PROCESUL NUREMBERG II – ÎNFĂȚIȘAREA A CINCEA

PROCESUL NUREMBERG II  –  ÎNFĂŢIŞAREA  A  CINCEA

 

Tribunalul Nuremberg II dispunea de patruzeci şi opt de ore, înainte de sfârşitul vacanţei, pentru a examina, defini şi judeca responsabilitatea părţilor în atacul contra Rusiei, lan­sat la 22 iunie 1941. Majoritatea ziariştilor prezenţi consi­derau depla­sată prezenţa avocatului Jidănimii la această dez­batere, întrucât operaţiunea Barbarosa ţinea de strategie, nu de problema jido­vească. Avocatul lui Hitler ceru şi obţinu ca avocatul lui Iuda să fie prezent şi la această dezbatere.

Preşedintele Zermatten a deschis şedinţa a cincea a tribuna­lului, precizând aceste lucruri.

Preşedintele Zermatten – Domnilor juraţi, la cererea avocatului lui Hitler, Tribunalul Nuremberg II ţine această înfăţişare pentru a furniza Germa­­niei mijloacele necesare spre a se apăra, lucru ce ia fost refuzat de către Tribunalul Nuremberg I. Nu putem reţine, nici respinge vinovăţia şefilor operaţiunii Barbarosa întrucât crima de conjuraţie şi crima contra păcii, reţinute de statul major al învingătorior constituiţi în Tribunalul Nuremberg I, nu există în Dreptul internaţional. Nu ştim încă ce va pleda avocatul lui Hitler şi al celui de al III-lea Reich, căruia tribunalul îi dă cuvântul.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Mulţumesc ono­ratul Tribunal. Sper că nimeni dintre cei prezenţi nu va regreta că a ascultat prezenta pledoarie.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Avocatul Jidănimii va regreta cu siguranţă, cel puţin din cauza timpului pierdut într-o afacere ce nu priveşte întru nimic clientul său. De aceea, el are intenţia de a se retrage şi de a reveni în şedinţă când tribunalul va binevoi să cunoască crimele comise de Hitler contra noastră.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – V-aţi înşela. În cele ce urmează voi pleda contra lui Iuda cu o precizie zdrobi­toare.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Vă ascult, dar nu mă pot împiedica să zâmbesc.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Pentru motive evidente[1], războioul contra Rusiei a început în perioada redac­tării cărţii Mein Kampf, nu la 22 iunie 1941.

Hitler considera că Slavi sunt mai puţin dotaţi decât Germa­nii, dar asta nu justifica un război de asemenea pro­porţii. Totuşi, el nu a avut intenţia de a distruge poporul rus ci bolşevismul, adică arma cea mai teribilă pe care, după eşecul creştinismului iudaic, pornit din acelaşi arsenal, Înţelepţii Sionului au ridicat-o contra popoarelor europene. Domnii juraţi de obedienţă creştină nu trebuie să se simtă şocaţi de această apropiere.

Religia cato­lică, în care au fost crescuţi, nu are decât foarte puţin de-a face cu aceea a lui Saul din Tars, rabinul genial care s-a infiltrat în lumea romană, pentru a o distruge. Sistemul acesta de subver­siune şi distrugere a reuşit să răstoarne Imperiul roman. Totuşi, în Evul Mediu timpuriu, acest sistem subversiv a fost întors contra autorilor săi, de către noii şefi ieşiţi din lumea bar­bară. Gonit în ghetourile sale, poporul jidovesc fu pus, pentru un întreg mileniu, în imposibilitate de a face rău. Până la urmă însă, dată afară pe ușă, Jidovimea reuşit să repătrundă, pe fereastră, în societatea ariană, prin revo­luţia de la 1789.

Apoi, ea a pus bazele revoluţiei din 1917, din imperiul ţarist. Înaintea celei de a doua jumătăţi a domniei lui Stalin, din punct de vedere material, ideologic şi poliţist, Rusia era o colonie jidovească. Politrucii inchizitori şi şefii lagărelor de concentrare erau jidani în proporţie de 90%. Între 1925 şi 1945, prin ameninţările sale din Mein Kampf, prin rezistenţa la blocada jidovească din 1933, prin evitarea curselor întinse de către Societatea Naţiunilor, dezarmarea Englezilor şi a Cehilor, în 1938, prin ofensiva armatelor sale aflate în stare de legitimă apărare inclusiv în 1939, prin atacul contra Rusiei, din 1941, Hitler a dus acelaşi singur şi unic război contra acestei colo­nii jidoveşti, contra Înţelepţilor Sionului.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Confratele meu ne-ar putea explica cum se face că, deşi în fruntea celei mai puter­nice armate din lume, cel puţin la început, Hitler a reuşit să piardă acest război contra unor fantome? Orice s-ar spune, exis­tenţa faimoşilor Înţelepţi ai Sionului încă nu a fost dovedită.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Secol după secol, efectele planului subversif dau un chip omenesc geniu­lui lor. Apariţia lui Hitler  va avea ca efect o nouă bătălie, din care, la rândul lor, vor ieşi ei înşişi învinşi !

Acuzatorul public Ante Kozica – Domnule avocat, în locul acestor dezvoltări esoterice, Tribunalul Nuremberg II ar prefera demonstraţia reală a responsabilităţilor inamicilor voştri, Jidanii, în crearea bolşevismului.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Niciodată în viaţă nu am pledat pe baza unui dosar atât de temeinic. Din punct de vedere istoric, deşi au ieşit la iveală după Manifestul Comunist, Capitalul și celelalte baliverne talmudiste ale rabinului Karl Marx-Mordekhai, deghizat în filosof, Protocoalele Înţelepţilor Sionului lămuresc misterul apariţiei bolşevismului. Citez :

«Aristocraţia fiind distrusă, masele au căzut sub exploatarea profitorilor, a guvernelor fără de scrupule ce apasă muncitorii ca un jug necruţător. Noi ne vom prezenta ca salvatorii muncitorilor, pentru a-i elibera de această opresiune, invitându-i să intre în armatele noastre de socialişti, anarhişti, comunişti, pe care le vom întreţine totdeauna, în numele solidarităţii omeneşti, prin intermediul maso­neriei noastre sociale.

Aristocraţia de drept beneficia de munca poporului şi avea inte­res ca muncitorii să fie bine hrăniţi, viguroşi, sănătoşi. Dimpotrivă, interesul nostru este opus, întrucât noi urmărim degenerescenţa şi pieirea Goimilor. Puterea noastră depinde de proasta nutriţie, de slăbiciunile, bolile, mizeria muncitorilor, care cad astfel şi mai mult în pute­rea noastră, fără suficientă minte, forţă şi energie pentru a ne combate[2]».

Onorat Tribunal, domnilor juraţi, toate fazele bolşevizării sunt reunite în acest citat. De la sărăcia şi pauperizarea, din secolul al XIX-lea, până la foametea din 1920, care a permis triumful bolşevismului în Rusia, totul este constant şi evident. Nu uitaţi că inclusiv astăzi, la şasezeci de ani de la revoluţia bolşevică şi la treizeci de ani după ultimul Război mondial, regimul sovietic este obligat să importe milioane de tone de grâu american şi canadian. În primul rând, boşevismul înseamnă foame cronică, endemică.

Apoi, s-a pus problema confiscării mijloacelor de producţie, a capitalurilor non-jidoveşti… Care alt sistem politic, mai bun decât bolşevismul, ar permite Jidanilor să realizeze această mare promisiune biblică a lui Iehova :

«Cere de la Mine şi îţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpâ­nirea Ta, marginile pământului», sau «Domnul Dumnezeul tău te va pune cap iar nu coadă, şi vei fi numai sus, iar jos nu vei fi…», sau «Mânca-vei toată agoniseala popoarelor pe care Domnul Dumne­zeul tău ţi le va da ţie (…) Va da pe regii lor în mâinile tale şi tu vei pierde numele lor de sub cer[3]…».

Frazele acestea par bizare celor nu gândesc, care, cred că justiţia supremă cade din cer, ca ploaia. Unii continuă să creadă în egalitatea fictivă chiar şi după ce bolşevicii au pus mâna pe tot, au expropiat ultimul petec de pământ, ultimul fir de aţă, ultimul bob de grâu, ca după 1917, în bogata Rusie ţaristă de atunci, când se spunea că nimic nu mai aparţine nimănui, fiecare fiind proprietarul bogă­ţiei naţionale, care aparține tuturor… Cel ce gândeşte, cât de cât, înţelege că acest «nimic nu mai aparţine nimănui» înseamnă că totul aparţine sovietelor, adică Jidanilor !

Onorat tribunal, voi da cuvântul lui Karl-Marx Mordekhai însuşi, rabinul agent al Înţelepţilor Sionului, minte lucidă ca o ghilotină, om informat ca un serviciu secret. Iată ce scria Marx-Mordekhai lui Baruch Lévy :

«În această nouă organizare a omenirii, fii lui Israel, deja răspân­diţi pe toată suprafaţa pământului, vor deveni peste tot, fără opo­ziţie, elementul de conducere, mai ales dacă reuşesc să impună în faţa maselor de muncitori direcţia stabilă a câtorva dintre ei. Guvernele naţiunilor ce formează republica universală vor trece fără efort în mâinile Jidovilor, ca o consecinţă a victoriei prole­tare. Atunci, guvernele de rasă iudaică vor suprima proprietatea privată, continuând să administreze pretutindeni averea publică. În acest fel se va realiza promisiunea talmudică : « Când vremea lui Mesia va fi sosit, Jidanii vor ţine în mână cheile tuturor bunurilor şi comorilor popoarelor lumii[4]».

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Această epistolă este un fals ordinar al antisemiţilor.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Ca şi Proto­coalele Înţelepţilor Sionului, bineînţeles. Din păcate pentru dumneavoastră, dragul meu confrate, în Rusia de după 1917 şi până la războiul declarat de către clientul meu, totul s-a petrecut conform previ­ziunilor acestui rabinoid, cum îi spun unii lui Marx-Mordekhai. Foarte cunos­cute, lucrurile acestea au intrat atât de profund în bronzul istoriei încât propaganda jidovească nu poate dovedi contrariul.

Preşedintele Zermatten – Tribunalul nu se poate mul­ţu­mi cu o afirmaţie generală, de genul acesta. Vă rog să dovediţi cele spuse sau să vărsaţi piesele corespunzătoare la dosarul aces­tei şedinţe.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Gânditori și critici insuficient de profunzi aruncă pe Marx şi pe Lenin întreaga respon­sabilitate a celor petrecute în Rusia, după 1917, ceea ce nu este suficient pentru demonstrarea caracterului jidovesc al aşa numi­tei revoluţii bolşevice.

Bineînţeles, Marx a fost un Jidan, ba încă din neam de rabini. Rog onoratul tribunal să aibă în vedere întreaga operă zisă filosofică, a acestui gânditor talmudist de ghe­tou. Conform legilor naţional-socialiste de la Nuremberg, Ulianov, care a adoptat pseudonimul Lenin, ar fi fost Jidan numai pe jumătate, întrucât, se ştie, mama lui a fost jidoavcă, născută Blanck !

După legile actualului Stat numit Israel, din moment ce era născut din mamă Jidoavcă şi tăiat împrejur con­form prescripţiunilor Bibliei, în a opta zi după naştere, Ulianov-Lenin era Jidan pur sânge sută la sută! Subliniez : iudaitatea provine din burta mamei noului născut şi mai ales din bisturiul hahamului, al tăie­torului împrejur. Iudaitatea din burta mamei trebuie neapărat confirmată de tăierea împrejur, când copilul îşi primeşte numele, acest ritual reprezentând adevărata lui intrare în neamul jidănesc. Mama lui Lenin, numită Miriam Blanck, s-a născut la Simbirsk şi a fost soţia lui Ilya Nicolaevici Ulianov, a cărui iudaitate, deși bsolut sigură, este contestată de unii.

Majoritatea agitatorilor şi trepăduşilor ce preamăresc opera lui Marx, poartă trena lui Lenin şi fac pe marxist-leniniștii, sunt Jidani, aproape fără excepţie. Vărs la dosarul şedinţei de faţă Darea de seamă întocmită la New York, în 1920, de către o asociaţie a Ruşilor Albi, obligaţi să-şi părăsească ţara încăpută pe mâna iudeo-bolşevicilor. Această Dare de seamă este întru totul credibilă, fiind întocmită pe baza organelor de presă ofici­ale ale bolşevicilor, şi a altor documente sigure. Bineînţeles, dintre aceste izvoare nu lipseşc Pravda, Izvestia, Gazeta Roșie, Truda (Munca), Steagul Roşu (ziarul Armatei Roşii), etc. Mai întâi însă trebuie să menţionez că, în 1926, ponderea Jidănimii în cadrul populaţiei Rusiei sovietice era de 1,77%[5].

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Această statistică este opera Asociaţiei pentru unitatea Rusiei, o mână de emi­granţi antisemiţi, deci o organizaţie suspectă.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Pentru voi și Soarele de pe Cer este suspect! Foarte bine! Voi examina rolul Jidanilor în evenimentele din Rusia, aşa cum reiese el din propriile lor declaraţii. Iată declaraţia făcută cu o justificată mândrie, de către Jidanul Angelo S. Rappaport :

« Într-o mult mai mare proporţie decât Polonezii, Letonii, Finlan­dezii, Basabenii sau oricare alt grup din vastul imperiu al Romanovilor, Jidanii au fost adevăraţii artizani ai revoluţiei din 1917[6]».

