Medicină și Societate

 

Medicina oficială actuală a devenit principala amenințare pentru sănătatea și viața omenirii. Cu sau fără voia și deplina lor înțelegere, după un secol și mai bine de erori și opțiuni contra sănă­tății și imunității omenești, de-a lungul mincinoasei pandemii covidice, mare parte a medicilor s-au dovedit incapabili profesionalicește și nedemni de încrederea pacienților, pe care i-au încătu­șat ca la închisoare, fără apă de băut sau mâncare, i-au lega de paturi, intubat abuziv, ceea ce însemna moarte aproape sigură. Terorismul medical este fața hidoasă medicinii actuale, ce se adaugă altor  terorisme: polițienesc, intelectual, social-economic, încălcarea drepturilor și libertăților, terorismul drogurilor, terorismul fiscal, ideologico-idolatro-holocaustic, etc.

Din punct de vedere științific și moral, monopolul profesional acordat medicinei și colegiilor medicale este abuz, căci știința, cunoașterea, inclusiv cea medicală, nu pot fi monopolul unei caste fără a transforma societatea în grădină zoologică iar omenirea într-o rezervă de cobai. Abuzul se întoarce contra societății și este tot mai clar perceput de o parte a acesteia. Statul mimează grija față de sănătatea poporului, pe care îl dresează pentru a accepta terapii dubioase, inutile, dăunătoare, adesea mortale, cazul strigător la cer fiind infectarea deli­berată a celor sănă­toși cu microorganisme, substanțe, proteine artificiale, în vederea terapiilor suspecte, pe care o parte din societate le consideră criminale, cazul terapiei vaccinale ARNm și nu numai!

Partidele rivalizează în opera aberantă, absurdă și înșelătoare de medicație a sănătății și vieții oamenilor, deși cu excepția părinților față de copiii minori, nimeni nu are drept de decizie asupra sănătății altuia. Partidele, politicienii, ONG-irile ce uită acest lucru trebuiesc tratate ca răufăcătorii ce se organizează, deliberat, pentru a face rău altora. Teoria admite că orice terapie trebuie făcută cu aprobarea scrisă și luminată de înțelegerea prealabilă a celui ce o suportă. Practica medicală încalcă acest principiu, din care cauză exercitarea medicinii devine tero­rism social generalizat, cazul botnițelor numite măști, al vaccinurilor banditești, al interzicerii contactelor normale dintre oameni, din care cauză societatea devine pe zi ce trece mai demen­țială. Asociată cu spoiala de cultură a politicienilor și multiplele tendințele criminogene ale ONG-urilor sau instituțiilor subordonate OMS, demența medicală a depășit orice limite în privința sexualizării copiilor de creșă sau grădiniță, coruperea lor și a adolescenților în sensul masturbării sau aberantei schimbări de sex, crime pe care, în loc să le culpabilizeze, statele mafiote le încurajează.

Turnura morbidă a medicinii polițienești actuale tinde să devină principala problemă socială, nu pur și simplu medicală. Interzicerea accesului la școală sau facul­tate, pentru elevii sau studenții ce refuză o terapie sau alta, reprezintă încălcarea dreptului la învățătură, devenind terorism medical și intelectual. Interdicția mijloacelor de transport în comun, pe motive medicale imaginare, este terorism polițienesc, medical și social. De ce terorism polițienesc? Pentru că această inter­dicție presupune fie prezența activă poliției, fie transformarea altora în polițiști clan­destini, deci bandiți. Practicile acestea contribuie la blocajul institu­țiilor, paralizarea și moartea vieții sociale, din care cauză medicii și personalul medical au devenit ținta oprobriului general, a vindictei publice. Pe fondul min­ciunii organizate, al ipocriziei generalizate, societatea prelungește și permanentizează relația medic-pacient, după modelul profesor-elev, preot-credincios, stat sclavagist-sclav, lucru tot mai evident în lumea contemporană, nu doar în China, cum pretind unii.

Medicația chimică a vieții este dăunătoare, morbidă. Dincolo de un anumit nivel, intervenția medicalo-polițienească teroristă răpește oamenilor sănătoși caracteris­tica principală a ființei vii, aceea de a fi în bună sănătate. Statele mafiote actuale fabrică bolnavi, sunt obligate să raporteze cât mai multe cadavre omenești, cum s-a văzut pe durata plandemiei covidice. Organizarea poliți­e­nească a fabricării cadavrelor devine masca aberantă a societății cadaverizante actuale. Căderea oamenilor pe mâinile ucigașe ale călăilor deghizați în medici sau perso­nal medical le răpește posibilitatea rezistării naturale în fața oricărei eventuale boli, trans­­formată de statul mafiot în terorism medicalo-polițienesc. Plandemia covidică a arătat necesitatea unui plus de prudență pentru categoriile sociale mai expuse terorismului medi­cal ca și celui polițienesc. Cu timpul, îmbătrânind, cei din categoriile profesionale sau de vârstă vreme înde­lungată puțin expuse, aces­tor terorisme, înțeleg că au fost pacienți viageri ai atelierelor de reparație și întreținere a materialului omenesc infectat, contaminat, vaccinat și menținut în stare de funcționare precară, după exemplul mecanicilor ce exploatează motoarele ce scot fum dar funcționează încă. Mai devreme sau mai târziu, ca urmare a scăderii nivelului general de sănătate, inclusiv privilegiații for­țează limitele de funcționare ale sistemului medicalo-polițienesc și mafiot, fie căutând un medic adevărat, cum-necum, fie, negăsindu-l, lăsându-se în voia soartei, cu care ocazie unii se însănătoșesc fără medic, nici medicamente, descoperind bolile iatrogene, ineficacitatea și pericolul medicinei pe bază de hapuri, chimicale, vaccinuri inutile, chiar dăunătoare.
Tot mai polițienească, birocrația medicală întreține iluzia dintre vizita la medic și vindecare. Medicina oficială contemporană se bazează pe această iluzie niciodată dovedită, asupra căreia Hipocrate ne-a atras atenția: ”Cine ține la sănătatea lui, să se ferească de medici și de farmaciști”. Studiile privind eficacitatea actului medical în reducerea morbidității și a mortalității sunt clare: Cu cât actul medical necesită intervenția mai multor specialiști și o unei infrastructuri costisitoare, cu atât devine mai sigur că speranța de viață a pacienților scade, durata perioadelor lor de invaliditate crește, ca și nevoia lor de alte și alte tratamente pentru a putea suporta așa numitele efecte secundare ce devin adesea mortale.

Inutilitatea multor intervenții medicale este pacostea minoră a practicii medicale actuale. Durerea, invaliditatea, bolile iatrogene apărute în urma spita­lizării riva­lizează cu morbiditatea cauzată de accidentele de circulație, de muncă și chiar cu cea provocată de războaie. Otrăvirea populației prin mâncare, apă, aer atmos­feric viciat este singura care depășește morbiditatea actului medical. Iatrogenia, termenul tehnic ce dă numele epidemiilor provocate de medicină, provine din cuvin­tele grecești iatros (medic) și genezis (origine). În sens strict medical, boala iatrogenă este aceea care n-ar fi existat dacă tratamentul aplicat n-ar fi fost conform protocoalelor recomadate sau chiar obligatorii.Potrivit acestei definiții, medicilor prevă­zători, ce nu-și supun pacienții la protocolul morbid recomandat de Colegiul medicilor, li se poate interzice exercițiul medicinii, pot fi dați în judecată, etc.

Într-un sens mai general, boala iatrogenă înglobează toate efectele medicamentelor, medicilor, tehnicii medicale și spitalizării, toți acești factori fiind conside­rați agenți patogeni. Iatrogenia clinică este suma diverselor efecte zise secundare, dar directe, ba chiar principale. Bolile iatrogene se clasifică după organele afectate, tipul de intervenție medicală sau orice criteriu clinic. În ce ne privește, mai importantă este distincția juridică între efectele negative ce derivă din intervenția medicală rutinieră sau conformă protocoalelor ministerelor sănătății sau colegiilor medicale: neglijență criminală, eroare omenească, defecțiunea echipa­mentelor, tratamentelor riscante și chiar ansamblului de măsuri pentru evitarea iatrogeniei. La vechii greci, medicamentul și otrava erau desemnate prin același cuvânt, pharmakon, care însemna mijloc de natură magică. În secolele de obscurantism creștină, arabii cunoșteau iatrogenia clinică, pe care o studiau în cadrul învă­țământului medical,lucru normal de vreme ce medicamentele au fost totdeauna considerate și otrăvuri, mai ales datorită efectelor lor nedorite sau necunoscute, nu însă neapărat secundare, cum se zice. Tratatul medical Al-Fihrist, vorbește de medicul Al-Nadim (865-925), cunoscut pentru studiul medical al iatrogeniei. Într-o notă bibliografică privind eficacitatea tehnică a actului medical, Ivan Ilici (Némesis Médicale, 1975) vorbește de trei lucrări medicale și de o scrisoare pe această temă, toate cunoscute medicului Al-Nadim: „Erorile din planurile medicilor”, „Despre tratamentul prematur al bolilor febrile”, „Motivele pentru care medicii ignoranți, oamenii de rând și babele vindecă unele boli mai sigur decât oamenii de știință, plus pretextele acestora pentru a se scuza”. Scrisoarea arabă, citată de Ivan Ilici, pune problema de principiu ”Medicii nu pot vindeca toate bolile, pentru că acest lucru nu este posibil”, ceea ce este remarcabil pentru secolele IX sau X, pe vremea când cunoscătorii plantelor medicinale erau arși pe rug de Biserica romano-catolică.

În general, gravitatea riscului utilizării medicamentelor foarte puternice este subestimată. Majoritatea occidentalilor absorb zilnic chimicale reco­mandate de medici, alții consumă medicamente insuficient testate, cu garanția depășită, falsuri farmaceutice, fără să mai vorbim de toxicitatea provocată prin asocierea greșită a unor substanțe, injecții cu siringi infectate, etc. Agresiunile chirurgicale sau operațiile inutile au devenit regulă generală, datorată ideologiei medicale aberante, fricii de șomaj a chirurgilor și maniei de cuțitari-taie-tot a multora dintre ei. Aberanta manie a depistării bolilor imaginare a devenit o adevărată epidemie, care deși imaginară se manifestă prin invaliditate, excluziune socială, angoasă, simptome funcționale datorate diagnosticului greșit și tratamentului prescris. În unele cazuri, diagnosticul eronat se datorează ignoranței medicului, alteori erorilor de laborator sau neînțelegerii pacientului. În unele State occidentale, numărul copiilor invalizi, din cauza erorilor medicale, este mai mare decât cel al copiilor vindecați, de exemplu în materie de boli cardiace. Angoasa este probabil efectul cel mai general al oricărui contact cu tehnica medicală. Ea se manifestă prin depresiune, boli imaginare sau organice putând conduce la sinucidere.

Inconvenientele medicinii fac parte din practica medicală și pun probleme juridice, neatenția, neglijența, incompetența fiind imperfecțiuni medicale de o vârstă cu medicina. Transformarea medicului de altădată în tehnician ce aplică pretinse reguli științifice, la mii de pacienți sănătoși-tun (vaccinurile sunt destinate sănăto­șilor, nu bolnavilor) a condus la respectabilizarea unor boli reale sau imaginare: una e să moară omul de o boală „prestigioasă” (cancer, sida, covid-19, etc.), alta să moară de o răceală sau gripă.

Tehnica medicală, mulțimea analizelor necesare sau abuzive au transformat neglijența de altădată în ”lipsă de echipament special”, contribuind la depersonalizarea diagnosticului și a terapiilor, erorile medicale devenind astfel probleme tehnice soldate cu mii de procese, mai ales în Occident. Medicii nu sunt considerați vinovați decât dacă n-au respectat protocoalele medicale adesea aberante, dacă terapia aplicată poate fi considerată rezultat al incom­petenței, dacă pofta de câștig sau lenea pot fi dovedite. În urmă cu zeci de ani, departamentul american al Sănătății a calculat că 7 % din totalul celor spitalizați suferă din cauza spitalizării, ar fi îndreptățiți să ceară despăgubiri, dar mulți dintre ei nu o fac. (Cf. George H. LoWrey, „The problem of hospital accidents to children” în Pediatrics 32 (6), dec. 1963). Între timp, situația s-a agravat enorm.
Dezbaterea publică a bolilor iatrogene, a nepăsării medicilor și medicinei în fața acestui pericol este condiția principală a luptei contra calamității medi­cale actuale. Măsurile tehnice și birocratice contra iatrogeniei directe au contribuit la dezvoltarea iatrogeniei clinice secundare, devenită epidemie. După cum măsurile contra poluării au sporit și accentuat poluarea, măsurile contra bolilor iatrogene au condus la transformarea acestora într-o adevărată epidemie. (va urma).