând pentru durere. / Noi, în zilele mărețe / Bucuroși de tinerețe / Dăm buluc cu vitejie /

La palincă, la pifie, / Că nimica nu oprește / Viața ce se ofilește / Iar anii, destin și soarte / F-tui mama ei de moarte / Îi petrecem la pahar / Și-i scriem în calendar / Liniștiți și bucuroși / Ba călare, ba pe jos. / Dăm cu vodcă, vin de-acum / Pe berbecii scoși din scrum / Fără griji, fără probleme

/ Nici curele la izmene / Nici altar, nici rugăciuni / Că friptura-i pe tăciuni. / Soarele, luna în loc / Ar veni la’l nostru foc / Noi voioși, pe loc, pe loc / Văduvim sticla de dop / Iar cu sabia pe scut / Am scris prezentul Statut: / Suntem o societate / Ba chiar o frățietate / Născută din damigeană / Și ne-alegem pe sprânceană / Doar din cei ce știu să bea / Că altfel viața-i prea grea / Doar din cei ce știu hali/ Precum popii în chindii / Bucuroși de parastas /

Cu coliva tot sub nas / Și Cristosu-n chip de As / Dăm cu varză la ghiozdan / Și brânză, de la cioban / Nu război american. / De-aceea, pentru dreptate / Iubim muierile toate / (…) Bem vârtos, mâncăm din greu / Numai fudulii de zmeu / Dacă cumva, din greșeală / Cade vreunul pe tânjală / Și adoarme pe chituci / Dând la rațe, prin lăptuci / Prăbușit peste uluci / Cel mai vârtos dintre noi / Îl urcă pe patru boi / Și-l duce la el acasă / Ca pe mire, la mireasă/ (…) Fiecare bea cât poate / Uităm casă, uităm toate (…) /Fârtate ori nefârtate / Iubitori de libertate / Democrați până în dinți / Nu cu ochii după sfinți / Că săracii, prin pustie / N-au ocazii de beție

/ Cu dracii, păzea, păzea / Când să tragă la măsea? / N-au nici crâșmă, Nici closet / Și se mântuie pe sec / Mântuire de zevzec! / (…) Că plăcerea cea mai dulce / Este să o iei în glezne / Că nimic nu este lesne / Ca-n povestea cu cea slută / De-a plecat ca să se plimbe / Aerul să și-l mai schimbe / Că-i cânta în cap tot greieri / Iar găozarii, la creier, / Au tăia-o împrejur / Au belit și sfârtecat / Creier menopauzat / Super democratizat / Model de democrăcie / Să le fie. Să le fie / Că-n războaiele trecute

/ Chiar și alea mai ciufute / Suferiră nălăute / Înghițiră pe tăcute / Și muriră de urât. / Democrate? Orișicât. / Fericite?  Până-n gât / De acelea petrecute / În războaiele trecute / Care mute, care slute / Care mai de  care / De rămaseră fecioare, / Bătrâioare / Că și sufletul te doare/ Frățioare… (Cf. HAHAERAE, Ordinul Francmasonilor trădat și secretul lor revelat, Amsterdam 1781, 221 pagini, plus ilustrații.

[8]. Călăul șef al Tribunalului Nuremberg se numea Wohn Wood, sergent limbut, în armat americană. La beție, din care rar se trezea, călăul se lăuda cu știința facerii nodului la gâtul celebrilor spânzurați din capitala Franconiei, pe râul Pegnitz, a căror moarte o întârzia trei sau patru minute, timp în care, nevăzuți de nimeni, membrii unui comandou mohelic recoltau prețioasele prepuțuri ale condamnaților. De la limbuție s-a tras moartea lui John Wood, prin simularea unui accident de scaun electric, într-un penitenciar american, în anii cincizeci. La așa tribunal, așa călău, așa moarte. Încurcate sunt căile Domnului!