Foarte mândru de coreligionarii lui, autorul spune limpede :

« În acest vast imperiu nu a existat nicio organizaţie politică fără Jidani în fruntea ei : Partidul Social-Democrat, Partidul Socialist-Revoluţionar, Partidul Socialist Polonez, toate aveau în fruntea lor Jidani. Numai Jidani! [7]».

Alte declaraţii, mai explicite, arată că ura teribilă ce anima banditismul numir revoluţie corespundea cu precizie celei din Protocoalele Înţelepţilor Sionului: ura jidovească din totdeauna, ce se vede foarte bine de-a lungul întregului Vechi Testament, jidovesc dar şi iudeo-creştin. Neamul ăsta secretează ura precum sepia cerneala, cu care-și orbește prada.

Iată un citat dintre multe altele, aproape identice :

« Fără nicio exagerare, putem spune că marea revoluţie socială din Rusia a fost indiscutabil realizată de Jidovi. Simbolul Jidănimii a devenit simbolul proletariatului rus. Steaua roşie, cu şase colţuri (sic), adoptată de acest proletariat, este de multă vreme simbolul sionis­mului şi al Jidănimii. Sub acest simbol vom conduce la moarte toţi paraziţii burghezi ce vor transpira sânge pentru lacrimile vărsate de Jidani[8]».

Onorat tribunal, domnilor juraţi, ascultaţi şi declaraţia urmă­toare, care explică originea lozincilor ipocrite de libertate, egalitate, fraternitate, găselniţe jidoveşti din secolul al XVIII-lea, reluate de toate revoluţiile ulterioare, inclusiv cea bolşevică. Ele arată și verifică, fără excepţie, vechiului adagiu « căutaţi pe cel ce profită de crimă » : « Cu cât o revoluţie e mai radicală, cu atât va promulga și impune mai multe libertăţi şi egalităţi pentru Jidani[9]».

Da, onorat tribunal ! Libertate, bineînţeles, dar pentru Jidani, nu pentru popoarele de oameni normali și cinstiți..

Iată încă o declaraţie, redactată în linia de acum clasică, uşor de recunoscut, a Protocoalelor Înţelepţilor Sionului.

«Să luăm în consideraţie principalele trei revoluţii din epoca modernă : revoluţia americană, revoluţia franceză şi revoluţia rusă. ROare ele reprezintă altceva decât triumful ideii jidoveşti de justiţie socială, justiţie politică şi economică ? Suntem departe de cele ce mai avem de făcut, dar deja am ajuns stăpânii voştri[10]…»

Onorat tribunal, pot cita multe declaraţii de acest fel. Iată una ce merită să fie reţinută:

«Sfinţii cruciaţi reuniţi în jurul steagului roşu, al profetului Karl Marx, s-au luptat vitejeşte sub conducerea îndrăzneaţă a experimen­taţilor ofiţeri ai tuturor revoluţiilor zilelor noastre, Jidanii[11]».

Iată încă un alt magnific citat:

«Ceea ce idealismul şi nemulţumirea jidovească au realizat atât de perfect în Rusia, se va produce şi în alte ţări, graţie aceloraşi calităţi istorice superbe ale spiritului şi inimilor Jidovilor[12]».

Mărturiile privind caracterul practic exclusiv jidovesc al Revoluţiei bolşevice, din octombrie 1917, sunt abun­dente, sub peniţa scriitorilor jidovi ca şi în declaraţiile diverşilor lor preşe­dinţi de cluburi, loji, comitete, comiții, ONG-uri.

Nu este vorba de vocile izolate ale câtorva iluminaţi, ci de un adevărat concert, imposibil fără regie, fără punere în scenă. Punerea în scenă explică imprudenţa, întâmplarea în urma căreia Protocoalele Înţelepţilor Sionului au ieşit din mediile jidoveşti, ajungând la cunoştinţa popoarelor. Se scrie mult, se vorbeşte şi mai mult în mediile jidoveşti. Orgoliul acestui popor nu cunoaşte limite.

Este suficient să deschidem ochii, pentru a vedea că mulţi intelectuali şi politicieni jidovi se cred stăpânii lumii. Jidanii din Estul Europei înoată într-o mare de sânge creştin, fără să-şi poată domoli ura lor patologică contra popoarelor ariene. Spilcuţi, mai moderni, Jidanii din Occident s-au căţărat pe un Sinai de aur naţionalizat, în numele unei justiţii sociale în cadrul căreia, foarte curând, non-Jidanii nu vor mai putea depăşii nivelul sclavilor, al gunoierilor, fiind chiar obligați să mănânce gunoaie. Preaslăvindu-şi colosa­lele lor merite istorice, Jidanii revoluţionari, în frunte cu Lenin, exprimă aceleaşi idei, acelaşi dispreţ, aceeaşi ură pentru celelate popoare. Iată ce mărturisea Lenin lui Lunacearski :

« Jidanii s-au arătat cei mai revoluţionari, mai ales în Tcheka. Ei vor forma principalele cadre ale revoluţiei, ei vor purta sămânţa socialismului printre masele de Ruşi înapoiaţi ».

Ziarul ce raportează aceste cuvinte adaugă încă :

« Se ştie : dintre cei doisprezece, în frunte cu Lenin, care au con­dus revoluţia din Octombrie, şase erau de origine jidovească [13]».

Onorat tribunal, domnilor juraţi, putem zăbovi săptămâni întregi pe astfel de citate. Termin însă cu declaraţia profesorului Reinhold Niebuhr, în cadrul Jewish Institute of Religion din New York, la 3 octombrie 1934. Această Declarație rezumă chesti­unea jidovească de la o anumită înălţime şi cu un admirabil sens al istoriei :

«Marxismul este forma modernă a profetismului jidovesc».

Cui îi veţi face dreptate onorat Tribunal şi domnilor juraţi ? Lui Hitler, ce voia să împiedice conspiraţia jidovească contra popoarelor lumii, sau lui Iuda, care, prin intermediul avocatului său nu recunoaşte nimic, se consideră curat ca lacrima, mai sfânt decât toţi sfinţii din calendar, negând totul în bloc, inclusiv declaraţiile şi profeţiile lui Lenin, pe care mizerabilii idolatrii bolșevici l-au îmbălsămat și zeificat în sarcofag de sticlă, ca Mesia şi tartor al banditismului numit Revoluţia socialistă din Octombrie, finan­ţată de capitalismul iudeo-american ?

Preşedintele Zermatten – Ce vreţi să spuneţi prin asta, domnule avocat ?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Orice popor, se poate lansa într-o revoltă sau răscoală, niciodată însă într-o așa numită „revoluţie”, ce implică o nouă concepţie despre lume, ce urmează a fi impusă tuturor popoarelor cu forța. O astfel de subver­siune necesită îndelungată pregătire şi foarte mulţi bani. Aşa s-au petrecut lucrurile. De exemplu, aşa numita Revoluţie fran­ceză, i-a costat enorm pe Englezi. Aşa s-a făcut şi Revoluţia bolşevică din octombrie, finanţată de marii capitalişti internaţionali de la începtul secolului nostru, adică de Jidani. În acest punct vedem perfect dublul joc al acestui popor genial dar diavolesc.

Acuzatorul public Ante Kozica – Vă vom asculta asupra acestui punct, domnule avocat. Mai întâi însă, vă pun o întrebare. Într-un fel greu de respins, aţi demonstrat rolul şi locul Jidanilor în cadrul Revoluţiei din Octombrie. Nu credeţi însă că de fapt e vorba de un fenomen local, ce priveşte numai Rusia, datorită milioanelor de Khazaro-Jidovi ce trăiau în ghetourile și stepa acesteia ? Nu credeţi că, în ţările avansate din Occident, de exemplu, revoluţia marxistă va avea loc pe cu totul alte baze?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – În niciun caz, domnule acuzator public. Pe lângă neglijența și chiar prostia noastră, sursa profundă a revoluţiei marxiste este jidănimea, vocaţia de jefuitori a acesteia este universală. În cadrul planurilor Înţelepţilor Sionului, jaful este etapa decisivă în cursa Jidănimii către dominaţia mondială. Acolo unde așa numita revoluţie s-a putut întinde, după primul Război mondial, Jidanii au procedat în acelaşi fel, cu aceeaşi cruzime şi barbarie ca în Rusia.

Putem admite că Jidanii aveau motivele speciale să urască Rusia ţaristă, datorită faptului că vechii Ruşi, cu o mie de ani în urmă, şi două secole înaintea lui Gingis han, au distrus Regatul iudeo-khazar de la Volga şi Marea Caspică.

Ce motiv au avut însă Jidanii pentru a transforma şi ţara mea într-o baie de sânge ? Germania nu le făcuse niciodată vreun rău. Dimpotrivă, Nemţii i-au primit cu ospitalitate şi cu speranţa că vor deveni cetăţeni onorabili, ca şi ei. Faptele, evenimentele, am mai spus-o, sunt încăpăţânate, nu pot fi şterse din istorie. Iată cîteva dintre acestea : Constituţia republicii de la Weimar a fost opera Jidanului Hugo Preuss ; mişcarea comu­nistă din Bavaria a fost jidovească în întregime, Kurt Eisner, Levin-Niessen, Toller, Landauer, Radek fiind toţi jidani. Primii şefi ai guvernului spartakist se numeau Eisner, Haase, Rosa Luxemburh, Clara Zetkin, şi Karl Liebknecht, iar 83% din Consiliul executiv revoluţionar din Berlin erau jidani.

Aceeaşi situaţie în Ungaria, cu Bela Kun, Tibor Szamuely, Bienenstock, Weistein, Eisenstein, Weichselbaun, Grünbaum, Rosenstengel şi György Lukacs. Bineînţeles, toţi aceşti Jidani au pseudonime maghiare : Pagany pentru Schwarz, Hunfi pentru Kunstatter, Vago pentru Weiss, fără ca prin asta să înceteze de a fi jidani. Ca şi Rusia sovietică, Republica sovietică maghiară a comis aceleaşi crime, câtă vreme a fost la putere. O spun chiar şi unii dintre ei : « Noi, Jidanii, ce ne credem salvatorii lumii, care ne lăudăm că am dat lumii pe Mântuitorul ei, astăzizi suntem corupătorii lumii, distrugătorii ei, incendiatorii, călăii ei[14]».

Acuzator public Ante Kozica – Am notat. Ne-aţi anun­ţat revelaţii privind rolul jucat de capitalismul iudeo-american în Revoluţia din Octombrie, ne-aţi vorbit de dublul joc al Jidănimii. Dacă bancherii jidani din Statele Unite au jucat rolul despre care ne-aţi vorbit, dacă au pus marele capitalism în slujba unei revoluţii anti-capitaliste, asta înseamnă dublu joc, ba chiar unul foarte subtil. Puteţi argumenta mai pe larg această acuzaţie ?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Acuzația este absolut întemeiată. Mai întâi, revoluţia din octombrie fusese decisă de multă vreme. Informațiile de care dispunem urcă până la Războiul din Crimeea (1854-55). În memoriile sale, ducele Ernest de Saxe-Cobourg raportează că bancherii Rotschild, din Londra, l-au asigurat că « orice sumă de bani este disponibilă pentru a finanţa războaie contra Rusiei[15]».

Cine dispune de orice sumă pentru a urzi războaie ? Se cunoaşte cel puţin unul dintre aceşti super-miliardari jidani, care nu şi-a ascuns niciodată intenţiile de acest fel, privind chiar Rusia. Este vorba de Jidanul Schiff, plecat din Germania şi stabilit la New York, în 1865. Vărs biografia lui oficială[16], la dosarul dezbaterii tribunalului. Schiff reuneşte cei doi poli ai acţiunii ce se pregă­teşte : ura Jidanului contra autocraţiei ce oprimă poporul său, iudeo-khazar, în Rusia, apoi crearea și şefia absolută a cunos­cutului Federal Reserve System, banca jidovească privată, emiţătoarea şi adevărata stăpână a dolarului american.

Rusia este bătută de Japonia, în 1905. Când şeful guvernului rus, contele Witte, soseşte în America pentru a întâlni diplomații japonezi, el este mai întâi admonestat de către Jacob Schiff, Strauss şi Kraus, mari maeştri ai masoneriei pur jidoveşti B’nai B’rith[17]. Cu această ocazie i se spune că necazurile ţării sale se datorează situaţiei mizerabile a Jidănimii din Rusia. Ţarul Nicolae al II-lea făcuse câteva reforme democrate, dar nimic special pentru Jidănime.

