DE LA TĂIEREA ÎMPREJUR DE ZIUA A OPTA LA DEMENȚA GLOBALISTĂ ACTUALĂ

DE LA TĂIEREA ÎMPREJUR DE ZIUA A OPTA

LA DEMENȚA GLOBALISTĂ ACTUALĂ

I. MANIPULAREA OMENEASCĂ PRIN TĂIEREA ÎMPREJUR DE ZIUA A OPTA, PRIMA ZI A PRIMEI PUBERTĂȚI[1]

Penisul (popular pulă, puță) este organul bărbătesc ce permite împre­u­narea/împerecherea bărbatului cu femeia, în actul sexual. Situat deasupra scrotului, în fața simfizei pubiene, el are forma unui cilindru ușor aplatizat. Partea lui centrală e formată din organe erectile, corpi cavernoși, uretra, totul îmbrăcat în patru rânduri de piele (membrane) elastice, de la exterior către interior: pielea exterioară, tunica musculară, tunica celulozică, tunica elas­tică.

Foarte elastică, pielea continuă până la extremitatea penisului, formând prepuțul ce permite ieșirea glandului de sub membranele protectoare. Prepuțul este partea penisului, ce se elimină prin tăierea împrejur, partea finală sau vârful lui fiind constituit din patru rânduri/straturi de piele, baza lui interioară constând în următoarele trei straturi, tot mai fine.

Către vârful penisului, pielea exterioară continuă cu al doilea rând de piele tot mai fină, către interior, apoi către al treilea și al patrulea rând de piele, toate patru fiind ceea ce suprimă tăierea împrejur, de ziua a opta. Prepuțul e astfel constituit încât prin deplasarea pielii exterioare, dinspre gland sau vârf  către rădăcina penisului, el se dedublează, cele patru straturi de piele continuând fără întrerupere, de la primul la ultimul.

Pielea cu mușchi a prepuțului este formată din fibre musculare circulare și alungite, ce se intersectează nere­gulat, formând mușchiul peri-penian. Stratul celulozic e un țesut conjunctiv flasc, din fibre elastice, fără grăsime, traversat de vase sanguine și nervi. Stratul cel mai profund este și cel mai elastic, formând teaca peniană ce protejează uretra și corpii cavernoși. Pe acest strat solid și elastic alunecă pielea prepuțului, când este împinsă dinspre gland către baza penisului.

Părțile constitutive ale penisului. Dincolo de straturile membra­­noase ce-l protejează la exterior, penisul e format din corpi cavernoși plus porțiunea spongioasă/absorbantă a uretrei, prin care se elimină urina și lichi­dul seminal. Spre deosebire de uretra femeii, ce nu depășește trei centimetri, uretra bărbatului poate avea între 18 și 26 de centimetri, cu traseu com­plicat și deschiderea verticală exterioară (meat urinar), de cinci sau șase milimetri.

Extremitatea posterioară sau internă a uretrei comunică cu vezica urinară, la nivelul gulerului vezical. Între aceste și rădăcina penisului, uretra bărbă­tească urmează o curbă concavă ce se confundă cu simfiza pubiană, în fața căreia face a doua curbă, concava inferioară. Uretra este formată din trei regiuni, cu structură diferită. Cam pe trei centimetri, regiunea ce continuă vezica este numită porțiunea prostatică, înconjurată de mușchiul/glandă numit prostată, imobil, ca și prostata. După regiunea prostatică, cam pe un centimetru și jumătate, urmează regiunea membranoasă, între prostată și bulb, foarte subțire, strâmtă, cu pereți musculoși, ce se închid pe ei înșiși. A treia porțiune a uretrei este cea mai lungă, spongioasă, erectilă, parte consti­tutivă a penisului, organ bărbătesc, orice ar zice trans-sexualii.

Corpii cavernoși constituie penisul propriu-zis, partea lui principală. Ei sunt dispuși ca țevile de pușcă, paraleli, separați de un perete vertical incom­plet, baza lor continuând, prin rădăcini, către aripile descen­dente ale pubi­sului și ascendente ale ischionului, una din cele trei părți ale osului iliac. La extremitatea lor externă, corpii cavernoși se unesc și rotunjesc în vârful numit gland, ce depășește întrucâtva grosimea peni­sului în erecție.