[9]. Înaintea consecințelor glandular-endocrine ale mutilărilor sexuale, trebuie să știm în ce constau aceste mutilări, la o vârstă sau alta, astăzi sau în trecut, a ambelor sexe, în context iudaic, musulman, tribalo-african, mafioto-satanic, etc. Pe această temă, deși nu tratează importantul aspect endocrin al chestiunii, se impune traducerea în română a lucrărilor lui Sami A. Aldeb Abu-Sahleh, între care Mutilarea omenească în numele lui Yahvé sau Allah, legitimarea religioasă a tăierii împrejur masculine și feminine.

[10]. De la Jeffrey Epstein, agent Mossad, pedofilo-pedocid, instructor, inițiator, corupător, patron al multor nulități occidentalo-americane, regi, prinți, șefi de state, guverne, bănci mondiale, până anii trecuți când, arestat, în așteptarea următoarei condamnări, a fost găsit spânzurat, într-o închisoare new yorkeză model, specia­lizată în sinucideri la țanc.

[11]. Flato-Sharon: manipulator și escroc electoral condamnat în Franța. Fugit în Israel, ajunge deputat în Knesset, dar încasează altă condamnare. Meyer-Lanski: unul din șefii mafiei italiene din anii cincizeci. Mendelsohn Moses, filosof, reformator al iudaismului, traducător în germană a Bibliei, părinte al victimologiei, teorie ce susține că victimele sunt supuse determinismului absolut, fiind făcute pentru asta, degra­dând omul la nivel animal, respingând morala, sensul moral, omenia, noblețea acesteia.

[12]. N-am fi auzit de eminentul savantul austriac Paul Kammerer, dacă Arthur Koestler nu i-ar fi consacrat Stânsoarea broscoiului (The Case of the Midwife Toad, 1971, autoediție. Prin această carte, Zero și Infinitul, Cruciada fără cruce și altele, Koestler și-a dobândit locul printre evadații temniței tăierii împrejur de ziua a opta, pa care i-am amintit mai des, pentru că sunt cunoscuți de români. Nuhăm-Neofit, Brafmann, Freedman, Koestler se numără printre ereticiicunoașterii misterelor lumii.

Kammerer depășește pe ceilalți, care nu au descoperit mimic, doar au văzut bine și au descris corect, ceea ce au văzut. Kemmerer a văzut nevăzutul, ca și Sommelweiss, plătind asta cu viața. Toate se plătesc cu viața. Nu putem plăti altfel. Cine crede că plătim cu bani, e tăiat împrejur la creier. Tăiat împrejur, ziua opta, Koestler a luptat în Brigăzile Internaționale din Spania Războiului civil (1936-39), ca și George Orwell, căruia nimeni nu i-ar reproșa asta. Din același aluat sunt făcuți toți ereticii, evadații din Temnița ontologică a tăierii împrejur.

Strânsoarea broscoiului merită și ea să fie tradusă în românește, pentru acei români în capul cărora ar putea rodi ca grâul în pământ. Din păcate, noi, românii, am ajuns caricaturi ome­nești țigănite, conduse de hoți, bandiți, tăiați împrejur, care, cum, ce extind pro­pria lor mutilare omenească la cei ce-i ascultă. Asta fac preoții, fără să-și dea seama.

[13]. Doamnele Kremlinului, cartea rusoaicei Larisa Vasilievna, tradusă în română (Univer­sitas, Chișinău (1993). Potrivit Larisei Vasilievna, savantul rus Prîjevalski este adevăratul tată al lui Stalin, a cărui mamă era în graviditate avansată când s-a căsătorit cu Visarion. În graviditate avansată, cu viitorul Lenin, s-a căsătorit și mama acestuia, domnișoară de onoare la curtea țarului Alexandru al II-lea, căruia îi făcuse un băiat, botezat Alexandru, spânzurat pentru participare la asasinarea, ratată, a țarului-tată. Pentru tăiații împrejur, ziua opta, căsătoria cu o domnișoară gravidă este un gheșeft, dacă graviditatea-i aurită.

