INVENȚIA ZEULUI-DUMNEZEU UNIC

 

                                                                                                                Către sfârșitul secolului al IV-lea, împăratul roman

                                                                                                            Theodosie a injectat o bună doză de zeu unic în ideologia

                                                                                                            imperiului. Vechii zei au fost interziși în favoarea zeității

                                                                                                        tribale iudaice numită Iehova, avansată, prin decret imperial,

                                                                                                    singur și unic zeu adevărat. Promovând zeitatea iudaică la gradul

                                                                                                          de zeu unic, iudeo-creștinismul primelor secole a procedat ca

                                                                                                             regimurile politice totalitare, ce fabrică partide unice.

 

Genocid contra puterilor cerești

Tentativa împăratului Iulian, de restaurare a armoniei păgâne anterioare a eșuat. Impăratul Iulian a fost asasinat de un soldat creștin din propria-i gardă per­sonală. Ulterior, împăratul Iulian a fost blestemat de secta iudaică victori­oasă, ajunsă Biserică oficială a imperiului. In consecință, luminatul împărat-filosof Iulian este cunoscut până astăzi sub numele de Apostat. Impăratul Iulian este autorul unor scrieri despre Conspirația galileenilor, pe care nu-i numește niciodată creștini, ci după numele provinciei lor, Galileea, din Iudeea. Scrierile lui au fost falsificate sau distruse de Biserică, ștergându-se astfel urma falsului monoteist ce revoltase împăratul Romei.

Fidel spiritului antic de toleranță pentru orice religie și orice zei, împăratul Iulian nu s-a opus lui Cristos,  condamnând doar impostura considerării unui singur zeu ca adevărat, prin care, în mod birocratic, dictatorial, toți ceilalți zei au fost eliminați. Suprimarea întregului panteon greco-roman, în favoarea zeității îndoielnice, a unui popor detestat și barbar, a scandalizat întreaga lume mediteraneană, ce practicase vreme de milenii o remarcabilă toleranță pentru toate religiile și toți zeii.

Piosul împărat creștin Theodosie va extermina într-o singură după amiază 15 000 de greci[1], în circul din Salonic, dând exemplu cucernicilor iudeo-creștini sau iudeo-bolșevici de mai târziu : împăratul franc Carol cel Mare va decapita, tot într-o singură zi, cei 7000 de războinici saxoni ai ducelui de Widuking, ce refuzau erezia creștină în plin secol al VIII-lea. Nu mai vorbim de și mai piosul, fost seminarist ortodox, tovarășul Iosif Stalin Djugașvili, marele făuritor al ortodoxiei creștine pravosclavnice, post-sovietice, nu mai vorbim nici de numeroasele arderi pe rug, ale cunoscătorilor de plante medicinale, pe care Bisericca, rămasă iudaică, îi considera vrăjitori și le ardea doar trupul. Pentru a le salva sufletul…

In toate timpurile și locurile, monoteismul iudeo-creștin și-a arătat mai curând cruzimea, ura, nu iubirea, rămasă vorbă goală. De-a lungul secolelor de rătăcire idolatrică iudeo-creștină, miliarde de oameni, de pe toate continentele, au aflat, pe pielea lor, că, în ultimă instanță, iubirea creștină se reduce la foc și sabie. Iudeo-creștinismul a comis un genocid contra puterilor cerești și a omenirii. În numele lui Cristos, al Crucii, al ipocritei iubiri creștine au fost exterminate multe popoare în America, Africa, Asia, pretutindeni în lume. Iudeo-creștinii au inventat și practicat principiul totalitaro-extremist ce a traversat întregul creștinism: Cine nu-i cu noi, e contra noastră !

Cu șaptesprezece secole înaintea primului împărat creștin și călău, ipocri­tul Teodosie, revolta farao­nului Akhenaton nu reușise să șteargă numele celorlalți zei din panteonul Egiptului. Akhenaton a fost detronat, dumnezeul ascuns Amon și ceilalți zei-colegi au reapărut pe frontispiciul templelor. Faraonul concepuse zeul suprem ca părinte al celorlalți zei, nu ca pe o divini­tate ostilă altor puteri cerești.

Exclusivismul religios este invenție pur iudaică, a jupâ­nului Iehova, divini­tatea unor triburi barbare, de prin părțile Canaanului, în care Eminescu, de exemplu, n-a crezut nici cât negru sub unghie, și a ținut cu tot dinadinsul să ne-o spună. Preoții, politrucii, polițaii gândirii și ai sufletului, din Biroul Politic Executiv al lui Iehova, au manevrat astfel încât zeul lor preferat a fost avansat singur și unic zeu al iudaismului, apoi al întregului Imperiu Roman, cu perspectiva, foarte actuală, a întregului univers. Imnul primilor creștini pare să fi fost Zeul nostru preferat e un zeu de căpătat, ce se cânta pe melodia lui Gaudeamus. De la căpătat s-a ajuns căpătuială, colivă, comunism de chibuț creștinesc, primitiv, pe care cei de azi l-am putea reîntâlni.

Cum s-a ajuns la aceasta ? Cum s-a putut ca tiranica erezie iudaică să răstoarne imemoriala credință strămoșească într-o ierarhie divină, nu dicta­tură cerească? Păgânismul n-a fost credința într-un tiran sau dictator ceresc, instalat democratic în ceruri, ca Stalin la Kremlin, Yankeul Cutare la Casa Albă sau dușmanii românilor la Cotroceni.

O serie de factori au acționat în sensul victoriei tiraniei ideologice iudaice, monoteiste, totalitare prin definiție. Contrar ordinei univer­sale, monoteismul s-a impus prin distrugerea pluralismului divin, inter­zicerea, profanarea și batjocorirea altarelor strămoșești, a panteoanelor tuturor popoarelor. Religiile păgâne integraseră puterile cerești în mod natural, armonios, rezultatul fiind ierarhia universală, a cărei sursă centrală era Misterul Divin, scopul ultim al inițierii spirituale antice[2].

Monoteismul exclusivist are teoria lui, în care nu crede nimeni; practica însă caricaturi­zează izvorul sacru, îl degradează și adaptează vieții profane, la nivelul cel mai de jos posibil, adesea josnic, cazul, inclusiv azi, al multor cuvioși sfinți părinți, duhovnici, arhierei ortodocși, catolici, anglicani, protestanți și alții, ce confundă creștinismul cu practica sexuală pederastă, pedofilă, pedocidă, deviaționistă, multi-schimbistă, mas­tur­bația prin Sfintele Sinoade, Comitetele Politice Executive ale Martorilor lui Iehova, Biroul Politic Adventist de Ziua a Șaptea, de-a dreptul comunist și așa mai departe…

Într-un cuvânt, în oricare dintre manifestările sale social-concrete, creștinismul a cultivat și cultivă nimicnicia, păcătoșenia, neispră­veala, nevrozații, labagii, demenții: asta înseamnă fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor va fi Împărăția Cerurilor!  Ce înseamnă asta? Fericiți sunt autiștii, de exemplu, fabricați prin infectare vaccino-criminală, cărora Sfânta Biserică le garantează cu anticipație Împărăția Cerurilor… Respectând parcă Talmudul, care cere uciderea celor mai buni dintre goimi, același creștinism a persecutat oamenii de elită, marii creatori (Dante, Copernic, Meister Eckhart, Giordano Bruno, Galilei, etc.), a cultivat și fabricat mormoloci cu chip omenesc, botezând cu sutele cerșetori, negri africani, indigenii Pacificului, aztecii, incașii, pieile roșii, colivari peste colivari, corupând săraci cu colaci, prescuri, colivă, fără să-i învețe drumul spre bună stare, cum fac iudeii cu săracii lor, de-au ajuns bogați aproape toți – cel puțin după unii!

Casta politică actuală, hoții, nulitățile democratice imită creștinismul în toate: cumpără voturi cu o țuică, infectează oameni sănătoși cu vaccinuri criminale, doi mici, o bere, toate binecuvântate de mizerabilii ierarhi ai lui Ahriman, cum vom vedea. Dezorientați, credincioșii nu știu unde-i Raiul, unde-i Iadul, vorba ceea, de-o fi una, de-o fi alta, ce e scris șoi pentru noi, bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război. Cu ce a greșit omenirea,, de toate merg din rău în mai rău? Din succes în succes, spre dezastrul final! – se spunea în comunism!

Cristalizarea eului individual în materie

Prin ideea de zeu-dumnezeu unic, omul încarnat își însușește iluzoriu ceea ce numim suprem, o proiecție emanată din noi înșine. Monoteismul este semnul prăbușirii omului în vârsta neagră, a fierului, sau Kaly Yuga. În vârsta neagră, de azi, singurul dumnezeu adevărat este cristali­zarea eului individual în materie. Căzut în materie, eul Rupt din cer, devenit eu indivi­dual, proiectează din el însuși un zeu-dumnezeu după propria-i imagine, cât îl duce capul… Divinizându-se pe sine însuși, profanul devine centrul realității sale subiective, evacuând pe dumnezeu, pregătind terenul ateistului sistematic sau „științific”, de mai târziu. Căzut într-o înșelătoare emancipare, de fapt ignoranță de sine, rătăcire de lumile spirituale ajunse obiect de superstiție, credinciosul în zeul-dumnezeul unic devine, în timp, ateistul credincios nevoie mare, de mai târziu, cetățeanul democrat-turmentat al zilelor noastre.

Căderea în Vârsta Neagră sau Kaly Yuga a decurs astfel :

1. Promovarea unei divinități deasupra tuturor celorlalte.
2. Distrugerea tuturor celorlalte divinități.
3. Identificarea propriului ego cu această divinitate unică.
4. Abandonarea zeului unic în favoarea omului unic, împotmolit în mirajele materiei.

 Ca și Constantin cel Mare, împăratul Teodosie avea o nevoie politică urgentă: a impune convertirea imperiului la sectarismul iudaic agresiv, ce începea să fie numit crești­nism. Cu sau fără dreptate, pentru el consolidarea imperiului pe cale de atomizare părea posibilă prin această ideologie nemaivăzută, nouă, unică. Nu Cristos va marca succesul operațiunii, ci mai curând forța ideii totalitare, căreia indivizi și popoare vor fi curând obligați să i se închine, sub pedeapsa excomunicării.

Ordinea mondială s-a născut în momentul în care nomenclatura imperială romană a impus zeul unic drept singurul zeu adevărat. Interzicerea altor referințe religioase a însemnat victoria totalitaris­mului iudaic, ce a știut să-și moșească zeul unic, să-l scoată din născă­toarea sângeroasă a tăierii împrejur și a primitivismului avraamic, să-l impună ca dogmă exclusivă, așa cum, în secolul trecut, se impuneau primii secretari ca mari preoți laici, pater-patria ai partidelor și popoarelor zise comuniste.

Din diverse motive, experimentul totalitar, al zeului unic, s-a încheiat relativ rapid, către secolul al V-lea, după moartea lui Marcion, sabotarea marcionis­mului, exterminarea Hypatiei (sub episcopul-călău Cyril, al Alexandriei), a lui Arius, sfârtecarea lui Mani, la Jundi-Shapur, a altor reformatori ce ar fi putut face din idolatria iudeo-creștină o adevărată religie.

Pe plan teatral, căci lumea e o scenă, experimentul zeului unic durează însă de șaptesprezece secole. Nimeni nu crede cu adevărat, nici măcar cei ce sunt siguri că cred, crucile creștine cele mai înalte făcându-le nu creștinii neștiutori, de profesie, ci iudeii pur sânge ierusalimic, cazul cuviosului duhovnic Petre Roman-Newlander, ce făcea în 89, când cu revoluțiea anti-românească și anti-ceaușistă, cruci mai mari decât cea de pe vârful Caraiman.

 

Secol după secol, mascarade revoluționare după alte și alte mascarade iudeo-jidovești, iezuite, protestante, foarte creștinești, așa s-a ajuns la ideologia dominantă a lumii actuale. Oricum am numi-o, ideologia lumii noastre este iudaică, talmudică! La origine a fost vorba de detur­narea scrierilor mitologice, sacre, chaldeo-babiloniene, de adaptarea acestora la setea de minuni biblico-patriarhale a poporului ales, devenit rapid negustor monopolist al sindicatului interconfesional de dumnezei unici sau aproape... Aproape ca industria lui Caragiale: sublimă, bineînțeles, foarte sublimă, absentă cu desăvârșire, dar numai bună pentru mormolocii păgâni, totdeauna mulțumiți, fericiți că are cine să-i ducă de nas, către Împărăția Cerurilor, nu comunismul pământean, Doamne ferește! ­

Realizarea acestei mașinațiuni a necesitat intervenția forțelor oculte. Vechea ordine fusese guvernată de ierarhiile spirituale luciferiene, care stabiliseră ciclul civilizațiilor antice. Ordinea nouă, ce ne-a condus la ordinea mondială de azi, s-a impus prin voința puterilor materialiste ahrimaniene, ajunse în poziție de forță de-a lungul Vârstei Negre, începută cu peste 3000 de ani, înainte de Christos. (După diverși ocultiști, la 3114, era veche).

Pe port-altoiul iudaic, al ideologiei totalitar-monoteiste s-au altoit trans­planturile cunoscute : creștinismul și islamul, ajungându-se la cele trei idola­trii ale Cărții, agenți-parteneri antagonisto-coope­ranți, ca toate mafiile și politrucăriile din istorie, legea divide și stăpânește, a tiraniei gândirii unice, suferind pe alocuri interpretări pitorești, pentru mințile feciorelnice din pustia Arabiei sau Europa, curând pustiită și ea, minți fecundate nu de vreun Sfânt Duh, ci de banala, sfânta, pravoslavnica, monumentala, profunda prostie neoșă, academică, universitară, genială, veșnic auzind sau crezând că aude: Scoală Lazăre, tu-ți Mama ta, de somnoros! Nu vezi c-am nevoie de-o minune? Rând pe rând, funcție de împrejurări, timp și spațiu, ideologia unică și-a avansat batali­oanele, regimentele, diviziile romano-tsahalice, catolico-protestante, ortodoxe, sunito-shiite în numele Religiilor Cărții, al Scrierilor Sfinte! Nu se putea altfel! Comunismul însuși a început prin faimosul Manifest din februarie 1848! Scriere la fel de sfântă, pentru unii.

Catolicismul își zice universal, adică deasupra oricărui alt lucru, aspect. credință. Cu mai puțină finețe teologică, dar mai multă ardoare, islamul a urmat aceeași glorioasă linie de partid totalitar. Cât despre iudaism, izvor și deltă nămoloasă a ambelor, el domnește peste, domină ambele erzațuri, știind că, mai devreme sau mai târziu, precum fii cei risipitori, creștinismul și islamul vor sfârși prin a reveni la matca, ce-i așteaptă cu vițelul gras!

Zeul unic e ca balaurul din poveste. Trei capete, toate veninoase. Ca principiu suprem, sursa universală de forță, iubire, adevăr și frumusețe, el nu are nimic comun cu ideologia totalitară a unui singur zeu adevărat, fantasm omenesc prin excelență. Sursa divină supremă nu poate fi monoteistă întrucât din ea emană miriade de zei-dumnezei ce coordonează tot atâtea miriade de lumi.

Unii oameni au creat zeul unic după chipul și asemănarea lor negusto­rească, de proprietari, negustori ambulanți de divinitate la bucată, linguriță, păpică pe măsura minților fecundate de credulitate, prostie, minciună. Este vorba de o lucrătură ingenioasă, cuib de egregore sectare agitând marionete sacralizate: Moise, Isus, Mahomed, Fecioara Neprihănită, regimente de sfinți, cohorte de și mironosițe, pururea și marea, șocaracucuta, pui de mierlă, ca în Tată-l nostru, pe țigănește. Acestea țin de politică. Nici măcar nu ating sacrul. Este vorba de un cult întru gloria maestrului tuturor mașinațiunilor și matrapazlâcurilor, demonul solar Ahriman, de vocație și profesie demon unic. Se crede că nimeni altul n-ar fi putut uzurpa titlul de zeu-dumnezeu unic.

Creștinismul roman

Zeul numit Cristos va rămâne vreme îndelungată un mister, căci mesajul său veritabil a fost falsificat, trădat de cei ce se dau drept apostolii, executorii lui testamentari, vicarii lui și mai multe nu. Prin forța lucrurilor, Cristos este deopotrivă prizonierul ierarhiei bisericilor și al zeului tribal, rasial, semit, pe care a încercat să-l răstoarne. Accelerând procesul istoric, Cristos l-a scuturat binișor pe zeul tribal iudeu[3], decadența Vârstei Negre accelerându-se de-a lungul erei creștine, necesară punere în scenă a viitoarei încarnări/înscăunări a zeului Ahriman. De-a lungul Vârstei Negre, omenirea a fost și este în continuare testată, judecată, separată în două rase, total opuse, abelienii și cainiții.

Zeul numit Cristos știa oare că va servi de ferment pentru căderea omenirii în materialism? Fără îndoială, știa acest lucru. Altfel ar trebui să admitem că instructorii, zeii ce ne sunt periodic trimiși, suferă de inteligență slabă, ceea ce nu putem admite. Ahriman a fost însă obligat să iasă din bârlogul său galactic. Desigur, acestea sunt supoziții teologice, supoziții căci mințile noastre nu pot înțelege strategia ultimă a zeilor salvatori, buni sau nebuni.

De vreme ce zeii antici s-au retras fără să reziste în fața monoteismului totalitar, putem spune că orologiul cosmic le sunase ceasul. Cum se face că Zeul unic s-a impus atât de ușor în fața Celților, Dacilor, Ungurilor, Slavilor, etc.? Druizi și ceilalți preoți, Zamolxis, Odin, Vișnu și-au făcut bagajele fără să se crâcnească, creștinismul iudeo-roman guvernând lumea ca Vodă loboda. Păgânismul nu obișnuia să opună credinței altă credință.

Popoarele păgâne n-au bănuit natura pericolului cu care au fost confruntate, cum nici noi nu înțelegem natura pericolelor popoarelor migratoare, a medica­mentelor inutile, false, dăună­toare, ucigașe, a politrucilor buni de răstignit. Să-i facem cristoși, tu-le muica lor, să le dăm șansa sfințeniei. N-ar fi nevoie de ziduri târgoviștene. Iudeii, romanii ne-au dat exemplu, de bine de rău. Câteva cuie, două scânduri, sula-n coastă, gata cu ei! Ce-ar fi să-l vedem pe Mutu promovat Cristos la puterea doua, sau a treia, că el are ștudii foarte universitare și turistice. D-aia tace ca peștele după educația sexuală, pe care ne-o bagă și nouă pe gât! Oare o confundă cu sexualizarea orală?

Pentru păgâni, apariția unui nou zeu era mai curând o surpriză plăcută, deși pentru mulți ea rămânea de domeniul indiferenței. Necunoscând dogmatismul sectar, oamenilor nu le trecea prin gând că noua religie ar putea să fi tiranică. Cu timpul, lumea și-a dat seama că noua religie nu aspira doar la legitimul drept de existență, în cadrul pluralismului religios al epocii. Pretenția iudeo-creștinismului era proclamarea lui oficială ca religie, nu doar supremă ci unică, singura religie autorizată.

Ideologia dumnezeului unic a distrus vechile religii, fără să întâmpine vreun obstacol veritabil. Lucru curios, creștinii de azi, afectați de dizolvarea Bisericii în New Age, nu înțeleg că propria lor religie este originea procesului de dominație ideologică marxisto-internaționalistă, woke-pansexuală, pederastă, multi-sexuală, ce ne iubește mai mult de-o groază. Catolic înseamnă universal! Comunismul, cultura woke, pansexu­alismul, transexualismul sunt și mai universale, căci credincioșii încep să aibă două, trei sau patru sexe inter-schimbabile, precum roțile la mașini. Ca toate lesbienele, acum vreo șaptezeci de ani, oarecarea Veronică, ce-și spunea și Porumbică, din când în când, striga Americii ca la ușa cortului: Ție îți vorbesc Americă! – tuna Veronica, de parcă avea cele trei Americi sub buric, de unde reacția, poetică, a lui Păstorel Teodoreanu:

Prea Stimată Veronică,

Eu credeam c-o ai mai mică,

   Dar Gazeta Literară,

 Spune clar și concludent,

    Că în chestia Matale

    Freci un întreg Continent!

Bietul Păstorel a făcut pârnaie pe chestia Veronicăi. Astăzi, după ce aproape două mii de ani a fost utilizat ca tranziție de la era luciferiană la cea ahrimaniană, creștinismul se dizolvă în religia umanistă universală, căreia, cu ideea sa de Iisus istoric, i-a servit de trambulină, ceea ce înseamnă trădarea Cristosului cosmic universal[4]. Divinizarea Cristosului istoric este conformă teologiei iudaice, pentru care Mesia nu poate fi decât un justițiar temporar.

Vom vedea unde ne va duce ideea zeului unic, în cadrul civilizației materi­aliste. Se va ajunge inevitabil la o religie planetară unică, în fruntea căreia va fi plasat super-zeul materialist Ahriman, avansat militărește, model iudeo-creștino-napoleonian, feld-mareșal-super-zeu-unic.

Cine se va îndoi de existența lui ? Oamenii îl vor vedea în carne și oase, pozele îi vor fi lipite pe garduri, ca Stalin sau Ceaușescu, televiziunea îl va arăta din toate unghiurile cele mai hollywoodiene. Va fi ceea ce omenirea și-a dorit și așteptat cu ardoare, de peste cinci mii de ani. Ar fi pueril să credem că Ahriman, marele demon al științei materialiste, va veni pe pământ ca Gingis-Han, cuce­ritor nedorit. El va veni pentru că din fundul subconștientului ei, omenirea îl dorește, îl cheamă fără încetare. N-o fi Dracul chiar așa negru! Nu-i așa? Îl dăm la-ntors și pe el, cum ne întoarcem unii pe alții, de toți am ajuns, care pe dos, care pe jos, nu chiar în cea mai desăvârșită dar, oricum, faină josnicie iudeo-creștino-ahrimaniană, progresistă, pederastă, transumanistă, ori măcar trans-onanistă. Când nu mai putem, facem doar ce pute, fără „m”.

Din punctul de vedere al dreptului galactic, Ahriman va acționa în deplină legitimitate. El nu va veni ca Biden, impostor, pirat fraudulos în alegeri, nici cuceritor cuceritor ca Timur-Lenk, cuvios și cucernic ca Stalin, binefăcător, salvator, mustață,Tătuc în fel și chip. Sub conducerea ahrimaniană, nu va mai fi vorba de libertate de conștiință. Libertatea de gândire este ceea ce omenirea dorește mai puțin. Acest dar al zeilor înseamnă inconfort, insecuri­tate, bătaie de cap ! fu… tere de mamă. Vom vedea, rău cu rău, dar mai rău fără rău.

In cadrul regimului de absolută securitate pământeană, libertatea va fi suprimată. La asta aspiră majoritatea oamenilor. Pe măsura împiciorongării în materie, ne-am construit singuri idolul numit zeu unic. De la bun început, din chiar punctul lui de origine, zeul unic este idealul idealurilor materia­liste. Intr-un univers multi-dimensional, ca al nostru, conștiința spirituală nu poate contesta pluralitatea zeilor. Cu și prin mulțimea zeilor lor, Anticii erau mai aproape decât noi de adevărul universal.

Proiectul lui Ahriman urmărște încătușarea omenirii în imortalitatea corporală, fizică. Prototipul acestui proiect este Ahasverus, sluga lui Ahriman pe pământ, cel ce a obținut imortalitatea fizică acum două mii de ani, când cu posibilitatea realizării nemuririi spirituale. Ahasverus reproduce pe dos mitul eternei renașteri, al reîntoarcerii. El este maestrul ocult al culiselor iudaismului oficial, care a manipulat această idolatrie astfel încât să facă din ea pepiniera spiritelor ahrimaniene ce au modelat civilizația modernă. Zeul unic, ce-și zice Iehova, este de fapt un medium, channel al lui Ahriman.

Pe durata întregii perioade atlante­ene, elohimul Iehova-Yahve a lucrat la diferențierea raselor. El a fost arhanghelul raselor înainte să fie recuperat ca spirit de rasă extrem de exclusiv, ce a dat naștere iudeilor, iudeo-khazarilor, poate și altora[5]. Pentru a servi planul lui Ahriman, rasa iudaică a fost mani­pulată cu mână de fier. Fără mânuși. În chip de recompensă, numit Israel, spiritul de rasă a manipulat miturile chaldeene, feniciene și altele, pe care le-a traficat spre a fabrica Biblia, ce exaltă istoria mai mult sau mai puțin fictivă a unui popor ales de zeul unic Ahriman, Iehova fiind doar avatarul, clona acestuia.

De-a lungul Vechiului Testament, Ahriman își face mâna, avansează pionii, își ascute logica, și-și repară pingelele, lăsând ici și colo goluri/plinuri pentru morile de vânt ale religiilor luciferiene, ce se apără cum pot. Câtă vreme, prin riturile lor, religiile le aprovizionau, cu suficientă energie de calitate, ierarhiile sacerdo­tale luciferiene nu și-au bătut capul cu semnificația catastrofei materialiste.  Iată însă, că a înțărcat Bălaia! Ahriman închide robinetul, lansând prin știință, economie și mesianism revoluția sa în panteonul zeiesc. După ce a devitalizat religiile, Ahriman l-a obligat pe Lucifer să-și pună implanturi dentare nu doar pe maxilarul inferior, ca după Golgota, ci și pe cel superior, pentru a mesteca insectele cu carcasă, picio­rușe, cornițe, spre a ne convinge să ne prosti­tuăm cu grație aidoma-aleluia, și-un praz verde, să colaborăm la edificarea societății materialiste, bazată pe tehnologie, povești digitalizate și ce-or mai inventa Înțelepții Tălpii Iadului.

Rămâne de văzut care va fi porția, partea finală a lui Lucifer, ale cărui ierarhii spirituale se mențin de bine de rău pe celălalt tărâm. Ierarhiile sale spiri­tuale vor fi oare alimentate, în continuare, cu aceeași energie, de către generatoarele omenești ? Ori Luciger va fi constrâns să spele putina în cine știe ce altă zonă din Univers? Echilibrul dintre ierarhiile spirituale luciferiene și puterile materia­liste ahrimaniene va fi probabil ameliorat, păstrându-se forma existentă de sentiment religios, ce permite canalizarea energiei devoționale a popoarelor de nătângi către circuitele integrate luciferiene, de pe celălalt tărâm.

         Aducere aminte cosmogonică

Legat de constituția Universului, lumea noastră e prinsă într-un circuit aparte, fiind deconectată de la sursa energetică intrinsecă Universului. De când o parte dintre spiritele virgine (printre care Inalții Æelfi) s-au prăbușit, ca urmare a dizidenței purtătorului luminii, Lucifer, sistem solar a fost exclus dintre dimensiunile divine. Lucifer a părăsit drumul evoluției divine normale, pornind o experiență spirituală periculoasă, soldată cu accidentul cosmic, explozia ce a deteriorat vehicolele subtile ale spiritelor ce urmau să devină zei-dumnezei adulți, din adolescenții ce au crezut, probabil, că tot ce zboară se mănâncă, cum se încearcă acum din nou, nu chiar cu aceleași insecte, ci de către aceleași secte. Lucifer ar fi vrut să accelereze maturizarea divină a unor entități, între care noi înșine, neținând seamă de faptul că graba-i bună când ne grăbim încet.

Aflați în fază de copilărie, unele entități s-au prăbușit, rămânând blocate în domeniul inconștientului. Geneza biblică începe cu acest moment din evoluția universală, moment ce spune că zeii numiți Elohim și-au dat silința să furnizeze sufletelor rănite un univers potrivit, pentru a-i găzdui.

Universul respectiv este lumea noastră actuală. Cu alte cuvinte, pământul este refugiul, azilul spiriteleor devenite inconștiente, refugiu provizoriu unde ele se însănătoșesc, prind puteri, în vederea reluării drumu­lui inițial. Căzute în inconștient, sufletelor rănite le-au fost date corpuri fizice dense, mijloc absolut necesar pentru a reînvăța să trăiască. Corpul omenesc este o proteză grefată pe sistemul spiritual al unui zeu.

La rândul ei, persona­litatea noastră mortală este grefă sufletească și spirituală pe o individualitate nemuritoare. Unora dintre noi, vocea sufletului reușește să le șoptească unele semnale mai mult sau mai puțin conștiente. Aceștia sunt cuprinși de nostalgia pentru lumea noastră originară, nostalgie însoțită de fireasca dorință de eliberare. Mai devreme sau mai târziu, vom dori să ne întoarcem la adevărata viață, existența actuală pierzându-și mare parte din trecuta sau încă relativ prezenta ei savoare. Presimțim fericirea eternă a vieții fără de moarte, urcătoare către paradisuri din ce în ce mai sublime.

Programul de eliberare și răscumpărare s-ar derula armonios dacă lumea noastră de refugiu n-ar fi dominată de două principii dinamice, antagoniste, ce generează tulburări, întârzieri, accidente. De-a lungul secolelor și mile­niilor, unele suflete se pierd în sisteme aberante de funcționare, devenind entități retrograde, întârzietoare, îndărătnice. Unele entități, cu puteri psihice mai mari, abuzează de acestea, exploatând pe plan ocult masele de ființe ce dorm în materie ca academicienii la cacademie.

Organizate pe dimensiuni invizibile superioare planului fizic, aceste puternice entități trag sforile politicii oculte planetare. Elita spirituală ierarhică vampirizantă, ce întârzie omenirea în efortul ei de eliberare, face mari eforturi pentru a părea o egregoră de ființe luminoase, demne de devoțiunea maselor. Ea a organizat diversele religii, idolatrii, ideologii și mofturi astfel încât să vampiri­zeze cât mai multă energie rafinată din generatoarele omenești. In asta constă aspectul dureros și penibil al degradării luminii luciferiene și probabilului șomaj zeiesc al lui Lucifer.

Cu ocazia diverselor schimbări de eră, se crede că unii din acești paraziți sunt obligați să se reîncarneze, debarasând celălalt tărâm de prezența lor redondantă și vampirică. Așa au stat lucrurile până la intrarea în Kaly Yuga sau Vârsta Neagră, epocă în care vampirismul a invadat pe de-a-ntregul civilizația omenească, otrăvind-o cu numeroase vicii metabolico-funcționale, deviații sexuale, pedofilie, pedocidie, anomaliile demențiale descrise de armeanul Joakim Hagopian. Hipertrofia eului individual egocentric a schimbat coordonatele antice ale moralei, justiției, fidelității, onoarei, foarte respectate în veritabilele culturi și civili­zații precreștine, culturi și civilizații stilistice, cum ar spune Lucian Blaga.

    Către închisoarea robotică

Disprețuind rafinamentul sufletesc și spiritual, omenirea s-a împotmolit în materialism. Sufletul și spiritul omenesc sunt ignorate, disprețuite, neglijate, ca și cum n-ar merita să fie cunoscute. Ne ducem la Universitate boi. Ieșim de acolo vaci.

Vaci sterpe, doritoare să -și schimbe sexul, eventual să aibă două, trei sau mai multe. Ni se cântă Vaco, vaco, ți-am adus un bou! Vaco, vacă, să ți-l fac cadou! Ierarhiile spirituale parazitare devin tot mai perverse, și cu boii și cu vacile, și cu tocuri, și cu copite, și cacademice și universitare, preocupate exclusiv de intensificarea exploatării șeptelului omenesc, în contul lui Ahriman, de la Bruxelles, Washingon, ori unde și-a înțărcat Dracu pruncii, că de când s-a pensionat Ivan Turbincă a ajuns autismul și la Talpa Iadului. In acest stadiu al decadenței vizibile și invizibile, puternicul demon Ahriman pregătește viitoarea-i încarnare terestră. Inarmat cu o colosală inteli­gență, facultate prin excelență diabolică, nu i-a fost greu să-și impună propria-i ordine în haosul planetar, provocat de incompetentele ierarhii spirituale luciferiene.

Deturnate pentru a-i servi cauza, puternice spirite au fost instalate în frun­tea organizațiilor pământești, mânate în direcția idealului abator ahrimanian: progres material digitalizare, inclusiv cu degetele de la picioare, ghiarele apărute la unii, sexul de rezervă cu care unii umblă ca șoferii, cui pneul pentru vreo adică. Fără să țină cont de oameni, Ahriman ne-a deturnat de la vechile noastre credințe și obiceiuri, condiționându-ne în spirit mon­dialist, deturnând cu abilitate idealul zeităților luciferiene către unitatea planetară globalizantă, tot mai gloabălizantă, corupând Biserica în sensul suprimării trinității omenești prin abolirea spiritului, deziderat realiozat, tuns și frezat la ultimul Sfânt Sinod ecumenic (869-870)[6], anterior Marii Schiseme de la 1054. Demon al materiei, Ahriman și-a pus hățurile pe comenzile gândirii omenești, sprijinind dezvoltarea tehnologică, care-i va pro­cura corpul fizic necesar viitoarei încarnări terestre.

Omenirea aspiră la unitate virtuală, falsă unitate spirituală într-o lume fon­dată pe contrarii. Ahriman va furniza lumii ceea ce aceasta dorește. Prin supri­marea libertății de conștiință va fi impusă unitatea globală, ordinea tehno­cratică, digitalizarea, vaccinarea cvasi-obligatorie, mâncatul insectelor, moartea caprelor vecinilor, etc.

Dumnezeul unic al iadului materialist se va încarna printre noi, coborînd păianjenește pânza electro-magnetică și internetică planetară. Extremismul său e pe măsura fricii, cupidității și ambițiilor omenești, ce l-au invocat și-l invocă permanent, prin liturghii din negre în și mai negre! De aceeași natură cu Ahriman, cohortele de avataruri ahrimaniene și alte entități de același gen s-au strecurat cam de două secole și jumătate, de când cu iluminismul lui Spartakus Weishaupt, s-au furișat pe pământ, cuibărindu-se în subconștientul oamenilor. Tot mai strâns legați de materie, oamenii sunt împinși către robotizarea totală, apreciindm cheltuind miliarde pe ahrimanizarea cunoștiințelor și progresul tehnic inerent acestora. De voie sau de nevoie, omenirea va cădea probabil într-o stare humanoidă robotică, omul devenind un fel de antropo-computer, computer viu, biologic, ciborg nano-periodic pentru noul tablou neo-mendeleevian. Pe xi ce trece, gândirea devine  atributul exclusiv al mașinilor.

Efortul de gândire personală a devenit penibil. Toată lumea cumpără de-a gata. Gata gândit. Gata digerat. Într-o serie întreagă de domenii, în multe state ale lumii, gândirea e pe cale de a fi interzisă, pedepsită prin lege. Nu mai avem voie să gândim, da nici să mâncăm, să vorbim cum mâncau și vorbeau părinții, bunicii noștri[7]. N-aveam voie să punem întrebări privind justețea politicii partidului comunist de ieri, tehnologia camerelor de gazare de ieri sau alaltăieri, decizii în curs sau viitoare ce vor afecta nu numai viața noastră actuală ci veșnicia fiecăruia în parte și a tuturora la un loc. Istoricii mincinoși cred în camerele de gazare mai vârtos decât politrucii cultelor creștine în Sfânta Treime și orice în afară de Bani (ochiul Dracului).

Lumea umanoizilor robotizați acceptă, răsuflă răsuflă ușurată că gândirea va fi inter­zisă prin lege. În imposibilitate de a ne face geniali pe toți, grație concursului entuziast sau nătâng al fiecăruia dintre noi, legea ne va face imbecili emeriți, ne va egaliza la nivelul cel mai de jos și mai josnic posibil. Deja ne-au pus botnițe obligatorii, nu facultative, ca la animale, care protestează.

Noi aplaudămm tragem cu ochiul la vecini, să-i turnăm, nu cumva caprele lor să scape basma curată. Performanțe asemănătoare au fost realizate nu numai în închisoarea Pitești sau alte medii penitenciare, cum cred unii. Faimosul Congres XX (PCUS) din iunie 1956, în cadrul căruia liderul sovietic Hrușciov și-a citit cunoscutul Raport de Destalinizare, i-a prilejuit aceluiași Păstorel Teodoreanu nu mai puțin memorabila epigramă dedicată îndobi­tocirii bovine a Uniunii Scribălăilor, cacademicienilor și universitarilor  vremii, intelectualilor în general, deveniți între timp, cu tot mai rare excepții, apostoli ai minciunii, neisprăvelii și crimei. Mai scurtă decât altele, Epigrama suna lung, dincolo de cultura woke, poate chiar a doua, dacă nu a treia venire a lui Cristos:

                                                                          Congresul XX ne-arătă cum fuse treaba :

                                                                                         Zece ani pe Genialul,

                                                                                 L-am pupat în c…ur degeaba ! »

 

 

Genialul Dascăl al Proletariatului, Părinte Omenirii fusese pupat, cu grația și gingășia cuvenită orificiului anal, de către întreaga Omenire progresistă, în frunte cu elita intelectuală pariziană, clasa politică americană, englezi etilnici și alte arătări computerantropice de verticalitate gasteropodică și spiritualitate zero tăiat împrejur. Pupatul divinei găoaze a Tătucului proleta­riatului mondial durase nu zece ci peste treizeci de ani… Fără să socotim alte și alte orificii, la fel de divine, altele bovine, ale altor mari dascăli ai proletariatului, toți descendenți ai tăierii împrejur, peniene sau cerebrale, părinții adevărați contând mai puțin sau deloc.

Unii nu se pot dezbăra de fervoarea idolatrică pe fundurile avraamo-proletare în cauză, pe Gulagul cu față umană sau camerele de gazare, scoase prin hocus-pocus, ca porumbeii păcii, din pălăriile circarilor, la Circul de Stat. Ar trebui dat de pământ și cu Circul și cu Statul ! Scoși din pămând d’alde Josefini. De unde însă atâta minte? S-a rezolvat prin întemnițarea gândirii și minților în Memorialele ce vor spori ca nisipul mărilor…

Ceea ce s-a petrecut, s-ar putea repeta în viitor, ba chiar agrava. Grație tehnologiei, devenită neagră, Circul de Stat a depășit pălăria lui Josefini, fără să putem spune că statul ezită să ne facă tot răul de care este în stare. Statele-s mai active ca oricând, ocupându-se de viața, gândurile și intimitățile noastre, în numele libertății ahrimaniene, de a face rău. Poate le-o tăia Putin Macaroana, altfel Doamne ferește.

După aproape două milenii de domnie a zeului-dumnezeului unic, e cazul tragem linie, să socotim. Să nu fie oare nicio legătură între împlinirea idealului gândirii unice, proiecția omului rupt de originea sa cerească, și cele ce vedem în jurul nostru? Altă dată, pupatul era rezervat celor dragi, părinților, strămoșilor de pe pereți sau cimitire, ce stăteau la locul lor, nu cu chirie la Kremlin, Casa Albă, Palatul Cotroceni, sau Primăria din sat.

Spre Anti-Librărie

Note:

[1]. Unii autori vorbesc de 7000, nu de 15 000 de victime. Împăratul Theodosie a persecutat la sânge atât pe creștinii arieni (adepți ai reformatorului creștin Arius) cât și pe cetățenii Romei ce continuau să practice păgânismul roman. Masacrul de la Salonic pare să fi avut loc în anul 390. (http://terrescontees.free.fr/gouvernement/italie.htm).

[2]. Cf. Vechea inițiere antică e o întreagă problemă. Cei interesați se pot adresa editurii Saeculum (București), care a publicat sau pregătește publicarea romanului inițiatic Ultimii Atlanți, după un alt roman, tot inițiatic, Graalul din Montségur. Graalul din Montségur este roman inițiatic în creștinism. Ultimii Atlanți inițiază cititorul în sensul antic al cuvântului, Misterele de la Delfi și altele. Trecem sub tăcere numele autorului, pentru a nu-i pune liniștea bătrânețelor în pericol!

[3]. Legat de accelerarea istoriei, Iisus spune lui Iuda: Fă repede ce ai de făcut !

[4]. Pentru gnostici, exterminați de către torționarii și călăii catolicismului, Cristos era un principiu de renaștere nemuritoare, nu personaj istoric.

[5]. Cum a putut acest spirit al raselor să dea naștere iudeilor? Conform Legii iudaice (Thora), iudeul devine iudeu nu prin naștere ci prin tăierea împrejur, în a opta zi de viață, mai exact pe timpul primei pubertăți, pe care Medicina se face că n-o cunoaște! Nu-i nevoie ca părinții tăiatului împre­jur să fie iudei. Pot fi orice, totuși oameni. Deși n-au fost iudei, khazarii au devenit mai iudei ca iudeii de pe vremea Golgotei, mai rotunzi ca toate cercurile, mai rapizi ca orice viteză, mai dumnezei ca toți dumnezeii.

Evident, din când în când s-a ajuns la dumnezeii mamii lor! Altfel, la ce bun să fi popor ales? La LMC? (La mintea cocoșului).  Te pomenești. Întărită de Talmud, aceeași Thoră iudaică, în secolul al VIII-lea, după Christos, a permis poporului khazar, de origine turcmenă, să devină popor iudeo-khazar, adică 90 sau 95% dintre jidovii de azi, mai semiți decât Sem, mai semeți decât toate omenirile prezente, trecute, viitoare. Cum ? Printr-o minune ! Minunea tăierii împrejur a penisului, în a opta zi de viață.

Aprofundarea chestiuni presupune stabilirea exactă a ce este, ce înseamnă tăierea împrejur, ce pierde, ce câștigă omul în urma acestei intervenții ce depășește aparenta chirurgie. Ce, când, în ce fel, cum anume se petrec și intervin, în corpul omenesc, metabolismul și psihicul tăiaților împrejur, care sunt consecințele necunoscute încă, dar bănuite, ale tăierii împrejur – consecințele endocrine ale tăierii împrejur? Conform unor descoperiri relativ recente, tăierea împrejur înseamnă deturnarea clară ființei omenești. Deturnare către ce? O vom ști curând. Unii deja o știu. Omul de după intervenția chirurgicalo-endocrină și esoterică devine altceva decât a prevăzut Natura Creatoare.

Acest om devine un fel de robot biologic, un ciborg, un spirit mai curând împulat decât încarnat, altceva decât ceea ce ar fi trebuit să devină în mod normal, fără tăierea împrejur. Într-un cuvânt, zeul tribal Iehova l-a păcălit pe Avram, l-a dat la întors, fără să-i spună că vocala „a” înseamnă negație. Cele trei vocale „a”, din Avraam, arată negația lui Avram, altceva decât normalul, naturalul Avram. Problema e : tăiatul împrejur, Avraam, a rămas Avram cel prevăzut inițial, sau a devenit altceva? Dacă da, cum par să stea lucrurile, greu de susținut că Avraam încă este om. În care caz, descendenții lui nu pot fi oameni nici atât!

[6]. Este vorba de al VIII-lea Sinod Ecumenic (869-870), numit uneori al IV-lea Sinod de la Constantinopol. Biserica Ortodoxă principală (BOR) nu recunoaște cu plăcere cel de al VIII-lea Sfânt Sinod creștin. Oare de ce? Nu cumva pentru că respectivul Sfânt Sinod a mutilat omenirea prin Abolirea Spiritului, transformând omul din entitate treimică în ființă duală, pregătindu-l astfel să accepte inteligența artificială, duală și ea!

Potrivit concepției creștine de după al VIII-lea Sinod Ecumenic, omul a rămas neterminat, compus numai din trup și suflet, ca plantele și majoritatea animalelor. Cei mai mulți dintre credincioșii români orto­docși n-au realizat acest lucru decât după 1924-1925, când, în urma Conferinței de Pace de la Paris (1920), a presiunilor diplomatice pentru recunoașterea României Mari, și a ordinului lui Meletos (patriarhul ecumenic, homosexual izgonit anul următor din scaunul patriarhal), Biserica Ortodoxă Română acceptând calendarul ahrimanian, la care catolicismul și protes­tan­tismul trecuseră începând cu anul 1582.

Fără să amintească Sinodul VIII Ecumenic, în romanul neterminat, DRACULA ÎN CARPAȚI (libr. Sophia) scriitorul Virgil Gheorghiu tratează consecințele social-politice ale acceptării calendarului satanico-ahrimanian, de către o parte din Biserica Ortodoxă Română, cealaltă parte funcțio­nând în continuare după calen­darul românesc, de unde numele ei oficial, inclusiv azi: BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DE STIL VECHI (Sediu: Mitropolia-Mânăstire Slătioara, com. Râșca, jud. Suceava).

După unii credincioși, mai nimerit ar fi  ca Biserica Română, ce continuă a respecta calendarul iulian, din totdeauna, să se numească Biserică Ortodoxă Română de Stil autentic, nu de stil vechi, cu atât mai puțin de stil ahrimanian, diavolesc, romano-catolic, francmasonic, ecumenico-pederast, și lesbiano profund, cazul actualei BOR, care de o sută de ani a cam băgat-o pe mânecă!

[7]. Oricât ar părea de paradoxală, afirmația nu este exagerată. Codex Alimentarius dovedește că intreprinderi ahrimaniene ca Monsanto, Nestle, altele și cam toate se bagă în farfuria fiecărui om. Ministerele sănătății și mânuitori de seringă se cred în drept, ca mânuitorii de pulane, să atenteze la inte­gritatea corporală, imunitatea și codul genetic al oamenilor, adesea adunați cu forța de armată, poliție, jandarmerie, devenite instituții împestrițate de ucigași conștienți sau inconștienți.

Legea ce interzice cuvântul țigan amintește pe Ceaușescu, care a interzis tot prin lege, cuvintele domnișoară, doamnă, domn, înlocuite de tovarășă și tovarășe. Guvernul lui Adrian Năstase este autorul blestematei Ordonanțe Guvernamentale de Urgență (31/2002), ce interzice și limitează cercetarea liberă a istoriei, impunând credința idolatră în ficțiuni și bazaconii. Dovedite cu martori plătiți sau mincinoși, acestea n-au existat și pace! Guvernul Năstase și președintele Iliescu au dat trei Comunicate despre Hococolaustul jidovesc. Primele două stabileau că în România nu a existat hocolaust. Al treilea, după intervenția diplomației israeliene, spune invers !

Nu că România ar exista în holocaust, lucru ce s-ar înțelege după 45 de ani de comunism. Se admite hococlaustul fără explicații. În consecință, poliția gândirii și justiția injustă vânează și persecută pe cei ce vor să înțeleagă în ce constă arătarea impusă românilor prin legi, ordonanțe și reglementări demențiale. Se vorbește de arătări hocolaustice, ficțiuni hocolaustice, nu evenimente reale, atestate, în timp și spațiu. Evenimentele adevărate n-au nevoie de martori oculari. Bătălia de la Călugăreni, împușcarea lui Ceaușescu, exter­minarea oamenilor prin infectare și contaminare vaccinală, cu  substanțe și microorganisme, n-au nevoie de martori, fiind de notorietate publică, ultima chiar repetabilă.