Pro & Contra Adevăr & Dreptate
Versiunea românească a acestui titlu franțuzesc este Holocaustul sufletelor. Traducând astfel, în franceză, DEMASCAREA lui Grigore Dumitrescu, LAR a redat, într-un singur cuvânt, distrugerea omului ca om, la Penitenciarul Pitești, în întregul Gulag românesc, din anii 1949-1952. Cu diferențe nesemnificative, deceniile de comunism sovietic, din Europa, China, țări asiatice, americane, africane au arătat că, într-un fel sau altul, comunismul de pretutindeni a avut aceeași menire, și-a asumat aceeași misiune: distrugerea omului ca om, a lumii ca lume și a întregii creații.
Spunând acestea, până de curând am fi putut crede că am spus tot ce se poate spune despre comunism. Specialiști ar putea răspunde că Marx a văzut comunismul într-un fel, Lenin altfel, etc. La o analiză mai atentă, Marx și Lenin au fost eminenți talmudiști, adică maeștri în a divide oamenii pentru a-i slăbi, supune și stăpâni mai ușor, mai sigur. Marx credea că sistemul comunist apare în țările celui mai dezvoltat capitalism. Lenin a arătat că socialismul, apoi comunismul, pot să apară și în Rusia, aproape feudală, fără industrializare capitalistă excesivă, fără cine știe ce proletariat. Marx, Lenin și alții n-au fost și nu puteau fi siguri pe marfa și băcănia lor jidovească, așa numitul socialism, comunism, formele și etapele acestuia.
Guvernul român al epocii a încercat edificarea omului nou prin reeducare penitenciară, de tip comunist, tortura permanentă a elevilor și studenților, a căror tinerețe, se credea, va fi garanția succesului. După ani de tortură continuă, trupească și sufletească, deținuții fiind, rând pe rând, călăi-torționari, victime, s-a văzut că tot ce se obține astfel este mimarea comunismului, mai mult sau mai puțin elaborată, teatrală! Majoritatea celor în cauză deveneau epave omenești, nu departe de demență, fiecare sau aproape cu speranța unui moment prielnic pentru a se sinucide.
Speranța leniniștilor de a obține, prin tortură, omul comunist, de tip nou, s-a dovedit iluzorie. În același timp, Uniunea Sovietică și ”lagărul socialist”, cum i se spunea, ca și lagărul capitalist, în frunte cu SUA și alte câteva State occidentale, încercau să sucească mințile popoarelor puțin dezvoltate, sărace, din Africa, Asia, Americile Centrală și de Sud, reușind adesea să atragă, în capcanele universitare, generații de tineri abia ieșiți dintr-un primitivism relativ, totuși evident. Analfabeto-culturalizarea utopico-inginerească și forțată s-a practicat și la noi. În anii cincizeci, șaizeci șaptezeci mulți profesori universitari, doctori, academicieni (Roller, Brukner-Brucan, etc.) își completau studiile liceale sau gimnaziale la seral, reușind un bacalaureat ca vai de el, în pragul pensionării sau după aceasta. Zeci și sute de academicieni comuniști din diverse țări n-au fost școliți decât la școlile rabinice. Stalin a făcut un seminar ortodox! Nimic altceva.
În acest fel, lagărele socialist și capitalist și-au avut, în anii cincizeci, de exemplu, cohortele, apoi milioanele lor de analfabeți funcționali. Astăzi, a doua sau a treia generație de spălați cerebral, tăiați împrejur la creier sau analfabeți funcționali emeriți, progresiști, au ajuns oameni politici, specialiști consacrați în tâmpenii și absurdități, medici de trist renume, laureați-bandiți ai fostului Premiu Nobel, într-un cuvânt neisprăviți capabili de orice, manipulați de trăgători de sfori și trăgace, care, cu sau fără dreptate, erau francmasoni de vreo culoare, înțelepți ai Sionului, Dumnezeu știe ce.
Fostul președinte Ceaușescu este caz special. Pornit dintr-o familie de olteni cu probleme, corupt și manipulat timpuriu de rabino-învățăceii comuniști, ”drăguță” cu vinoncoace a eminenților homosexuali și pulangii emeriți, la Doftana, către bătrânețe Ceaușescu a devenit patriot, român. Pătrășcanu și alți câțiva se credea întâi români, apoi comuniști, nefiind de fapt decât ratați, în calitate de român ca și în cea de comunist. Torturată câțiva ani, în diverse temnițe comuniste clandestine, Valerica, nepoata și secretara lui Iuliu Maniu, devenită scriitoarea franceză Nicole Valery s-a împlinit omenește abia în închisoarea pe care a elogiat-o în cunoscuta ei capodoperă Binecuvântată fi tu, Închisoare!
Aceste fațete capitalisto-comuniste și-au pus amprenta pe epoca postbelică, dominată de falsa morală a linșajului judiciar nurembergian, ajuns azi în faza wokismului, legebetismului, a lesbianismului dezlănțuit, a pederastiei militante, a transgenderismului îngeresc, după unii, demoniac după alții. Cei ce nu se pot orienta în actualul vid de omenie și cunoaștere produsă de școala, universitatea, bisericile și alte, cândva, serioase și de nădejde instituții omenești, pot citi și reciti Holocaustul Sufletelor, atât în franceză (l’Holocauste des âmes). cât și în româneasca Demascare, publicată de Ion-Dumitru Verlag, acum 40 de ani (1981).
Recomandăm cartea mai ales acelora dintre noi care au prieteni francezi, doritori să înțeleagă sufletul românesc, năzuințele poporului nostru, fatalitatea geografică sau de altă natură, ce ne-a împiedicat aproape totdeauna să fim noi înșine, ba chiar să fim. Pur și simplu. În urmă cu aproape un secol, unul dintre marii și ultimii filosofi europeni spunea că filosofia s-a întors acasă, în nordul Peninsulei Balcanice. Mutul din Lancrăm, cum i se spunea în copilăria petrecută în satul pe care l-a elogiat la Academia Română, acest filosof fără egal între gânditorii epocii sale este cel ce a spus că noi, românii, am avea vocația boicotării istoriei. A spus-o însă admirativ. Boicotarea wokismo-legebetismului ar fi o mână de ajutor, pentru Dumnezeu, ce are dificultăți cu menținerea lumii și omului pe linia de plutire.
Propovăduită de crema progresiștilor descreierați, chiar descoiați, schimbarea sexului este probabil cea mai desăvârșită absurditate, gogomănie și demență ce a putut trece cândva prin scăfârlia unor ființe cu aparență omenească. Vom reuși oare, și de această dată, să boicotăm istoria? În urmă cu trei sferturi de veac, cu prețul vieții pământești, cei trecuți prin Iadul-Celulei-4-Spital, a Penitenciarului Pitești, au boicotat deopotrivă lagărele comunist, capitalist, istoria ce nu merita autentificare românească, pentru că nu era Istorie ci demență căreia nu-i putem spune decât satanică. Wokismo-legebetismul este oare altceva? Boicotul sau non-boicotul nostru, al istoriei sau non-istoriei actuale, va fi, ca totdeauna răspunsul nostru la exigențele condiției omenești, încăpută, se pare, pe mâini diavolești, adică pur și simplu demențiale. Exemplare limitate.
Preț: 70 LEI (263 p. stare foarte bună, exemplare limitate)