[14]. Cf. Lucian Blaga, Orizont și stil, Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii, în Trilogia culturii.

[15]. Viitorul omenirii prezintă interes pentru oricine, nu doar pentru jidănime. Fără să fi lămurit de ce se cred păstori, îndrumători, mântuitori ai omenirii, jidanii au convins un număr de oportuniști, prea suporteri pentru a fi inițiați. Poveștile biblice cu iz hiramo-solomonian ori machiavellic, n-au convins gnosticii, creștinii, sufiții, adepții lui Mani, nici o parte semnificativă dintre iudei, fidelii obediențelor masonice, nu mai frățești ca martorii lui Iehova, falansterele, chibuțurile fourieriste sau quakerii protestanți.

Nu foarte clar, temându-se că va fi etichetat antisemit, în Viitorului omenirii, Genezei metaforei și sensul culturii sau alte scrieri, P. P. Negulescu, politehnicianul maiorescian nu suflă o vorbă despre tăierea rituală împrejur, deși chiar aceste cărți, diverse articole filosofice, etc. îl situează printre cei mai tăiați cerbralicește împrejur progresiști-iluminiști dintre gânditorii români.

[16]. În grecește, aristos înseamnă cel mai bun. De-a lungul istoriei, când popoarele au fost conduse de o adevărată aristocrație, prinți veritabili, cei mai buni între cei mai buni, totul a decurs normal, în sensul progresului economic, demografic, social, teritorial, când și unde s-a putut și a fost cazul. Astăzi, în Occidentul tăiat împrejur la creier, stors, epuizat, dege­nerat de democrația iudeo-jidovească, incapabil să se reproducă fără lumânarea dușmană, OMS, ONU diverse ong-uri, cuprins de demența rotației organelor genitale, reproductive, interstițiale, condamnată istoricește, falsa aristocrație a banului a devenit oligarhie, mafie, adunătură de bandiți vicioși, sângeroși, demenți, cei mai răi, nu cei mai buni!

Ici și colo însă, între greu încercatele popoare creștinoide, deși decadentă prin definiție, democrația pare că evoluează în sensul reconstituirii unei noi aristocrații, cazul popoarelor rus, turc, și al altora, nu prea depărtate de noi, cu care avem litigii de secole, ce ar putea repune pe tapet proverbul citat: când bunicii mănâncă aguridă, nepoților li se sterpezesc dinții!

[17]. Înțelegerea acestei fraze presupune justa cunoaștere a fiziologiei omenești, a pri­ma­tului endocrin, față de cel nervos, a nocivității vaccinale de principiu, a oricărui vaccin, pentru cei sănătoși, a conse­cințelor ce decurg din acestea, lucru pe care medicina oficială actuală îl sabotează de aproape un secol și jumătate, de pe vremea lichelei Louis Pasteur. Textele la care facem aluzie sunt cele ale autorilor francezi Jean Gautier și Jean du Chazaud, publicate sau în curs de publicare la editura arădeană Sens.

[18]. Cartea lui cea mai cunoscută se intitulează Evoluția creatoare, (Paris, 1907).

[19]. Entoptic, adjectivul percepției din interiorul ochiului. Vorbim de iluzie entoptică, viziune entoptică, fenomene entoptice. (grecescul entos, din interior, și optică.

[20]. Cf. Jean Gautier, Freud a mințit, Sens, Arad, 2022, trad. din franceză.

[21]. DEX-ul conține termenii abulie, abulic desemnând tulburări psihice caracterizate prin diminuarea sau lipsa cvasi-totală a voinței, incapacitatea individului de a decide și acționa. Societatea europeană actuală suferă de abulism, efect psihic inevitabil al mutilării sexuale, ziua opta, dar și al tăierii cerebrale împrejur, rezultat al bombardării cu minciuni științific organi­zate în toate domeniile, pe toate planurile, prin școală, presă, televiziune, biserică, indife­rența, nepăsarea publică, onania sexual/intelectuală a unora sau altora. Din cauza minciunii, unii confundă onania sexuală cu iubirea. De orice fel ar fi ea, sexu­alitatea deviată e caricatura iubirii, drumul cel mai scurt către demență. Lipsită de adevăr, de revizuirea dog­melor și minciunilor convenționale, onania intelectuală genera­lizează pe cea sexuală, după cum tăierea cerebrală împrejur (socială, colectivă) genera­lizează tăierea împrejur de ziua opta, care este individuală.

[22]. Vilna-Vilnius 1867-68, două volume în limba rusă, disponibile, gratuit (în germană, Das Buch von Kahal, 1280 p.) pe internet, www/aaarghvho; comentat și adnotat, rezumatul românesc al acestora, este datorat regretatului mitropolit zamolxian Samizdatus Valahicus, ce l-a publicat în samizdat, sub titlul Tainele Kahalului, la mitropolia dacă subterană și sub-acvatică de sub Insula Șerpilor (Marea Neagră), unde, pe vremea lui Baiazid, s-ar fi refugiat prima mitropolie daco-română, cea din Tomis-Constanța.

[23]. Joachim Hagopian, Pedophilia & Empire: Satan Sodomy the Deep State, New York, 2017.

[24]. Brennus, șeful galilor, cuceritorul Romei, după bătălia de la Allia (390, îen), primind tributul cerut, adăugă propria-i sabie în balanța ce cântărea aurul convenit. La protestul romanilor, Brennus rosti cunoscutele-i cuvinte: Vae victis! Apoi fu învins de tribunul roman Marcus Furius Camillius, ca întreg Occidentul acum, învins de ruși, popor încă valid.

[25]. Cf. Zaharia 9/9: „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor, smerit, călare pe măgar, mânzul măgăriței”. Ioan, 12/14-15: Și Isus găsind un asin tânăr a șezut pe el, precum e scris: „Nu te teme fiica Sionului, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei”.

[26]. Studiile lui Simone Weil: La Pesanteur et la grâce (1947), La Connaissance surnaturelle (1949), l’Enracinement (1950), La Condition ouvrière (1951), La Source grecque (1953), Oppression et Liberté (1955), Ecrits historiques et politiques (1960).

[27]. Cunoscute de veacuri, iepele persistă în inconștientul colectiv al popoarelor pocite spiritual de școală, biserică, televiziune, universitate și alte mohelării, nu simple măcelării ci abatoare de tăiat împrejur la creier, primele fiind maternitățile, creșele. Prin inconștienta, criminala vaccinare, pervertirea sexuală programată, ambele seamănă degenerarea, autis­mul printre noii născuți. În copilăria mea, la horele din Bucovina se dansa Fetele de pe la noi toate put a usturoi, numai una pute-a ceapă, și se aia ca o iapă! Dansator cu foc, tânăr deloc, preotului din sat i-au trebuit săptămâni și luni pentru a spune copiilor povestea Esterei lui Mardoheu, tragedia lui Racine, cu același nume, Corul sclavilor iudei (Verdi), Înfruntarea Jidovilor, Cum am devenit golanDupă două mii de ani (romanul lui Mihail Sebastian-Hechter), etc.

[28]. Rahila a zis către Iacov: „Iată roaba mea Bilha; intră la ea și ea va naște pe genunchii mei și voi avea și eu copii printr-însa” (Facerea, 30/3).

[29]. În alte situații, PdM e mai inspirat. Cele cincizeci de milioane sunt țeapa moralei jido­vești. Să vorbim însă de holocaust, să nu-l uităm. În anii cincizeci, colectivizarea agricul­turii s-a făcut prin confiscarea pământului, animalelor, utilajelor agri­cole a milioane de țărani, șterși astfel de pe fața pământului, holocaust practicat de la Elba la Vladivostok.

[30]. Una dintre scrierile lui Louis Ferdinand Destouches, zis Céline (1894-1961) e intitulată Bagatelles pour un massacre. E vorba de aparente nimicuri, panglicării, bagatele pregăti­toare declarării Războiului mondial. De cine? De tăia­ții împrejur, ziua opta, ce se laudă că au provocat toate războaiele din istorie, ale tuturor popoarelor.

[31]. Roger Dommergue Polacco de Menasce, L’Erreur hormonale de la circoncision au 8-ème jour ou de la première puberté, p. 23. Multe din scrierile și studiile sale au fost publicate privat, ca în Grecia antică, spunea el cititorilor aleși printre cei pe considerați capabili de efortul necesar pentru a pricepe și duce un adevăr până la ultimele lui consecințe.

[32]. În Franța, se cunosc cazuri de magistrați ce se masturbează în timpul proceselor.

[33]. Vezi notele 28, 15, 8.

[34]. Termen putând însemna imigrație în Israel, urcare, pelerinaj, călătorie în așa numita Țară Sfântă sau pentru citirea Thorei la sinagogă, înălțare miraculoasă la ceruri. Alia din text este emigrația, plecarea jidovilor din România comunistă, după ce au nenorocit-o aducând comunismul, inventând Securitatea, reeducarea penitenciară de la Pitești, etc.

[35]. Am pomenit adesea pe așa numitul autor al Teoriei relativității, ceea ce a putut mira unii cititori de bună credință, dar insuficient informați și atenți la unele detalii, grăitoare prin ele însele, printre care amintim că Einstein s-a fotografiat cu limba scoasă, precum copii prost crescuți. Pentru noi, limba scoasă e ca și cum și-ar fi scos daravela din pantaloni. Ca toți tăiații împrejur, ziua opta, Einstein a fost impudic. Cât privește Teoria relativității, nu el e autorul ei ci mai mulți, în primul rând Henri Poincaré (1854-1912), căruia poste­ritatea îi recunoaște patru din cele șapte chestiuni fundamentale ale relativității restrânse. Celelalte trei, sunt atribuite neamțului Max Planck, olandezului Hendrik Anton Lorentz și neamțului David Hilbert. Einstein a fost un vulgarizator priceput.

[36]. Vechi sau noi, analizele acestor specialiști sunt filosofice, sociologice, economice, religioase. Niciun autor, ideologie sau școală de gândire nu și-a pus problema capitală a bunei funcționări glandulare a ființei omenești.

[37]. După aproape două secole și jumătate de la demența colectivă numită Revoluție fran­ceză, activitatea comunistă a politicianului francez Joseph Fouché (1759-1820), duce de Otranto, ministru napoleonian al poliției, este necunoscută, ascunsă de istorici, politologi, universitari, anonimii ce conduc societatea, cum se exprima fostul prim-ministru britanic Benjamin Disraeli (1874-1880), conte Beaconsfield. Teza de Doctorat, Théorie et pra­tique commu­nistes, prezen­tată la Sorbona, iunie, 1986, pare a fi singura ce vorbește de activitatea comu­nistă a lui Fouché, legăturile acestuia cu loja/secta iluministă, fondată (1772) de Adam Weishaupt, și Ordinul iluminist secret al același Weishaupt.

După câteva tentative eșuate de integrare în masoneria germană, pretins filantropică, rămas în zeama lui, Ordinul ilumi­nist a teoretizat comunismul pe două nivele (exoteric/esoteric), neo-comunismul actual fiind ultima emanație esoterică a vechiului iluminism. Cu cincisprezece ani înainte de ghiloti­narea istorică (21 ianuarie 1793), într-una dintre reuniunile lor secrete, iluminiștii bavarezi, cu Weishaupt în frunte, au ars în efigie regele francez Ludovic al XVI-lea (Cf. Aug. Barruel, Mémoires pour servir à l’histoire du jacobinisme, prima ediție Paris, 1810).

Vezi Și

Piromani

VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT – XX

VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT  –  XX PSIHOLOGIA PIROMANILOR       Moartea în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *