În urmă cu trei sferturi de veac, vorbind de Sfârșitul Europei, de România, Țara pierdută, arătând că nu Germania hitleristă a provocat războiul mondial, autorul nu s-a înșelat. Totuși, după istoricii și criticii politruci, slugi ale câștigătorilor războiului, falsificatori ai istoriei, dușmani ai adevărului istoric, ai României și ai păcii, Mihail Sturdza ar fi exagerat numindu-l pe Titulescu ministrul dușmanului, demascându-l pe Carol al II-lea ca ucigaș, vorbind de conducătorul nebun, care ar fi fost mareșalul Antonescu, de regele Mihai ca moștenitor al păcatelor întregii dinastii Hohenzollern, de Calea robilor sau ”Pahod na Sibir”, consecință a trădării de la 23 August 1944.
Care dintre cele două istorii este adevărată? Politica regelui Carol și a lui Titulescu s-a soldat cu ultimatumurile sovietice din iunie 1940, cu pierderea a jumătate din Transilvania, a Cadrilaterului, cu obligativitatea războiului anti-sovietic. De aceea, trebuie să analizăm cele petrecute în deceniul ”restaurației” carliste. Asta a făcut autorul. În calitatea lui de diplomat, de ministru de Externe în cabinetul Antonescu, de demisionar din acest guvern, Mihail Sturdza a cunoscut dedesubturile politicii noastre, situația și interesele marilor puteri de care depindeam atunci, ca și acum. Între aceste dedesubturi, unu, cel puțin, arată că ministrul Titulescu a fost agent al puterilor și intereselor contrare României.
Cititorul îl va descoperii în prima parte a cărții (70 pagini), consacrată trădării României de către Titulescu. A doua parte (50 pagini) arată crimele regelui Carol al II-lea, ucigașul a sute de români nevinovați, coordonarea uciderilor cu necesitățile trădării titulesciene și distrugerii României Mari. Această carte nu trebuie să lipsească din casa niciunui român.