Cu această ocazie, monarhia ţaristă devine constituţională, se convoacă un parlament numit Dumă, se acordă dreptul de proprietate individuală milioanelor de ţărani, care devin proprietarii multor milioane de hectare de pământ arabil. Aceste măsuri nu împiedică constituirea unui Soviet de deputaţi ai muncitorilor la Saint Petersburg, care ajunge curând la peste 600 de membri, ce îşi spun delegaţi ai proletarilor (noiembrie 1905). Situaţia generală este confuză, se ajunge la o explozie de antisemitism, la pogromuri. Printre mulţi alţii, este arestat Leiba Davidovici, care de acum înainte îşi va spune Leon Trotski. Lenin pleacă în exil. Dintre toţi Jidanii coalizaţi împo­triva ţarului Nicolae al II-lea, Jacob Schiff este cel mai bogat, dar mizează pe menşevici până în 1917 şi reuşeşte să-l convingă pe preşedintele Taft să denunţe acordul comercial încheiat cu Rusia, ispravă de care este foarte mândru :

« Cine deci, dacă nu eu, după cum trebuie să o ştiţi, a pus în mişcare agitaţia care l-a obligat pe preşedintele Statelor Unite să denunţe tratatul nostru cu Rusia ?[18]».

În 1914, Rusia începe războiul mondial într-o stare gravă de dezorganizare militară şi economică, cu moralul la pământ. De bine de rău, armata ţarului a rezistat aproape trei ani. În 1917 însă, 90000 de muncitori declară grevă, la Saint Petersburg. La 27 februarie, garda ţarului se răscoală iar Nicolae al II-lea abdică la 2 martie 1917. Ţarismul pare să îşi fi trăit traiul, condu­cerea Rusiei este preluată de un guvern menşevic. Cu această ocazie, Jacob Schiff adresează noului ministru de Externe, Miliukov, următoarea telegramă:

« În calitate de inamic ireconciliabil al tiranicei autorităţi ce per­se­cuta fără cruţare coreligionarii noştri, permiteţi-mi să felicit prin intermediul Dv. poporul rus, pentru strălucita lui acţiune. Vă vă urez succes dumneavoastră personal şi colegilor de guvern[19]».

După cum precizează ambasadorul american la Saint-Petersburg, într-o telegramă oficială[20], pe care o vărs la dosarul dezba­terii noastre, adevărata revoluţie încă nu a avut loc. Trotski se deplasează la New York, pentru a obţine ca ajutorul rezervat men­şevicilor să fie vărsat bolşevicilor. Jacob Schiff refuză, preferând să joace în continuare cartea menşevică. Trotski este obligat să se mulţumească cu banii ce vin din Anglia şi Germa­nia. Banii Angliei sunt colectaţi de Georg Buchanan şi Alfred Milner, care repartizează şi subvenţiile consorţiului jidovesc Rothschild, Morgan, Lazard. Banii Germaniei au trecut prin mâinile aceluiaşi Alfred Milner, care era şi omul Kaiserului, acesta fiind bucuros că uşurează astfel situaţia frontului său oriental[21].

Onorat tribunal, domnilor juraţi, puterea Jidovilor în Anglia trebuie să fi fost formidabilă, din moment ce au putut obţine, din partea acesteia, finanţarea unei revoluţii ce urma să permită Germaniei uşurarea Frontului de Est şi aruncarea tuturor forţelor disponibile pe cel de Vest, contra soldaţilor englezi. Anglia s-a trădat astfel pe ea însăşi, în folosul Jidănimii. Douăzeci şi ceva de ani mai târziu, ea va repeta această trădare de sine, declarând război Germaniei şi provocând astfel ruina propriului ei imperiu colonial și poate chiar dispariția, din Istorie, a Englezilor ca popor!

Generalul Gulevitch, membru al Marelui Stat Major rus, a furnizat cifra de 21 de milioane de ruble, primite de către revolu­ţionarii ruşi, fără să precizeze repartizarea banilor între menşevici şi bolşevici.

Înalta finanţă jidovească va abandona Guvernul provizoriu (Kerenski) de îndată ce acesta a adresat Aliaţilor o notă în care îi asigura că va lupta până la victorie (18 aprilie 1917). Victoria unor Goimi asupra altor Goimi nu prezenta niciun interes pentru finanţa jidovească. Ceea ce interesa această finanţă era plat­forma rusească, în vederea accesului ulterior la dominaţia mon­dială. După această dată, toţi banii vor fi rezervaţi pentru aripa dură a revoluţiei, adică Lenin, Trotski şi ceilalşi bolşevici. La 1 noiem­brie, Kerenski abandonează partida. Sovietele sunt victori­oase la Petersburg, apoi şi la Moscova.

Jacob Schiff, nepotul primului director Kuhn, Loeb & Co a recunoscut că bunicul său ajutase cu 20 de milioane de dolari revo­luţia lui Lenin şi că acesta rambursase o parte[22], între 1918 şi 1922. Nu se ştie dacă J. P. Morgan a fost rambursat pentru mili­onul de dolari cu care sprijinise revoluţia bolşevică. Putem fi absolut siguri că Germania nu a primit înapoi nici un pfening din cele 40 milioane aur, cu care Lenin a călătorit în vagonul său plumbuit, din Elveţia până în Rusia, traversând Germania în plin război. De asemenea, nu se ştie nimic despre contribuţiile ulteri­oare vărsate de Reichsbank din Berlin şi în mod indirect de banca Warburg & Co din Hamburg, al cărei proprietar Max Warburg era ginerele lui Loeb, din banca jidovească americană Kuhn, Loeb & Co.

Toate acestea sunt de mirare şi incredibile pentru non Jidanul care, în timp de război, ia patriotismul foarte în serios, ca şi pentru militantul comunist Goim, ce crede că Lenin cueste Mântuitorul coborît din Ceruri. Aceste contribuții sunt absolut normale pentru Jidani, a căror patrie se confundă cu hoțiile și matrapazlâcurile financiare ce au făcut posibil succesul bolşevicilor. Bolşevicii au fost ajutaţi de capitalişti să construiască arma cu care urma să distrugă capitalismul. După cum spunea Lenin, capitalismul vinde până şi funia cu care urmează să fie spânzurat. Aceeaşi situaţie există şi în momentul de faţă, în cadrul relaţiilor dintre URSS şi Statele Unite. Jidanii sunt cei ce comandă totul. Absolut totul. Orice banditism revoluţionar se explică prin cei care comandă. Asta este o lege istorică fundamentală. Revoluţia depinde de bancherii ei. Jidanii o ştiu de peste trei mii de ani.

Preşedintele Zermatten – Mulţumesc avocatul lui Hitler pentru pledoaria lui. Rog avocatul Jidănimii să ne spună ce gân­deşte despre toate acestea.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Nu gândesc nimic. Nici măcar nu mă obosesc să gândesc, căci istoria revoluţiei din Octombrie nu interesează Tribunalul popular Nuremberg II. Evident, Iuda s-a amestecat în istoria modernă a Rusiei, lucrul este exact şi normal, căci în Rusia trăiau peste trei milioane de Jidani. Jidanii din Rusia au încercat să scape de dictatura ţaristă, ceea ce, de asemenea, este normal. Onoratul Tribunal nu are a se pronunţa cu privire la mijloacele folosite. Nu cred că domnul acuzator public va face rechizitoriul lui Iuda, pentru că Hitler s-a lansat contra Armatei Roşii, la 22 iunie 1941. Iuda nu este impli­cat cu nimic în această afacere, despre care nu putem vorbi decât în calitate de victime și martiri.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Pardon ! Am insistat asupra feţei ascunse a Revoluţiei din Octombrie tocmai pentru a evita această piruetă ipocrită a confratelui meu. Nu putem judeca și explica războiul germano-rus din 1914 fără să ţinem cont de faptul capital : Rusia, ţară cu direcţie aristocratică, până în 1917, a căzut la această dată sub o dictatură jidovească. Onorat Tribu­nal, această dezbatere ar fi fără obiect dacă am face abstracţie de al II-lea Război mondial. În cursul primelor patru înfă­ţişări ale onoratului Tribunal, graţie mărturiilor lui Iuda, am dovedit că acest război a început, de fapt,  în ianuarie 1933, când clientul meu a preluat puterea în Germania. Liberat astfel de tutela jidovească, germanismul a redevenit o forţă autonomă.

Dacă el ar fi triumfat însă, poporul jidovesc ar fi trebuit să renunţe la ambiţia lui istorică. După câteva ciocniri mai mult sau mai puţin neînsemnate, pe plan economic, politic, diplomatic şi ideologic, s-a dovedit că Hitler nu putea fi răsturnat ci doar eliminat dintre cei vii, ucis. Conflictul militar a ieşit din această necesitate. Pentru a face faţă acestui conflict, Jidovii dispuneau de patru mari armate de mercenari ignoranţi, dintre care cele două mai slabe, care s-au angajat primele, au fost mai mult sau mai puţin bătute. Armata Roşie şi cea americană, rămăseseră intacte, ultima pe cale de organizare.

Câtă vreme a putut-o face, Hitler a tras de timp cu principala putere, care era Armata Roşie. El ştia însă că nu poate câştiga războiul dacă lasă Statelor Unite timpul necesar pentru a interveni. Trebuia neapărat să învingă Uniunea Sovietică, înainte ca Statele Unite să-şi fi terminat pregătirea de război. În plus, Armata Roşie reprezenta pericolul politic cel mai de temut, întrucât prin poziţia sa avansată, subversiunea bolşevică s-ar fi răspândit în toată Europa, ca în Europa de Est, cu complicitatea anglo-americană şi în ciuda sacrificiului accep­tat de clientul meu şi de poporul german. Afirm în fața onoratului Tribunal că Rusia bolşevică devenise putere jidovească, parte integrantă, fundamentală, la un moment dat, în cadrul războiului jidovesc declarat încă din 1933. Am insistat asupra sensului profund al Revoluţiei din Octombrie, pentru a explica şi justifica planul Barbarosa, atacul lui Hitler din 22 iunie 1941.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Ei bine, dragul meu confrate, vă consider la fel de ipocrit precum clientul vostru – foarte german de altfel, din acest punct de vedere…

Preşedintele Zermatten – Domnule apărător al lui Iuda, vă retrag cuvântul şi vă sancţionez cu blam, pentru insul­tarea avocatului părţii adverse. Tribunalul popular Nuremberg II nu trebuie să imite curţile de justiţie banditească, de după 1945, ale învingătorilor, de care oricărui om cinstit îi este ruşine astăzi. Vă rog să cereţi scuzele cuvenite confratelui domniei voastre.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Îi cer toate scuzele posibile, dar trebuie să mă înţelegeţi şi pe mine. Cum să nu-mi ies din balamale când aud repetându-se în mod public, astăzi, în 1976, temele şi motivele principale ale propagandei naţional-socialiste de acum patruzeci de ani. Am impresia că asist la învierea morţilor de la Odesa, Cotul Donului și Stalingrad .

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Puteţi fi liniştit. Chiar aşa va fi, într-o zi ! Nu ştiu dacă chiar vor învia toţi. Se vor întoarce însă destui, care vă vor pune în braţe o afacere compa­rabilă cu aceea a lui Isus-Cristos, pe aceleaşi considerente subversive şi revoluţionare, deghizate sub forma Raiului iudeo-creştin şi a fericirii veşnice ! Hitler vă va răspunde precum Isus răspundea Jidanilor ce se împăunau, pentru că se trăgeau din Avraam. « Dacă aţi fi fii lui Avraam, aţi face faptele lui AvraamVoi faceţi faptele tatălui vostruSunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi faceţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el[23]».

Preşedintele Zermatten – Domnilor! Domnilor, vă rog. Eu nu sunt guvernatorul Pilat ci preşedintele acestui Tribunal cu adevărat popular. Vă cer să încetaţi disputele personale în folosul justiţiei, al dreptăţii lui Dumnezeu care vede şi rabdă. Oare până când? Să revenim la operaţiunea Barbarosa.

Acuzatorul public Ante Kozica – Domnule avocat al lui Hitler, vă rugăm să rezumaţi pledoaria domniei voastre.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – În virtutea bine cunoscutului principiu că cea mai bună apărare este atacul, pe care clientul meu l-a aplicat totdeauna, ofensiva din 1941, contra Armatei Roşii, este pe deplin justificată, din punct de vedere strate­gic, datorită ameninţării potenţiale a Statelor Unite; din punct de vedere politic şi moral, ea se justifică prin existenţa bolşevis­mului în Rusia, formă modernă a profetismului jidovesc. Pledez nu numai legitima apărare a clientului meu, căci Jidovii l-au atacat încă din ianuarie 1933. Pe deasupra, pledez dreptul la recunoştinţă din partea popoarelor ariene, drept ce decurge din serviciile aduse de clientul meu tuturor popoarelor europene! Fără sacrificiul lui Hitler şi al poporului german, bolşevismul ar domina astăzi întreaga lume, iar profeţiile Înţelepţilor Sionului ar fi un fapt împlinit.

Preşedintele Zermatten – Punctul de vedere al apără­torului Jidănimii ?

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Resping în totali­tate pretenţiile adversarului meu. Mai întâi, el îşi clădeşte acuza­ţiile pe citate la fel de false sau susceptibile de a fi fost mani­pulate de către antisemiţi ; apoi termină trecând sub tăcere faptele istorice a căror influenţă a fost decisivă în ce priveşte războiul germano-rus.

Să lăsăm baltă condiţiile strategice evocate de confratele meu, căci un tribunal nu poate fi lada de nisip demonstrativ, din şcolile militare. Să revenim la cauzele morale şi politice ale conflictului. Adversarul meu pretinde că Iuda este responsabil pentru Revoluţia din Octombrie. Ţarii şi dictatura lor sunt la fel de vinovaţi, ca şi mizeria poporului rus şi feudalismul rusesc din epoca modernă.

Violenţa extremă a acestei revoluţii se datorează rămânerii în urmă a Rusiei, care a fost obligată, în câţiva ani, să facă ceea ce alte ţări au făcut în câteva secole. Bineînţeles, Iuda i-a ajutat pe Ruşi să priceapă cum stă treaba cu dictatura ţarilor, care era un adevărat jug. Aşa suntem noi, fii lui Iuda… Suntem drăguţi, generoşi, progresişti, liber schimbişti… Fii lui Iuda sunt înfometaţi de progres, de schimbare, ei conduc omenirea către fericirea desăvârșită și universală. Atrocităţile ce ne sunt impu­tate, după revoluţia din octombrie, sunt tipic slave, ucrainiene, letone, nu jidoveşti. Jidanii sunt blânzi ca pâinea lui Dumnezeu ! Voi uita însă toate acestea, voi intra în jocul adversarului meu, pentru a-l bate cu armele lui…

Revoluţia din Octombrie a fost uneltită de poporul jidovesc. Prin Lenin, Trotski, Stalin, Zinoviev, Kamenev şi majorităţile tutu­ror comitetelor şi comiţiilor bolşevice, poporul jidănesc a fost obligat să formeze guvernul, să preia puterea. Lucrul acesta este exact şi se explică prin superioritatea culturală a Jidovului faţă de mujik. În ghetourile lor, Jidanii şi-au pus creierele la treabă, nu s-au culcat pe ureche, cum îi învaţă Biserica pe creştini în general, pe cei ortodocşi în special. Creștinii dorm pe puţina lor minte, ca boii pe coada lor lungă. Ajutaţi de rabinii, care sunt preoţi adevăraţi, oameni de cultură, Jidanii din Rusia s-au deştep­tat, pe când creştinii ortodocşi, din jurul lor, au rămas ignoranţi, vicioşi, cu preoți borțoși ca acum două mii de ani. Rabinii lui Iuda au o viziune clară despre lume şi viaţă, o concepţie luminată despre socialism, de care mujicii ruși sau europenii nu au nicio idee.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Câtă vreme Jidovii sunt la putere în Rusia, asta înseamnă foamete, violenţă, moarte şi haos. Speculaţiile intelectuale jidoveşti or fi strălucite, Dumnezeu însuşi, pretind unii, păstrează câţiva rabini pe lângă el, cerându-le sfatul când nu ştie cum să iasă din vreo încurcă­tură ! Jidanii se antrenează de secole în sportul «pilpul[24]», dar locomotivele transiberiene nu funcţionează cu pilpul, ci cu cărbuni, iar grâul nu creşte nici el la lumina savantelor discuţii talmudice.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – De acord, dragă confrate. Să nu batem însă pasul pe loc. Biroul politic nu este sută la sută jidănesc, cum pretindeţi, având printre membrii săi şi un Georgian, de exemplu. Deşi nu pare foarte genial, acesta a câştigat o influenţă considerabilă. Se numeşte Iosif Djugaşvili, zis Stalin. Dacă timpul ar fi îngheţat între 1922 şi 1945, el ar fi putut alege pseudonimul Ivan cel Groaznic al II-lea, întrucât are ştofa unui autocrat, vine din popor şi nutreşte o puternică ură faţă de Jidani, în comparaţie cu care antisemitismul ţarilor este floare la urche.

Foarte rapid, Stalin a ajuns la dictatură şi Rusia a căzut sub jugul unui nou ţar, în ciuda Constituţiei unionale şi a economiei marxiste. NKVD-ul a înlocuit perfect Ohrana ţaristă. Foarte abil, Stalin menţine aparenţele socialiste, decla­rând că, graţie marxismului, chestiunea jidovească a dispărut, Jidanii fiind una dintre multele naţionalităţi ale Uniunii Sovietice, având aceleaşi drepturi şi datorii ca toate celelalte. Mai viclean şi mai subtil decât Hitler, Stalin practică însă aceeaşi politică, deportând şi lichidând Jidanii ce îi stau în cale. Politica lui nu este o chestiune de doctrină ci de om.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Ceea ce spuneţi este fals. Confruntarea politică de la Kremlin nu poate fi negată. Vete­ranii jidani ai revoluţiei din Octombrie reprezintă mesia­nismul şi plănuiesc revoluţia permanentă, peste întreaga lume, numai astfel putându-se ajunge la dominaţia mondială anunţată de profeţi. Stalin este Jidan, dar mai cu picioarele pe pământ, se face că joacă naţionalismul rus dar de fapt îşi lichidează concurenţii din aceeaşi mafie jidovească revoluţionară, face caz de dialectica marxistă, dar îşi vede de dictatura aparent perso­nală, practic însă talmudică, jidovească. Ca şi Hitler, cu Nemții lui, Stalin vrea să grupeze toţi Slavii într-un nou imperiu, să îi lanseze la cucerirea lumii, în folosul lui propriu, desigur, dar mai ales în acela al Jidănimii ! De altfel intelectualii Occidentului sunt gata de mult să îl proclame moştenitorul şi coborîtorul direct al regelui iudeu David, fiul lui Solomon. Tătucul popoarelor !

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Astea sunt pure elucubraţii, câci câţiva Jidani, din fruntea Uniunii Sovietice, au fost victimele unui dictator mai puternic decât ei, dar de acelaşi neam, dispunând de toate mijloacele pentru a-şi lichida concu­renţii, păstrând aparenţele justiţiei, ceea ce n-a reuşit Hitler. Practicată ca politică de Stat, eliminarea câtorva concurenţi jidani nu provocă indignarea nimănui, fiind vorba de o răfuială între mafioţii de frunte ai Jidănimii bolşevice. Hitler proclamă deschis dispreţul lui faţă de Jidani. Stalin însă tace şi face. Minusculul lagăr de concentrare Dachau, de lângă Munchen, este cunoscut de toată lumea, în vreme ce de imensul Gulag siberian, mai întins ca toată Europa, nu vorbeşte nimeni, zăpada, gerul şi nepă­sarea generală acoperind tot şi toate. Onorat Tribunal, aş putea cita câteva exemple.

Acuzator public Ante Kozica – Le puteţi cita, dar nu înţeleg ce urmăriţi făcând procesul antisemitului îndoielnic Stalin, reabilitând astfel pe Hitler, din punctul de vedere al lui Iuda. Iuda strigă de când lumea contra antisemiţilor reali sau imaginari, lucru normal pentru unii. Ce vizaţi însă dumnea­voastră, unde vreţi să ajungeţi ?

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Vreau să dau de pământ cu dragul meu confrate, avocatul lui Hitler. Prin procese machia­velice, Stalin suprimă Jidani importanţi. Se vorbeşte de procesele de la Moscova, procesul blocului de dreapta, al spio­nilor, sabotajul puterii militare, dezmembrarea Uniunii Sovie­tice. Cei împuşcaţi sunt foarte tineri, cincisprezece, douăzeci sau douăzeci şi cinci de ani… Amintesc procesul industriaşilor din Moscova (25 noiembrie-8 decembrie 1930), contra sabotorilor industriei URSS : Ramzin, Kalininov, Laritcev, Cernovski, Fedotov au fost condamnaţi şi împuşcaţi. Procesul contra trotzkiştilor zinovievişti (19-24 august 1936) a fost şi mai parşiv : Zinoviev, Kamenev, Evdokimov ar fi asasinat pe Kirov şi pregăteau ucide­rea lui Stalin, Voroşilov, Kaganovici… S-au pronunţat o mulţime de pedepse capitale, mii şi mii de ani de Gulag…

Onorat Tribunal, toate acestea arată teroarea stalinistă. Pot vărsa metri cubi de documente la dosarul dezbaterii noastre, docu­mente despre Jidovii morţii sau deportaţi în cadrul teroarei staliniste.

Acuzatorul public Ante Kozica – Numele pe care le-aţi citat nu sunt exclusiv jidoveşti ?

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Majoritatea acuzaţilor au fost jidani, dar aveau pseudonime slave. Fritz David, de exemplu, şi-a luat numele de Kruglianski, Lioure a devenit Emil Alexandru. Asta era o practică curentă, Lenin însuşi, Trotski, Stalin, toţi bolşevici, mari sau mici, şi-au schimbat numele, unii chiar de mai multe ori[25].

Acuzatorul public Ante Kozica – Unde vreţi să ajungeţi ?

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – La aceasta : În 1941, când a început războiul germano-rus, Jidanii nu mai erau foarte la putere în Rusia sovietică, iar asta anulează pledoaria adversarului meu. Hitler nu a atacat Rusia pentru a extirpa bolşe­vismul, adică mesianismul jidovesc. Imitând Anglia şi Franţa, dar cu o întârziere fatală, Hitler a vrut să-şi croiască un imperiu colonial chiar în Europa. Nu Iuda spune asta ci chiar clientul vostru, dragul meu confrate. Şi eu am citit Mein Kampf, la fel de bine ca domnia voastră. Citez :

«Nu în orientarea către Vest, sau în cea către Est stă viitorul poli­ticii noastre externe, ci într-o politică către Est în sensul achiziţiei pământului necesar poporului nostru german[26]».

«Dacă vorbim astăzi de noi pământuri în Europa, nu ne putem gândi decât la Rusia şi la ţările vecine ei, care depind de ea[27]».

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Pardon ! Hitler a mai scris şi că « Lupta contra bolşevizării mondiale presupune o atitudine clară faţă de Rusia sovietică[28]».

Hitler se găsea în faţa unei duble obligaţii, din care cauză, în ciuda acordului Ribbentrop-Molotov, din 1939, pe care l-a semnat pentru a evita războiul pe două fronturi, în cele din urmă a atacat totuşi imensa fortăreaţă a Jidovilor, adică Uniunea Sovietică. Dragul meu confrate, pledaţi pe o bază ridicol de aventuroasă. Vorbiţi de distrugerea stalinistă a influenţei jido­veşti din Uniunea sovietică, de procesele de la Moscova ? Stalin s-a născut în Gruzia, dar nu era Gruzin, după cum nici Lenin, care s-a născut în Rusia, nu era Rus. Şi Lenin, şi Stalin au fost Jidani! jidănesc a fost întregul lor anturaj! Rusesc sau de naţio­nalitate non jidă­nească nu era decât personalul lor de serviciu şi mare parte din corpul ofiţeresc, oamenii ce-şi riscau viaţa pe câmpul de luptă.

După mama sa, Ecaterina Gheladze, viitorul Stalin s-a născut într-o familie de Jidani portughezi, stabilită în Gruzia cu peste un secol în urmă, care se îmbogăţise din comerţul cu bumbac. Tatăl său oficial, numit Visarion, era un djugaşvili, ca nume de familie, expresie ce în gruzină înseamnă fiul jidoavcei. Nu acest Visarion a fost însă adevăratul lui tată. În cartea lui, Stalin fără mască, Antonov Ovseenko are patru variante de tată pentru Stalin : fiul cizmarului (patronul unei mici făbrici de încălţăminte, nu simplu cizmar !), fiul unui prinţ gruzin, fiul negustorului Iakov Egnataşvili sau, în sfârşit, fiul savantului jidov, naturalist şi explorator al Asiei Centrale, Prîjevalski.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Toate acestea sunt invenţii ale antisemiţilor. Stalin s-a născut într-o pioasă familie de creştini ortodocşi, foarte pioși, care ar fi vrut să facă din Iosif un cuvios preot creştin, poate chiar un călugăr, la Sfântul munte Athos, un mare slujitor al altarului…

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Invenţii jidovești. Încă de la originile lui, creştinismul a avut o mulțime de preoţi şi ierarhi de origine jidovească, inclusiv cardinali, papi, mitropoliţi şi patriarhi ortodocşi…

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – De aici până la a face din Stalin un Jidan, distanţa este cam lungă. De v-ar auzi spunând aşa ceva, Ruşii pravoslavnici ar râde cu gura până la urechi.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Ca toţi creştinii, Ruşii ortodocşi au fost îmbobinaţi de ierarhii lor de origine jidovească sau jidoviți, ce se roagă cu voce tare, gesticulează ca pe scenele teatrelor sau la zidul Ierusalimului şi se închină cu cruci până la şliţul pantalonilor. Execesul de zel specific jido­vesc, nu vă spune nimic ?

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Aud pentru prima dată că Stalin ar fi fost Jidan. Onorat Tribunal, această ipoteză este o scorneală a antisemiţilor occidentali. Nimeni în Rusia nu ar putea crede aşa ceva.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – La Leningrad, în vecinătatea palatului Amiralităţii, se află un mic scuar ce poartă nu numai numele lui Prîjevalski ci şi bustul în bronz al acestuia, ridicat la începutul secolului, pe vremea ţarului Nicolae al II-lea. Cine priveşte acest bust recunoaşte imediat pe Stalin… Către sfârşitul deceniului şapte al secolului trecut, Prîjevalski a locuit la Gori, iar mama lui Stalin, Ecaterina Gheladze i-a fost nu guvernantă, cum spun unii, ci secretară, secretară poliglotă… Rămânând gravidă însă, a fost plasată în braţele lui Visarion, căruia, prin dota ei substanţială, i-a salvat de la faliment fabrica de încălțăminte.

Lucruri de acest gen se petreceau în toată întinsa împărăţie, inclusiv la curtea imperială, de la Petersburg. Tânăra jidoavcă Blank, dintr-o familie iudeo-khazară proaspăt creştinată, a fost foarte domnişoară de onoare, la curtea ţarului Alexandru al II-lea, în care calitate a rămas şi ea gravidă, cu fiul acestuia, viitorul ţar Alexandru al III-lea. A fost a doua gravi­ditate din flori, la curtea imperială, a Mariei Aleksandrovna Blank.

Din prima ei aventură, cu un Mare Duce, domnişoara Blank s-a ales cu prima ei fiică, ce s-a numit Ana Blank, implicată, mai târziu, alături de fratele ei mai mic, Alexandru Blank Ulianov, în atentatul ratat al organizaţiei teroriste Narodnaia Volea, contra ţarului Alexandru al III-lea (1 martie 1887). Cum s-a ajuns la Ulianov, inspectorul şcolar Ilya Ulianov din Simbirsk ? Simplu ! Ulianov este cel care a preluat afacerea numită domnişoara Blank, cu fetiţa de aproape doi ani şi a doua graviditate, imperială, de data asta, din care se va naşte Alexandru, fratele mai mare al lui Lenin, spânzurat în mai 1887. Însurându-se cu domnişoara gravidă, plus fată în brațe, inspec­­­torul Ilya Ulianov a fost avansat în carieră, aşa cum, Visarion Djugaşvili, din îndepărtata Gruzie, tot prin însurătoare cu altă domnişoară gravidă, şi-a salvat pantofăria de la faliment.

Genul acesta de aranjamente mafioto-matrimoniale este normal în societatea jidovească fără de frontiere, rămasă până azi într-un  matriarhat special. Orcine ar fi însă tatăl lui Stalin, mama lui fiind jidoavcă, după legea jidovească el nu putea fi decât jidan. De altfel, întregul anturaj al lui Stalin a fost jidovesc, atât în Gruzia tinereţii, cât şi mai târziu, când a ajuns printre bolşevicii de frunte. În amintirile ei, Svetlana Stalin vorbeşte şi de mama acestuia, adică de bunica ei, Ecaterina Gheladze, pe care a vizitat-o în 1934, la vârsta de şase ani. Deşi confuze, amintirile Svetlanei confirmă deplina iudaitate a mamei lui Stalin, faţă pistruiată, mâinile la fel, părul alb-albăstriu, care în tinereţe fusese roşcat, semn de mare frumuseţe  în Gruzia…

Onorat tribunal, genealogia lui Stalin nu va fi probabil niciodată lămurită pe deplin. Iudaitatea lui, atmosfera iudeo-semită, în care a crescut şi trăit toată viaţa, este însă evidentă. Tatăl lui, ca şi cel al zeului egiptean Osiris sau al Galileanului Isus, rămâne în plin mister. La Jidani, mama contează, iar tatăl poate foarte bine să fie Sfântul Duh, praful de pe tobă sau paralelismul căilor ferate, pentru ei la fel de sfinte toate! Înainte de a fi dezamăgit de compor­tamentul grosolan al lui Stalin cu Nadejda Krupskaia, propria lui soţie, Lenin l-a apreciat pe revoluţionarul Stalin, pe care l-a introdus în primul guvern sovietic, în calitate de comisar cu problemele naţionalităţilor. Antisemitismul lui Stalin este o legendă lansată şi întreţinută de el însuşi.

Răfuiala lui Stalin cu unii dintre cei din anturajul său imediat, sută la sută jidovesc, nu a fost o manifestare antisemită ci o simplă luptă pentru putere personală, în interiorul aceleiaşi atotputernice mafii jidoveşti. La mijlocul anilor treizeci, cu doi sau trei ani înaintea marilor procese de la Moscova, Stalin era în plină putere, nimeni nu-i mai putea sta în faţă.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – În 1935, prestigiul lui Stalin încă nu era pe deplin stabilit. Puterea lui însă era deja deplină.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Pentru a înlătura orice îndoială privind jidovia lui Stalin, amintesc ordonanţa acestuia din 28 noiembrie 1935, publicată în Steaua Roşie (ziarul armatei) din 29 noiembrie. Prin decretul respectiv au fost numiţi noii comisari politici ai regimentelor, brigăzilor, divi­ziilor şi corpurilor uriaşei Armate Roşii. Dintre cei promovaţi, 73% erau Jidani[29]. Cu o lună în urmă, la 27 octombrie 1935, ziarul Novoie slovo publicase lista secretarilor de comitete teritoriale ale partidului bolşevic, toţi respectivii fiind satrapi, reprezentanţi direcţi ai lui Stalin. Dintre cei 49 de prim-secretari locali, 40 erau Jidani, ceea ce înseamnă peste 80%[30]. Aşadar, în niciun caz nu putem vorbi despre desjidănirea sau deiudaizarea puterii sovietice sub Stalin.

Acuzatorul public Ante Kozica – Domnule avocat, conform tezelor rasiste pe care le-aţi expus în şedinţele noastre ante­rioare, deiudaizarea unui sistem este inevitabilă şi deurge din masa enormă a popoarelor de Goimi, în raport cu numărul infim al Jidovilor, care niciodată nu au depăşit 2% din totalul populaţiei imperiului ţarist, apoi sovietic. La începuturile ei, iudaizarea a fost o găselniţă, o fantasmagorie intelectuală, pe care aţi calificat-o de genială, de tăiere cerebrală împrejur sau manipulare şi îmbrobodire a popoarelor. Mai devreme sau mai târziu, tăierea cerebrală împrejur prostirea şi manipularea popoa­relor nu poate rezista valurilor de noi şi noi generaţii de Goimi, ce nu mai pot fi tăiaţi împrejur la creieri, pentru că, de la o vreme, nimeni nu mai crede o vorbuliţă din propaganda bolşe­vică.

Această evoluţie s-a constatat atât în fostul Imperiu ţarist, şi în toate ţările de democraţie populară din Estul Europei. Cu toate eforturile propagandei şi ale comisarilor gândirii, în imensul teritoriu, de la Pacific la Elba, mitul jidovesc al comu­nis­mului s-a dezumflat destul de repede, fără să putem spune, deocamdată, cu ce a fost înlocuit. Deşi nimeni nu mai crede în comunism, oamenii sunt dezorientaţi, nu mai cred în nimic. O demonstraţie similară ne-aţi făcut şi în legătură cu creştinismul, invenţie iudaică răspândită, în Imperiul roman, de Saul-Paul din Tars şi de ceilalţi agenți iudei de influență, numiți apostoli.

Graţie împăratului Constantin cel Mare, idolatria jidovească a fost recuperată de Imperiul roman și celelalte state occidentale, care au maimuțărit-o și încă o maimuțăresc, sub formă catolică, angli­cană, luterană, calvină, ortodoxă, baptistă, penticostală și altele, iar astăzi s-a dezumflat ca un balon de săpun. De-a lungul secolelor însă, idolatria iudeo-creştină a fost obligată să ţină cont de credinţele păgâne ale popoarelor europene, monoteismul iudaic absolut devenind mai mult sau mai puţin politeist, fiecare zi din calendar fiind consacrată unuia sau mai multor sfinţi, ce amintesc mulţi­mea zeilor păgâni.

Operă indiscutabil jidovească, comunismul pare sortit să urmeze drumul iudeo-creştinismului, să evolueze în sensul apariţiei unor comunisme naţionale, mai mult sau mai puţin specifice. Stalinismo-bolşevismul postbelic, grevele şi evenimentele din Polonia, Ungaria, Germania de Est, din anii cincizeci, ca şi cele din România[31] şi Cehoslovacia, din dece­niul următor, arată inevitabilitatea acestei evoluţii. Ţinând cont de acestea, Stalin a încercat, probabil, să deiudaizeze bolşevis­mul, aşa cum împăratul Constantin a încercat să deiudaizeze creştinismul. Ipoteza avocatului lui Iuda nu este absurdă. Ce ne puteţi spune despre asta ?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Este adevărat, Stalin a încercat să repete gestul împăratului Constantin, dar nu în anii treizeci ci în anii patruzeci, după începutul războiului cu Germania şi din cauza acestuia. Pentru a rezista atacului german, Jidovul Stalin a fost obligat să facă apel la creştinismul ortodox cvasi-interzis în cei douăzeci şi trei de ani de comunism, de după Revoluţia din Octombrie. Au fost redeschise bisericile şi mânăstirile, a început să se vorbească de sufletul şi de sângele pravoslavnic, de parcă Stalin ar fi scris Mitul sângelui, Mitul Secolului XX.

În acest fel, Jidanul bolşevic Stalin a reînviat vechiul imperialism panslav, clopotele bisericilor au reînceput să bată în imperiul stalinist, ca şi în cel ţarist… Creştinismul a avut nevoie de secole pentru a scoate nasul din scutecele jidoveşti, fără a puteascăpa de sechelele iudaice din el. Aşa s-au petre­cut lucrurile şi cu bolșevismul stalinist din Rusia, apoi cu diversele comunisme naţionale din ţările democrat populare, actualul Ceauşescu, pre­șe­dintele României, fiind campionul naţional-comunismului ce încearcă să se elibereze de sub tutela Înţelepţilor Sionului.

Cu toată aparenta reînviere a creştinismului, alături de Statele Unite, Anglia şi Franţa, Rusia lui Stalin contează printre fondatorii Statului Israel, votând pentru asta în 1947, la Naţiunile Unite, în New York. În ciuda redeschiderii bisericilor şi mânăs­tirilor creştine, Stalin continuă să fie credincios supus al Înţelepţilor Sionului, prelungind, nu fără motive, răfuiala veche cu unii Jidovi din anturajul său imediat. În 1953, Stalin dispare exact în ajunul procesului Bluzelor albe jidoveşti, totul arătând că a fost executat de Înţelepţii Sionului, prin intermediul medicilor jidani, colegi ai celorlalţi medici, tot jidani, pe care Stalin se pregătea să îi judece şi, probabil, să îi execute.

Acuzator public ante Kozica – Foarte probabil. Istoria arată că oricât ar fi ele de mari şi geniale, victoriile jidoveşti rămân limitate în timp, efectele lor fiind neutralizate, în bună măsură, de neîncrederea viscerală a popoarelor în tot ce este jidovesc.

Avocatul lui Hitler, Georg KleistWait and see, domnule acuzator public. Jidanii sunt atât de abili şi de hotărîţi încât îi cred capabili să-şi recupereze influenţa la prima ocazie, inclusiv în situaţia că Rusia le scapă din mână.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Deşi recunosc rolul important al Jidanilor în Revoluţia din Octombrie, nu cred că acesta a fost determinant şi nu cred în ceea ce confratele meu numeşte mesianism jidănesc. Ce înseamnă oare mesianismul jidovesc sau jidănesc ?

Acuzatorul public Ante Kozica – Termenul acesta este expresia colectivă a revoluţiei permanente, pe care Jidanul o poartă în el precum boul îşi poartă coarnele.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion Acuzatorul public poate justifica acest atac contra clientului meu ?

Acuzatorul public Ante Kozica – E vorba de o simplă remarcă, nu de un atac, care, de altfel, ar fi conform funcţiei mele în cadrul tribunalului, pregătind rechizitoriul meu. Vă pot explica de ce Jidanul are vocaţie revoluţionară, evidentă pretu­tindeni, când o societate oarecare este pe cale să-şi iasă din bala­male, uită și își batjocoreștd proprie ei tradiţie. Câţiva rabini luminaţi mi-au explicat superioritatea Talmudului faţă de Biblie, aceasta de pe urmă fiind ca apa, cum spun ei, în vreme ce Talmudul este ca ca vinul… Înaintea împrăștierii sale de către Romani, poporul iudeu a cunoscut mai multe forme de guver­nământ. Iată concluzia trasă de distinsul Jidan, Elie Eberlin. Citez :

« Nici teocraţia profeţilor, nici puterea regilor bazată pe religie, nici replica maselor de credincioşi sub toiagul arhiereilor, nici despotismul ultimilor regişori, sprijiniţi de Roma, nu a fost agreat de acest popor de visători[32]».

Popor de visători. În asta constă fondul chestiunii. Încă de atunci, Jidanii erau alarmişti, neliniştiţi, nemulţumiţi de soarta lor, visând schimbări peste schimbări. Jidanii oare chiar trăiesc din promisi­unile lui Iehova, ca vacile din iarba păşunilor? Poate că da. Ca şi aceste stimate mamifere, nici ei nu sunt capabili să scoată din materie esența spirituală, crezând că promisiunile ieho­viste se rezumă la stoarcerea bogăţiilor acestei lumi. Ei nu citesc din Biblie decât ce le placee, trecând peste cele ce-i deranjează. Deuteronomul reprezentă o demență ce neagă ierarhia naturală a păturilor, claselor sociale, a popoarelor, a raselor omeneşti. Ca atare, Jidovii nu recunosc legea fundamentală a naturii: DIVERSITATEA, INEGALITATEA, IERARHIA, ORDINEA.

În conse­cinţă, Jidovii s-au revoltat împotriva ordinii naturale, şi-au împietrit sufletele, căutarea imposibilei egalităţi făcând din ei un popor pe culmile demenței și disperării, permanent dispus a dispreţui şi urî tot şi toate. Ca niciun alt popor, ei cad permanent din extremă în extremă. În loc să aspire la bună înţelegere, armonie şi sinteză, aptitudinile lor fizice şi morale îi fac să exagereze totul până la absurd şi grotesc[33]. Concluziile recente ale endocri­nologiei arată că acestea li se trag de la tăierea rituală împrejur, de ziua a opta, intervenţie ce nu este simplă chirurgie a penisului.

Prin consecinţele ei tragice, tăierea împrejur de ziua a opta este o adevărată deturnare omenească. Tăiat împrejur, între a 8-a şi a 30-a zi de viaţă, noul născut îşi pierde astfel glanda genitală internă, în profitul genitalei externe, ajungând un om insensibil, futălău grosolan, setos de sânge, egoist, medio­cru, gândind ca un computer în călduri, ca ghilotina sau toporul călăului, visând, precum Marx, trecerea de la arma critică la critica armelor, înţelegând prin asta, după cum spunea Lenin, că nu se poate face omletă revoluționară fără să spargi mai întâi milioane de ouă… Piară nouă zecimi din omenire, spunea Lenin, dacă ăsta este preţul intrării omenirii în comunism! Din ultima zecime rămasă, lumea va fi populată cu omul de tip nou, comunist, aşa cum, după potopul lui Noe, a fost populată de păsărelele refugiate pe arca acestuia, de gărgăunii şi fluturaşii ce zburdau prin capul marelui barcagiu biblic.

Jidanul apare ca distrugător animat de cele mai bune inten­ţii. El e foarte lucid, spune Angelo Rappaport : de-a lungul isto­riei, spiritul Jidovilor a fost revoluţionar şi subversiv, cu inten­ţia însă de a reconstrui pe ruine[34]. Acestea luminează şi explică masacrele de după Revoluţia din Octombrie, ca şi profe­ţiile comuniste ale lui Marx, omul de tip nou, retribuţia după nevoi şi celelalte gogoriţe ale materialismului istoric şi socialismului ştiinţific. Statul comunist în devenire, urma să fie construit pe justiţia profeţilor iudeo-jidovi, cum au confirmat mulţi dintre partizanii, adversarii, într-un cuvânt exegeţii comunismului, de exemplu Darmesteter. Citez :

« Dincole de furtunile prezentului, profeţii noştri au ancorat în viitor imensa noastră speranţă de pace şi fericire, viziunea radioasă a lumii în care ştiinţa divină va acoperii pământul precum apele acoperă fundul oceanelor, iar omenirea eliberată de rău şi de moarte, nu va mai cunoaşte nedreptăţi şi războaie[35]».

Rolul Jidanilor a fost capital în războiul religios botezat Revoluţia din Octombrie, ca şi în revoluţiile sau războaiele reli­gioase precedente și, desigur, viitoare. În numele unui socialism  confuz şi ipocrit s-a ajuns la sclavia comunistă, la căutarea egali­tăţii imposibile, fără legătură cu ordinea naturală, găselniţă pato­logică permanentă a spiritului iudaic. Jidanul este omul ce veşnic aspiră la distrugerea a ceea ce există, de preferinţă a societăţilor aristo­cratice, în profitul republicilor plebeiene, ce nivelează societatea la nivelul cel mai de jos posibil

În consecinţă, onorat tribunal şi domnilor juraţi, am onoarea să cer condamnarea lui Iuda ca perturbator al ordinii naturale în lumea lui Dumnezeu, ca agent destabilizator al societăţilor, responsabil de extinderea marxismului, liberalismului comunis­mului în lumea întreagă.

În acelaşi timp, nu mă opun eventualei condamnări a lui Hitler, întrucât operaţiunea Barbarosa nu se justifică în între­gime prin starea de legitimă apărare a Germaniei. Într-o măsură mai mare sau mai mică, Germania a atacat Rusia cu intenţia de a o trans­forma într-o colonie. Istoria ar fi putut accepta şi justifica iniţiativa lui Hitler, lucru care, până acum, nu a avut însă loc.

Preşedintele Zermatten – Avocatul lui Iuda are cuvântul.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Apărarea clentului meu se sprijină pe aceleaşi principii pe care le-am afirmat până acum. Recunosc că rolul jucat de Jidani în Revoluţia din Octom­brie nu este lipsit de o oarecare importanţă. Neg însă cu toată energia extinderea dialectică a Revoluţiei, pe care a expus-o acuzatorul public în rechizitoriul său. În Uniunea Sovietică nu a existat o dictatură jidovească ci doar participarea Jidanilor la procesul revoluţionar, apărarea acestuia contra menşevicilor şi a armatelor albe lansate contra lui de către capitalismul interna­ţional.

La rândul meu, acuz şi eu pe Stalin că a preluat antisemi­tismul ţarilor şi l-a îndreptat contra unei anumite fracţiuni jido­veşti din URSS. Contrar celor pretinse de adversarul meu, din momentul în care puterea totală a ajuns în mâinile sale, Stalin nu a încetat să persecute Jidanii şi să elimine fizic, unii dintre ei, până la falsul complot al Bluzelor albe, ce ar fi fost urzit de către medicii jidani din Uniunea Sovietică. Ultima lui conspirație, ultima tentativă stalinistă contra Jidanilor, a eşuat graţie morţii providenţiale a dictatorului.

Atacul lui Hitler contra Uniunii Sovietice nu poate fi justi­ficat prin Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Înţelepţii Sionului nu puteau deţine puterea sovietică în acelaşi timp cu Stalin. Aşa stând lucrurile, cum ar fi putut ei ameninţa Germania. Prin texte suspecte vărsate la dosarul dezbaterii, avocatul lui Hitler a încercat să ascundă antisemitismul lui Stalin, arătând că el însuşi ar fi fost Jidan şi că, până la 22 iunie 1941 nu a făcut nimic contra puterii jidoveşti. Nu este exclus ca Stalin să fi fost într-adevăr Jidan, unul dintre cei animaţi de o curioasă ură de sine, cum întâlnim peste tot, căci nu există pădure fără uscături.

Există şi jidani antisemiţi, Stalin nefind nici primul, nici ultimul. Stalin era prea orgolios, prea setos de putere personală, pentru a aca­para şi păstra puterea supremă sovietică în sensul intereselor Înţelepţilor noştri. Jidan, ne-Jidan, ce o fi fost, Stalin nu şi-a apărat decât propriile-i interese, antisemitismul lui nu este invenţia mea şi nu datează de azi sau de ieri. Mult mai viclean decât ceilalţi competitori la puterea sovietică, Stalin a profitat de existenţa vechiului antisemitism rus, luându-l pe cont propriu, după cum a fost luat apoi şi de urmaşii lui. De ani şi ani, inclusiv în acest moment, antisemitismul conducătorilor sovietici apare foarte clar în procesele cetăţenilor dornici să emigreze în Israel. Citez :

« Un prim proces are loc la Leningrad, în 1970, contra lui Simeon Grilicus, Yuri şi Valeria Vudka, Olfa Frolov, Simion Zazlavski, Yvegen Evghenie, Martimov şi alţii. În 1971 are loc alt proces, la Riga, contra lui Rulh Alexandrovici, Arcady Shpilberg, Mihail Shepshelovici, Boris Mafgaster… Alte procese au loc la Leningrad, în mai 1971, la Chişinău, iunie 1971, contra a nouă Jidani credincioşi. În 1973 intervine afacerea Lazăr Lubarsky… Toate aceste drame ome­neşti au loc pe baza aceleiaşi imposturi. Drep­tul la emigrare este înscris în Constituţia sovietică şi se întâmplă că mulţi Jidani sovietici vor să emigreze în Israel.

Un birou special înregistrează aceste cereri, iar după câteva zile poliţia secretă percheziţionează locuinţele dorito­rilor să emigreze, confis­cându-le ultima hârtie cu aer compromiţător. Urmează arestarea şi inculparea acestora pentru activităţi ce prejudi­ciază Statul sovietic, deţinere de material de propagandă sionistă, legături cu activiștii sioniști mondiali… Condamnările sunt aranjate între doi şi cincisprezece ani de lagăr cu regim sever, deşi inculpaţii nu au altă dorinţă decât să îşi salveze mântuirea sufletească. Procurorului ce a întrebat-o de ce vreţi să emigraţi în Israel, Galina Prevzener, soţia lui Lazăr Lubarski i-a răspuns : Vreau să merg în Israel pentru ca pruncii mei să îşi cunoască propria lor limbă, propria lor istorie şi cultură. Copiii mei trebuie să cânte în limba lor adevărată, precum copiii tuturor popoarelor[36].

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Dragul meu confrate, pledaţi în afara procesului Hitler contra lui Iuda. Ceea ce se petrece astăzi în Uniunea Sovietică nu interesează Tribunalul Nuremberg II.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Desigur. Vreau doar să arăt că antisemitismul stalinist există şi după moartea lui Stalin, fiind un factor constant în viaţa Rusiei, din care cauză Jidanii nu puteau deţine puterea sovietică în iunie 1941.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist Ceea ce începe să se petreacă în Rusia este revenirea la normal, îmbunătăţirea clima­tului moral, popoarele sovietice dorind şi ele, ca Hitler în urmă cu câteva decenii, să scape cum, necum, de aceşti răi cetă­ţeni. E dreptul lor, nimeni nu are a le reproşa nimic.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – De când Stalin a reluat politica antisemită a Rusiei ţariste, Jidanilor din această ţară nu li se poate reproşa lipsa de entuziasm întru apărarea bolşevismului, la instalarea căruia au contribuit. Această consta­tare va fi suficientă onoratului tribunal, pentru a-l achita pe Iuda, ce nu poate fi implicat într-un conflict din care el lipseşte. Alibiul este irefutabil !

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Dragul meu confrate, uitaţi prea uşor zecile, chiar sutele de mii de comisari politici, politruci şi poliţai ai gândirii, din Armata Roşie şi din întreaga societate bolşevică. Până în 1943, Wehrmachtul a împuşcat un anumit număr dintre aceştia, dovediţi ca partizani ce luptau contra noastră sau ca turnători, călăi şi asasini ai Ruşilor neutri, pe care ei îi acuzau de trădare… Nu aş şi crezut că voi auzi astfel de baliverne şi la procesul Nuremberg II.

Domnule preşedinte, domnilor juraţi, onorat tribunal, întreaga mea pledorie se poate rezuma într-o singură frază : Responsabili de pregărirea şi declanşarea celui de al II-lea Război mondial, Înţelepţii Sionului sunt la fel de vinovaţi pentru conflictul dintre Germania şi Rusia, care nu a fost decât un episod al acestui război.

Cer onoratului tribunal să recunoască buna credinţă şi starea de legitimă apărare a clientului meu.

Preşedintele Zermatten ridică şedinţa pentru pauza de masă iar cei prezenţi se împrăştiară prin restaurantele din apropiere, pentru a îmbuca ceva.

*

*          *

Şedinţa tribunalului începuse devreme iar acum era trecut de orele 1330. Soarele strălucea iar bruma de căldură de peste Nuremberg părea un voal translucid, dansant. Sala tribunalului nu era departe de Augustinerstrasse, lângă râul Pegnitz, unde am intrat într-un mic restaurant împreună amicul Hugh Brentford şi un ziarist.

– Crezi că Ante Kozica va obţine condamnarea lui Iuda, mă întrebă Hugh ?

– Mă îndoiesc. Juraţii nu par decişi în acest sens.

–Totuşi, Kleist şi-a bazat pledoaria pe referinţe exclusiv jidoveşti ce demonstrează continuitatea Înţelepţilor Sionului în subversiunea istorică.

– Ce puteam spune ?

Am săltat din umeri. Fără să vreau, gura mi-o luă pe dinainte.

– Kozica ar fu putut foarte bine să citeze alţi autori jidani, ce ar fi mărturisit exact invers. Şti foarte bine că în Talmud găsim orice şi contrariul la orice. În Hagada găsim atâtea legende şi poveşti despre grădina minunată unde domneşte imaginaţia desă­vârşită, iar în Halaha găsim alte poveşti, ce privesc partea rituală şi deşertul arid al celor 613 prescripţiuni ce îl leagă pe om, lipsindu-l, prin raţionamente seci şi necruţătoare, de tot farmecul existenţei, de dulceaţa vieţi…

– Felicitări, spuse ziaristul. Nu oricine cunoaşte cele 613 prescripţiuni din Halaha.

– Nu le merit. Tocmai am citit Nomazii lui Kadmi Cohen și Cartea Kahalului, de Jakob Brafmann, două descrieri ale sufle­tului jidovesc, cărți remarcabile despre complexitatea drama­tică a sufletului acestor oameni-mașină ce nu par să aparțină omenirii.

– Atunci sunteţi antisemit ?

– Nici prin gând nu-mi trece asta. Frica de moarte, pe care mi-o inspiră acest popor, m-ar paraliza. De altfel, ce înseamnă, ce vrea să spună cuvântul antisemit devenit sperietoarea întregii omeniri ? A califica pe cineva de antisemit înseamnă a bate câm­pii. Antisemiţii există de peste trei mii de ani, iar Jidanii, bine mersi, sărută mâna rabinului, sunt în plină formă, afacerile merg strună… Poporul jidovesc e mai viguros şi mai puternic ca niciodată.

Dacă antisemitismul ar fi însemnat vreo brânză, Jidanii ar fi dispă­­rut de mult. Eu îi consider indestructibili. Fără să facă parte din echilibrul cosmic, pe umerii lor se sprijină echilibrul omenirii, ca lumea, cândva, pe umerii lui Atlas. Desigur, ei sunt o ameninţare pentru Goimi. Fără ameninţarea lor, Goimii s-ar lăsa pe tânjeală, s-ar culca pe o ureche, nu ar mai fi activi. Fără Jidani am fi venit noi, acum, la Nuremberg ? Fără Jidani nu ar fi existat nici Tribunalul Nuremberg I, nici Tribunalul Nurenberg II. Fără ei cum am fi admirat noi Meistersingenhalle ?

Hugh Brentford îmi spuse :

– Ai dreptate, în mare. Nu ai însă şi în ce priveşte partici­parea Goimilor la războiul mondial. Zeci de milioane de Goimi au pierit în acest război, zeci de milioane de Goimi au fost sacrificaţi pe altarul victoriei jidoveşti iar popoarele actuale suportă cu aceeași indiferenţă sclavia sovietică și cea americană, adică, în ambele cazuri, jugul Jidovimii…

– În linii mari, şi tu ai dreptate. Ca în povestea cu rabinul, cele două mame și copilul ce risca să fie tăiat în două jumăgăți ! Uneori e suficient ca un singur Goim să deschidă ochii, pentru ca milioane de oameni să îi urmeze exemplul de azi pe mâine. Asta s-a întâmplat pe vremea lui Hitler.

Ziaristul ne asculta cu mare interes.

– Consideraţi că ultimul Război mondial a fost de fapt un conflict între Jidani şi non Jidani ?

– Evident. Războiul mondial nu poate fi înţeles pe baza conceptelor false de anti- şi filo-semitism. Acest război a fost un ade­vărat şoc între popoare. În acest caz, nu mai poate fi vorba de justiţie, ci numai de legile speciilor, de luptă pentru viaţă, pentru supravieţuire. Cine pierde trebuie să dispară. Iuda ştie asta. Hitler a ştiut-o şi el.

– Totuşi, se poate pierde o bătălie fără să pierzi războiul.

– Este adevărat. Iuda ştie asta, după cum ştie că încă nu a ajuns la capătul încercărilor sale. Situaţia mondială creată de victoria sa este pe cale de a se întoarce contra lui. Bolşevismul îi scapă din ghiare. Scalvii comunişti au deschis ochii, însă numai pe jumătate. Ei nu mai cred în comunism, dar până una-alta Americanii îi ameţesc cu Coca-Cola, gumă de mestecat, cai verzi și albaștri, sexualitate democrată tip Hollywood!

Nu se ştie cât va dura, dar comunismul şi americanismul, pedalele postbelice ale lumii tot mai pede și ea, vor trece şi ele. Și comunismul și americanismul se vor prăbuşi din interior, prin implozie, cum s-a pră­buşit maşina de război a universalismului catolic, ce a durat peste o cincisprezece secole. Din diverse motive, Rusia ameninţă Israelul şi sprijină Islamul, iar creaţia jidovească pură, care este ONU, votează deja moţiuni contra rasismului israelit. Extremul Orient, China şi alte State din zonă abia se trezesc. Actuala dominaţie jidovească mondială nu poate pieri de azi pe mâine. Istoria însă nu se va opri nici poimâine, nici răspoimâine. Nimic nou sub soare.

După ce tăcuse câtva timp, ziaristul întrebă :

– Cine este acest acuzator public ?

– Când degetul cuiva indică o problemă, n-are nicio impor­tanţă al cui e degetul. Importantă e problema. Newton e mort de câteva secole, dar lumea de azi este conştientă că trăim sub semnul gravitaţiei universale descoperită de el. Cât priveşte ultimul Război mondial şi actuala supremaţie jidovească, separa­tistul croat Ante Kozica este un fel de Isaac Newton. El va muri ca Newton, ca toţi oamenii, dar problema pusă de el şi sentinţa tribunalului Nuremberg II vor rămâne. Oricât ar fi de mic, aparent neînsemnat, orice adevăr descoperit de om este un fruct dumnezeiesc. Oricât pare de incredibil, omenirea va sfârşi prin a deschide ochii. Comunismul este mort, dar economia americană are nevoie de două sau trei războaie la fiecare zece ani. China se trezeşte. Japonia nu uită Hiroshima.

Şandramaua jidovească se va duce ca un vis urât. Când presiunea va deveni suficient de mare, Jidanii înşişi vor întoarce foaia, pretinzând că au fost minţiţi, induşi în eroare, manipulaţi de Uniunea Sovietică şi Statele Unite, mai ales, că nu ei ci falşii judecători ai tribunalului Nuremberg I sunt cei ce au lansat minciuna holocaustică… În consecinţă, când se va pune problema, Jidanii vor fi absolut nevinovaţi, mai curaţi ca lacrima Fecioarei ! Ca întotdeauna…

– Croat sau ce o fi el, Ante Kozica nu pare impresionat de atotputernicia actuală a Jidovilor.

– Asta n-are nicio importanţă. Kozica îşi face datoria de acuzator public. Sentinţa tribunalului depinde de juraţi, care sunt astfel recrutaţi încât putem spera o adevărată justiţie, care să facă dreptate întregii Europe, întregii lumi. Tribunalul Nuremberg II continuă cu adevărat tradiţia juridică europeană. El nu se confundă şi nu are nimic comun cu stupida și bizara parodie judiciară, cacialmaua şi barbaria aşa numitului Tribunal Nuremberg I, al celor ce au câştigat războiul fără glorie iar acum pierd și batjo­coresc pacea fără ruşine.

– Sentinţa tribunalului nostru are toate şansele să reînnoade firul vechii Europe, să o prefigureze pe cea de mâine. Europa de mâine ar putea fi unificată şi diversă, Europă celor câteva zeci, chiar sute de patrii, patrii adevărate, cum a fost totdeauna.

*

*          *

După scurta pauză de masă, preşedintele Zermatten a reunit juraţii  în sala de deliberări, lângă aula tribunalului. În aşteptarea sentinţei ce urma să cadă dintr-o clipă în alta, marea sală a Tribunalului Nuremberg II se umpluse de-a binelea. Indiscreţiile ziariştilor, curiozitatea celor ce remarcaseră şedinţele oficiale şi discuţiile noastre din restaurantele oraşului contribuiseră la neaşteptata umplere a aulei, nu foarte populată în cadrul celor patru înfăţişări precedente. Deodată încetă orice mişcare în sală. Liniştea era desăvârşită, când preşedintele Zermatten cu asesorii lui, acuzatorul public şi juraţii pătrunseră cu toţii în sala ce îi aştepta cu sufletul la gură.

Întreg Tribunalul Nuremberg II, întreaga sală, femei, băr­bați, tineri, vârstnici, toată lumea era în picioare. S-ar fi putut auzi musca, cu toată excelenta instalaţie de aer condiţionat din sala de şedinţe.

Preşedintele Zermatten rupse tăcerea.

TRIBUNALUL NUREMBERG II A DELIBERAT! IATĂ VERDICTUL :

 

– Având în vedere că responsabilitatea lui Iuda în concepţia, pregătirea şi introducerea bolşevismului în Rusia nu poate fi negată, din cauza documentelor oficiale aflate la dosar,

– Având în vedere că cele mai importante dintre aceste documente provin din Statele Unite, de exemplu cele privind impor­tantele sume de bani furnizate de capitalismul iudeo-american revoluţionarilor jidani din Rusia[37],

– Având în vedere că în cursul dezbaterilor a fost pusă în lumină psihologia lui Iuda, rezultată nu numai dintr-o anumită interpretare a cărţilor zise sfinte ci şi din cauza consecinţelor şi inconvenientelor endocrine și psihice ale mutilării biologice, deturnării și devierii metabolismului normal prin tăierea rituală împrejur, de ziua a 8-a, ce implică isteria, demența, datorită imposibilității unui echilibru psiho-endocrin constant,

– Având în vedere că propria lui psihologie lui împinge pe Jidan să distrugă formele de viaţă şi existenţă ale celorlalte popoare, pentru a le înlocui cu formele zise socialiste, inventate şi rămase sub influenţa unor jidani mai vechi sau mai noi, precum Marx, Lassale, Dobrogeanu Gherea-Katz, Eisner, Bela Kun, Liebknecht, Rosa Luxemburg, Adler, Wynkoop, Trotski, Léon Blum, Hannah Pauker, toţi jidani,

– Având în vedere caracterul destructiv al doctrinei iudeo-bolşevice, ilustrat de situaţia ţărilor ce le-au căzut victimă,

– Având în vedere că Iuda apare invariabil ca principalul beneficiar al acestor barbarisme şi răsturnări, Tribunalul admite legătura dintre Jidănime şi documentele produse în cadrul înfăţi­şărilor sale, mai ales aşa numitele Protocoale ale Înţelepţilor Sionului, ce vorbesc despre un complot vizând să facă din ei stăpânii întregii lumi, cu un monarh din familia regelui iudeu David, obiectiv conform gândirii şi psihologiei lor, dar şi interpretării date de ei legilor lor religioase,

– Considerând însă că nici avocatul lui Hitler, nici acuza­torul public nu au prezentat o dovadă materială clară cu privire la autenticitatea numitelor Protocoale ale Înţelepţilor Sionului, acestea nu pot fi reţinute ca dovadă absolută, de către Tribunal, care nu se pronunţă nici asupra autenticităţii, nici asupra falsului lor,

– Având în vedere că starea în care se găsea Rusia, devenită URSS, sub direcţie jidovească, justifica cele scrise de Hitler în Mein Kempf şi motivele acestuia de a combate regimul iudeo-bolşevic sau sovietic, pentru a-şi apăra atât ţara sa şi alte State occidentale,

– Ţinând cont că războiul anti-sovietic al lui Hitler nu s-a justificat numai prin cele scrise de Hitler în Mein Kampf ci şi prin ambiţiile lui de cucerire a unui spaţiu colonial în Rusia, dictat de necesitatea de a hrăni un popor prolific deja privat de un spaţiu vital suficient,

– Avînd în vedere că Stalin era suficient de puternic pentru a-şi distruge inamicii din interior şi că printre victimele sale s-au numărat mulţi dintre foştii revoluţionari bolşevici, Tribunalul admite că bolşevismul din 1941 nu mai era cel de până la moartea lui Lenin,

– Având în vedere că Tribunalul nu poate aprecia sinceri­tatea, întinderea şi autenticitatea aşa numitei  deiudazări a bolşevismului, mimată de Stalin,

– Având în vedere că zisa deiudaizare putea fi o simplă manevră de camuflaj a puterii lui Iuda, rămasă pe de-a-ntregul în mâinile lui Stalin, el însuşi jidan,

– Ţinând cont că epurarea stalinistă s-a soldat cu dispariţia unui anumit număr de personalităţi jidoveşti de prim plan şi că bolşevismul a pierdut astfel o parte din caracterul lui de revo­luţie permanentă, moştenit de la mesianismul jidovesc,

– Considerând că starea chestiunii jidoveşti, în 1941, nu mai era exact aceea din 1923 sau 1924, când Hitler a scris Mein Kampf, şi că atacarea Rusiei în anul 1941, în numele principiilor exprimate în Mein Kempf, cu şaptesprezece ani în urmă, com­porta un mare risc de eroare în ce priveşte fondul chestiunii,

Pentru toate aceste motive, Tribunalul Nuremberg II

 

– Condamnă pe Hitler pentru a fi intreprins şi pierdut războ­iul contra Rusiei bolşevice, fără să dispună de dovada deplină că aceasta reprezenta încă mesianismul jidănesc, în faţa căruia el se considera în stare de legitimă apărare şi protector al libertăţii lumii ariene,

– Achită pe Iuda din cauza insuficientelor dovezi de vino­văţie,

– Ordonă continuarea cercetării ştiinţifice şi a muncii de informare în legătură cu autenticitatea Protocoalelor Înţelepţilor Sionului.

Spre Anti-Librarie

Spre Înfățișarea a patra

NOTE:

[1]. „Giganticul Stat de la Răsărit este copt pentru a se prăbuşi, iar sfâr­şitul dominaţiei jidoveşti în Rusia va fi sfârşitul Rusiei ca Stat” (Mein Kampf, ed. cit., p. 653.

[2]. Protocoalele Înţelepţilor Sionului, ed. cit., Şedinţa a III-a.

[3]. Psalmi, 2, 8; Deuteronomul 28, 13 şi 7, 16, 23.

[4]. Cf. Corespondența Karl Marx – Baruch Lévy, în Revue de Paris, 1 iunie 1928,  p. 574.

[5]. Personalul conducător sovietic – 1920, publicaţie a Asociaţiei pentru unitatea Rusiei, domiciliată în 121 East 7th street New York. Iată procentajul de Jidani din diverse instituţii ale puterii sovietice:

 

Consiliul comisarilor poporului (guvernul sovietic)    16 din 22

Comisariatul (ministerul) războiului                                              32 din 43

Comisariatul (ministerul) de Interne                                             47 din 63

Comisariatul (ministerul) de Externe                                            13 din 21

Comisariatul (ministerul) de Finanţe                                             28 din 30

Comisariatul (ministerul) de Justiţie                                              18 din 18

Comisariatul (ministerul) Învăţământului public                        47 din 55

Comisariatul (ministerul) Asistenţei sociale                                  5  din  6

Comisariatul (ministerul) Muncii                                                   6  din  8

Comisariatul (ministerul) Economiei                                            47 din 53

Comisari (miniştri) provinciali                                                        21 din 23

Comitetul principalelor Soviete de muncitori şi soldaţi             96 din 119

Înalţi comisari la Moscova                                                              46 din 49

Ziarişti devotaţi noului regim                                                          51 din 52

[6]. Angelo S. Rappaport, Pioneers of the Revolution, S. Paul & Co., Londra, 1918, p. 230.

[7]. Ibid., p.228.

[8]. De Cohan, în Komunistul, organ oficial al bolşevicilor din Harkov, 12 aprilie 1919.

[9]. Elie Eberlin, Les Juifs d’aujourd’hui (Jidanii de astăzi), Rieder, Paris, 1927, p. 201.

[10]. Marcus E. Ravage în Century Magazine, ianuarie 1928.

[11]. Oscar Levy, în prefaţa la G. Pitt Rivers, The World Significance of the Russian Revolution, Basil Blackwell, Oxford, 1920, p., 4.

[12]. The American Hebrew, 10 septembrie 1920.

[13]. La Nouvelle presse hebdomadaire (Noua presă săptămânală), ziar jidănesc din Paris, 10 iulie 1970, p. 5.

[14]. Oscar Levy, citat de A. Cavalier şi Pierre d’Halterive în Israël aux mystérieux destins, J. de Grandpré, Blois, 1933, p. 4.

[15]. Ernest de Cobourg, Mémoires.

[16]. «Schiff Jacob-Henry s-a născut la Frankfurt pe Main (1847) şi a studiat în acest oraş. În 1865 a plecat în America, s-a stabilit la New York, intrând în conducerea unei bănci. În 1873 se întoarce în Europa şi stabileşte relaţii cu câteva dintre principalele bănci germane. Revenit în Statele Unite, este cooptat în firma de bănci Kuhn, Loeb & Cie la New York, în fruntea căreia va ajunge singur, peste câţiva ani. Schiff a condus numeroase companii finan­ciare, între care Central Trust Cy, Western Union Telegreph Cy, Wells Fargo, Express Cy, fiind de mai multe ori preşedintele Camerei de Comerţ din New York».

Schiff este cunoscut pentru activităţile sale filantropice şi interesul pentru educaţia tinerilor. (…) El a fondat catedra de Economie socială la Univer­sitatea Columbia, a oferit fonduri şi imobil pentru studiile semite la Harvard, a ocupat o catedră a secţiunii est-asiatice a Muzeului de Istorie naturală din New York. (…) Filantrop prin excelenţă, Schiff şi-a utilizat totdeauna averea şi influenţa în sensul intereselor poporului său, finanţând toţi adversarii Rusiei autocratice şi uzând de influenţa lui pentru a îndepărta Rusia de piaţa financiară a Statelor Unite.

[17]. Comte de Witte, moires, Berlin 1937, pp. 391-395.

[18]. The New York Times, 5 iunie 1916.

[19]. Ibid., 10 aprilie 1917.

[20]. Dos. 861.00”288, ambasadorul (Francis) către Secretarul de Stat, telegramă: «Petrograd, 19 mart. 1917, ora 8 pm, primit 20 martie, ora 6 pm.”„Ordinea domneşte încă. S-au luat dispoziţii pentru a împiedica orice pretenţie la tron din partea marelui duce Mihail, reprezentant al succesiunii ereditare, după abdicarea ţarului şi a ţareviciului, pentru a face imposibilă orice pretenţie vizând prezervarea funcţiei imperiale până la decizia popu­lară. Guvernul provizoriu are nevoie urgentă de fonduri. Anglia a finanţat Rusia şi probabil va continua să o facă, până ce guvernul acesteia va fi recunoscut de toţi Aliaţii.

Un ajutor urgent ar fi foarte oportun şi apreciat. Un ajutor financiar din America ar fi o lovitură de maestru. Pentru Jidani, reușita revoluției este extrem de importantă. Jidanii fac avansuri, dar trebuie să fim discreţi, căci revoluţia intră într-o fază ce ar putea trezi opozanţii antisemiţi, foarte numeroşi aici ». Semnat : Francis. (Papers relating to the Forreign Relations of the United States, 1918, Russia, vol.I, p. 7, Gouvernment Printing Office, Washington, 1931).

[21]. Nota secretă din 12 februarie 1918, Biroul 3 al Comisarilor poporului. C.G.S., Birou de Informaţii, secţiunea R, nr 292, Secret, 12 februarie 1918. «Preşedintelui Consiliului Comisarilor Poporului : Departamentul serviciului secret are onoarea să vă informeze că asupra căpitanului Konshin, arestat, au fost găsite două documente germane, ştampilate de poliţia secretă din Petrograd. Aceste documente sunt ordinele originale Reichsbank nr 7422, din 2 martie 1917, privind deschiderea de conturi bancare pentru domnii Lenin, Koslovski, Trotski şi alte persoane însărcinate cu propaganda pacifistă, conturi deschise în virtutea ordinului Reichsbank nr 2754. Descoperirea dovedeşte că nicio măsură nu a fost luată pentru distrugerea documentelor menţionate. Pentru Şeful Diviziunii, R. Bauer, ajutant Buckholm ».

[22]. New York Journal-American, 3 februarie 1939.

[23]. Evanghelia după Ioan, 8, 39-44.

[24]. Dicţionarele de iudaism definesc acest terman ca studiu sistematic al scrierilor talmudice şi rabinice, vizând clarificarea textelor dificile. Practic, pilpul conduce invariabil la halakhism, adică la dezbaterea jurisprudenţei rabinice infinite, Talmudul dezvoltându-se continuu, prin concluziile fiecărui rabin. Expresii ca a bate apa în piuă, taie firul în patru sau taie frunză la câini surprind esenţialul conotaţiei termenului iudeo-jidănesc de pilpul. (Nt).

[25]. Decis să ne fericească cu comunismul, abia sosit pe tancurile Anei Pauker, Iţic luă numele de Popescu. Peste câteva luni renunţă la acest nume, devenind Ionescu. Bine, bine, zise rabinul, de ce renunţi la numele foarte democrat de Popescu? – Cum de ce? Toţi mă întreabă cum mă chema înainte! Iată: înainte mă chema Popescu, iar acum mă cheamă Ionescu! (Nt).

[26]. Adolf Hitler, Mein Kampf, ed. cit., p. 664.

[27]. Ibid., p.652.

[28]. Ibid., p. 661.

[29]. Numele acestora au fost publicate de Service mondial, la 15 martie 1936, p. 3.

[30]. Ziarul Service mondial, 15 noiembrie 1935, pp. 4-5.

[31]. Spre deosebire de Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania de Est, în România deceniilor cinci, şase, şapte nu a avut loc nicio grevă de amploare, nicio mişcare populară ce ar fi putut răsturna regimul (cazul Ungariei), nicio revoluţie de sus, cazul Primăverii de la Praga, ce a pus capăt regimului bolşevic Gotwald-Novotny. Începând cu anii 1962-1963, cinci ani după plecarea trupelor sovietice, care ocupau România încă din 1944, s-a produs dezgheţul naţionalist al lui Gheorghiu Dej, continuat apoi de Nicolae Ceauşescu. Naţionalismul iniţiat de Gheorghiu-Dej, prin Declaraţia din aprilie 1964, a fost urmat de Ceauşescu şi ar fi putut conduce la un fel de comunism naţional.

Iniţiativa dejisto-ceauşistă este însă mai mult una externă, cu voia Uniunii Sovietice, probabil, ce are nevoie de o dizidenţă, pentru a susţine că ţările subordonate ei, mai ales cele din răsăritul Europei, sunt libere, înţelegând şi construind socialismul cum cred ele de cuviinţă. Totuşi, prin industrializarea ţării și o politică elastică, prin colaborarea şi alianţa cu ţări ca Iranul, Libia, Irakul şi altele, mai mult sau mai puţin anti-ocidentale, preşedintele Ceauşescu era pe cale să realizeze un naţional-comunism, pe care Jidănimea mondială, Statele Unite şi URSS-ul nu îl puteau tolera.

Cât despre poporul român, orbit de o biserică jidovită, coruptă, homosexualizată, prostit de către intelectualitate caragielească şi ţiganizată, greu s-ar putea spune că nu îşi merită soarta de paria al Europei. Adevărata Românie a dispărut la 23 August 1944. Cele şapte sau opt decenii ulterioare au fost o perioadă de sclavie pentru întreg poporul român, care, probabil, va pierii cu totul în următoarele decenii. Viaţa nu persistă decât pe umerii celor capabili să o poarte. (Nt).

[32]. Elie Eberlin, Les Juifs d’aujourd’hui, p. 134.

[33]. Hans Rosenfeld, Revue juive de Genève, 2”1936, p. 205.

[34]. Angelo Rappaport, Pionners of the Russian Revolution, ed. cit., p.255.

[35]. James Darmesteter, Revue Juive de Genève, 3/1936, p. 258.

[36]. Analiza acestor procese s-a făcut în diverse broşuri, editate la Paris de Biblioteca jidovească contemporană, 23, rue de Cléry, 75002 Paris.

[37]. Nota serviciilor oficiale americane, transmisă de Înaltul Comisar al Republicii Franceze din Statele Unite, numărul 7-618-6 „„ Np 912-S-R-2, transmisă de Statul Major al armatei, Biroul 2.

«I. În februarie 1916 s-a aflat pentru prima dată că în Rusia se pregăteşte o revoluţie, în care sunt implicate următoarele persoane şi firme : Jacob Schiff, jidan; Kuhn-Loeb & Cie, firmă jidovească, condusă de Jacob Schiff; Felix Warburg, jidan; Otto Kahn, jidan; Mortimer Schiff, jidan; Jérôme H: Hanauer, jidan; Gugenheim, jidan; Max Breiting, jidan. Nu există nicio îndoială că revoluţia, izbucnită peste un an de la această informaţie, a fost plănuită şi lansată sub influenţa şi cu participarea unor personalităţi şi cercuri influente jidoveşti. În declaraţia sa publică, din aprilie 1917, Jacob Schiff se mândrea spunând pe faţă că revoluţia rusă a reuşit graţie sprijinului său financiar.

  1. II. În primăvara lui 1917, Jacob Schiff comandă lui Trotski (jidan) o revoluţie socială în Rusia. Cotidianul jidănesc Forward, din New York, vărsă şi el o cotizaţie pentru acelaşi scop.

Din Stokholm, Jidanul Max Warburg urmărea şi comanda grupul bolşevic Trotski din Rusia, subordonat şi altor cercuri jidoveşti, precum concernul financiar Westfalo-Renanian, o importantă afacere jidovească, şi alţii miliar­dari din acelaşi neam, ca Olef Aschberg, de la Nye Banken, din Stokholm, sau Jivotovski, a cărui fiică s-a măritat cu Trotski. Aşa s-au stabilit relaţiile strânse dintre miliardarii jidani şi Jidanii proletari ».

III. (…) În acelaşi timp, Jidanul Paul Warburg avea relaţii publice atât de strânse cu personalităţile bolşevice încât cercurile financiare nu l-au mai ales în fruntea Federal Reserve Board.

  1. IV. (…) la 24 octombrie 1918, rabinul Iuda Magnes se declară public bolşevic, în total acord cu doctrina şi idealul acestora. Această declaraţie a fost făcută cu ocazia unei reuniuni a Comitetului Jidănesc din America de Nord. Jacob Schiff condamnă însă limbuţia rabinului, iar acesta, pentru a înşela opinia publică, s-a retras din comitetul respectiv. Schiff şi Magnes au rămas însă în strînse relaţii, ca membri în Consiliul de administraţie al Kahalului din Statele Unite.
  2. V. Dat fiind că firma jidănească Kuhn-Loeb & Cie este în strânsă legătură cu concernul Westfalo-Renanian, firmă jidovească din Germania, cu fraţii Lazare, firmă jidănească din Paris, banca Gunzburg din Petrograd, Tokyo şi Paris, remarcând apoi că afacerile jidoveşti sus numite sunt în strânse relaţii cu firma jidovească Speyer & Cie din Londra, Frankfurt pe Main şi New York, cu banca jidovească Nye Banken din Stokholm, rezultă că mişcarea revoluţionară jidovească este în bună măsură expresia unei mişcări generale jidoveşti, numitele cercuri financiare şi bănci jidoveşti fiind implicate şi interesate în organizarea şi scopurile acestei mişcări.

 

Vezi Și

Roma

VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT – XIX

­­ VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT  –  XIX ANUL 64 – ROMA ÎN FLĂCĂRI …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *