PROCESUL NUREMBERG II – ÎNFĂȚIȘAREA A ȘAPTEA

 

 Cu ocazia sărbătorilor de sfârşit de an, Tribunalul se reuni fără juratul ceh Georg Krefka, nici preşedintele în exerciţiu, Zermatten. Tânărul ceh nu a primit la timp viza de ieşire din Cehoslovacia, din care cauză nu s-a putut deplasa la Nuremberg. La rândul lui, ocupat cu clarificarea urgentă a unei importante succesiuni, judecătorul Zermatten fu obligat să rămână la Martigny.

Vântul de nord al sezonului sufla peste Nuremberg când Tribunalul alese noul său preşedinte, galezul Joyce Spencer. Înconjurat de asesorii Kitila Saronen şi Belvis Guadamar, preşedintele Spencer declară deschisă cea de a şaptea audienţă publică a Tribunalului Nuremberg II. Mai numeroşi ca niciodată, ziariştii ocupau toate scaunele disponibile.

Preşedintele Joyce Spencer – Domnilor, Tribunalul a primit o Petiţie/Plângere semnată de peste două sute de persoane din regiunea Hanovra, patru sute cincizeci din Hamburg şi Altona, o sută și optzeci din Kassel, șase sute șaptezeci din Rhenania, opt sute douăzeci din Bavaria, două sute optzeci din Saxonia şi aproximativ cicnci sute din diverse alte regiuni.

Juratul Chanoux – Nu am încredere în astfel de iniţiative. Ar putea fi vorba de o glumă, chiar de o provocare.

Juratul Mac Carvil – De ce?

Juratul Verschaeve – Dimpotrivă, petiție, plângere, ce o fi, asta arată că oamenii încep să se trezească. Un astfel de spirit civic nu s-a văzut în Germania după 1945.

Preşedintele Spencer – Ce credeţi despre asta domnule avocat Kleist?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Două sau trei mii de Germani care se trezesc, în vreme ce cincizeci de milioane continuă să doarmă, nu par a fi semnul trezirii naționale.

Preşedintele Spencer – Citez:

Subsemnaţii depunem plângere contra domnilor Franklin Roosevelt, Winston Churchill, Iosip Broz Tito,  Charles De Gaulle, care au ordonat şi încurajat violarea sistematică a acordurilor de la La Haye[1], din 1907, privind umanizarea războiului. Acordurile de la La Haye fuseseră semnate de ţările lor, care nu le-au denunţat niciodată. De asemenea, depunem plângere contra numiţilor Iosf Visarionovici Stalin şi a generalului American Dwight David Eisenhower, ajuns ulterior preşedinte al Statelor Unite. Cei doi numiţi, de pe urmă, au violat violat acordul de la Geneva, cu privire la tratamentul cuvenit prizonierilor de război.

În ce priveşte numiţii Franklin Roosevelt, Winston Churchill, Iosip Broz Tito şi Charles De Gaulle, plângerea noastră vizează bombar­damentele tero­riste anglo-americane contra femeilor, copiilor şi bătrânilor din oraşe, uciderea populaţiei civile dezarmate şi paşnice, înfometarea deliberată a popo­rului german, violarea statutului prizonierilor de război. Prin bombardamentele lor aeriene şi teroriste, anglo-americanii au asasinat 2 846 000 de civili germani şi străini ce lucrau în Germania. Sub ruinele Hamburgului, Frankfurtului, Berlinului, Mannenheimului, Dresdei, Hanovrei, Freibur­gului, Munchenului, Darmstadtului, Leipzigului şi altor oraşe au murit peste două milioane de bătrâni, femei şi copii. De asemenea, prin violarea con­venţiei de la Geneva au fost ucişi 1 250 000 de prizonieri germani de război, încă pe atâta, chiar mai mulţi fiind daţi dispăruţi.

Subsemnaţii ne adresăm oricărui tribunal european ce va avea curajul să afirme că nu Germania a comis crime de război şi crime contra omenirii, astfel de crime fiind comise de către inamicii ei. Cele şase milioane de victime jidoveşti, puse pe seama Germaniei, nu au nicio bază reală, în vreme ce numărul victimelor germane se verifică matematic, pe documente reale.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Plângerea aceasta este îndreptăţită. Mă angajez să o susţin în faţa onoratului Tribunal Nuremberg II.

Acuzatorul public Kozica – Cine sunt semnatarii plângerii?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Cunosc doisprezece dintre semnatari. Despre ceilalţi, aproximativ trei mii, nu ştiu nimic. Presupun însă că este vorba de femei şi bărbaţi din tânăra generaţie, oameni ce încep să se trezească, răspunzând apelului la curaj civic, lansat de Thies Christophersen, des­pre care am vorbit în pledoaria din cadrul celei de a şasea înfăţişări a onoratului tribunal.

Juratul Schoeph – Trebuie oare să le cităm numele?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – În niciun caz. Amintesc ce spunea Thies Christophersen în mărturia sa: Nefiind protejaţi de un Stat de drept, ce respectă Dreptul, afirmarea adevărului poate echivala cu sinuciderea.

Putem cita cifrele ce apar în plângere. Ele sunt exacte şi figurează pe un monument public ridicat undeva în Republica Federală Germană. Nici măcar reaua credinţă a lui Iuda nu le-ar putea contesta.

Preşedintele Spencer – Dezbaterea Tribunalului este deschisă. Domnule avocat Kleist, pe ce bază vă susţineți pledoaria?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Voi vorbi despre bombardamentele teroriste anglo-americane contra civililor din oraşele germane, despre războiul ilegal al partizanilor, uciderea prizonierilor de război şi deportarea civililor germani în Siberia.

Preşedintele Spencer – Aveţi vreo obiecţie, domnule avocat Ivor Ben Sion?

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Bineînţeles, domnule preşedinte. Adversarul meu vrea să ne reproşeze bombardarea teroristă anglo-ameri­cană, a oraşelor germane. Ce amestec are Iuda în aceste bombardamente? Desigur, nu pot nega că unele dintre bombardierele în chestiune au avut un echipaj exclusiv jidovesc, dar…

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Aviaţia rusească nu este în cauză, întrucât ea nu a efectuat niciun bombardament criminal asupra oraşelor germane. Deşi nu semnaseră convenţia internaţională de la La Haye, Ruşii au respectat-o. Responsabilitatea jidovească trebuie căutată în altă parte.

Juratul Scandico – Responsabilitatea lui Hitler este la fel de evidentă. Mai exact responsabilitatea lui Göring. Luftwaffe este prima care a bombar­dat oraşele engleze.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Mai uşor, domnule jurat. Să nu confundăm istoria cu propaganda.

Juratul Scandico – În şcolile din Siena, ţinutul meu natal, școlile predau elevilor că Germanii sunt cei care au început bombardamentele teroriste.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Astăzi, în toate şcolile europene, inclusiv cele din țările comuniste, din Europa de Est, se predă doar ceea ce este aprobat de Înţelepţii Sionului. Adevărul însă este altul. De bine de rău, între 3 septembrie 1939 şi 11 mai 1940, Germanii şi Englezii au respectat Convenţia de la La Haye, bombardând numai obiectivele clasate militare. Spun de bine de rău,  întrucât există o marjă de eroare în ce priveşte ţintirea și lovirea obiectivului de bombardat. În mod fatal, punctul de cădere al bombelor nu corespunde totdeauna cu punctul ochit, ceea ce provoacă con­dam­narea aviatorilor de către populaţia civilă, de o parte, ca şi de cealaltă. În ce priveşte onoratul Tribunal Nuremberg II, astăzi nu suntem în plină acţiune de război ci în stadiul de examinare istorică. Onoratul Tribunal judecă bombardamentele teroriste pe baza Ordinelor de Misiune din arhivele militare ale celor două tabere.

La 11 mai 1940, guvernul englez a definit astfel obiectivele bombardamentelor  aviaţiei sale: Orice instalaţie ce poate servi, direct sau indirect, efortul de război, este obiectiv militar. Practic, aceasta înseamna că toate cele existente pe solul german erau considerate obiective militare. Violul convenţiei de la La Haye este evident.

Juratul Scandico – În 1907, la data semnării Convenţiei de la La Haye, aviaţia de bombardament încă nu exista.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Bineînţeles. Principiul non-bombardării aeriene a precedat apariţia aviaţiei, iar articolele redactate în comun, la 18 octombrie 1907, interziceau lansarea de proiectile, din baloane, dirijabilele şi aerostatele vremii, asupra orașelor.

Juratul Scandico – Totuşi, aviaţia germană e prima care a început, prin bombardarea Rotterdamului.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Din greşeală, pentru că ordinul de modificare a planului de zbor nu a ajuns în timp util la comandantul esca­drilei. Faptul este bine cunoscut. În ce-i priveşte pe englezi însă, chiar în ziua când guvernul britanic publica noua sa definiţie a obiectivelor militare germane, optsprezece bombardiere RAF[2] au atacat diverse cartiere din mai multe oraşe germane.

Juratul Scandico – Germania o fi bombardat din greşeală Rotterdamul, apoi însă a continuat, tot din greşeală, cu bombar­darea Londrei. Aşa scrie istoricul William Shirer, din care citez:

Totul a început în noaptea de 23 august 1940, când piloţii unei duzine de bombardiere germane au comis o mică eroare de navigaţie. Deşi primiseră ordin să bombardeze uzinele de aviaţie şi rezervele de petrol din suburbiile Londrei, ratându-le pe acestea şi-au aruncat bombele în centrul capitalei engleze, distrugând mai multe case şi ucigând câţiva civili. La rândul lor, englezii au crezut că a fost vorba de o acţiune deliberată, bombardând noaptea următoare Berlinul, în semn de represalii. Apoi, în noaptea de 28-29 august, după cum am notat în jurnalul meu, englezii au revenit în forţă asupra capitalei Reichului, bilanţul fiind de 29 de răniţi şi 10 morţi printre berlinezi[3].

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – În cadrul acestor acţiuni mărunte, de la începutul războiului, s-au comis, de ambele părţi ,o serie de erori de navigaţie şi de lansare a bombelor. În ce priveşte însă englezii, nu a fost vorba numai de simple erori, ci de aplicarea strategiei oficiale stabilite la 11 mai 1940. De altfel, Hitler nu s-a înşelat. După o săptămână de bombardamente englezeşti neîntrerupte asupra Berlinului, cancelarul german şi-a prevenit inamicii:

Vreme de trei luni n-am ripostat, crezând că nebunia va înceta. Domnul Churchill a crezut însă că este vorba de o slăbiciune din partea noastră. De acum, pentru fiecare noapte de bombardament englezesc vom răspunde printr-o noapte de bombardament Luftwaffe[4]. Pentru trei sau patru tone de bombe englezeşti, vom lansa tot atâtea tone de bombe nemţeşti[5].

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Evident, Hitler este de rea credinţă, ca de obicei!

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Pentru mine, cuvintele lui Hitler nu sunt neapărat literă de Evanghelie. Mărturisirile responsabililor englezi sunt însă de-a dreptul zdrobitoare. Citez:

Întrucât nu ne convenea efectul psihologic inevitabil, la aflarea faptului că eram vinovaţi pentru declanşarea ofensivei bombar­damentelor strate­gice, ne-am abţinut să facem reclama pe care decizia din 11 mai 1940 ar fi meritat-o. Fiind vorba de o decizie capitală, liniştea în jurul ei a fost o eroare. A fost vorba de ceva splendid, la fel de plin de abnegaţie ca decizia Rusiei, de a distruge totul în calea Germanilor. Ezitarea aceasta ne-a costat Coventry, Birmingham, Shefield şi Southampton, dându-ne dreptul să privim în faţă Kiev, Harkov, Stalingrad şi Sevastopol. În 1942, aliaţii noştri sovietici ar fi fost mai puţin duri dacă ar fi înţeles ceea ce am făcut[6].

Fidel tradiţiei ipocrite a ţării sale, Spaight mărturiseşte acestea într-o carte publicată în 1944, destinată exclusiv publi­cului englez.

Pentru adversarul meu, avocatul Ivor Ben Sion, şi pentru juratul Scandico, voi cita mărturisirea şi mai clară, din 1968, a autorului englez F. J. P. Veale. În momentul acestei confesiuni, războiul se terminase de mult iar parodia judiciară Nuremberg I nu mai putea fi reparată. De altfel, la Nuremberg nu s-a suflat o vorbă despre bombardamentele aeriene teroriste.

De foarte multă vreme, chestiunea responsabilităţii privind originea bombardamentelor teroriste nu interesează pe nimeni. În 1953, imprimeria ofi­cială a Majestăţii Sale britanice a publicat primul volum din The Royal Air Force, carte prezentată ca publicaţie oficială, citită şi aprobată de Secţia Istorică din Ministerul Aerului. Autorul, Denis Richards, recunoaşte deschis că distrugerea instalaţiilor industriale a fost doar scopul secundar al atacurilor aeriene contra Germaniei, începute în mai 1940. Scopul principal al acestor atacuri a fost acela de a forţa Germania să intreprindă acţiuni similare contra Angliei. Efectiv, raidurile germane provocară o mare indignare printre englezi, contribuind la crearea psihozei de război necesară războiului modern. Denis Richrds o spune limpede:

Atacurile aeriene asupra regiunii Ruhr au fost maniera deghizată de a determina pe Germani să bombardeze Londra[7].

Acuzatorul public Kozica – Nu vom discuta aceste lucruri întrucât ele ţin de metodele specific englezeşti de justificare, lansate mult după eveni­mentele teroriste respective, cu dezinvoltura, tupeul și ipocrizia britanică din totdeauna. Cu toată extrema lor gravitate, aceste acte nu arată însă  sufi­cient de clar voinţa Angliei de genocid contra Germaniei, prin intermediul bombardamentelor sale teroriste. Aşa cum le evocaţi în faţa onoratului Tribunal, bombardamentele teroriste anglo americane par mai curând operaţiune tactică, nu strategie politică de exterminare a poporului german.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Perfect, domnule acuzator public. Genocidul contra Germaniei a fost mai curând rezultatul unei voinţe străine celei englezeşti. Sub aceast aspect, o a treia putere îşi face simţită acţiunea, imprimând operaţiunii englezești caracterul ei apocaliptic. Cu o jumătate de secol în urmă, prin intermediul Protocoalelor Înţelepţilor Sionului, această a treia putere îşi arătase colţii, intenţiile ei contra tuturor Goimilor ce refuzau să i se supună. Dintre aceștia nu putea lipsi Hitler. Să ne amintim: Ambiţia noastră este fără de limite, suntem animaţi de o răzbunare necruţătoare şi plină de ură[8].

În aceeaşi şedinţă, puterea respectivă anunţa pedeapsa pe care o avea în vedere:

Spuneţi că o întreagă armată va porni contra noastră, dacă aceste planuri vor ieşi prematur la lumină? Pentru a preveni acest lucru, avem în vedere o astfel de manevră teroristă în Occident încât chiar şi cei mai porniţi contra noastră vor fi siliţi să ţină cont de ea: în toate capitalele vor fi săpate tunele subterane, graţie cărora aceste oraşe vor sări în aer cu toate instituţiile şi documentele lor naţionale[9].

La sfârşitul secolului al XIX-lea, când aceste intenţii teroriste au fost formulate, aviaţia de bombardament încă nu exista, dar Înţelepţii Sionului aveau în vedere represalii la scara tehnică a ghetourilor din care abia scoseseră nasul. Cu stupiditatea lor cunoscută, englezii şi-au pus aviaţia la dispoziţia Înţelepţilor Sionului, pentru distrugerea oraşelor goimilor. În acest fel, fraţii lor de sânge şi de cultură au fost bombardaţi de englezi cu trotil şi napalm venid din cer, nu de pe pământ, cum se prevăzuse iniţial. Ura patologică şi setea de genocid a lui Iuda datează însă de peste trei mii de ani, perspectivă din care, pentru jidani, Protocoalele Înţelepţilor Sionului sunt o simplă readucere aminte. Cele pregătite contra Germaniei naţional-socialiste fuseseră experimentate înaintea erei noastre. Pentru a înţelege aceasta este suficient să citim Vechiul Testament cu atenţie.

Tot atunci, întorcându-se, Iosua a luat Haţorul şi pe regele lui l-a omorât cu sabia. Haţorul fusese până atunci capul tuturor regatelor acestora. Şi a ucis toată suflarea din acesta cu sabia, dând toate pieiri, cum poruncise Moise, sluga Domnului. (Iosua 11 : 10-11).

Pe timpul războiului mondial, Haţor se numea Berlin !

Apoi au mers fii lui Iuda cu război asupra Ierusalimului şi l-au luat şi l-au trecut prin sabie, iar cetatea au dat-o focului. (Cartea Judecătorilor, 1 :8).

Pe timpul aceluiaşi război, Ierusalimul se numea Dresda.

Atunci a adunat David tot poporul şi s-a dus asupra cetăţii Raba, s-a luptat împotriva ei şi a luat-o. Şi a luat David coroana de pe capul regelui ei şi a pus-o pe capul său, căci era de un talant de aur şi cu pietre scumpe. Iar pe poporul din Raba l-a scos şi l-a pus sub fierăstrău şi sub grapă de fier şi sub securi de fier şi l-a aruncat în cuptoarele de ars cărămidă. (2 Regi, 12 : 29-31).

Falşii istorici ce discută azi despre Auschwitz pretind că cuptoarele de cărămizi de la Raba erau crematoriile epocii. Acest lucru este  fals. În crema­toriile celui de al III-lea Reich au fost incinerate doar cadavre, în vreme ce în cuptoarele de cărămizi de la Raba, regele David i-a ars de vii Palestinienii vremii respective. Descendenţii lui David au ars de vii femeile şi copii germani în buncărele din Hamburg, după ce au trecut toată populaţia oraşului «sub fierăstrău şi sub grapă de fier şi sub securi de fier », adică pe sub bombele cu napalm din arsenalele englezeşti.

Domnilor juraţi, Onorat Tribunal,  că sub furtuna de foc lansată de aviaţia anglo-americană, temperatura din buncărele hamburgheze a atins 1000 de grade Celsius. Din această cauză, nu s-a mai găsit în buncăre decât cenuşă. Aşadar, nimic nou sub soare, nici în sufletul lui Iuda, care este responsabil pentru genocidul comis contra celui de al III-lea Reich de către forţele aeriene anglo-americane între 1942 şi 1945.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Iubite confrate, aţi spus că nu aveţi încredere în literatura concentraţionară. Ce putem crede însă despre propria voastră literatură ?

Acuzatorul public ante Kozica – Împărtăşesc punctul de vedere al avocatului lui Iuda. Nu cred că Jidănimea este vinovată pentru bombar­da­mentele teroriste americano-englezeşti contra oraşelor germane. Desigur, ea reprezintă un popor dat Dracului și foarte puternic. De aici însă până la a pretinde că Jidănimea ar fi dirijat escadrilele de bombardiere anglo-americane distanţa este cam mare…

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Nu eu afirm acest lucru, domnule acuzator public. Englezii înşişi mărturisesc acest secret, pe care l-au păzit cu strășnicie până în 1961. În acel an, scriitorul şi omul de ştiinţă Charles Snow a publicat, în Anglia, cartea cu un titlu cam ermetic, intulată Science and Government. În ciuda acestui titlu abstract, conţinutul cărţii este foarte limpede. Între altele, aflăm că :

«La 30 mai 1942, refugiatul german Lindemann, profesor de origine jidovească ce ocupa un post important printre experţii guvernului englez, a prezentat ministerului de război proiectul concentrării preferenţiale a bombardamentelor aviaţiei asupra carti­erelor muncitoreşti din oraşele germane, nu asupra obiectivelor militare, care erau bine apărate şi greu de atins. În acest fel, destul de rapid poate fi distrusă 50% din populaţia germană, reducând astfel considerabil numărul de braţe de muncă dis­ponibile şi provocând o stare de teroare şi panică ce va forţa guvernul german să ceară pace. Atacul contra cartierelor munci­toreşti era motivat prin faptul că populaţia acestorta era mult mai concentrată decât în alte părţi… Planul Lindemann a fost adoptat sub presiunea conjugată a şefilor aviaţiei britanice şi a mediilor jidoveşti foarte puternice, din jurul guvernului englez[10]».

Iată, Onorat Tribunal, întregul mister. Apocalipsul contra Germaniei nu a ieşit din pana evanghelistului Ioan ci din peniţa jidanului Lindemann.

Acuzatorul public ante Kozica – Domnule avocat, sunteţi sigur de ceea ce spuneţi? Puteţi garanta exactitatea acestei informaţii?

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Confratele meu culege informaţii de la martorii jidani din azilele de nebuni.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Englezii n-au recunoscut caracterul criminal al planului Lindemann decât în 1961, prin intermediul publicaţiei H. M. Stationery Office: The Strategic Air Offensive. Imediat după îngrozitorul bombardament al Dresdei, au ieşit la iveală unele mărturii ofici­oase. Absolut inutilă din punct de vedere militar, bombardarea Dresdei a fost o crimă din punct de vedere civil, crima cea mai sălbatică din întregul război mondial, crimă ce a depăşit distrugerea Hamburgului, a Berlinului şi chiar a atomizării oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Pentru docu­mentarea juraţilor ce nu cunosc detaliile acestor acte criminale, vărs la dosarul dezbaterii mai multe expertize şi dări de seamă[11].

Conform celor stabilite de istoricul englez David Irwing, sălbăticia executorilor planului Lindemann s-a exprimat fără cea mai mică reţinere sau ezitare. Citez acest istoric inatacabil, al cărui frate a fost pilotul unuia dintre bombardierele englezeşti:

«De data asta, după distrugerea Dresdei, bombardierele atacară oraşul vecin, Chemnitz. Nu s-a încercat ascunderea naturii veritabile a acestui atac. La Chemnitz existau numeroase ţinte militare : o uzină de tancuri, mai multe fabrici de textile şi de uniforme, una dintre cele mai mari uzine pentru repararea locomotivelor, etc. Ofiţerii de informaţii dădură acelaşi gen de informaţii celor două grupe de bombardiere, situate la mare distanţă, unul de celălalt.

Primul grup fu informat astfel : „Obiectivul vostru, din seara asta, este Chemnitz. Mergeţi acolo pentru a ataca refugiaţii ce s-au concentrat după atacul vostru asupra Dresdei, din noaptea trecută. Chemnitzul este un obiectiv mult mai puţin important, situat la vreo 30 de mile Vest de Dresda. Scopul misiunii voastre este de a-i da gata pe cei ce s-au refugiat, fugind de la Dresda. Aveţi aceeaşi încărcătură de bombe. Dacă atacul din seara asta va fi la fel de reuşit ca cel de ieri, nu veţi avea de ce să zburaţi şi spre frontul rusesc.

Ferocitatea raidului aviaţiei strategice americane, din ziua de 14 februarie (1945), îngenunchiase întreaga populaţie. (…) De fapt însă, nu bombele demoralizaseră populaţia ci avioanele Mustang, care au coborît dintr-o dată asupra oraşului şi au tras asupra a tot ce mişca, mai ales asupra camioanelor ce mergeau către oraş. Un grup de avioane Mustang s-au concentrat pe malurile fluviului unde se adunaseră o mulţime de sinistraţi. Un alt grup a atacat cartierul Gresser Garten. Pretutindeni unde coloanele de femei, copii şi bătrâni încercau să intre sau să iasă din oraş, avioanele coborau în picaj şi îi măturau cu tunul sau mitraliera. Cele mai mari pierderi de vieţi fură provocate de aceste atacuri la joasă înălţime, devenite caracteristica raidurilor americane. În faţa acestor atacuri aeriene, al căror scop, potrivit ordinelor primite, era „semănarea confuziei printre refugiaţii din Est”, reacţia civililor a fost imediată şi generală : toţi au înţeles că sunt pierduţi[12]».

Publicând un comunicat triumfal despre distrugerea Dresdei, comandamentul britanic a dovedit nu numai cinism şi sălbaticie, ci şi idioţenie :

«Noul plan aliat constă în bombardarea marilor centre populate, împiedicând atât sosirea ajutoarelor din afara acestora cât şi salvarea celor prinşi în cursă. Acestea fac parte din programul special de prăbuşire a economiei germane.

Generalul de brigadă al armatei aeriene îşi aminteşte cum a răs­puns la întrebarea unui corespondent de război, reluând pe cont propriu expresia raiduri de teroare, din declaraţiile germane pe această temă. Odată pronunţată, expresia se întipări în spiritul corespondentului Associated Press. Într-o oră, depeşa corespon­dentului AP a fost difuzată de postul de Radio Paris, transmisă, prin cablu, în America, pentru a fi publicată în ziarele de a doua zi. Iată textul acestei depeşe : „Şefii armatei aeriene au trecut la aplicarea deciziei luate mai demult, aceea de a semăna, prin bombardamente, teroarea peste oraşelor germane, grăbind astfel prăbuşirea lui Hitler”.

Astfel, comandanţii bombardamentelor teroriste aliate s-au demascat singuri[13]».

Acuzatorul public ante Kozica – Ne-aţi prevenit că genocidul aviaţiei aliate contra Germaniei s-a datorat voinţei jidoveşti, nu celei englezeşti. Ulterior, umanistul Winston Churchill şi succesorii acestuia au dezaprobat, fără îndoială, planul lui Lindmann ?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Dimpotrivă, infamia a fost răsplătită. Mizerabilul Lindemann a primit titlul de lord Cherwell. Onorat tribunal, acest fapt dovedeşte că Anglia a fost şi a rămas sub ordinele Înţelepţilor Sionului. Vorbind despre acestea, sunt foarte bulversat, personal, întrucât propria mea fată, infirmieră voluntară în vârstă de 18 ani, a fost arsă de vie la Dresda, cu ajutorul napalmului, pe care atunci îl numeam fosfor. Vă rog să pronunţaţi o scurtă întrerupere a şedinţei onoratului Tribunal.

Preşedintele Spencer – Şedinţa tribunalului se suspendă pentru 15 minute.

*

*          *

Am părăsit sala de judectă, iar în bufetul hotelului am surprins câteva mărturisiri interesante. Fantoma reînviată, a domnişoarei Kleist, arsă de vie, la 18 ani, a făcut mult mai mult, pentru cauza apărată de avocatul Georg Kleist, decât toate argumentele şi citatele acestuia. Până acum, avocatul lui Hitler nu trezise prea multă simpatie, printre auditorii pledoariilor sale, lucru uşor de înţeles întrucât el apăra personalitatea şi memoria lui Adolf Hitler, a cărui operă este departe de a fi fost înţeleasă de istorie și de marele public. I-am şi spus-o lui Désiré Chanoux, care s-a mirat :

– Aşa stau lucrurile! De peste o jumătate de secol Franţa considertă că mareşalul Bazaine a fost un trădător. Este vorba de o legendă. Mareşalul lui Napoleon al III-lea n-a fost decât o ilustră nulitate. Istoricii abia acum încep să priceapă că Ludovic al XVI-lea a fost un mare rege, în felul lui, că lucu­itorii Parisului nu au luat niciodată Bastilia cu asalt și altele asemenea. În cincizeci de ani, care va fi oare părerea lumii despre cancelarul Hitler?

– Credeţi oare, interveni Karl Verschaeve, că avocatul Kleist exagerează cu bombardamentele anglo-americane? Totdeauna am auzit că Germanii ar fi produs cele mai mari pagube.

– Imposibil de susţinut acest punct de vedere. Cifrele sunt cifre, iar fotografiile oraşelor germane distruse în întregime sunt cunoscute de lumea întreagă. Niciun oraş din Anglia sau Rusia nu a suferit distrugeri comparabile cu cele ale oraşelor germane. Nemţii nu s-au bătut cu femeile, copiii şi bătrânii ruşi sau englezi. Războiul lor a fost cavaleresc!

– Biata fată! Arsă de vie la 18 ani!

Kadervern nu-şi putea lua gândul de la fata lui Kleist, arsă de vie la Dresda.

– Foarte normal, pe de altă parte. Prin însăşi concepţia sa de viaţă, Hitler reprezenta o erezie la fel de temut ca cele ale lui Mani, sau Arius, de la începuturile creştinismului. Din moment ce el era mai slab decât campionii democraţiei, aceştia erau obligaţi să-l purifice prin foc, precum Inchiziţia ardea ereticii. Condu­cătorii democraţiilor occidentale şi cei ai totalitarismului sovietic nu ştiau alta decât distrugerea lui Hitler şi a tuturor nemților care îl urmau!

– Spuneţi-mi însă, reluă Désiré Chanoux, totul se schimbă în lumina faptelor şi a cifrelor avocatulului Kleist, nu-i aşa ? Crimele de război, cele contra umanităţii, a păcii şi celelalte trec pur şi simplu pe seama democraţilor, printre care trebuie căutaţi mari criminali din ultimul Război mondial. Ce credeţi despre asta ?

– Cred că nu trebuie să ne comportăm la fel ca Banda celor Patru învingători de la Nuremberg. Condamnările injuste pronun­ţate de ei şi-au pierdut orice valoare juridică, orice respecta­bilitate. Gigantica înfruntare ce a zdrobit Europa nu poate fi judecată decât de Istorie. Tribunalul Nuremberg II nu poate decât să pregătească această judecată. El nu se poate pronunţa în locul Istoriei !

– Orice ar putea spune istoricii actuali, insistă Kadervern, noi ştim deja, absolut sigur, că prin procesul Nuremberg I, guvernele aliate au murdărit Istoria, au insultat Justiţia şi întreaga omenire prin cea mai mare impostură din toate timpurile.

– Întrucât suntem în faţa celei mai mari imposturi şi mârşăvii colective din întreaga istorie, nu trebuie să ne aşteptăm ca aceasta să fie demascată câtă vreme Banda celor Patru conduce omenirea la dezastru. Cei patru Tâlhari şi-au spus şi îşi spun între ei ”Aliaţi”. Tribunalul nostru este o primă revi­zuire istorică a infamiei judiciare comise de aceşti Tâlhari la Nuremberg, în urmă cu 32 de ani. Vor urma alte revizuiri ale falsului Proces Nuremberg I. Tribunalul nostru are meritul istoric de fi prima dintre acestea.

Kittila Saronen, ce asculta fără o vorbă, îşi urmă gândurile cu voce tare.

– Infamia falsului Tribunal Internaţional Nuremberg I este deja demascată. Deşi sentinţele acestui fals tribunal sunt o ruşine de neşters în istoria lumii, această infamie a confirmat legea intangibilă : Dreptul înseamnă forţa !

Cei prezenţi înclinară capul în tăcere.

– Totul e clar, continuă finlandeza. Învingătorii n-au avut curajul să proclame pe faţă eternul adevăr al Dreptului celui puternic, acel Vae victis al lui Brenus ! În consecinţă, au falsificat totul, s-au transformat într-o mafie sau bandă mize­rabilă, ce se răzbună pe memoria şi onoarea învinşilor lor, a popoarelor respective.

– Învingătorii nu au avut curajul să facă adevăratul proces, încheie Kadervern. Acest proces îl facem noi, acum. Din perspectiva noastră, europeană, adevăratul proces al Războiului mondial trebuie numit Hitler contra lui Iuda, Hitler contra Jidănimii !

– Şedinţa tribunalului reîncepe ! – se auzi o voce…

*

 *                 *

Avocatul Kleist părea să fi depăşit trista aducere aminte a fetei lui; fiind gata să-şi reia pledoaria. Foarte abătut, adversarul lui, avocatul Jidănimii, părea să fie cu gândul în cu totul altă parte.

Preşedintele Spencer – Are cuvântul avocatul celui de al III-lea Reich, Georg Kleist.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Onorat tribunal, am evocat faimoasele bombardamente strategice şi am denunţat pe Jidănimea ca principal responsabil al acestora. Am citatunele cifre, asupra cărora voi reveni. Republica Federală Germană nu a stabilit cauza pierderilor sale, limitându-se să le claseze pe categorii: pierderi militare, prizonieri de război, civili dispăruţi, personal civil ucis, locuinţe, cartiere şi oraşe întregi distruse, etc.

Aproximativ patru milioane de femei şi de copii intră în categoriile civililor dispăruţi şi a personalului civil ucis. Cum au murit aceşti oameni? Deşi cunoaşte cu suficientă precizie numărul celor ucişi de bombardamentele teroriste anglo-americane sau al celor masacraţi de Ruşi, Ucrainieni şi celelate etnii din Armata Roşie, actualul guvern din fruntea Republicii Federale Germane nu poate sau nu vrea să spună lucrurilor pe nume, să ceară despăgubirile morale cuvenite.

Acuzatorul public ante Kozica – De ce? Dacă Germania este sigură de aceste sălbăticii şi atrocităţi aliate, ea ar trebui să le denunţe, să le aducă la cunoştinţa lumii întregi. Desigur, aşa numita Republică Democrată Germană nu este decât un fel de provincie a Uniunii Sovietice. Republica Federală Germană nu este însă colonie sovietică!

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Nu, bineînţeles! Republica Federală Germană este colonie americană, nu sovietică. Naivitatea dumneavoastră vă onorează însă, domnule acuzator public. Angajaţi contra lui Hitler încă de la 30 ianuarie 1933, într-un război necruţător şi vital pentru realizarea planurilor lor, război pe care l-au câştigat, Înţelepţii Sionului nu permit ca Republica Federală Germană să devină Stat suveran, câtă vreme nu sunt siliţi de o putere mai mare ca a lor. Aceasta e legea pumnului, legea celui mai puternic ! Până acum, în ciuda eforturilor depuse de jurişti, nu s-a putut descoperi alt sistem de reglare a raporturilor dintre popoarele ce luptă pentru supravieţuire, unele cu altele. Înţelepţii Sionului sunt oameni ca toţi ceilalţi, mai inteligenţi decât alţii, căci ei respectă legile naturale, după cum ne-au prevenit în Protocoalele lor. Dacă noi nu putem înţelege această carte epocală, cu atât mai rău pentru noi[14].

De la 8 mai 1945, Germania nu mai există ca Stat suveran. În fapt, ea supravieţuieşte, dar în drept a dispărut. Amiralul Dönitz, Cancelarul efemer, de după Hitler, a fost ultimul şef al Germa­niei încă naţional-socialiste, pe care trufaşii învingători l-au întemniţat, fără ca el să fi pierdut niscai alegeri libere ori să fi fost răsturnat prin vreo lovitură de Stat dată de vreo grupare germană oarecare. Din punctul de vedere al democraţiei, regimul naţional-socialist, ales de poporul german în mod liber, prin sufragiu universal, ar trebui să existe şi astăzi, dacă democraţii învingători ar respecta cât de cât spiritul propriilor lor instituţii.

Actuala Republică Federală Germană este înlănțuită, neavând decât drepturile pe care învingătorii din 1945 catadicsesc să i le recunoască. După atâtea zeci de ani, nedemnii învingători din 1945 nu îi permit să facă publice atrocităţile şi sălbăticiile comise de tâlharii învingători, nici cele comise de slugoii acestora, Polonezii, Cehii, Sârbii şi Românii, în anii 1945, 1946 şi mai târziu.

Acuzatorul public ante Kozica – Faptele sunt fapte. Ca atare, ele nu pot fi nici negate, nici modificate !

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Bineînţeles ! O mulţime de detalii au fost clarificate. Guvernul german deţine tone de arhive în care figurează numele femeilor arse de vii, cu napalm, de către americani. De asemenea, guvernul german deţine arhive cu numele copiilor germani înjunghiaţi de către Polonezi, cu cele ale pastorilor luterani răstigniţi de către ruşi, ale câtorva milioane de femei violate de soldaţii Armatei Roşii, negrii din armata americană şi africanii din cea franceză.

Cam două milioane din fiecare categorie. Numărul nemţoaicelor violate, mai ales de către soldaţii ruşi, depă­şeşete probabil douăzeci de milioane, căci este vorba de întreaga parte feminină, de la 7-8 ani, până la peste optzeci ! Nu toate femeile violate au depus plângere ! Bilanţul acesta nu reprezintă o amplificare a literaturii concentraţionare, cazul faimoaselor şase milioane ale lui Iuda. El este stabilit pe baza rapoartelor primăriilor satelor invadate, ale ofiţerilor Wehrmacht sau şefilor de tren ce au readus în Germania cadavrele degeraţilor din Est, ale magis­traţilor civili sau judecătorilor militari care, ca şi mine, au semnat un anumit număr de rapoarte, în acest sens. Nu este vorba de un bilanţ jidovesc ci de unul nemţesc, întocmit cu toată grija germană pentru respectarea adevărului. Din păcate, este vorba de bilanţul învinşilor, pe care aceştia nu au voie, nici puterea necesară pentru a-l publica.

Domnilor juraţi, sunteţi tineri. În această calitate, nu aţi putut înţelege epoca postbelică decât prin intermediul ochelarilor ce vi s-au impus ! Ca atare, nu ştiţi că semnând, cu puterile învingă­toare, acordurile cunoscute, cu privire la revigorarea economică, stabilizarea mărcii sau renaşterea puterii mili­tare, prin inter­mediul Bundeswehrului, Republicii Federale actuale i-au fost băgate pe gât unele înţelegeri, secrete, prin care i se interzice publicarea documentelor ce arată atrocităţile comise contra poporului german, în timpul războiului şi după acesta, de către armatele învingătoare aliate.

Acuzatorul public ante Kozica – Sunteţi sigur de toate acestea ?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Graţie anumitor complicităţi, am văzut cu ochii mei unele din aceste documente. Evident însă, nu pot să dau Tribunalului detaliile cuvenite, fără să expun rigorilor tâlhărești, ale dictaturii democrato-totalitare actuale, pe informatorii mei.

Acuzatorul public ante Kozica – Totuşi, Republica Federală Germană se pretinde Stat democrat şi de Drept !

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Nu trebuie să exagerăm nici în naivitate, domnule acuzator public. Republica Federală este obligată să joace după muzica învingătorilor ei, dacă vrea să supravieţuiască. Germania actuală este condusă de politicieni corupţi şi vânduţi, care vor să profite cât mai mult posibil de avantajele personale de care se bucură, în calitate de marionete ale învingătorilor.

La ora actuală, forţele de ocupaţie, americano-sovietice şi anglo-franceze, sunt de trei ori mai numeroase decât armata şi poliţia germană la un loc, fără să mai vorbim de superioritatea zdrobitoare a armamentului ocupanţilor, dotaţi abundent cu rachete de tot felul, inclusiv, focoase nucleare. Repet şi subliniez : Germania şi-a pierdut independenţa în 1945.

Ca atare, niciuna din cele două republici germane actuale nu este Stat suveran. Nu doar Germania este în această situaţie, ci şi România, aliata ei principală, din războiul antisovietic, care şi-a pierdut independenţa în urma loviturii de Stat din vara anului 1944. În aceeaşi situaţie de colonie sau satelit se găseşte Italia şi Polonia. Prima este un satelit american, iar a două (ţară pentru a cărei independenţă încă se pretinde că Anglia şi Franţa ar fi declarat război Germaniei, în 1939) este satelit sovietic.

Preşedintele Spencer – Totuşi, de ce toate aceste minciuni şi complicităţi, toată ipocrizia postbelică ?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Pentru aceasta, lăsând deoparte întreg Estul european, inclusiv Ţările Baltice, toate sub cizma sovietică, este suficient să ne gândim la Germania, domnule preşedinte. Dacă guvernul de la Bonn ar publica pe neaşteptate aceste lucruri, dacă ar depune patru milioane de plângeri în faţa unui tribunal internaţioanl, ce ar dispune de mijloacele necesare pentru a se face auzit de lumea întreagă, ar fi vorba de patru milioane de plângeri pentru crime de război sau crime contra omenirii, crime inventate de judecătorii mafioţi de la Nuremberg.

În acest caz, Germania ar fi în măsură să dovedească ceea ce Jidănimea nu a putut cu faimoasele sale şase milioane inexistente. Cu alte cuvinte, Germania ar fi în măsură să schimbe cursul decadent al Istoriei, ceea ce nedemnii câştigători ai ultimului Război mondial nu pot tolera. Întreaga ţesătură de minciuni, de după 1945, s-ar prăbuşi de la sine, iar Germania ar ieşi cu capul sus din toată aceastră afacere, nu numai reabilitată, pentru că nu a comis ceea ce i se reproşează pe nedrept, ci şi aureolată de gloria martiriului, pentru că a suportat pe nedrept propaganda mincinoasă a învingătorilor, jaful ştiut şi neştiut al acestora, după 1945. În condiţiile politice actuale, acest lucru este imposibil, după cum onoratul Tribunal înţelege foarte bine.

Preşedintele Spencer – Imposibil sau nu, Tribunalul Nuremberg II va proclama adevărul cu orice preţ, oricare ar fi acest adevăr. Aşadar, domnule avocat,  patru milioane de Nemţi au dispărut, din cauza bombardamentelor aeriene teroriste, anglo-americane, din cauza crimei de strămutare, jefuire şi persecutare a populaţiei germane, comise de către Ruşi, Polonezi, Cehi, Sârbi şi Români.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Graţie celor recunoscute oficial de guvernul englez, am pus în lumină caracterul criminal al bombardamen­telor strategice, asupra cărora nu voi reveni.

Masacrul populaţiei civile germane din Est, ororile comise la Königsberg, Gumbinnen şi în alte oraşe din Prusia Orientală, torturile imaginate de uzbecii, mongolii şi kirkizii din Armata Roşie prezintă o astfel de importanţă istorică încât, mai devreme sau mai târziu, vor trebui trase concluziile ce se impun. Acestea vor arăta că, odată în plus, germanii au blocat, cu corpul şi cu sângele său, ofensiva barbarilor Asiei către centrul Europei. Acest lucru trebuie înţeles şi va fi cu siguranţă, dacă Europa va mai fi odată locuită de oameni liberi. Pentru moment însă, în condiţiile actuale, europenii au devenit caricaturi democrate de care râd africanii, musulmanii și alții.

În acest fel trebuiesc înţelese sechelele barbariei asiatice reactivate de Slavii europeni. Europa occidentală ignoră drama exodului forţat al Germanilor din Prusia, Pomerania, Silezia, regiunea Sudetă, Transilvania, Banatul şi alte provincii europene.

Pentru a împiedica Europenii occidentali să ia cunoş­tinţă de aceste sălbăticii, Iuda şi-a aranjat propaganda astfel încât evenimentele respective să intre în categoria celor acceptate de conştiinţa creştină sau pretins creştină.

Rog onoratul tribunal să aprecieze la justa sa valoare dialectica ipocriziei. Pentru ziarele din Paris, Londra sau Berna, evocarea tragediei milioanelor de femei şi copii goniţi din casele lor, cu o simplă valiză, în plină iarnă, săptămâni întregi fără hrană, la temperaturi de minus douăzeci de grade, masacraţi pe parcurs de bandiţii polonezi, cehi, sârbi sau români, eventual presăraţi prin Bărăganul românesc, în stare de cadavre congelate – toate acestea intră în expresia ipocrită de persoane deplasate. Aceleaşi ziare vorbesc însă de o barbară deportare, când este vorba de partizanii ce au încălcat legile războiului şi care, în consecinţă, au fost internaţi în lagărele germane de concentrare. Rog onoratul tribunal să aprecieze nuanţa aceasta.

Juratul Kadervern – De ce să nu judecăm şi crimele comise de Ruşi, Polonezi, Cehi, Sârbi şi Români ?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Pentru că sălbăticiile şi crimele acestora sunt ascunse în arhivele Republicii Federale Germane, sau ale ţărilor respective, iar denunţarea lor, fără dovezile cuvenite, nu ar servi la nimic. Democraţii ipocriţi şi vânduţii lor ar striga odată în plus contra relei credinţe germane ! Plângerea mea, denunţarea sălbăticiilor şi atrocităţilor comise de Armata Roşie şi aliaţii cunoscuţi şi necunoscuţi ai acesteia este deja depusă la dosarul Istoriei, care va pronunţa verdictul ei într-o zi.

Rămâne de soluţionat cea de a patra parte a dosarului nostru. După violarea acordurilor de la La Haye, privind bombardamentele aeriene, după violarea legilor războiului de către partizani şi masacrarea de către aceştia a populaţiei civile din estul Germaniei, depun plângere contra crimelor comise asupra prizonierilor de război, care beneficiau de protecţia Convenţiei de la Geneva.

Onorat tribunal, Germania a avut un număr de 10 500 000 de prizonieri de război, cifră enormă ce trebuie explicată. Graţie eforturilor amiralului Dönitz, ultimul cancelar german adevărat, graţie sacrificiilor marinarilor germani din Baltica şi voinţei fiecărui om, 7 100 000 de soldaţi şi ofiţeri ai armatei noastre au căzut prizonieri ai anglo-americanilor, la vest de Elba, scăpând de trista soartă ce i-ar fi aşteptat dacă ar fi fost capturaţi de Armata Roşie.

Totuşi, Ruşii au capturat un număr de 3 400 000 de prizonieri germani. Din totalul de 10 500 000 de prizonieri, deplângem soarta unui million de dispăruţi şi a 1 250 000 de morţi pe timpul captivităţii, adică un total de 2 250 000 de victime !

Cum s-a ajuns la această cifră enormă de victime? În Germania toată lumea ştie că foarte mulţi prizonieri nu s-au întors din Rusia. Cum au murit aceşti prizonieri de război? Răspunsul e că aceşti prizonieri sunt morţi pentru că Rusia nu a aplicat Convenţia de la Geneva, din care cauză ea trebuie condamnată de Onoratul Tribunal. Totuşi, în interesul unei cât mai depline justiţii, formulez încă o întrebare: a fost oare Rusia în măsură să aplice Convenţia de la Geneva? La această întrebare, eu însumi răspund : Nu! Rusia nu ar fi putut nicicum să aplice Convenţia de la Geneva.

Cea mai mare parte a prizonierilor noştri de război sunt morţi de foame, de mizerie, din cauza muncii extenuante din Gulagul rusesc. Din moment ce Stalin nu putea să-şi hrănească corespunzător proprii săi soldaţi, cum ar fi putut să hrănească, pe deasupra, şi prizonierii noştri? Rusia este flămândă şi astăzi, în 1977, dar ea era deja înfometată între 1941 şi 1945. Pe atunci, simplul soldat al Armatei Roşii primea o mitralieră, un sac plin de muniţii, o minusculă traistă cu câţiva pumni de seminţe de floarea soarelui, o sfeclă putredă pe jumătate şi ordinul următor: «Cu acestea trebuie să ajungi la Berlin.

Pe drum descurcă-te cum poţi !». Armata Roşie nu dispunea de un serviciu de intendenţă, nici de serviciu sanitar. Ruşii nu cunoşteau DDT-ul sau alt insecticid contra puricilor şi păduchilor. În aceste condiţii, foamea şi mizeria au ucis foarte mulţi dintre prizonierii germani.

Onorat tribunal, domnule preşedinte, domnilor juraţi, la sfârşitul celei de a şasea înfăţişări a tribunalului, Hitler a fost condamnat pentru că mulţi dintre prizonierii şi deţinuţii din lagărele germane de concentrare au murit din cauza imposi­bilităţii lui de a-i hrăni corect. De data asta cer onoratului tribunal condamnarea lui Stalin exact pentru aceleaşi motive. Lagărele prizonierilor germani din Rusia au fost primitive față lagărele germane, prevă­zute cu tot confortul secolului XX. Oricum, dificultățile din lagărele beligeranților au fost una dintre consecinţele unui război ce le-a depăşit enorm mijloacele. În aceste condiţii, lagărele de prizonieri din Germania, ca şi cele din Rusia, nu erau şi nu puteau fi menţinute la înălţimea exigenţelor omeneşti minime. Asta nu însemnă în nici un caz că o voinţă criminală, la nivelul  SS ori al NKVD-ului, ar fi urmărit în mod deliberat moartea cât mai multor deţinuţi sau prizonieri.

Preşedintele Spencer – Avocatul lui Iuda împărtăşeşte şi el această opinie?

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – În niciun caz. Se prea poate ca explicaţia furnizată de adversarul meu să fie justă, din cauza mizeriei obligatorii din lagărele germane, ca urmare a blocadei maritime, şi a celei din Gulagul rusesc ca urmare a foametei generale din această ţară. Această explicaţie nu spune însă nimic despre lagărele germane specializate în exterminarea jidanilor. Afirm şi pledez în continuare că lagărul Auschwitz-Birkenau a fost rezultatul unei voinţe criminale. În consecinţă, odată în plus, cer onoratului Tribunal să îl condamne pe Hitler pentru exterminarea a şase milioane de jidani.

Preşedintele Spencer – Tribunalul s-a pronunţat asupra acestor lucruri la sfârşitul celei de a şasea dintre înfăţişările sale. Acum este vorba de atrocităţile şi sălbăticiile comise contra Germaniei.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – În acest caz, prezenţa apărătorului Jidănimii nu mai este necesară întrucât clientul meu nu poate fi considerat responsabil pentru politica stalinistă faţă de prizonierii germani. De altfel, deja am demonstrat că jidanii nu mai erau la putere în Rusia anului 1941, dacă într-adevăr au fost vreodată.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Pardon! Încă nu aţi demonstrat nimic, domnule avocat al Jidănimii. În schimb, eu am dovedit că Iuda a fost în război cu Hitler încă din 1933, iar începând cu 1939 a devenit responsabil de întreaga desfăşurare a conflictului armat. Acum însă afirm că dacă detenţia prizonierilor de război germani în Rusia s-a soldat cu genocid, acesta nu s-a produs pentru că o voinţă criminală ar fi urmărit acest lucru în mod deliberat.

Juratul von Liebenhof – Domnule avocat, nu uitaţi că Gulagul exista înainte de începerea războiului, că numeroasele lagăre sovietice funcţionează încă şi astăzi în scopul exterminării inamicilor politici. Mulţi dintre prizonierii germani au ajuns în aceste lagăre ale Gulagului, unde au dispărut. Avem o mulţime de mărturii în acest sens, nu numai germane. Deşi aceste mărturii nu sunt încă oficiale, ele corespund pe deplin realităţii, cazul celor ale ofiţerilor diviziei spaniole Azul, ale sutelor de mii de prizonieri români, maghiari sau finlandezi, din Rusia sovietică, şi ale altora.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Domnilor Juraţi, vă cer să judecaţi Rusia ţinând cont de cunoscuta ei mizerie din totdeauna. Dimpotrivă însă, vă cer să fiţi mai aspri cu guvernele francez, englez sau american, întrucât acestea dispuneau de toate cele necesare pentru aplicarea corectă a Conven­ţiei de la Geneva.

Preşedintele Spencer – Domnule avocat, pretindeţi că Aliaţii nu au respectat Convenţia de la Geneva?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Domnule preşedinte, am arătat deja că americanii au inventat găselniţa criminală de Forţe Inamice Dezarmate (FED), pentru a nu recunoaşte că prizonierii lor sunt prizonieri de război ! Pe de altă parte, se ştie că Anglia, Statele Unite şi Franţa şi-au decernat reciproc, de multă vreme, cele mai ipocrite brevete de umanism! Vă voi pune în faţa unei dovezi concrete a umanismului acestor democraţi, nu numai ipocriţi ci criminali de-a dreptul!

În ziua de 8 mai 1945, un foarte celebru general francez, domnul Hauteclocque, zis Leclerc, a împuşcat fără judecată, după proclamarea armistiţiului, doisprezece soldaţi francezi ai Diviziei SS Carol cel Mare (Charlemagne). Răniţi şi internaţi într-un spital, la graniţa germano-austriacă, aceşti soldaţi au fost ridicaţi din paturile lor, pentru a fi ucişi[15]. De asemenea, în mai 1945, mareşalul francez Juin a dispus ca orăşelul german Freudenstadt să fie violat şi jefuit, vreme de trei zile, de către trupele sale africane. Cândva am citit  Istoria Barbariei franceze de la 325 la 1914[16]. Întrucât istoria aceasta a barbariei franceze se opreşte la 1914, autorul  dispune astăzi de materie abundentă pentru a o aduce la zi.

Onorat tribunal, domnilor juraţi, Rusia nu trebuie considerată unicul vinovat pentru ceea ce Jidănimea califică cu îndrăzneală şi tupeu de crime contra omenirii. În anii 1945 şi 1946, la vestul liniei de demarcaţie între forţele ruseşti şi cele anglo-americane, voinţa criminală era evidentă în cadrul direcţiei lagărelor de prizonieri germani, când aceştia erau clasaţi nazişti. Personal, am fost deţinut într-un gigantic lagăr american, lângă Stuttgart, împreună cu peste 60 000 de soldaţi SS. Ipocriţii umanişti americani şi-au dat toată silinţa să ne extermine prin foame şi prin sete sistematică.

La eli­berare, cei mai mulţi dintre prizonierii lor au ieşit cu greutatea regulamentară, 30 de kilograme, ca şi deţinuţii naţional socialiştilor, eliberaţi mai înainte de la Buchenwald, Dachau sau Neuengamme. Foştii deţinuţi din lagărele de concentrare germane avuseseră uniforma de deţinuţi.

Noi rămăse­sem cu hainele militare. Asta a fost singura diferenţă. Pentru situaţia gravă a deţinuţilor şi prizonierilor ei, Germania naţional-socialistă are scuza valabilă a războiului şi a blocadei economice totale de peste cinci ani. Statele Unite însă nu duceau lipsă de nimic, aveau cu prisosinţă de toate şi ne-au înfometat deliberat, cu bună ştiinţă, din sadism, din ură ideologică, din bestialitate americană, cum au făcut și cu Pieile Roșii din America !

Onorat Tribunal, sper că prin sentinţa ce va fi pronunţată veţi retrage Aliaţilor occidentali brevetele de umanişti, pe care şi le-au acordat ei înşişi, unii altora. Din acest punct de vedere, Franţa se dovedeşte cea mai ipocrită putere occidentală, lăudându-se fără ruşine cu diplome de umanism lipsite de orice valoare, din cauza numeroaselor încălcări ale Convenţiei de la Geneva, ale atrocităţilor comise contra soldaţilor germani însărcinaţi cu menţi­nerea ordinei în zonele de ocupaţie tulburate de atrocităţile partizanilor din aşa numita Rezistenţă.

Nu vreau să deschidem o dezbatere şi asupra acestei Rezistenţe. Avem altele de rezolvat. Suntem însă în faţa unui contencios, iar Francezii ar avea tot interesul să nu facă pe imbecilii, cum spun ei înşişi, s-o lase mai moale cu umanismul lor, setos de sângele altora, cu care îşi fertilizează brazdele, cum afirmă chiar imnul lor banditesc, numit La Marseillaise. Dacă Europa şi civilizaţia ei nu va succomba sub actualul jug sovieto-american, justiţia şi istoria vor rezolva probabil şi acest contencios.

Pentru moment însă, nu discutăm decât chestiunea prizoni­erilor germani de război. În acest sens, depun plângere solemnă contra Aliaţilor occidentali, pentru violarea Convenţiei de la Genava.

Rog Onoratul Tribunal să acorde toată atenţia acestei plângeri şi să pronunţe o judecată de principiu prefigurând judecata definitivă a Istoriei. De altfel, onorat tribunal şi domnilor juraţi, un eveniment foarte important este pe cale să se producă în Germania. Republica Federală Germană începe să cedeze în faţa presiunii opiniei publice sătulă să se vadă prezentată cuib de bandiţi şi de criminali, fiecare generaţie nouă venind pe lume încon­deiată cu crimele imaginare, atribuite generaţiei precedente. Recent, Germania a publicat o parte din tonele de arhive de care dispune.

Este vorba de soarta a 2 250 000 de prizonieri de război dispăruţi. Aceste arhive au fost publicate în cincisprezece volume, plus alte două volume de anexe, la editura Gieseking[17]. Nu am avut timpul necesar, nici mijloacele de a-mi procura întreaga colecţie care nu este tradusă, deci nu poate fi încă depusă la dosarul dezbaterii Onoratului Tribunal. Volumul VII însă (Bilanţul prizonierilor germani în URSS) şi volumul XIII (Prizonierii germani în mâinile Francezilor) sunt la dispoziţia juraţilor care citesc nemţeşte. Pentru ceilalţi, cu titlul de eşantion, vărs la dosarul dezbaterii un extras de presă ce arată destul de bine revelaţiile din diverse cărţi[18].

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Domnule preşedinte, cer permisiunea de a mă retrage, întrucât apărătorul lui Hitler pledează numai împotriva francezilor, englezilor şi americanilor.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Nicidecum, pledoaria mea…

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Rechizitoriul dumneavoastră mai curând, întrucât, spre marea mea surpriză, de câtva timp, exercitaţi funcţia de acuzator public.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Admit acest lucru. Totuşi, rechizitoriul meu contra lui Iuda nu este încă încheiat. Atotputernică în ce priveşte conducerea războiului mondial, Jidănimea este principalul vinovat pentru măcelul şi atrocităţile comise de aviaţia anglo-americană, după cum am arătat. De asenmenea, tot Jidănimea este principalul vinovat pentru suferinţele îndurate de prizonierii germani şi populaţia civilă din provinciile furate Germaniei. Aceste crime sunt parte integrantă din planul general de distrugere a poporului german. Iată de ce:

Întrucât Hitler s-a ridicat contra Înţelepţilor Sionului, împiedicându-i să preia conducerea efectivă a lumii, întrucât el a fost urmat cu credinţă şi entuziasm de către întregul popor german, Jidănimea a hotărît nu numai dispariţia lui Hitler ci a întregului popor german. Acesta a fost planul lui Iuda, în cadrul celui de al II-lea Război mondial. Acest obiectiv nu a fost însă realizat pe deplin, întrucât între acţiunile Jidănimii şi rezultatele obţinute problema continuităţii nu a fost totdeauna văzută în acelaşi fel de diverşii Înţelepţi ai Sionului.

Preşedintele Spencer – Domnule avocat, puteţi dovedi că Iuda a plănuit cu adevărat distrugerea întregului popor german? Teza pe care o afirmaţi nu mi se pare încă suficient demonstrată.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Iuda se sprijinea mai ales pe Statele Unite ale Americii, întrucât jidanii sunt numeroși acolo, puternici, foarte habotnici din punct de vedere iudaic, stăpân ai trecutului, cu ajutorul Talmudului, şi ai viitorului, prin intermediul bombei atomice. Altfel spus, în Statele Unite, Iuda dispunea atât de mijloacele Apocalipsului cât şi de justificarea  acestuia. Până acum, această situaţie nu a evoluat prea mult. Mai puternice ca niciodată, Statele Unite şi Uniunea Sovietică, în principiu, cu toată trezirea naţionalismului rus şi conştiinţei rasiale slave, ne vor permite să supravieţuim, dar numai în lesă, încătușați, în regim de libertate supravegheată, cu condiţia să nu luăm calea lui Adolf Hitler.

Vai de noi, dacă vom îndrăzni să ieşim din cămaşa de forţă în care au fost introduse toate popoarele, la sfârşitul ultimului Război mondial. Într-un astfel de caz, braţul lui Iehova ne va măsura, tuturora şi fiecăruia în parte, pedeapsa pe care o vor decide Înţelepţii Sionului. Să ne amintim primirea cu colţi, rezervată preşedintelui Pompidou la Chicago, în februarie 1970, fără ca acesta să fi comis vreun păcat de moarte contra jidănimii. În fond, lucru­rile sunt cât se poate de clare : Jidănimea decisese zdrobirea lui Hitler, după cum în urmă cu peste două mii de ani, hotărîse distrugerea popoarelor biblice, sau cum face astăzi cu Palestinienii. Voi dovedi ceea ce spun.

Poporul german a fost traumatizat de dezvăluirea planului Morgenthau, conform căruia, după capitularea fără condiţii, întreaga Germanie urma să devină o ţară de sclavi flămânzi, cobai ai criminalelor laboratoare americane.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Morgenthau a fost ministrul american al Finanţelor. Nu văd cum ar fi dispus el de mijloacele de distrugere a poporului german ? Poate bombardând Germania cu dolari ! Astfel de lovituri facă însă mai curând bine decât rău. Nu credeţi că am dreptate ?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Efectiv, la prima vedere s-ar părea că un ministru de Finanţe, cât o fi el de american şi de jidan, n-are cum să extermine un popor de şapte zeci de milioane de oameni. De această putere nu dispunea decât Franklin Roosevelt. Astăzi însă cunoaştem foarte bine meca­nismul prin care Iuda îşi realizează planurile prin intermediul goimilor cumpăraţi, şantajaţi sau manipulaţi. Protocoalele Înţelepţilor Sionului nu lasă nicio urmă de îndoială :

«Până atunci, întrucât ar bate la ochi dacă am încredinţa posturile guvernamentale supreme fraţilor din poporul ales, ne vom servi de creaturile noastre, pe care le vom plasa în fruntea popoarelor a căror istorie şi temperament va conduce la o adevărată prăpastie între ei şi popoarele respec­tive[19]». Chamberlain şi Daladier nu au fost Jidani. Totuşi, ei sunt cei ce au dezlănţuit al doilea Război mondial, în numele lui Iuda.

Nu e de loc greu să înţelegem cum acţiona Morgenthau, ministrul american al Finanţelor, în locul preşedintelui Roosevelt sau al ministrului de externe, Cordell Hull. De altfel, putem citi acest lucru în raportul de anchetă prezentat Senatului de către doctorul Antony Kubek, profesor de istorie la universitatea din Dallas :

«Înainte de a fi numit ministru al Finanţelor, Morgenthau trăise douăzeci de ani pe lângă casa Roosevelt, în Hyde Park (NY), şi pe bună dreptate era considerat unul dintre prietenii intimi ai preşedintelui[20]».

Precizez că Roosevelt s-a înconjurat permanent de consilieri şi experţi jidani, precum Bernard Baruch, Henri Morgenthau, Benjamin H. Freedman, Dexter White şi alţii, ultimul dintre aceştia fiind ulterior descoperit ca spion al Uniunii Sovietice.  Cordell Hull continuă astfel :

Foarte afectat de ascensiunea lui Hitler şi de persecutarea Jidănimii de către acesta, Morgenthau încerca adesea să-l convingă pe preşedinte să nu mai ţină cont de Secretariatul de Stat şi să acţioneze împotriva celor mai bune decizii ale acestuia. L-am surprins adesea ducând în locul nostru negocieri cu diverse guverne străine. Contribuţia lui Morgenthau la elaborarea unui plan catastrofal, privind Germania de după război, l-a determinat pe preşedinte să-i accepte punctul de vedere fără să se consulte cu Secretarul de Stat. Acest lucru a fost un exemplu flagrant de amestec al ministrului Finanţelor în chestiuni care nu erau de competenţa sa.

Raportul Kubek afirmă limpede: «În câteva cuvinte, obiectivul planului Morgenthau consta în dezindustrializarea Germaniei, după victorie, şi obligarea Germanilor să ducă o viaţă de ciobani şi agricultori».

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Acestea nu sunt atrocităţi, dragul meu confrate. Cunosc o mulţime de tineri bine educaţi, unii foarte bogaţi, care visează să ducă o astfel de viaţă, pastorală. De ce n-ar putea fi şi Nemţii simpli păstori, crescători de vite ?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Total subordonat Înţelepţilor Sionului, Morgenthau voia de fapt dispariţia poporului german şi bolşevizarea întregii lumi. Citez în continuare din Raportul lui Kubek :

Pe când Morgenthau încerca să-şi impună planul privind transfor­marea Germaniei într-o ţară pur agricolă, aminteşte Penrose, am făcut observaţia că această transformare este imposibilă din cauza enormului decalaj dintre suprafaţa cultivabilă şi numărul populaţiei. Morgenthau mi-a răspuns că surplusul populaţiei trebuie mutat în Africa de Nord.

Iată însă o altă idee a aceluiaşi Morgenthau:

Nu credeţi, spuse el într-o zi lui Stimson, ministrul de Război, că am putea lua exemplul lui Hitler şi retrage complet copiii de sub influenţa părinţilor? În acest fel, copiii ar putea fi înscrişi în şcolile de Stat, a căror conducere va fi încredinţată foştilor ofiţeri din armatele americană, engleză şi rusă, care le-ar băga în cap democraţia?

Planul lui Morgentahau prevedea reîntoarcerea regiunii Ruhr la agricultură, întreaga industrie şi utilajul acesteia urmând să fie transportate în Anglia. Minele urmau să fie inundate, toate instalaţiile industriale distruse, cele două sau trei milioane de Germani deveniţi şomeri urmând să fie puşi la dis­po­ziţia Ruşilor, pentru a reconstrui ceea ce distrusese războiul. Asta însemna recunoaşterea responsabilităţii colective a poporului german. Pe deasu­pra, 50 000 de foşti responsabili militari, politici sau economici urmau să fie împuşcaţi fără nici un fel de proces sau judecată. Exact pe această bază, planul Morgenthau a fost adoptat de Conferinţa de la Québec, din 1944.

Acuzatorul public Ante Kozica – Credeţi cu adevărat, domnule avocat, că anglo-americanii erau decişi să masacreze fără judecată elita poporului german?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Important este nu ce cred eu sau altcineva. Discutăm pe bază de documente ce reprezintă intenţiile şi mărtu­risirile lui Roosevelt, tatăl şi fiul, ca şi scrupulele ipocrite ale lui Churchill. Voi cita Darea de seamă a celebrului Banchet de la Teheran, în cadrul căruia Stalin şi Roosevelt îşi băteau capul cum să extermine 50 000 de responsabili nazişti şi alţi reprezentanţi ai elitei germane. Iată ce spune chiar fiul preşedintelui Roosevelt:

Către sfârşitul banchetului, Unchiul Joe (Stalin, NER) s-a ridicat şi a propus un toast, primul din seara respectivă. Ridic paharul în cinstea justiţiei. Propun ca justiţia să fie aplicată prin cele mai rapide procedee contra tuturor criminalilor de război nazişti, pur şi simplu prin plutonul de execuţie. Beau în cinstea înţelegerii noastre de a-i executa pe aceştia imediat ce ne cad în mâini. Numărul lor trebuie să fie de cel puţin 50 000!

Rapid ca fulgerul, Churchill se ridică, roşu la faţă, mânios nevoie mare, cu paharul în mână. O astfel de atitudine, spuse el, este absolut contrară ideii britanice de justiţie. Poporul englez nu va accepta niciodată ideea unui masacru general. Mă opun din toate forţele ca cineva, nazist sau nu, să fie exe­cutat fără judecata legală prealabilă, oricare ar fi cele dovedite sau nedovedite, care i se reproşează.

Îl observam pe Stalin. Indignarea lui Churchill îl amuza teribil. Clipind ironic, Unchiul Joe şi-a păstrat calmul, repetând odată în plus punctul său de vedere cu privire la justiţie, fără să ţină cont de furia crescândă a lui Churchill.

La sfârşit, Stalin s-a întors către tatăl meu, cerându-i şi lui să-şi exprime opinia. Ascunzându-şi cu greu un surâs, tatăl meu simţii că atmosfera electri­zată trebuie destinsă. Ca de obicei, spuse el, rolul meu este cel de arbitru. Voi arbitra şi această dezbatere. Putem găsi un compromis între ideile voastre despre justiţie, domule Stalin, şi între acelea ale bunului meu prieten, Primul ministru. Ne-am putea pune de acord zicând că în loc să execu­tăm fără judecată 50 000 de criminali de război, ne vom mulţumi să executăm numai 49 500[21].

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Nimic serios într-un citat de prisos. Astfel de vorbe se spun la beţie, iar fiul lui Roosevelt se amuză.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Până la un punct, îl putem considera şi pe Churchill încălzit de băutură. Nu însă şi pe Stalin. Campionul materialismului dialectic şi istoric, marele dialectician talmudist, fostul seminarist creștin ortodox ştia foarte bine ce trebuie făcut. Iată însă ce ne spune J. P. Veale, despre acelaşi faimos Banchet de la Teheran:

După Churchill, Stalin ar fi remarcat că forţa Germaniei se sprijină pe 50 000 de ofiţeri şi de tehnicieni, care dacă ar fi arestaţi şi împuşcaţi, puterea militară a Germaniei ar fi distrusă.

Amândoi sunt de acord şi afirmă că Stalin a propus masacrarea, după victorie, a celor 50 000 de şefi şi responsabili germani. Acolo unde Elliot vor­beşte de criminali de război, Churchill ne asigură că Stalin avea în vedere ofiţerii şi tehnicienii pe care se baza forţa Germaniei. Stalin avea în vede­re un masacru analog celui al ofiţerilor polonezi executaţi de Ruşi la Katyn, ca membri ai unei clase inasimilabile de către regimul comunist[22].

 

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Oricât ar fi de interesante acestea, important este că planul Morgenthau nu a fost aplicat. Elita germană nu a fost exterminată.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Este adevărat şi vă voi spune de ce. Pentru motivul evident că faimoasa curea de transmisie între voinţa lui Iuda şi călăul executor s-a rupt înainte de sfârşitul războiului. Roosevelt a murit prea devreme, din care cauză genocidul proiectat nu a mai putut avea loc.

Iuda nu poate face totdeauna absolut ceea ce doreşte. Obligată să acţioneze prin intermediul goimilor, Jidănimea se ciocneşte de politicieni care nu au totdeauna aceeaşi opinie cu ea în ce priveşte marile probleme. Morgenthau şi banda lui au fost obligaţi să se dea după Truman, cu care nu erau în aceleaşi relaţii de cataramă, ca în cazul Roosevelt. În loc să fie pedepsit direct de Iehova, cel de al III-lea Reich a fost pedepsit doar de Aliaţi.

Acestei împrejurări se datorează faptul că Germania continuă cumva să existe. Datorită dispariţiei premature a lui Roosevelt, singurul rezultat al planului Morgenthau a fost decizia eroică germană de a lupta contra duşmanilor  până la ultimul glonţ şi ultima picătură de sânge.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Confratele meu pledează în vid şi reproşează lui Morgenthau un păcat vag, ce nu a depăşit nivelul intenţiei.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Pardon! Nu este vorba numai de intenţii. Învingătorii au demontat şi distrus o mulţime de uzine, întreaga Germanie a fost jefuită crunt, înfometată aproape trei ani, după cei aproape șase ani de război. Nu vorbesc de atrocităţile deja denunţate la începutul acestei înfăţişări, care vor ieşi cândva la iveală, din arhivele secrete. Aproape toţi compatrioţii mei au fost denazificaţi în mod grotesc deşi, lucru pe care îl mărturisesc onoratului tribunal, nici măcar un german dintr-o mie nu înţelesese o iotă din doctrina esoterică şi subtilităţile învăţăturii naţional-socialiste. Ceea ce contează însă este că astăzi, la peste treizeci de ani de la sfârşitul războiului, niciuna din cele două Germanii actuale nu este Stat suveran. Prin intermediul altor şi altor goimi, Jidănimea ţine în continuare cuţitul la beregata Germaniei şi a foştilor aliaţi ai acesteia.

Avocatul lui Iuda, Ivor Bens Sion – E clar ! Războiul pierdut costă foarte scump.

Acuzatorul public Ante Kozica – Domnilor avocaţi, tribunalul nu vă poate pune să juraţi pe Biblie şi pe sfinţii din cer, ca altă dată. Justiţia actuală nu mai practică astfel de proceduri. Domnule avocat al lui Hitler, v-aţi terminat pledoaria ?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Încă nu. Trebuie să expun până la capăt şi să dovedesc cum se cuvine planul lui Iuda de a distruge Germania. Încă din 1941, pe când Statele Unite nu declaraseră război ţării mele, s-a publicat la New York o carte intitulată Germania trebuie să piară[23], scrisă de Jidanul Theodor N. Kaufman.

Pantru a-i asigura o mai mare difuzare, cartea aceasta s-a vândut cu numai 25 de cenţi. Spre deosebire de Morgenthau, Kaufman nu se complica cu subtilităţi politice sau de altă natură. După el, odată Hitler învins şi naţional-socialismul eradicat, era suficientă sterilizarea tuturor femeilor şi a tuturor bărbaţilor germani – femeile până la vârsta de 45 de ani, iar bărbaţii până la 65 de ani. Aş putea depune această carte la dosarul dezbaterii tribunalului. Mă tem însă că domnii juraţi nu vor avea timp să traducă unicul exemplar pe care îl am. Inutil să vă spun că în ciuda marii sale difuzări iniţiale, această carte a devenit astăzi o piesă extrem de rară. Aşadar voi traduce eu însumi şi rog pe domnii ziarişti să asculte cu atenţie :

Sterilizarea nu trebuie confundată cu castrarea. Este vorba de o operaţie simplă, deloc periculoasă, fără durere, mutilare sau asexuarea pacien­tului. Operaţia aceasta nu este mai dureroasă decât vaccinarea, nici mai gravă decât scoaterea unui dinte. În plus, ea este extrem de rapidă, putând fi executată în câteva minute. Cel operat va putea reîncepe lucrul imediat după intervenţia chirurgicală.

Chiar şi în cazul femeilor, deşi extirparea ovarelor cere mai mult timp, operaţia este la fel de simplă, absolut banală. După mii şi mii de astfel de operaţii, nu a fost semnalată nicio compli­caţie, nimeni nu a murit. Ca şi vacci­narea, la fel de benefică pentru populaţie, sterilizarea poporului german va fi favorizată  de către cei în cauză, care, astfel vor fi imunizați pe vecie contra virusului germanismului.

Aşadar, sterilizarea nu poayte fi considerată ca necesitând un volum de muncă considerabil. Exceptând teritoriile cucerite sau anexate, populaţia Germaniei este de aproximativ şaptezeci de milioane de suflete, numărul bărba­ţilor fiind aproximativ egal cu cel al femelelor. Pentru a duce la bun sfârşit eliminarea totală a rasei germanice este necesară sterilizarea a aproxi­mativ 48 de milioane de persoane, cifră care exclude femeile de peste 45 de ani şi bărbaţii de peste 65 de ani.

Pentru sterilizarea bărbaţilor, de exemplu, medicii organizaţi în formaţiuni militare organizate, vor lucra în modul cel mai expeditiv şi mai simplu. Dacă acţionăm cu o formaţie militară de 20 000 de medici, fiecare executând zilnic douăzeci şi cinci de intervenţii, sterilizarea totală a poporului german ar putea fi terminată cam într-o lună. Dacă toate naţiunile vor dori să participe la această măsură, vom găsi mult mai mulţi medici peste cei 20 000, în care caz vom avea nevoie de mai puţin timp. Restul populaţiei bărbăteşti ar putea fi tratat în următoarele trei luni. Întrucât steri­­lizarea femeilor necesită mai mult timp, putem estima că pentru ele vom avea nevoie cam de trei luni, poate ceva mai puţin. Având în vedere actu­ala doctrină germană, conform căreia orice picătură de sânge nemţesc reprezintă un german potenţial, sterilizarea completă a celor două sexe trebuie considerată ca necesară.

Bineînţeles, după această sterilizare completă, rata naşterilor în Germania va fi nulă. Apoi, cu o rată a mortalităţii de 2%, populaţia germană va scădea an de an cu un milion şi jumătate. În consecinţă, pe durata a două generaţii, (…) eliminarea germanismului şi a purtătorilor lui va fi un fapt împlinit. În imposibilitate de a se perpetua, voinţa germanică va fi atrofiată iar puterea germană va deveni ceva neglijabil.

Iată, onorat tribunal, în ce constă umanismul Jidănimii!

Ajunse la nivelul de maximă isterie, ura şi setea de răzbunare nu pot conduce decât la concluzii de acest gen. Comentată îndelung la radio, de toată presa Reichului, această carte a fost luată foarte în serios de întregul popor german. Cunoscându-l pe Iuda şi ştiind de ce este în stare Jidănimea, în caz de înfrângere, fiecare german ştia că riscă să-şi piardă integritatea corporală, fiecare femeie ştia că riscă să îşi piardă feminitatea, putinţa de a deveni mamă! Iată de ce, în loc să depună armele încă din 1942, ceea ce părea indispensabil şi rezonabil, Germanii au continuat să se bată ca leii, până în 1945, decişi să îşi păstreze integritatea corporală şi concepţia lor despre lume şi viaţă.

*

*          *

Întreaga sală fu traversată de un oftat îndelung, toată asistenţa era sub efectul incredibilei surprize a doctrinei sterilizării unui întreg popor european. Juratul Verschaeve fu primul ce întrerupse apăsă­toarea tăcere:

– Domnule avocat, nu ne-aţi putea arăta mai de aproape această carte?

Cartea începu să circule din mână în mână. Se vedea bine că juraţii, ca şi ziariştii, aveau nevoie de certitudinea fizică a incredibilei invenţii jidoveşti, ce nu părea nimănui literatură de prost gust.

Juratul Hans Schoepf – Avocatul celui de al III-lea Reich ne poate explica de ce, cunoscând această carte şi planurile Jidănimii, Hitler nu a aplicat el însuşi metoda rapidă a lui Kaufman, în lagărele germane de concentrare, în loc să recurgă la faimoasele camere de gazare?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Domnule jurat, suntem în faţa unei evidenţe strigătoare la cer. Este dovedit şi răsdovedit că Hitler nu a inten­ţionat niciodată să distrugă poporul jidănesc. Dimpotrivă, nu există nicio urmă de îndoială că prin planul Morgenthau şi prin planul de sterilizare, al lui Kaufman, Jidănimea a avut în vedere şi a încercat să pună în practică dispariţia fizică a poporului german.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Protest contra folosirii acestui document. Cartea unui nebun, precum Kaufman, nu poate fi considerată un argument în faţa justiţiei. Mărturia unui alienat mintal nu poate fi luată în serios de către justiţie.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Nimeni nu a spus până acum că Theodor N. Kaufman, autorul cărţii Germania trebuie să piară, ar fi fost nebun. Nebun poate de ură, dragul meu confrate, dar justiţia recunoaşte ura, după cum recunoaşte şi iubirea.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – În măreţul sân al lui Avraam şi al poporului jidovesc, nebunii nu lipsesc, întrucât Jidanii fac parte din specia omenească, precum toate popoarele. Refuz să iau în consederaţie pe acest trăznit cu leuca, pe Theodor N. Kaufman. De altfel, aş putea adăuga că în literatura lui imbecilă nu găsesc decât intenţia crimei, nu crima în sine. La Nuremberg, învingătorii au condamnat învinşi la, nu i-au sterlizat.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Nu pofta unei astfel de sterilizări a lipsit călăilor de la Nuremberg ci mijloacele de punere în aplicare a planu­rilor lor. Domnia prin intermediul Goimilor, recomandată de Înţelepţii Sionului, ale căror instruc­ţiuni le-am citat, prezintă multe avantaje dar şi unele incon­veniente. Îndată ce un eveniment, precum capitularea celui de al III-lea Reich, implică un număr important de goimi, aceştia reacţionează conform naturii lor profunde şi religiilor lor, diferite de religia şi morala Jidovilor. Ca atare, milioanele de goimi ce şi-au vărsat sângele şi şi-au dat viaţa pentru interesele jidoveşti, nu puteau fi de acord cu sterilizarea poporului învins. Pentru moment în acest sens, Iehova se dovedeşte neputincios. El va avea nevoie de un anumit timp şi de o serie de alte infamii, înainte de a-şi impune legea de a steriliza, devia sau modifica genetic pe toţi cei ce îi stau în cale.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Aţi luat-o razna, dragul meu confrate. Cum puteţi trage astfel de concluzii dintr-un text ce nu a cunoscut nici un fel de început  de execuţie?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Rămân acţiunile concrete! Iehovam Dumnezeul Răzbunării, Iehova, nu se întâlneşte doar în Biblie și Talmud, ci şi pe teren.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Ce vreţi să spuneţi cu asta?

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Vă arăt imediat răzbunarea jidovească acţionând pe faţă, în mijlocul poporului german, nu cu peniţa, pe hârtie. În cartea sa Răzbunătorii[24], Jidanul Michel Bar-Zohar se laudă cu sălbăticiile, atrocităţile și crimele comise contra Germanilor. După capitularea Germaniei, pe urmele armatelor anglo-americane şi sovietice, grupuri militare jidoveşti, mai mult sau mai puţin autonome, au pătruns în Germania. Ce doreau oare aceste grupuri? Citez pe Michel Bar-Zohar:

« Să fim lăsaţi măcar o lună, numai o lună, spun oamenii mei. După o lună, ”ei” nu ne vor uita niciodată. De data asta, vor avea cu adevărat de ce să ne urască. Vom face un simplu pogrom, în cifre rotunde, o mie de case arse, cinci sute de morţi, o sută de femei violate… Aud unii dintre oamenii mei : „Trebuie să ucid un German. Cu sânge rece. Trebuie neapărat. Trebuie să violez o Nemţoaică.

Apoi, puţin îmi pasă. De ce noi, Jidanii, am fi singurul popor care am suportat Auschwitzul, ghetoul din Varşovia ? De ce să păstrăm aceste orori în memoria poporului nostru ? Trebuie ca Germanii să-şi amintească şi ei ceva, numele unui oraş distrus de noi, numele unui oraş pe care noi l-am ras de la faţa pământului. Acesta este scopul războiului nostru, răzbu­narea, nu cele patru libertăţi ale lui Roosevelt, gloria imperiului britanic sau ideile lui Stalin. Răzbunarea ! Răzbunarea jidovească !…»

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Onorat tribunal, domnule preşedinte, acest gen de proclamaţii nu este decât lăudăroşenie, manifestarea unor intenţii, ca şi planul lui Morgenthau sau cartea lui Kaufman. Jidanii suferă de logoree, vorbesc mult, scriu mult, după cum a arătat adversarul meu. Totuşi, în cele din urmă, nimic nu se petrece !

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Confratele meu nu a studiat în întregime dosarul crimelor jidoveşti. Vorbind de crime jidoveşti, după cum s-a remarcat probabil, o fac totdeauna pe baza izvoarelor jidoveşti, nu din alte surse :

Ca urmare a ordinelor primite de la Haganah (Hagana)[25], în sânul brigadei jidoveşti s-a format Al Doilea Grup de Răzbunători. Din pru­denţă şi conspirativitate, fiecare grup de răzbunători ignora existenţa celuilalt. Doar şefii erau la curent cu acest lucru. Metodele fiecărui grup erau aproape identice. Locotenentul-colonel Marcel Tobias voluntar din cel de al doilea grup, raporta urmă­toarele unui ziarist, în 1964:

« Camioneta închisă oprea la locul indicat, luam cu noi ofiţerul SS, sub pretextul unei anchete ”de pură formă”. În camionetă se găseau trei soldaţi ai poliţiei militare, care nu scoteau un cuvânt. Când ajungeam la vreun lac sau râu, ofiţerul era sugrumat, iar corpul lui, cu un bolovan la gât, era aruncat în apă. La întoarcere, părăseam camioneta la doi kilometri de cazarmă şi  ter­minam drumul pe jos, pentru a nu trezi bănuieli». În acest fel, aproape în fiecare seară, vreme de luni şi luni, Răzbunătorii Bri­ga­dei jidoveşti cutreierau şoselele dintre oraşele şi satele din nordul Italiei, Austria de sud şi Germania. Răzbunătorii nu se odihneau decât atunci când ofiţerii din Palestina, responsabili ai comandourilor, făceau de gardă sau erau afectaţi altor misiuni.

Ce îi determina pe aceşti oameni să prelungească războiul prin noi şi noi asasinate? Citez :

I-am intervievat îndelung pe aceşti răzbunători. Prima concluzie la care am ajuns a fost că, fără excepţie, aceşti oameni se simţeau investiţi cu o misiune istorică, de importanţă naţională. Ei se considerau reprezentanţii întregului popor jidovesc și ai justiției cosmice. Astăzi toţi sunt convinşi că au acţionat aşa cum trebuia şi cum aveau datoria să o facă. Setea lor de răzbunare şi cele săvârşite nu par să le fi afectat integritatea morală şi echilibrul sufletesc. Cunoscuţi sau necunoscuţi în Israel, aproape toţi ocupă astăzi importante posturi civile sau militare, fiind oameni normali.

Dacă Adolf Hitler ar fi exterminat cu adevărat cele şase milioane ce i se pun în spate, ar fi putut şi el să se proclame investit cu o misiune istorică. Nu numai onoratul confrate ci şi serviciile secrete ale învingătorilor, totalitatea istoricilor şi mulţi alţii sunt atinşi de neputinţă când este vorba să dove­dească  faptul că un singur Jidan ar fi fost ucis în cel de al III-lea Reich, pentru simplul fapt că era Jidan. Dimpotrivă, Jidanii se laudă, ba chiar sunt foarte mândri că au ucis Germani nevinovaţi.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Ca şi cum printre Germani, mai ales printre membrii Schutzstaffel (SS) a existat vreodată un singur nevinovat !

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Ignoranţa acestor Răzbunători îi descalifică total. A considera automat şi invariabil că orice soldat SS a fost un persecutor al Jidanilor constituie un păcat contra spiritului. De altfel, în 1944, peste 50% din efectivele armatei Waffen SS erau voluntari non-germani, majoritatea neavând nicio idee despre chestiunile jidoveşti. Mulţi dintre soldaţii Waffen SS de origine germană proveneau din unităţile Wehrmacht desfiinţate după atentatul de la 20 iulie 1944, fără să fie întru nimic antisemiţi. Asasinarea sistematică a acestor oameni, pentru simplul fapt că purtau la gât petliţe cu semnele runice, a fost nu numai o crimă ci şi o gravă eroare, care ar putea conduce într-o zi la noi şi noi pogromuri.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Răzbunătorii nu ucideau la întâmplare, ei îşi motivau acţiunile.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Recitiţi-vă sursele, dragă confrate, lăsaţi deoparte reaua credinţă. Michel Ben-Zohar recunoaşte cu mândrie că atunci când maşina Răzbunătorilor se pregătea să depăşească un biciclist german necunoscut, ţăran, burghez, muncitor, ce-o fi fost, răzbunătorul de lângă şofer deschidea brusc uşa cabinei şi lovea biciclistul în spate, aruncându-l sub roţile camionului, în stâlpi, gropi şi alte obstacole de pe marginea şoselei. Genul acesta de asasinat poate fi considerat motivat, sau ca având caracter istoric ?

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Câteva de iniţiative criminale nu dovedesc nimic.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Iuda a impus lumii întregi responsabilitatea colectivă a poporului german. Ca atare, propria lui responsabilitate este angajată pe aceeaşi bază. În acest sens, iată un ciat foarte edifiant din acelaşi Michel Ben-Zohar :

Statul major al grupului Nakam a elaborat un proiect ce nu a fost comunicat decât câtorva dintre noi. Ne-a trebuit mult timp şi bani pentru a avansa acest proiect la un pas de realizare. Dacă am fi reuşit, după cum o ştiam foarte bine, orice altă acţiune ar fi devenit inutilă. Astăzi, după atâţia ani, acest proiect poate fi considerat diabolic. Era vorba de uciderea a milioane de Germani. Repet: milioane de Germani, dintr-o singură lovitură, fără deosebire de vârstă  sau de sex. Principala dificultate consta în faptul că nu am fi vrut să ucidem decât Germani.

Avocatul lui Iuda, Ivor Ben Sion – Încă un păcat de intenţie, dacă înţeleg bine.

Avocatul lui Hitler, Georg Kleist – Acest Proiect «X», asupra căruia Michel Ben-Zohar rămâne foarte discret, nu a fost niciodată executat. În locul lui s-a ajuns la Proiectul «Y», conceput în modul următor :

«După câteva luni de căutări, am sfârşit prin a alege ca teren de acţiune, un lagăr de lângă Nuremberg, oraş ce fusese unul dintre locurile de predilecţie ale nazismului. În acest lagăr erau închişi 36 000 de foşti soldaţi şi ofiţeri SS. În primăvara lui 1946, un mic grup de recunoaştere s-a îndreptat către acest lagăr, pentru a împlinii primul act al răzbunării.

Decisesem, spune Iacob, să îi otrăvim pe cei 36 000 foşti membri ai organizaţiei SS. Personal, eram însărcinat cu realizarea proiectului. (…) Agenţii noştri nu întârziară să descopere că lagărul se aproviziona cu pâine de la o mare brutărie din Nuremberg, care se găsea lângă calea ferată. În fie­care zi, lagărul primea mii de pâini, albe şi negre.

Mai întâi, trebuia să aflăm care dintre aceste pâini este destinată prizonierilor şi care urmeză să fie consumată de către soldaţii aliaţi, americani, britanici şi polonezi, care asigurau paza prizonierilor. Am aranjat lucrurile astfel încât unul dintre ai noştri s-a angajat ca muncitor la brutărie. (…) Apoi am trecut la a doua etapă a planului nostru : am prelevat eşantioane de pâine şi le-am trimis spre examinare la experţii noştri.

În laboratoarele lor, inginerii şi chimiştii au făcut tot felul de experienţe, încercînd mai multe otrăvuri. Nu trebuia ca otrava să acţioneze prea rapid, în care caz, aceia dintre soldaţii SS ce şi-ar fi văzut camarazii căzând la pământ, după o bucată de pâine, ar fi putut înţelege că ceva nu este în regulă (…)

Urma să otrăvim 14 000 de pâini, ceea ce reprezenta şase ore de muncă pentru cinci oameni. Doi oameni trebuiau să mestece fără încetare în cazanul de amestec, pentru că arsenicul avea tendinţa să se separe de ceilalţi ingredienţi. Din două motive, am decis să operăm în noaptea de sâmbătă spre duminică : duminica brutăria urma să fie închisă iar intervalul între coacerea pâinii şi expedierea ei în lagăr era mai mare cu 24 de ore. Am ales noaptea dintre 13 spre 14 aprilie 1946».

O violentă furtună a încurcat socotelile Răzbunătorilor, care nu au reuşit să otrăvească decât 2000 de pâini.

Luni 15 aprilie 1946, s-a distribuit lagărului atât pâine otrăvită cât şi pâine normală, o pâine fiind prevăzută pentru cinci sau şase prizonieri. În timpul zilei, mai multe mii de prizonieri au acuzat dureri foarte violente de stomac. Conform zvonurilor de atunci, dintre care unele au ajuns în anumite ziare, aproximativ 12000 de Germani au căzut victime pâinei cu arsenic, dintre care mai multe mii au decedat.

Nu eu denunţ aceste lucruri, ca avocat al lui Hitler şi al celui de al III-lea Reich. Răzbunătorii înşişi s-au lăudat cu isprăvile lor.

Onorat Tribunal, pledoaria mea s-a încheiat.

Acuzatorul public Ante Kozica – Domnilor juraţi, dezbaterea care a avut loc ne-a permis să vedem adevărata faţă a lui Iuda. Sub masca inocenţei, pe care şi-a pus-o pe figură cu multă măiestrie, Iuda ascunde o vinovăţie evidentă. Nu numai pentru că a pregătit şi provocat al doilea Război mondial ci pentru că l-a condus în modul stabilit de dezbaterea noastră. Jidănimea era perfect justificată să se bată cu Hitler, din moment ce acesta i-a contes­tat dreptul la dominaţie mondială. Hitler era la fel de justificat şi el să se bată contra lui Iuda, pentru că îşi apăra poporul şi toţi Arienii europeni de sclavajul ce le era rezervat de către urmaşii regelui David.

Ca toate marile războaie, duelul acesta gigantic nu poate fi judecat de istorie, el nu este nici de competenţa primului, nici de a celui de al doilea Tribunal de la Nuremberg.

Succesul sau eşecul în procesul evolutif al unei rase sau al unui grup rasial înrudit enunţă dreptul. Aşa a fost totdeauna, pentru toate speciile, în cursul unei evoluţii de peste 300 de milioane de ani. Spunând că aşa va fi totdeauna, nu facem de fapt nicio profeţie. În consecinţă, abandonez acuzaţiile de fond contra lui Iuda ca şi cele contra lui Hitler. Rog Onoratul Tribunal să judece numai din perspectiva formei.

Acuz pe Iuda, acuz Jidănimea că a înşelat  goimi, că i-a lansat ca trupe înlocuitoare ale celor pe care el nu le avea, că a lansat popoarele îndobitocite într-un război lipsit de orice justificare pentru popoarele ce trăiau pe acelaşi continent.

Acuz Jidănimea că a imprimat acestui război stilul sălbatic şi necruţător al vechilor ei războaie tribale, cu filistinii, moabiţii, iebusiţii, amaleciții şi celelalte popoare biblice. Concret, acuz jidănimea că a stabilit, prin reprezentantul ei Lindemann, un plan de distrugere a populaţiei inocente din ţara inamică, cu ajutorul aviaţiei mercenarizate, anglo-americane. Acuz jidănimea că a imaginat, ajutat şi impus acţiuni războinice zise de rezistenţă, categoric excluse prin acordurile internaționale, dintre diferitele State. Printr-o răsturnare a valorilor, pe cât de perfidă, pe atât de inteligentă, acuz Jidănimea că a inversat condamnarea generală ce decurgea din manevrele sale, aruncând-o în spatele adversarului învins, ceea ce constituie una dintre marile infamii din istoria justiţiei întregii noastre civilizaţii.

Prin bombardamentele ei teroriste, nelimitate şi necontrolate, acuz Jidănimea că a iniţiat şi justificat deschiderea erei atomice, sursa probabilă a unor noi nenorociri pe capul întregii omeniri. Prin contestarea acordurilor de la La Haye, prin legalizarea obiecţiei de conştiinţă a generalului De Gaulle, pe care ea însăşi l-a cocoţat la putere, şi care poartă o mare responsabilitate, acuz Jidănimea că ameninţă existenţa viitoare a omenirii, compromiţând valorile culturii şi civilizaţiei popoarelor europene.

Jidănimea trebuie condamnată pentru modul cum a repurtat victoria ei contra lui Hitler, dar şi pentru modul în care este pe cale să o piardă, și să se piardă pe ea însăși. Jidănimea trebuie condamnată pentru că domnia ei actuală antrenează necesitatea unui nou eliberator, a unui nou Hitler, indife­rent că acesta va fi din neamul lui Brejnev, Mao Tze Dun sau altul.

Onorat Tribunal, domnilor juraţi, sentinţa pe care o veţi pronunţa va lumina milioanele de goimi, pe care Iuda i-a prostit şi îmbrobodit de secole. Nu mai puţin, această sentinţă va lumina şi masa Jidovilor inocenţi, care vor fi tentaţi să scuture dominaţia și sclavia Înţelepţilor Sionului.

Preşedintele Spencer – Mulţumesc domnule acuzator public. Are cuvântul apărătorul Jidănimii.

Apărătorul lui Iuda, Ivor Ben Sion  – Onorat Tribunal, domnilor juraţi, voi fi cât se poate de scurt. Resping toate acuzaţiile în bloc. Dacă aceste acuzaţii ar fi formulate pe baze verificabile, în cadrul Protocoalelor Înţelepţilor Sionului, aş fi gata să recunosc vina Jidănimii şi să solicit indulgenţa Onoratului Tribunal. Acuzaţiile contra clientului meu nu sunt însă verificabile. Protocoalele Înţelepţilor Sionului sunt opera unor Goimi foarte inte­ligenţi, care şi-au etalat astfel concepţia lor maniheană despre lume.

De o parte Răul, adică Jidănimea, care a ucis Fiul lui Dumnezeu. De alta Binele, adică totalitatea celorlalte popoare, a fraţilor întru Iisus Cristos. Domnul acuzator public a transpus vechea legendă pe fondul zilelor noastre. El s-a exprimat astăzi în termeni rasişti, dar de fapt nu a schimbat nimic din raţionamentul papilor medievali. Pentru justificarea şi activarea antisemi­tis­mului, Jidănimea trebuie să încarneze Răul absolut.

Complotul ei de altădată, contra creştinilor, este îndreptat astăzi contra Arienilor, trecându-se de la planul mistic la cel rasist. Fiind considerată Răul absolut, Jidănimea justifică Pogromul absolut. Foarte abili, provocatorii utilizează defectele şi cali­tăţile Jidănimii pentru a denunţa incompatibilitatea fundamentală dintre poporul jidovesc şi popoarele creştine sau ariene, ceea ce este acelaşi lucru.

Domnul acuzator public împărtăşeşte concepţia despre lume a lui Hitler, identică cu aceea a papei Iuliu al II-lea (1503-1513). El încearcă să înlocuiască imaginea lui Hitler cu aceea a lui Iisus-Cristos. Dacă admitem autenticitatea Protocoalelor Înţelepţilor Sionului, nu putem spune că se înşeală.

Onorat Tribunal, o certitudine rămâne însă perfect valabilă. Nimeni nu a putut clarifica originea textului publicat în Rusia de către teologul şi călu­gărul creştin ortodox Serghei Nilus, text republicat ulterior în lumea întreagă, inclusiv de Jidani cunoscuţi, însărcinaţi sau nu să pună astfel în practică deciziile unor reuniuni jidoveşti, oricare ar fi acestea. Protocoalele Înţelepţilor Sionului constituie astfel cel mai vechi roman poliţist din întreaga lume. Orice tribunal din lume, inclusiv unul  fantezist, ca Tribunalul de faţă, nu poate decât să respingă Protocoalele Înţelepţilor Sionului, dacă acestea sunt prezentate ca piese de convingere, ca dovezi autentice a unui anumit ceva. Asta este întreaga mea pledoarie.

Preşedintele Spencer – Şedinţa tribunalului este ridicată. Reuniunea domnilor juraţi are loc imediat.

 

*

 *            *

 

Dezbaterea juraţilor a fost lungă şi furtunoasă, repercutându-se în exterior, printre ziarişti. Cu un amestec de scepticism şi de groază, toţi citiserăm Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Judecata pe baza acestui text nu a fost uşoară, dar juraţii au înţeles că peripeţiile verificabile ale celui de al doilea Război mondial sunt puse astfel într-o nouă lumină. Bombardamentele teroriste, anglo-americane, asupra Germaniei, rezistenţa teroristă  a partizanilor, groaznicul destin al prizonierilor de toate naţiile din Siberia, infamia judiciară de la Nuremberg constituiau fapte reale şi verificabile, care angajau responsabilitatea Jidănimii ce se comportă astăzi ca stăpână a lumii, aşa cum este prevăzut în Protocoalele Înţelepţilor Sionului, ca și în Biblie. Toate acestea le-am discutat cu Kadervern şi câţiva ziarişti.

– Evident, Jidănimea va fi condamnată, dar nu pe baza Protocoalelor Înţelepţilor Sionului sau a Bibliei, ci pentru rolul jucat de ea înaintea războiului, în timpul acestuia şi de la 1945 încoace. Clandestinitatea ce îi proteja şi ascundea acţiunea s-a erodat între timp, iar Jidănimea continuă să se comporte ca învingătoare şi stăpână absolută a întregii lumi.

Sentinţa tribunalului Nuremberg II i-a dat dreptate lui Kadervern. Tribunalul se reuni fără zăbavă, fiecare jurat arătându-se foarte sigur de sine. Preşedintele Spencer dădu lectură sentinţei :

Preşedintele Spencer :

 – Având în vedere că dezbaterile Tribunalului Nuremberg II au stabilit cu claritate premeditarea anglo-americană în ce priveşte exterminarea populaţiei civile germane prin bombardamente teroriste aeriene,

– Având în vedere că Jidănimea a conceput planul bombardamentelor zise strategice, că ea a propus acest plan guvernului englez, prin intermediul Jidanului Lindemann,

– Având în vedere că moartea sau dispariţia a 2 250 000 de prizonieri de război germani a fost provocată, în Siberia sovietică şi în Occident, de non-respectul Convenţiei de la Geneva privind tratamentul cuvenit prizonierilor,

Având în vedere că legislaţia ţărilor beligerante şi glorificarea rezistenţei armate a partizanilor punea la discreţia adversarului populaţia civilă jidovească şi non-jidovească, conform legilor de război stabilite şi acceptate de toţi beligeranţii, cu excepţia Uniunii Sovietice,

– Având în vedere că încălcarea Convenţiei de la La Haye implica o nouă concepţie despre război, care a legalizat crimina­litatea fără de limite şi a condus la masacrarea populaţiei civile din Estul Europei,

– Avînd în vedere că participarea activă a Jidănimii la pregătirea conflictului şi apoi la desfăşurarea acestuia a făcut din ea parte beligerantă,

– Având în vedere că, din această cauză, Hitler era îndreptăţit să interneze Jidănimea în lagărele germane de concentrare,

– Având în vedere că orice Jidan civil, prins cu arma în mână, era de fapt un partizan ilegal, ca toţi ceilalţi partizani, la fel de ilegali, neprotejaţi de legile războiului şi pasibili de execuţie fără judecată,

– Având în vedere că nu este cazul să facem martiri din parti­zanii jidani, executaţi conform legilor războiului, ca sutele de mii de partizani ruşi sau slavi executaţi din aceleaşi motive,

– Având în vedere că proslăvind războiul ilegal al partizanilor, Jidănimea şi aliaţii ei au impus conflictului un caracter barbar şi primitiv, făcând astfel imposibilă disciplina militară şi interzicând naţiunilor occidentale să dispună pe viitor de armate eficace întrucât, referindu-se la legile speciale impuse prin Statutul Tribunalului Nuremberg I, subordonaţii vor putea refuza să execute ordinele primite, punând obiecţia de conştiinţă înaintea disciplinei,

– Având în vedere că non-respectul Conveţiei de la La Haye explică fără să justifice atrocităţile comise de Ruşi, Polonezi, Cehi, Sârbi şi Români contra populaţiei civile germane,

– Ţinând cont că procesele verbale ale acestor acţiuni criminale sunt în arhivele secrete ale Republicii Federale Germania şi în alte arhive, neputând fi aduse la cunoştinţa Tribunalului Nuremberg II,

Pentru toate aceste motive,

Tribunalul Nuremberg II

– Condamnă pe Iuda, adică întreaga Jidănime, pentru solidaritatea ei cu numiţii Winston Churchill, Franklin Roosevelt, Iosip Broz Tito şi Charles de Gaulle, care au violat cu toţii acordurile de la La Haye, semnate de către ţările lor, acorduri ce interzic şi condamnă exterminarea populaţiei civile prin bombar­damente aeriene, după cum condamnă lupta armată a civililor contra armatei adversarului,

– Condamnă pe Iosif Visarionovici Djugaşvili, zis Stalin, pentru că nu a respectat acordul de la Geneva cu privire la trata­mentul omenesc al prizonierilor de război,

– Invită avocatul lui Hitler şi al celui de al III-lea Reich german să stabilească sau cel puţin să încerce a stabili autenticitatea Protocoalelor Înţelepţilor Sionului în cursul viitoarei înfăţişări, ce va fi consacrată exclusiv acestei chestiuni.

Spre Anti-Librărie

Spre Partea a șasea

Note:

[1]. Situat în apropierea Mării Nordului (165 km de Bruxelles), La Haye este un important centru administrativ și diplomatic olandez, sediu al Curții Internaționale de Justiție, al Curții Permanente de Arbitraj, al Academiei de Drept Internațional, al familiei regale și al guvernului olandez. La cele două Conferințe de la Haye (1899, 1906-1907) delegații puterilor lumii nu au admis obligația arbitrajului internațional în chestiuni de onoare naţională.

[2]. Royal Air Force, Aviaţia militară a Angliei. (NT).

[3]. William L. Shirer. Cel de al III-lea Reich, Stock, Paris, vol. II, p. 160.

[4]. Luftwaffe, Aviaţia militară germană, din timpul războiului. (NT).

[5]. Adolf Hitler, Discursul din 4 septembrie 1940, la Palatul Sporturilor din Berlin.

[6]. James Molony Spaight, Bombing Vinddicated, Geoffrey Bles, Londra 1944, p. 74.

[7]. F. J. P. Veale, Advance to Barbarism, Devin-Adair, New York, 1968, p. 184.

[8]. Protocoalele Înţelepţilor Sionului, op. cit., şedința a IX-a.

[9]. Ibid., şedința a IX-a.

[10]. Charles Snow, Science and Government, Oxford University Press, Londra, 1961.

[11]. Léon de Poncin, Top Secret, Diffusion de la Pensée Française, Chiré-en-Montreuil, 1972.

[12]. David Irwing, La destruction de Dresde, Robert Laffont, Paris 1964, p. 223.

[13]. Ibid., p. 223.

[14]. Dreptul nostru înseamnă forţa, spun Protocoalele. « Cuvântul drept este o noţiune abstractă, ce nu poate fi concretizată. Acest cuvând nu înseamnă decât „dă-mi ceea ce doresc eu, pentru a avea astfel dovada că sunt mai puternic decât tine». (Protocoalele Înţelepţilor Sionului, ed. cit. Şedinţa I-a).

[15]. Jean Mabire, Mourir à Berlin, Fayard, Paris, 1975. De asemenea filmul documentar al soţilor Thorn : Der Fall Karlstein, Thorn, Nuremberg, 2001.

[16]. Francis Pichon, Histoire barbare des Français, Seghers, Paris, 1964.

[17].    Practic, ediţia aceasta cuprinde următoarele 22 de volume:

I.1 .   Prizonierii de război germani din Iugoslavia, 1941-1949.

I.2 .   Prizonierii de război germani din Iugoslavia, 1949-1953.

1.   Prizonierii de război germani din URSS – Gulagul.

III.     Prizonierii de război germani din URSS – factorul foamete.

1. Prizonierii de război germani din URSS – factorul muncă silnică.

V.1-3.Prizonierii de război germani în lagărele disciplinare şi închisorile din URSS.

1. Prizonierii germani în URSS – Viaţa culturală.

VII.    Prizonierii germani în URSS – Bilanţ.

VIII.  Prizonierii germani în URSS – Antifascişti.

1. Prizonierii germani în Polonia şi Cehoslovacia.

X.1.   Prizonierii germani în mâinile Americanilor – Statele Unite.

2. 2. Prizonierii Germani în mâinile Americanilor – Europa.

XI.1.  Prizonierii germani în mâinile Britanicilor.

XI.2.  Prizonierii germani în Marea Britanie – Reeducare.

XII.    Prizonierii de război germani în Belgia, Olanda şi Luxemburg.

XIII.   Prizonierii de război germani în mâinile Francezilor.

XIV.   Spiritul şi cultura prizonierilor de război germani din Occident.

1. Volum de concluzii (Izvoare, Metode, Rezultate).

Supliment I: Note de captivitate în URSS, 1945-1949.

Supliment II: Note despre captivitatea în Occident.

Ediţia Gieseking.

[18]. Prizonierii germani în mâinile Francezilor:

«La Rochelle, 18 octombrie 1948. Edificat în ce priveşte faptele scandaloase ale ofiţerului Max-Georges Roux, locţiitorul comandantului de lagăr de la Châtelaillon-Plage, judecătorul de instrucţie din La Rochelle, a sesizat tribu­nalul militar din Bordeaux, unde Roux a fost transferat. Fostul ofiţer execută o pedeapsă de 18 luni închisoare, fiind condamnat, în august, de tribunalul din La Rochelle, pentru abuz de încredere şi escrocherie în dauna unor asociaţii.

Delictele lui Roux contra prizonierilor sunt însă infinit mai grave. Este vorba de crime autentice şi de o așa amploare încât este greu de înţeles cum se face că numai Roux a ajuns în faţa judecătorilor. La Châtelaillon-Plage, ignobilul personaj a dezbrăcat mai mulţi prizonieri germani pe care i-a bătut cu cravaşa prevăzută cu bile de plumb. Doi dintre aceşti prizonieri au murit în urma şedinţelor de knut franţuzesc. Mărturia medicului german Clauss Steen, fost deţinut la Châtelaillon-Plage, este zdrobitoare. Interogat la Kiel, unde locuieşte acum, domnul Steen a declarat că din mai până în septembrie 1945, a constatat moartea a 50 de compatrioţi în lagărul de prizonieri germani.

Moartea acestora a fost cauzată de alimentaţia insuficientă, munca penibilă şi frica permanentă de tortură. Pe timpul când comandantul lagărului era maiorul Texier, regimul alimentar consta într-un blid de zeamă chioară şi un pic de pâine. Restul raţiilor prizonierilor ajungea pe piaţa neagră. Într-o anumită perioadă, procentajul celor bolnavi de dezinterie a atins 80%. Texier, Roux şi subordonaţii lor percheziţionau prizonierii, confiscându-le orice obiecte de valoare. În acest fel, gangsterii cu epoleţi şi-au însuşit bunuri în valoare de peste o sută de milioane. Afacerea era bine organizată, valuta şi bijuteriile erau imediat expediate în Belgia, cu automobilul. Se speră că Roux şi ceilalţi vinovaţi vor fi întemniţaţi la penitenciarul din Hâ, că aceşti criminali de război vor fi pedepsiţi în modul cel mai exemplar».

(Ziarele din 19 octombrie 1948)

[19]. Protocoalele Înţelepţilor Sionului, ed. cit., Şedinţa a VIII-a.

[20]. «Prepared by the subcommitee to investigate the administration of the Internal Security Act and other Internal  Security laws of the Commitee on the Judiciary United States Senate» (November 20, 1967, US Government Printig Office, Washington D. C.).

[21]. Elliot Roosevelt, As He Saw It, Duell, Sloan and Pearce, New York, 1946, prefaţă de Anna Eleanor Roosevelt.

[22]. F. J. P. Veale, Advance to Barbarism, op. cit.

[23]. Theodor N. Kaufman, Germany Must Perish!, Argyle Press, Newark (New Jersey), 1941.

[24]. Michel Bar-zohar, Les Vengeurs, Fayard, Paris, 1968.

[25]. Cuvânt ce înseamnă apărare, în limba ebraică. În Palestina interbelică şi de după al II-lea Război mondial, Haganah a fost numele unei organizaţii militare clandestine a Iudeo-Jidanilor, care ulterior a fost încorporată în cadrul armatei oficiale a Statului nou creat. (NER).