Pe toate părțile lor, corpii cavernoși prezintă o membrană fibro-elastică cu multe orificii care, pentru erecție, permit pătrunderea unei mari cantități de sânge arterial. Interiorul corpilor cavernoși e format din vase musculare contrac­tile, ce se închid/deschid, permițând intrarea/ieșirea reflexă a sângelui. Vasele muscu­lare contractile se deschid cât trebuie, făcând posibilă erecția mai mult sau mai puțin totală. La exterior, corpii cavernoși se termină cu glandul peni­sului, partea internă fiind ligamentul ce-i unește, prin rădăcinile fusiforme, protejate de mușchiul ischio-cavernos, inserțiunea acestuia fiind una cu fibrele lui.

Vasele de sânge și nervii penisului. Penisul este organul a cărui erecție rapidă, frecventă și rigiditate necesită mult sânge. Nu mai puțin, sensibili­tatea lui nervoasă înseamnă o mulțime de terminații nervoase, neuroni. Ca atare, alimentația cu sânge a penisului necesită multe vase arteriale, unele din acestea alimentând corpii cavernoși, altele cele patru rânduri de piele membranoasă. Vasele arteriale peniene sunt alimentate de artera femurală, situată dedesubtul arcadei crurale și în vecinătatea arterei perineale superfi­cială, ce duce sânge atât către pielea din partea inferioară sau dedesubtul penisului cât și către cea superioară, deasupra penisului.

Circulația sângelui penian e dublată de circulația la fel de complexă a limfei, ceea ce face ca orice traumatism penian să antreneze consecințe mai mult sau mai puțin grave, pe plan neuronal/nervos, arterial/venos, sau al circulației limfei.  Oricât ar părea de inofensivă unora, intervenția chirurgicalo-magico-rabinică, mohelică, a muftiilor, bărbierilor, marabuților musulmani sau alți cuvioși tăietori împrejur ai sexului bărbătesc, această operație nu este lipsită de riscuri, fiind ceva grav, nefiresc, necurat. Nu aprobăm, nici nu respingem tăierea împrejur. Clarificăm cele de care vorbim, posibilele accidente, consecințele imediate sau târzii ale acestei mutilării sexuale.

Până de curând, s-a vorbit de patologia imediată sau târzie, mai mult sau mai puțin contestabilă, după ani de la tăierea împrejur. Cei ce o efectuează nu pretind că tăierea rituală împrejur n-are niciun fel de consecințe, pentru cel în cauză. În acest caz li s-ar putea replica: care-i moti­vul mutilării sexuale, dacă aceasta n-are niciun fel de consecințe? Cei ce trăiesc din asta chiar nu găsesc alt mijloc de a-și câștiga viața în mod onorabil, fără să atenteze la integritatea corporală a noilor născuți, a copiilor de opt zile, cazul iudaic, ori de șapte, opt, zece sau treisprezece ani, cazul semin­țiilor, triburilor, popoarelor musulmane, dintr-o regiune sau alta a lumii?

Patologia penisului. Examinarea atentă poate arăta unele vicii de confor­mație, leziuni traumatice sau accidentale, leziuni inflamatorii și leziuni organice și ale uretrei. Parte componentă a penisului, leziunile uretrei afectează unele din părțile acestuia.

Vicii de conformație: Printre acestea se numără absența totală a peni­sului, răsucirea lui anormală, partea de dedesubt fiind deasupra, insuficienta lărgime a prepuțului (fimozis). Se cunosc cazuri rarisime de penis dublu, fiecare dintre cele două uretre putând evacua urina sau ejacula lichidul seminal. S-a mai constatat lipsa congenitală a corpilor cavernoși, a prepu­țului, diviziunea anormală a acestuia.

Leziuni traumatice: e vorba de contuzii, răni, rupturi, prezența cor­purilor străine. Contuziile pot fi relativ grave, cu cauze variate, tratament funcție de gravitate. Rănile sunt rare, dar pot fi grave: lovituri de sabie, baionetă, obiecte ascuțite, ruptură/fractură a penisului, resturi metalice sau de lemn, calculi renali surprinși în uretră, etc.

Leziuni inflamatorii: erizipele, limfangite, abcese, cangrene, calozități. Erizipelul poate prelungi o inflamație de aceeași natură, din vecinătate, dar poate fi și evoluția unei răni a prepuțului, glandului sau penisului propriu-zis. Limfangita poate fi consecința unui șancru sifilitic sau a unei blenoragii grave, putându-se complica cu abcese, adenită și inflamarea întregului penis. Cangrena poate să apară în urma unor stări febrile, a ingestiei unor substanțe afrodiziace sau ștrangulării glandului, pe fond general diabetic. Calozitățile sunt stadiul final al vindecării acestor leziuni. Ele apar mai ales pe corpii cavernoși, nu sunt dureroase și dispar în procesul vindecării.

Leziuni organice și ale uretrei: foarte rar, acestea pot fi de natură tuber­culoasă; în general e vorba de anevrisme, varice, tumori, îngroșarea pielii (elefantiazis). Printre tumorile peniene, cele canceroase sunt relativ frec­vente, evoluând dinspre gland către rădăcina penisului. În afara accidentelor, uretra poate fi afectată de  epispadias (meat pe partea superioară a penisului) sau hipospadias, (meat pe partea inferioară a penisului).

În Sefer Midrasch Talpioth citim: „Pentru a-i onora pe jidani, Dumnezeu a creat creștinii (akum) sub formă omenească. Acești akum sau creștini au fost creați pentru a-i servi pe jidani fără încetare, ziua și noaptea, fără a se putea sustrage sau opri din serviciul lor. Nu se cuvine ca un prinț să fie servit de animale sadea, ci de animale cu chip de om”[2].

Mutilările sexuale produc tipuri glandulare ce depășesc cadrul omenesc. Tipurile glandulare, tiroidian, hipofizar, suprarenal și genital sunt mai mult sau mai puțin cunoscute. Cunoașterea lor constă în înțelegerea influenței endocriniene asupra individua­lității omenești – cunoaștere datorată endocri­nologului JEAN GAUTIER, expusă în mai multe lucrări, între care Ultimele cunoștințe despre Om. Influența glandelor endocrine nu este determinism absolut. Orice om sănătos are un sistem glandular normal, echilibrat, adică: fiecare dispu­ne de întregul său liber arbitru, limitat la formele precise ale naturii sale specifice.

Un suprarenal echilibrat nu utilizează liberul său arbitru la fel ca un tiroi­dian echilibrat. Suprarenalul va ajunge, de exemplu, bun chirurg, sportiv de performanță, iar tiroidianul va fi mai curând poet sau compozitor talentat. Ambii vor fi însă conștiincioși, fără să considere că banul e unitatea de măsură a perfecțiunii omenești. Dacă echilibrul hormonal al unui individ este dat peste cap, libertatea acestuia e diminuată la nivelul determinismului fatal, în care caz el va fi condi­ționat de sistemul hormonal și de mediul ambiant.

Pentru a supraviețui, acesta va fi obligat să utilizeze cele procurate de sistemul lui psiho-fiziologic perturbat, acționând contra sensului moral omenesc, obligat să devină mincinos, cazul flagrant al personajelor biblice, unul mai mincinos ca altul. Unii indivizi ce se plasează la limita sau în afara regulilor de funcționare a societății. Traumatismul deliberat, voit, ce depășește enorm forțele contrare, în fața cărora ființa noastră știe cum să reacționeze, modifică obligatoriu stările noastre sinergice. Mutilarea sexuală este un astfel de traumatism.

Fără să depășească învățătura doctorilor Gautier și du Chazaud, cele  ce urmează sunt o contribuție indispensabilă cunoașterii, împlinirii și finalității omenești. Tăierea împrejur de ziua a opta (prima zi a primei pubertăți) induce ideea sau mentalitatea dominației materiale și intelectuale mondiale, ce perturbă lumea de azi, ca și pe cea de ieri. Pe plan caracterial/intelectual, tăierea împrejur produce mania speculațiilor fără limită și orgoliul patologic, ceea ce se explică prin diminuarea/dispariția funcțională a glandei genitale interne (interstițiale), conjugată cu o bună stimulare tiroidiană și hipofizară.

Mutilarea sexuală tardivă are un efect neglijabil din perspectiva relațiilor dintre oameni, la nivel personal sau mondial. De la caz la caz, castra­rea bărbaților ori sterilizarea chirurgicală/chimică a femeilor produce efecte relativ minore asupra comunităților respective, și a celor în cauză. Aparent cunoscute, acestea nu au fost niciodată studiate pe plan medical strict, din perspectiva sănătății a celor în cauză, după mutilarea sexuală sau sterilizare.

Genitala internă este singura glandă ce apare după naștere, evoluția ei fiind mai înceată decât a celorlalte trei glande endocrine principale, funcțiunea ei devenind pregnantă, cu trecerea anilor. Mutilarea sexuală prin tăierea împre­jur, de ziua a opta, este cu totul specială.

Ziua a opta din viață e prima zi a primei pubertăți, ziua în care glanda genitală internă își începe activitatea, intrând în funcțiune. Din motive ca tăierea împrejur la naștere, teribilismul vaccinal inconștient și criminal, abuzurile medicamentoase fără de număr, erorile și abuzurile alimentare permanente, demențiala educație/pervertire sexuală a bebelușilor sau copiilor, prostituția rafinată preconizată de partea dementă a personalului medical, școlar, politica mafioto-demențială actuală nu rămân fără efecte din perspectiva celor trei pubertăți, a echilibrului fiziologic, caracterial, intelectual și spiritual al oricărui bărbat sau femeie, cărora li se interzice astfel deplina evoluție sau împlinire omenească, reali­zarea destinului cu care fiecare venim pe lume.

Unii spun că mutilările sexuale sunt de o vârstă cu omenirea, că s-au prac­ticat înainte ca omul să-și materializeze gândirea prin scriere, etc. Un gen sau altul de tăiere împrejur pare să se fi practicat în urmă cu multe milenii, în regiunile calde și uscate din vecinătatea Nilului, de către triburile nomade din Sahara, Peninsula Arabică, bazinul Tigrului și Eufratului. Nu știm însă nimic precis despre asta, nu trebuie să acceptăm tradițiile și practicile semințiilor dispărute poate și din această cauză. În ciuda mileniilor de viață mai mult sau mai puțin comună, popoare ce s-au tăiat împrejur cu un avânt demn de cauze mai bune, continuă să se extermine, sub ochii noștri, ca și acum câteva mii de ani.

Unii consideră că efectele tăierii împrejur, practicată sistematic în Anglia, Coreea de Sud și alte țări, începând cu a doua jumătate a secolului XX, se văd deja. Evident, fostul Imperiu Englez e pe cale de a deveni putere musulmană. Pe de altă parte, popoare existente de mii de ani (chinezii, hindușii, japonezii, grecii, daco-românii, galii, germanii, slavii și altele) n-au practicat niciodată tăierea sistematică împrejur a noilor născuți.

Mutilările sexuale ale bătrânilor scopiți ortodocși ruși sunt o invenție iudeo-creștină, khazară și jidovească, ce merită atenția, ca și alte mutilări sexual-împrejmuitoare, masculine dar și feminine, practicate de triburi și seminții africano-mesopotamiene din care n-a ieșit încă niciun Dante sau Beethoven, Cervantes sau Leonardo da Vinci, niciun Eminescu sau Tesla. Nu trebuie să coborîm ștacheta exigențelor omenești la nivelul semințiilor ce au umbrit pământul, fără să realizeze ceva în planul creației omenești.

Mutilarea prin tăiere împrejur s-a practicat în regiunile calde și uscate ale pământului, nu însă și în cele calde dar umede. Ea s-a practicat în unele regiuni din America centrală, fără să i se cunoască originea, pe care unii o consideră atlantă. Alții însă o văd din perspectiva procreației sau a unor deziderate ideologice, nu foarte clare. În zilele noastre, tăierea împrejur este practicată de seminții africane puțin evoluate, incapabile să furnizeze moti­vele ei. Ea s-a practicat de popoare diferite, în epoci diferite, la o vârstă sau alta a băieților, bărbaților, sau fetelor și femeilor gata de măritiș.

În zilele noastre, motivul cel mai des invocat este acela al igienei. Foarte curios, igiena servește de argument, al tăierii împrejur, exact unor popoare lipsite de preocupări igienice elementare, dar și iudeilor sau jidanilor ce practică sugerea penisului însângerat al copilului în ciuda transmiterii unor boli pe această cale. Argumentul igienic este vehiculat și de medicii certați cu medicina, cărora nu le trece prin cap că tăierea prepuțului, în prima lună de viață este altceva decât tăierea unghiilor. Falsul argument igienic ascunde efecte catastrofice. Semințiile ce au practicat mutilarea sexuală nu sunt și nu au fost exemple de igienă corporală, a locuinței, alimentelor, mediului ambiental, etc.

Pentru multe dintre ele, igiena nu înseamnă nimic. Ce putea însemna igiena acum câteva milenii, când această mutilare sexuală a devenit generală și obligatorie. Abstractă în trecut, igiena azi devine tot mai perso­­nală. Cine vorbește azi de medicul budapestano-vienez Ignațiu Semmelweis (1818-1865), închis la azilul de nebuni, de către administrația austro-ungară a sănătății, pentru că a dovedit existența microbilor? Evadat din ospiciul vienez, Semmelwis s-a năpustit asupra ignoranților mamoși austro-ungari, ce practicau disecția unui cadavru, în așteptarea travaliului femeilor din salonul alăturat. Către sfârșitul secolului al XIX-lea, acesta era nivelul igienei din spitalul universitar al capitalei unei împărății europene.

Unii invocă insuficienta lărgime a prepuțului (fimozis), drept cauză a tăierii împrejur. Rar întâlnit, fimozisul nu poate justifica mutilarea sexuală a atâtor popoare, vreme de secole și milenii. S-a pretins că această mutilare sexuală permite evitarea bolilor venerice, a sidei, cance­rului organelor geni­tale. Bolile venerice sunt însă mai frecvente la tăiații împrejur decât la nemu­tilații sexuali, cicatricea prepuțului favorizând contaminarea venerică. Nu bolile venerice sunt cauza îndelungatei tăierii împrejur a unor popoare. Săpă­turile arheo­logice au permis recuperarea unor fragmente de oase erodate, interesații grăbindu-se să afirme că ar fi vorba de eroziune sifilitică. Mumiile egiptene păstrează urmele unor afecțiuni dermatologice, astfel încât năluca sifilisului și altele asemenea nu pot fi luate în considerație.

Treptat, s-a ajuns la concluzia că motivele, cauza tăierii împrejur, inclusiv a mutilărilor sexuale și ideologice actuale trebuie căutate într-o cu totul altă direcție. În cartea sa Societățile secrete ale misterelor (ed. Payot), O. Bryen rezumă erorile cauzelor tăierii împrejur și a altor mutilări sexuale. Altădată mai răspândită, tăierea împrejur ar fi fost parte a ritualului de iniți­ere la vârsta pubertății. Prepuțul copilului era secționat cu dinții sau cu o piatră tăioasă, ceea ce constituia o sfântă sau diavolească practică. Între expli­cațiile sfintei sălbăticii figurează sacrificiul oferit zeului fecundității. În schimbul sacrificiului, zeul fecundității dăruia forța reproductivă personi­ficată de el. Unii au acceptat această explicație, pentru popoarele antice evoluate, nu însă pentru primitivii, cu concepții religioase insuficient evoluate.

Fiind vorba de organele sexuale, domeniu în care toți se pricep, s-a emis ipoteza că scopul tăierilor împrejur nu putea fi decât facilitarea raporturilor sexuale. Ipoteză se baza pe faptul că în primitivi australieni sau africani practică tăierea împrejur și la femei. Pe lângă facilitarea raporturilor sexuale, tăierea împrejur ar fi avut și motive igienice, ca extragerea dinților cariați, ce ar fi devenit semn distinctiv între inițiații știrbi și neinițiați, cu dantură intactă. Ceremonii de inițiere au existat și au dispărut, fără să influențeze tăierea împrejur de ziua a opta, al cărei sens ascuns rămâne necunoscut. Fără să ni se spună de ce, tăierea împrejur a fost rezervată noilor născuți de sex masculin, ce nu se puteau opune sau protesta.

Aceste timide încercări explicative păcătuiesc prin indecizie, contradicții și lipsă de logică. Practicată în copilărie sau adolescență, mutilarea sexuală afectează penisul fără să faciliteze relațiile sexuale. Tăierea împrejur de inițiere, de care vorbesc unii, constă într-o serie de încercări dificile și dure­roase, destinate a căli curajul tinerilor, în care caz cum de se practică pe noii născuți, pentru care călirea curajului e absurdă.

Pusă astfel, chestiunea mutilărilor sexuale și a tăierilor împrejur arată lipsa bunului simț, a logicii elementare, scrânteala mintală a autorilor acestor inepții. De altfel, la azteci, inițierea la pubertate și tăierea împrejur erau lucruri diferite, ce nu se confundau. La iudeii antici și jidovii ulteriori, inițierea fizică a adulților nu s-a pus niciodată, tăierea împrejur limitându-se la nou născuții de sex bărbă­tesc și la a opta zi după naștere. Exigențele vieții, realizarea practică a tăierii iudaice împrejur arată că prin cea de a opta zi după naștere trebuie să înțelegem prima pubertate, ceele trei săptămâni, după a opta zi de la naștere.

Practica tăierii împrejur poate avea diverse motive, nu însă cele arătate până acum, care sunt absurde. Adevărata motivare a tăierii iudeo-jidovești împrejur este altceva decât își închipuie cei ce-și dau și cu părerea, în virtutea neobrăzării și prostiei obștești: vorbește și Ion, că și el e om[3].

Înainte de a aborda unele detalii tehnice subliniem că practicile și cutu­mele religioase ascund totdeauna ceva care trebuie descoperit. Oricât ar fi fost de primitivi oamenii de acum câteva mii de ani, ei nu au acceptat fără rezerve fanteziile diverselor religii. Vreme de câtva timp, oamenilor le pot fi impuse fantezii cu aparențe de adevăr-guvernamental-OMS, cazul covi­zilor anilor trecuți, al vaccinurilor de orice fel sau botnițelor cu care s-a încercat criminala înrobire a omenirii, etc. Din momentul ce devine clar că fanteziile nu corespund tendințelor și vitalității omenești, ele sunt respinse, aruncate la pubela istoriei.

Obiceiurile, cutumele au motivații, la care nu ne gân­dim. De aceea, edu­ca­ția trebuie să fie riguroasă, fără aproximații, acomodări, explicații impo­sibile. Ignorarea acestei necesități transformă tinerii în epave omenești, conducându-i la droguri, zicmu[4], autismul și degenerescențele impuse de sus, întâlnite la tot pasul. Ignorarea naturii omenești conduce la concluzii superficiale, absurde, gratuite. Ignoranța înșeală grav, la tot pasul. Postul creștin, musulman, abstinența sexuală, abținerea de la anumite alimente, substanțe, plăceri, practici sunt prescrise din motive precise, în general benefice pentru starea noastră psiho-fiziologică și morală.

Ele concordă cu echilibrul fizio­logic, adevăratul nume al sănătății. Tăierea împrejur este însă altceva. Practicată la vârsta adolescenței sau la naștere, tăierea împrejur nu se justifică nici în țările calde și uscate, cum cred unii, cu atât mai puțin în țările reci sau cu climat temperat. Astăzi, ea este practică abuziv, adesea ilegal, în maternitățile unor țări cu climat temperat. Este vorba de recentul barbarism postbelic, devenit posibil prin victoria jidovilor în cele două războaie mondiale, barbarism introdus prin banditism propagandistic și dezinformare, propa­gandă abilă, păcăleală în stil mare, talmudică.

La animale, căldura excesivă produce excitații sexuale frecvente, intense. Caii de cursă importați din Algeria se masturbează frecvent după sosirea lor în țările temperate, în vreme ce caii din țările reci sau temperate nu manifestă această tendință. Oamenii rezistă cu dificultate la excitațiile permanente, încercând să le satisfacă prin jocuri amoroase, dar asta nu înseamnă că trebuie să imităm armăsarii alhgerieni. Onanismul este cea mai la îndemână formă de satisfacere a excitațiilor sexuale. Contrar afirmațiilor stupide ale pociților mintal de către Freud, cazul psihanaliștilor, al multor ratați univer­sitari occidentali, denunțăm efectele degenerante ale acestui viciu solitar. Practicată între a doua și a treia pubertate, după copilărie, până către 18 ani, onania destabilizează glanda genitală interstițială și întregul organism. Popoarele primitive nu s-au complicat cu intelectualismul degenerescent actual. Prin simpla observare a realității, ele au înțeles efectele sinucigașe ale masturbației, nu doar pentru indivizi ci și pentru societățile respective[5].

Primitivii au observat că onaniștii nu manifestă interes pentru cele din jur. Exceptând viciului ce-i domină, onaniștii ignoră totul. Indiferența, lenea, neglijența lor față de orice inițiativă este flagrantă. Nu se pune problema muncii, a vreunei activități, cu timpul dispare inclusiv atenția necesară observării propriilor reacții organice.

Viața primitivilor nu-i lipsită de prime­jdii, în fața cărora onaniștii au fost și sunt neputincioși. Incapabili să observe reali­tatea, refuzând efortul, neglijând curățenia corporală, ei sunt expuși boli­lor, fiind primii ce dispar în situațiile dificile. Primitivii nu puteau tolera onaniști în mijlocul lor, mai ales că degenerarea lor se transmitea la urmași, indiferența față de femei deve­nind misoginie și impotență.

Se înțelege impor­tanța acestor constatări pentru popoare, a căror existență depinde de familiile sănătoase, numeroase, capabile să lupte pentru existență. Familiile de onaniști și devianți sexuali sunt debile, incapabile să facă față vieții. Experiențele actuale pe tema eredității arată că bărbații epuizați de abuzuri sexuale sunt înclinați să conceapă mai curând fete, nu băieți, ceea ce primitivii au considerat totdeauna un handicap. În plus, degenerescența onaniștilor evoluează către sterilitatea descendenței feminine, pe lângă că onania induce demența precoce. Popoarele ale căror excitații sexuale erau satisfăcute prin onanism au sfârșit prin a înțelege efectele nefaste ale acestui viciu.

Unele seminții au ajuns la concluzia că tăierea împrejur constituie o frână în calea onaniei, lucru adevărat în general, dar cu totul secundar în cazul tăierii împrejur de ziua a opta, ce deviază omul încă de la prima pubertate. Secundar și jenant este și că glandul penisului în erecție nu mai poate fi protejat de prepuț, mucoasa acestuia devenind dureroasă, predispusă la inflamații, ulcere, de unde necesitatea mucoaselor feminine umede, pentru juisarea sexuală normală, repetitivă, favorabilă procreației.

Exploratorii europeni ai Africii confirmă că în ultimele secole au dispărut multe popoare africane primitive, fără contact cu semințiile vecine, din cauza refuzului tăierii împrejur. Boșimanii și pigmeii sunt singurele popoare africane actuale ce nu practică tăierea împrejur, ambele fiind pe cale de dispariție, fără alt motiv aparent. Tăierea împrejur practicată de polinezienii negri și majoritatea africanilor, nu pare să afecteze morfologia acestora. Dimpotrivă, nord-africanii magrebini, ce practică tăierea împrejur înaintea pubertății a doua, prezintă unele caracteristici faciale evidente.

Spre Anti-Librărie

[1]. Cele ce urmează sunt rezumatul Doctoratului în Medicină-Psihopatologie (Facultatea de Medicină René Descartes, Sorbona, iunie 1971) susținut de Roger Dommergue Polacco de Menasce, cercetător interdisciplinar, „Revizionist 360”, cum se recomanda cu 40 de ani în urmă, când l-am cunoscut. Vanitos, orgolios, dar cult, simpatic și pitoresc, jidan dintr-o familie implicată în construcția Canalului de Suez, Roger era mândru de contribuția sa la revizuirea istoriei ultimului Război mondial, a dogmatismului oligarhic actual, între care cel medical concepe omul din perspectivă nervoasă. Sistemul nervos a apărut însă târziu, în evoluția vieții. În Medicină, Istorie și alte domenii, Roger continua opera unor personalități necunoscute în România, cazul francezilor Jean Gautier și Jean du Chazaud, al englezului Norton Cru, elvețienii Gaston-Armand Amaudruz și Jürgen Graf, francezii Paul Rassinier și Robert Faurisson, italianul Carlo Mattogno, americanul Arthur-Robert Butz și alții.

Pe baza psiho-endocrinologiei doctorilor Gautier-du Chazaud, Roger Dommergue a brevetat tipul omenesc dandy (bărbat elegant, maniere rafinate, ținută impecabilă, rafina­ment spiritual, de unde dandism, rafinat ca un dandy), caz notoriu de hipertiroidie fizio­logică.

Specificitatea tiroidiană a dandismului a condus pe Dommergue la înțelegerea fiziologiei ce determină comportamentul, acțiunile, întreaga ființă a celor numiți dandy, hipertiroidieni cunoscuți. Influențat de Disraeli (Benjamin, conte Beaconsfield (1804-1881, primul dandy celebru, prim-ministru englez), Dommergue înțelege înaintea multora că, practicată într-un context hormonal precis, tăierea împrejur influențează enorm mentalitatea ulterioară a celor în cauză, pe care bisturiul mohelilor îi deviază de la natura omenească. Către ce anume îi deviază? Vom vedea. Mentalitatea aceasta constă într-o inteligență speculativă extremă dar nefericită, cu accente schizoide, paranoide, angoasă, lipsa sensului moral, a spiritului de sinteză, fără de care împlinirea omenească este imposibilă. El însuși jidan de rasă (totuși nu prea, tată german!)

Dommergue și-a ilustrat teza prin opera și acți­unea altor jidani de rasă, „buni”, după el, cazul Disraeli, sau „răi”, cum consi­deră pe Marx, Freud, Lenin, întregul kahal bolșevico-sovietic în frunte cu Stalin-Iosif-Chizdov-Djugașvili-David-Nijeradze, Iejov, Iagoda, Zinoviev, Kamenev, Trotzky, Uritzky și ceilalți.

[2]. Paragraful 121 din Sefer Midrasch Talpioth este intitulat „Toți jidanii sunt prinți”. Pe de altă parte, potrivit Talmudului, principiul sau porunca mozaică „Să nu furi” a devenit „Să nu furi de la Jidani”, ceea ce confirmă că doar jidanii sunt oameni adevărați, ceilalți, creștini sau orice ar fi ei, n-ar fi decât animalele cu chip de om, numite: 1) akum (adorator al astrelor), 2) goi (păgân, non-jidan) plural goyim, feminin goja,3) obed elilim (idolatru), 4) nochri (pl. nochrim, tot idolatru), 5) kuthi,  (seminție exilată în Palestina de regii Asiriei; din amestecul lor cu iudeii ar fi rezultat samaritenii), 6) minim, care înseamnă eretic. La originea lor, ultimii doi termeni nu putea desemna creștinii, care încă nu apăruseră. Astăzi însă, în limbajul de zi cu zi, toți acești termeni desemnează non-jidanii, în general, deci și pe creștini.

[3]. La iudeii, nimeni nu e om deplin și adevărat pentru simplul fapt că a fost adus pe lume de femeia ce-i este mamă. Adevărata naștere a iudeului este ritualul tăierii împrejur. Altfel spus, iudeul, jidanul adevărat se naște mai curând din bisturiul, unghiile și saliva mohelilor, nu din mama sa. Thora pretinde că efectele tăierii împrejur depășesc înțelegerea omenească. Rămâne de văzut. La vremea lor, autorii Bibliei aveau oarecare dreptate, nu mai mult. Egiptenii cunoșteau unele aspecte ale tăierii împrejur, pe care Biblia le trece sub tăcere. Egiptenii cunoșteau secrete de care vom vorbi. De ce n-ar fi putut cunoaște și altele?

Autorii Bibliei nu și-au pus problema cunoașterii în sens științific, din care cauză ei sunt și rămân fabricanți de credincioși. După constituirea endocrino­logiei ca parte a științei medicale, depășirea inteligenței omenești, prin tăierea împrejur, a devenit bigotism biblic. Înțelegerea cauzei și efectelor tăierii împrejur se reduce la anterioritatea funcțională a sistemului endocrin sau hormonal, față de cel nervos. Ceea ce trebuia descoperit a fost descoperit de aproape un secol. Descoperirile Dr Jean Gautier sunt publicate în diverse limbi, inclusiv în română.

Într-o zi, chiar cei mai îndărătnici medici și studenți mediciniști vor sfârși prin a afla cele ascunse de poli­trucii și polițaii gândirii din învățământul medical. Aceștia se opun progre­sului Medicinei, considerată de ei terenul lor de vânătoare, ca religia pentru funcțio­narii dumnezeiești, preoți și ierarhi. E vorba de anterioritatea sistemului endocrino-glan­dular față de cel nervos. Spiritele analiste, excesiv materialiste, nu văd pădurea din cauza copacilor, nu înțeleg anterioritatea funcțional hormonală, trebuind dovedit, nu doar afirmat, că hipotalamusul e regulatorul glandelor endocrine. Aceștia sunt victimele unei contradicții logice pe care nu o pot depășii. Experiența arată că realitatea depășește orice logică.

[4]. Zicmu : inversiune pedagogică a silabelor mu-zic, sugerând existența muzicii patogene, una dintre cele mai grave dimensiuni ale barbarizării contemporane a omenirii.

[5]. Trăind în țările calde și uscate, aceste popoare practicau tăierea împrejur inițiatică, la intrarea în adolescență sau la sfârșitul ei, ceea ce înseamnă altă tăiere împrejur decât cea iudaică, având următoarele două efecte: 1). Practicată între 8 – 12 sau 13 ani, tăierea respec­tivă împrejur împiedica masturbația precoce și efectele ei nefaste. 2). Tăierea aceasta împrejur prezenta dezavantajul stimulării excesive a genitalei reprodu­cătoare, al cărei efect direct este tendința către o activitate sexuală debordantă.

Vezi Și

Piromani

VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT – XX

VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT  –  XX PSIHOLOGIA PIROMANILOR       Moartea în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *