VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT  –  VII

DE LA PRINȚUL IRODIAN SHAOUL LA SIMON MAGICIANUL

 

 

 

Iată-l, se trezeşte la apelul Astartei,

Soţul misterios, scăldat în cinamomă[1],

Înviatul, anticul Adolescent !

Cerul e în floare, un imens trandafir,

Sânge din sângele cerescului Adonis…»

J.-M. de Hérédia, Les Trophées,

  Deşteptarea unui zeu

 

 

Cu sau fără motive, nici merite, Simon Magicianul ocupă un loc important în istoria originilor Creştinismului. De la Actus Aposto­lorum la operele specializate, ale marelui curent patristic, con­tra ereziilor în general, toată literatura creştină menţionează existenţa acestui personaj misterios, considerat părintele tuturor ereziilor. Justi­ficarea acestei paternităţi se face prin doctrinele ce-i sunt atri­buite în mod incorect. Imaginar sau real, interesul studiului acestei perso­nalităţi este evident.

În jurul anului 1850, mai mulţi exegeţi austrieci şi germani bănuiră că în spatele lui Simon Magicianul se ascunde apos­tolul Pavel-SSPP. Putem cita Baur (Tüb. Zeitschr. f. Theol. IV, 136 şi K.-Gesch der 3 erst. Jahr., pp. 186 ; Zeller (Apg., pp.158 ; Volkmar (Theol. Jahr., 1856) ; Hilgenfeld (Die Clem., Recogn. U Homil., p. 319) ; Lipsius (art. Simon der Magier, Schenkel ; Bibel-Lexicon).

Această şcoală a fost ilustrată de autori valoroși. Îmbrăţişat de mulţi alţii, noul curent a negat existenţa istorică a lui Simon Magi­cianul. Punctul de plecare al școlii A FOST importanta constatare că, în multe din documente creștine, numele lui Simon Magi­cianul este un pseudonim al apostolului Gentililor, atacurile contra acestuia, din Faptele Apostolilor şi alte opere ale Părinților Bisericii, vizându-l de fapt pe SSPP.

Dacă legenda nu are altă bază decât confuzia între două perso­naje, confuzie dorită iniţial, apoi întreţinută de ignoranţa gene­rală, admiterea existenţei istorice a lui Simon Magicianul devine imposi­bilă, în care caz trebuie respins, ca mitic, tot ce s-a spus despre el. Majoritatea autorilor creștini din antichitate arată că, iniţial, Simon ar fost discipolul lui Ioan Botezătorul şi Dosithée. Alţii, dim­potrivă, consideră că Dosihtée a fost discipolul lui Simon. Reţinem înrudi­rea ideologică, cu care ne vom reîntâlni.

Mai întâi, observăm că Simon Magicianul îşi avea propria sa Evanghelie. Vechiul manuscris al unui tratat siriac despre Sfântul Sinod de la Niceea, redactat de episcopul Marouta din Maïpherkat (prieten cu Ioan Gură de Aur, ambasador al împăratului Arkadius, fiul lui Theodosie, pe lângă regele Jezdegerd, al Persiei), către sfârşitul lui 399, semnalează Evanghelia lui Simon Magi­cianul, utilizată de secta Simonienii, ce-i purta numele. Evanghelia respec­tivă e divizată în patru părţi, de unde supra-numele ei : Cartea celor patru unghiuri ale lumii. E vorba de o evan­ghelie ce se adresează întregii lumi, inclusiv Gentililor, ceea ce, în epocă, este ceva foarte sesepepist[2], paulinian, cum spun Cato­licii şi Protestanţii, pavelian, cum ar putea spune Ortodocşii.

Sfântul Irineu justifică existenţa a patru evanghelii canonice pe baza aceluiaş motiv : « Pentru că există patru regiuni ale lumii în care ne aflăm, şi patru vânturi principale, astfel…». (Cf. Irineu, Contre les Hérésies, III, _{XI, 8}). Analogia este foarte specială, mai ales că SSPP îşi are şi el Evanghelia sa.

Iată câteva citate sesepepiste :

«…Dumnezeu va judeca, prin Isus Cristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor. » (Cf. Romani, II, 16). Pentru a-i reda întreaga claritate, fără a adăuga sau a scoate vreun cuvânt, fra­za aceasta ar trebui reformulată astfel : Prin Isus Cristos, Dumnezeu va judeca cele ascunse oamenilor, după Evanghelia mea.

«… Celui ce poate să vă întărească după Evanghelia mea şi după propovăduirea…» (Cf. Romani, XVI, 25).

« Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi…» (Cf. II, Corinteni, IV, 3).

« Căci dacă cel ce vine ar propovădui alt Isus, pe care nu l-am pro­povăduit eu, ori altă evanghelie, pe care nu aţi primit-o, voi l-aţi îngădui foarte bine. Dar eu socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli ». (Cf. II Corinteni, XI, 4-5).

« Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Cristos, la altă Evanghelie…». (Cf. Galateni, I, 6).

« Dar chiar dacă noi sau un alt înger din cer v-ar vesti altă Evan­ghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema ! ». (Cf. Galateni, I, 8).

« La care [Dumnezeu] v-a chemat prin Evanghelia noastră, spre dobândirea slavei…». (Cf. Tesaloniceni, II, 14).

« Adu-ţi aminte de Isus Cristos, din neamul lui David, care a înviat din morţi după Evanghelia mea…». (Cf. II Timotei, 2, 8).

Clar și limpede : SSPP-ul Noului Testament nu citează altă evan­­ghelie canonică decât numai şi numai pe a sa. El nu cunoaşte decât pro­pria sa evanghelie, anatemizând cu anticipaţie pe oricine predică altă evanghelie. Pentru ultimul sosit, și cu cântec, în SRL-ul sau Biroul Politic al celor doisprezece apos­toli, asta se cheamă tupeu, nu glumă. Dacă nu cumva, în realitate, prima evan­ghelie o fi fost chiar a SSPP-ului. El pare să fi avut ideea, brevetul de evnghelist…

Revenind la Simon Magicianul, observăm că, după Justin, oraşul Naplouse, vechiul Sichem[3], devenise simonian. (Cf. Justin, Apolo­gie, I, _{XXVI, 3}). Adepţii lui Simon nu erau deci o mână de credin­cioşi, o sectă re­dusă, închisă şi secretă, ci o adevărată biserică. Cu alte cuvinte, Simon a fost şeful unei mari biserici, ca şi SSPP.

Simon Magicianul era însoţit de o femeie foarte frumoasă. După afirmaţia cam vitriolică a sfinţilor tovarăşi ereziologi, Simon şi-ar fi cumpărat femeia într-un lupanar din Tyr.

Se ştie că SSPP a avut dispute femeieşti cu Biserica : « N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca şi ceilalţi apostoli, ca şi fraţii Domnului, ca şi Chefa ? ». (Cf, I Corinteni, IX, 5). Alte tra­du­ceri sunt mai clare : e vorba de o soră, care să le fie femeie…

Vom vedea că potrivit Predicilor Clementine (atribuite lui Clement din Roma), Simon Magicianul a fost crescut la Tyr, cu alţi doi copii, de către o femeie de rasă cananeană, Justa, aceeaşi cu care Isus a fost în con­tact, pe timpul retragerii sale în Fenicia. (Cf. Matei, XV, 21-24) ; Marcu, VII, 24-25).

Se ştie că SSPP a fost crescut împreună cu alţi doi copii, Irod, viitorul tetrarh şi Menahem (F. A., XIII, 1). Ca şi Simon Magici­anul, SSPP este crescut împreună cu alţi doi copii.

Aceleaşi Predici Clementine afirmă că Simon Magicianul a avut un discipol numit Acvila (Aquila) (op. cit. a II-a Predică, _{XXI, XXII}). Faptele Apostolilor spun că SSPP a avut şi el un discipol numit Acvila (Aquila) : (Cf. XVIII, 2. Vezi şi Romani XVI, 3 ; II Timotei, IV, 19 ; I Corinteni XVI, 19).

Nu ne propunem studiul complet al vieţii lui Simon Magicianul. Alţii au făcut-o înaintea noastră, fără să aibă aceeaşi motivare. Vrem doar să stabilim, precis, dacă documentele tradiţiei iudeo-creştine pot garanta existenţa istorică a acestui personaj. Altfel spus, înaintea examinării concluziilor ce ar decurge din afirmativă, problema pe care o ridicăm este următoarea :

A existat oare cu adevărat, în primul secol creştin, un magi­cian numit Simon, sau Simon Magicianul ? Nu cumva este vorba de un personaj fictiv, de pseudonimul apostolului Shaoul-Saul-Paul-Pavel-SSPP, numit astfel de către adversarii săi, ce l-au precedat în apostolatul creștin ?

Documentele la care facem aluzie sunt de natură şi valoare diversă. În forma lor actuală, ele aparţin diferitelor faze ale genezei creştinis­mului. Unele au suferit astfel de transformări încât şi-au pierdut fizionomia iniţială, cazul Predicilor Clementine, al Faptelor lui Petre şi Pavel ; în ce priveşte Faptele Apostolilor, Confesiunile sfântului Ciprian atestă această transformare.

FAPTELE LUI PETRU ȘI PAVEL

Suntem în prezenţa unui document istoric mai important decât pare la prima vedere. Dacă în forma lor actuală Faptele lui Petre şi Pavel nu merg mai departe de secolul al V-lea, elemen­tele lor componente, ce s-au amestecat şi se confundă, se referă la peri­oade mai înde­părtate, conţinutul lor arătând că, pentru anumite părţi ale lor, opera în sine (Faptele lui Petre şi Pavel) nu este, în ultimă instanţă, decât unul dintre produsele literare ale marelui par­tid iudeo-creştin din primele două secole. În ce priveşte critica, cititorii sunt rugaţi să se raporteze la Lipsius (Die Quellen der römischen Petrussage, pp. 47) şi la Hilgenfeld (Novum Testa­mentum extra canonem receptum).

Aşa cum există ele azi (ed. Tischendorf) Faptele lui Petre şi Pavel povestesc lupta (cu minuni şi evenimente supra­naturale, se înţe­lege), ce opune, la Roma, echipa apostolică Petre & Pavel, lui Simon Magi­ci­anul, care joacă singur. Bineînţeles, Faptele lui Petre şi Pavel subliniază moartea ruşinoasă a acestuia de pe urmă, insis­tând asupra gloriosului, magnificului, creştinescului triumf al echi­pei apostolice Petre & Pavel.

La prima vedere, lectura acestui document poate să pară inutilă din punct de vedere istoric, tot ce ne spune el fiind rodul fanteziei debor­dante, setea de minuni şi miracole, a autorilor lui, fiind fără limite. Din cauza dogmatismului, a supuşeniei în faţa disciplinei vaticane, a kremlinologiei protestante și a ignoranței ortodoxe, niciun exeget creștin nu acordă vreun credit minunatelor şi fantas­ticelor isprăvi şi Fapte ale lui Petre şi Pavel.

Naraţiunea ne duce la Roma, unde SSPP soseşte după micul nau­fra­giu din largul insulei Malta. Petre sosise deja în Marele Babi­lon, cum este numită Roma, pentru a-l combate pe Simon Magici­anul, care, în mare onoare şi pe gustul publicului, al împă­ratului Nero, înre­gistrează succes după succes. Între Simon Magicianul şi tova­răşul sfânt apostol Petre, lupta se angajează ca în poveştile cu zmei, zâne şi Feţi Frumoşi, ambii întrecându-se în fantasmagorii, minuni peste minuni, pe placul credincioşilor, gură cască ce nu lipsesc niciodată din paginile poveștilor religioase. După minunile lui Simon Magi­cianul, mulţi dintre curtenii împăratului Nero se creştinează întru simonismul propovăduit personal de acesta, la faţa locului.

Nero e plin de admiraţie pentru minunile lui Simion Magici­anul, care nu neglijează nimic pentru a-l îmbrobodi împărăteşte. În timpul acestei lupte vrăjitoreşti, dintre apostolul Petre şi Simon Magicianul, SSPP se ţine în rezervă, forţându-se oarecum să dis­pară în spatele lor, ceea ce este bizar. Se crează impresia că, în realitate, SSPP nu e acolo, în orice caz nu sub vreunul dintre numele lui consa­crate : Shaoul, Saoul, Paul-Paulos, Pavel…

Invitat de Nero să arate ce ştie, ca Fiu al lui Dumnezeu, Simion Magicianul promite să zboare din înaltul unui turn, ceea ce şi face, pe Câmpul lui Marte. Plin de admiraţie, Nero reproşează sfinţilor apostoli ura lor pentru un alt Fiu al lui Dumnezeu. Chiar atunci însă, înfier­bântat de sfânta lui rugăciune, Petre ordonă demonilor, ce îl susţineau pe Simon în aer, să lase totul baltă, să o şteargă direct în sfintele născătoare ale drăcoaicelor ce i-au adus pe lume. Zis şi făcut. Demonii s-au dus unde le-a ordonat tovarăşul apostol Petre, iar Simon Magicianul s-a prăbuşit şi a murit. Bineînţeles, cadavrul lui este cules de pe jos, îngropat, iar credincioşii, cu Nero în frunte, aşteaptă zadar­nic repetarea numărului cu Învierea, de la Ierusalim.

Moartea magicianului favorit al lui Nero provoacă marti­rajul celor doi sfinţi apostoli. SSPP este decapitat pe şoseaua către Ostia, iar Petre, la cerea lui expresă, este răstignit cu capul în jos. Înaintea supliciului, credincioşii se trezesc din hipnoză, se răs­coală, vor să-l ucidă pe împărat și mai multe nu ! Petre însă îi împiedică, povestindu-le viziunea cu care tocmai l-a onorat Isus. Scăpat din ghearele legionarilor, care îl căutau, sfântul Petre fugea apostoleşte, bineînţeles, dar la o răscruce, se întâlneşte exact cu Domnul, Isus în persoană, pe care îl întreabă : Quo Vadis, Domine ? Un-te grăbeşti aşa, Dom[i]ne ? Mă dus la Roma, bă Petre, tu-i mama nevoii ! La Roma ! Mă răstignesc a doua oară, răspunse Isus. Înţelegând pilda, Petre face stânga-mprejur întoarsă şi se predă singur celor ce îl căutau, fără să îl poată vedea.

Diverşi exegeţi reproşează Faptelor Apostolilor falsificarea adevărului istoric, raporturile imaginare dintre apostoli, ascunderea neînţe­lege­rilor, concurenţa politică dintre ei. Acest reproş este şi mai justificat, în ce priveşte Faptele lui Petre şi Pavel, a cărui tendinţă, deloc ascunsă, constă în a-i reprezenta pe Petre şi pe Pavel ca lucrând de comun acord, în sfântă uniune perfectă, mai rotundă ca cercul, studiindu-se reciproc, imitându-şi cuvintele, gesturile, ca într-o prea-creştină, ecumenică, sfântă şi mântuitoare oglindă.

Petre este pavelist mie în sută, iar Pavel devine mai iudeu ca iudaismul : « Am crezut, credem cu tărie, spun creştinii din Roma, că pe cât este de departe Dumnezeu de a separa cei doi lumi­nători pe care i-a creat (soarele şi luna), pe atât e de imposibil să-i sepa­răm, unul de celălalt, pe apostolii noştri, Petrea şi pe Pavluşa ». (Cf. Faptele lui Petre şi Pavel, V).

În prezenţa împăratuluilui Nero, Petre declară : « Tot ce a spus Pavel e literă de evanghelie » (Op. cit. LX) ; Pavel nu se lăsă mai prejos : « Ceea ce auziţi din gura lui Petre credeţi-le ca şi cum le-aş fi spus eu însumi, căci noi avem una şi aceeaşi opinie, pentru că avem acelaşi Dumnezeu : Isus-Cristos » (Op. cit. LXII).

Adevărul însă este mai puţin idilic. Cât despre buna înţelegere dintre cei doi campioni ai apostolilor, mai bine nu s-ar fi vorbit despre asta. Din păcate, în mod stângaci, bătăror la ochi, pretinsa uniune dintre cei doi apostoli este mai accentuată acolo unde n-a fost deloc, în realitate, de exemplu în ce priveşte prerogativele revendicate fără încetare, de SSPP, în Epistolele sale, prerogative pe care ceilalţi apostoli şi creştinii iudeo-centrici i le contestă des­chis sau în surdină. Autorul anonim al Faptelor lui Petre şi Pavel a aruncat un voal perfect trans­parent peste principalele chestiuni ce divizau Biserica primitivă în general.

Mai întâi, autorul anonim nu pare să fi ţinut cont de Actus Apos­to­­lorum, insistând pe ura Iudeilor contra lui SSPP. La vestea sosirii sale în capitala Imperiului roman, Iudeii de acolo, ce erau foarte în graţiile lui Nero, ar fi obţinut din partea acestuia hatârul ca lui SSPP să i se taie capul. Faptele Apostolilor arată însă că nimic de acest fel nu s-a produs la Roma, când SSPP a ajuns acolo. (Cf. F. A., XXVIII, 11-22).

Faptele lui Petre şi Pavel conțin un pasaj în care autorul ano­nim s-a trădat fără să-şi dea sema. La un moment dat, la acuzaţiile şi repro­şurile contra tăiaţilor împrejur, Petre răspunde : « Dacă tăie­rea împre­jur este nefastă, de ce Simon s-a tăiat împrejur ?…». (Op. cit).

Această simplă întrebare arată că nu este vorba de un Simon tăiat împrejur în mod regulamentar, prin decizia părinţilor săi, în a opta zi după naştere. În acest caz, cel tăiat împrejur nu este responsabil de propria lui tăiere împrejmuitoare. Fraza din gura lui Petre arată că Simon este responsabil de propria lui tăiere împrejur. Altfel spus, tăierea sa împrejur s-a produs la propria-i cerere, într-un anumit moment al vieţii sale. Vom vedea ceva mai încolo : SSPP nu a fost tăiat împrejur în a opta zi de viaţă, la naş­tere, cum se spune, adică prin decizia părinţilor săi. El s-a tăiat împre­jur la vâr­sta adultă, tăiere ce nu i-a servit, cum a dorit-o el, de unde ran­chiuna contra acestui ritual, ce i-a dat peste cap întreaga viaţă.

Întrebarea perfidă a lui Petre l-a destabilizat pe Simon Magici­anul, care sfârşeşte prin a spune că la vremea tăierii sale împrejur, aceasta era ordonată de Dumnezeu. La aceasta, Petre replică ime­diat : « dacă tăierea împrejur era ordonată de Dumnezeu, de ce ai persecutat pe cei tăiaţi împrejur, de ce i-ai condamnat şi ucis ? ». (Op. cit).

Niciodată însă, textele canonice, neo-testamentare, sau apocrife nu spun că Simon Magicianul ar fi urmărit şi persecutat creştinii de ori­gine iudaică, arestându-i, judecându-i, condamnându-i. Acest reproş nu poate fi făcut decât lui SSPP, adică acelui Shaoul poliţist şi securist, de dinaintea convertirii sale, pe Drumul Damascului. Aceasta este o dovadă în plus că Simon Magicianul, autorul anonim al Faptelor lui Petre şi Pavel este de fapt SSPP în persoană, adică apostolul zis Pavel, din Faptele Apostolilor, adversarul bine cunos­cut al apostolului Petre, al zeloto-mesianismului acestuia, atât la Ierusalim cât şi în Antiohia.

De altfel, favoarea de care Simon Magicianul se bucură din partea lui Nero nu este decât o aluzie veninoasă la tratamentul de favoare de care SSPP s-a bucurat la Roma, pe timpul primului său sejur acolo, ca urmare a apelului la judecata lui Cezar.

Povestea atât de naivă a morţii lui Simion Magicianul, purtat pe braţele drăcuşorilor, în aer, apoi căzut şi mort la pământ, este o ficţi­une destinată să ridiculizeze apostolul detestat. Lipsius (Cf. Die Quellen der römischen Petrussage) şi Schenkel (Cf. Bibel-Lexicon, art. Simion der Magier) apropie foarte inteligent pretenţia lui Simon, că zboară în aer, de revelaţiile lui SSPP, glorificându-se în a II-a sa Epistolă către Corinteni (XII, 6), de a fi fost primit în Rai (sic!), unde a auzit cuvinte inexpri­mabile, ce nu trebuie rostite de un om. (Op. cit). Povestea cu Raiul şi zborul cosmic se leagă de faptul că, pe vremea lui Nero, un bărbat numit Icar, a ajuns celebru, la Roma, încercând să zboare : « La prima sa încercare, Icar căzu în apropierea lojei împăratului, care a fost stropit cu sânge… ». (Cf. Suetoniu, Viaţa celor Doisprezece Cezari, VI, _XII, Nero).

Evident, a fost vorba de un prestidigitator, un iluzionist ce a încer­­cat să refacă, cu alte mijloace tehnice, tentativa personajului mito­logic numit Icar, fiul lui Dedal, evadat din labirintul de pe insula Creta. În spectacolele lor, actorii jocurilor de circ purtau numele personajelor mitologice pe care le încarnau. Dion Chry­sostome (Orat. XXI, 9) şi Juvenal (Sat. III, 79) raportează acelaşi fapt ca şi Suetoniu.

PREDICILE CLEMENTINE

Atribuite lui Clement din Roma, aceste Predici sunt reconstituite pe baza unei scrieri mai vechi, pe care exegeţii au convenit să o numească Scriere Primitivă. Aceasta ar fi fost scrisă către 220-230, în Orient, după unii (Siria, Transiordania), la Roma, după alţii. Necunoscutul autor al Scrierii Primitive compilase niscai manu­scrise anterioare, de exemplu aşa numitele Cerygmes, predici atribuite sfântului Petru, apoi Faptele lui Petre, diferite şi mai vechi decât cele zise ale lui Verceil, o apologetică iudaică şi un fel de roman de aventuri, ale unei familii păgâne, pe vremea Antoninilor.

Cel mai important dintre aceste izvoare este Cerygmes, text iudeo-creştin extrem de ostil lui SSPP şi principiilor sale doctrinare, cristologiei sale revoluţionare, veritabilă erezie faţă de mesianismul zelot iniţial. Cerygmes a dispărut. Au rămas doar Predicile Clemen­tine, interesul acestora stând în faptul că ne aduc la cunoştinţă unele confruntări, foarte violente, între tovarăşii apostoli Simon-Petre şi SSPP.

Pentru a şterge urma acestei ostilităţi şi a unifica cele două curente, ce vor deveni treptat Creştinismul istoric, scribii anonimi care au purificat, cenzurat şi interpolat texte mai vechi, începând cu domnia împăratului Constantin, l-au născocit pe Simion Magici­anul şi l-au pus să joace rolul interpretat în realitate de către apostolul Shaoul-Saul-Paul-Pavel (SSPP).

Mai întâi, observăm cu mirare că Predicile Clementine ignoră cu desăvârşire apostolul SSPP, citând în schimb foarte abundent pe Simon Magicianul.

De altfel, în reproşul pe care Simon-Petre îl adresează celui pe care îl numește omul inamic[4] este imposibil să nu recunoaştem pe SSPP. Fiecare să judece extrasele următoare :

Epistola lui Petre către Iacob – Fratele meu, cunosc foarte bine zelul tău ardent pentru interesele ce ne sunt comune tuturora. Cred însă că trebuie să te rog a nu comunica nimănui cărţile şi învăţă­turile mele, pe care ţi le trimit ție, nimănui însă dintre Gentili, nici vreunui om din rasa noastră, înainte de a-l verifica… Căci unii dintre Gentilii creştinaţi au respins învăţătura mea, conformă Legii, adoptând învăţătura contrară Legii, a omului inamic şi a vorbăriei acestuia.

Prin interpretări întorto­cheate, unii au încercat să denatu­reze sensul cuvintelor mele, în vederea abolirii Legii. Ascultându-i pe aceştia, ar fi vorba de o doctrină personală, în cazul meu, pe care n-aş îndrăzni să o predic în mod deschis. Departe de mine aşa ceva. Asta ar însemna să acţionez contra Legii lui Dumnezeu, promulgată pe vremea lui Moise, căreia Domnul nostru i-a atestat eterna valabilitate când a zis : «…adevărat zic vouă : înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece… » (Cf. Matei, V, 18 ; vezi şi Marcu. XIII, 31).

Potrivit Predicilor Clementine, (II, _{XVI, XVII}), totdeauna există doi mesageri, cel ce vine primul este omul tenebrelor, iar al doilea este omul luminii, căci bezna precede lumina, după cum spune Facerea (Op. cit. I, 1-3). Pentru respectarea acestui simbolism, în vechiul Israel ziua începea odată cu culcarea soarelui, la căderea nopţii. În Predicile Clemen­tine, această regulă este autentificată prin aceea că întâi vine Cain, apoi Abel, întâi e rândul lui Ismael, apoi al lui Isaac, întâi este Esau şi apoi Iacob. În acest fel vom înţelege mai uşor cele ce urmează. Vorbeşte tovarăşul apostol Simon-Petre:

« Potrivit acestei ordini de succesiune, se înţelege de cine ţine şi cine l-a trimis pe Simon Magicianul, venit înaintea mea către naţiuni, şi de cine sunt trimis eu, care am venit după el, aşa cum vine lumina după întuneric, ştiinţa după ignoranţă şi vindecarea după boală. Aşadar, după cum a spus profetul adevărului, mai întâi trebuie să vină o falsă evanghelie, predicată de un impostor, etc…». (Predici Clementine, II, _XVII).

Am văzut însă, SSPP insinuează că Evanghelia lui e prima, condamnând pe celelalte, lucru foarte limpede.

În Predicile Clementine există încă o controversă, în cadrul căreia recunoaştem pe SSPP şi teoriile sale gnostice, în faţa lui Simon-Petre, totul fiind o strictă prelungire vetero-testamentară :

« De exemplu, Simon Magicianul va avea mâine o dispută pu­blică cu noi, în care va îndrăzni să atace suveranitatea Dumnezeului unic. El are intenţia să citeze multe pasaje, chiar din Scrieri, şi să afirme că există mai mulţi dumnezei, dintre care unul este diferit de Creatorul Universului şi superior acestuia ». (Predici Clementine, III, _X).

SSPP propovăduieşte exact aceste principii : « Căci deşi sunt aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pământ, – precum şi sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi…» (I, Corinteni, VIII, 5).

De altfel, SSPP şi Simon-Petre au polemizat cu multă ardoare pe tema valo­rii revelatorii a unei viziuni. Este vorba de modul cum SSPP pretinde că a primit Evanghelia sa de la Isus însuşi, cu prilejul înălţării lui la al treilea cer, şi la recepţia sa în Rai :

« Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Cristos, care în urmă cu paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu ; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie, – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. (…) Că a fost răpit în Rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda ; iar pen­tru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele ». (Cf. II Corinteni, XII, 1-5[5]).

Iată ce spun Predicile Clementine despre asta :

« Auzind aceste cuvinte, Simon [Magicianul] îl întrerupse pe Petre şi îi spuse : „Ştiu despre cine spui asta, dar nu vreau să repet aceleaşi lucruri pentru a-ţi respinge vorbele şi a pierde timpul cu discursuri pe care nu-m intenţia să le rostesc. Te-ai lăudat că ai înţeles foarte bine învăţătura Domnului tău, pentru că l-ai văzut cu ochii tăi şi l-ai auzit cu urechile tale, declarând că altuia i-ar fi fost imposibil să ajungă la un astfel de rezultat, prin viziuni şi apa­riţii…”» (Op. cit. XVII, _XII).

Urmează o lungă discuţie asupra valorii viziunilor şi viselor, asupra calităţii celui ce are astfel de tulburări, cu care nu vrem să abuzăm de răbdarea cititorului. Apoi urmează unele pasaje pe care trebuie să le cităm, pentru că ele nu permit nicio îndoială cu privire la faptul că în spatele lor se ascunde apostolul creștin SSPP, sub numele de Simion Magicianul. Odată în plus, cititorul este rugat să judece el însuşi. Vorbeşte sfântul tovarăş apostol Petre :

« Dacă Domnul nostru Isus ţi s-a arătat şi ţie şi a stat de vorbă cu tine într-o viziune, asta a fost din cauza mâniei lui contra ta, care îi eşti adversar ! Iată de ce ţi-a vorbit prin intermediul viziunilor, visurilor, sau chiar prin revelaţii exterioare. De altfel, printr-o apariţie, este oare cineva capabil să înveţe pe altul ? Lucrul este posibil. Atunci de ce a rămas Domnul un an întreg să discute cu oameni întregi la cap ? Cum putem să credem ce spui tu, că El ţi-a apărut ? Cum ţi-a apărut El, dacă senti­mentele tale contrazic învăţătura sa ?

Şi dacă, după ce te-ai bucurat o oră de prezenţa Sa şi de lecţiile Sale, dacă i-ai devenit apostol, atunci publică-i cu adevărat cuvintele, explică doctrina Sa, iubeşte-i pe apostoli, şi încetează să mă combaţi pe mine, care am trăit cu el, lângă el. Căci tu te-ai ridicat contra mea, care sunt stânca fermă, funda­mentul Bisericii, tu mi-ai devenit adver­sar. Dacă nu mi-ai fii ina­mic, nu ai căuta, prin calomnii, să îţi baţi joc de învăţătura mea, pentru a mă împiedica să fiu crezut, pe cuvânt, când repet ce am auzit din chiar gura Domnului, prezentându-mă un om condam­nabil, discreditat…» (Predici Clementine, XVII, _XIX).

Evident, ultima frază face aluzie la trecutul de tâlhar şi zelot, de om în afara legii, care a fost vreme îndelungată existenţa de zi cu zi a apostolului Simon-Petre. Cititorul este rugat să se ostenească a citi sau reciti capi­tolul « Dijma mesianistă[6]». Numai aşa se va înţelege trecutul apostolului Petre, la care Predicile Clementine fac aluzie. Apostolul SSPP cunoaşte trecutul de bandit zelot, revoluţionar şi naţionalist al apostolului Petre, servindu-se de acest argument în predicile sale destinate Gentililor sau goyimilor.

Cum s-a ajuns însă ca această controversă între apostolii Petru şi Pavel să fie deviată de la acesta de pe urmă la Simon Magicianul, căruia nu ni se spune niciunde că Isus i-ar fi apărut în vreo viziune ? Pasajul de mai sus arată însă fără contestaţie posibilă că diatriba apostolului Petru este îndreptată contra apostolului Pavel.

Există o contradicţie între Predicile Clementine şi Faptele Apos­tolilor, una ce reflectă ostilitatea personală, nu doar doctrinară, dintre cei doi apos­toli, la fel de creştini. Rămâne de văzut cum trebuie înţeleasă apa­renta resemnare, din Faptele Apostolilor, a apostolului Pavel, în rolul lui Simon Magicianul : « Şi Simon [Magicianul] văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul sfânt, le-a adus bani, zicând : daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul sfânt.

Iar Petru a zis către el : Banii tăi să fie cu tine, spre pier­zare ! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani. Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te deci de această rău­tate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doară ţi se va ierta cugetul inimii tale. Căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti. Răspunzând, Simon [Magicianul] a zis : Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru mine, să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis…» (F. A., VIII, 18-24).

Acest pasaj din Faptele Apostolilor este foarte important printre cele ce privesc studiul nostru. El ridică problema explicaţiei antago­nis­mului dintre apostolii Petru şi Pavel, pe care exegeţii de bună credinţă nu o pot nega. Legenda prea-fericiţilor tovarăşi apostoli Petru şi Pavel trebuie lăsată naivilor şi ignoranţilor, cărora canaliile mai vechi sau mai noi, din odăjdiile preoţeşti, de o culoare sau alta, le servesc povestea martirajului, nu asemănător, ci asociat din punct de vedere cronologic. În rest, putem ignora fraza dubitativă a lui Eusebiu din Cezareea, privitoare la pseudo-moartea apostolului Petru la Roma :

« Se spune că sub domnia lui [Nero, Cezarul], lui Pavel i s-a tăiat capul la Roma, şi că, în mod asemănător, Petru a fost răstignit. Acestea sunt confirmate prin chiar numele de Petru şi Pavel, pe care, până în prezent (anul 340), le poartă cimitirele acestui oraş ». (Cf. Eusebiu din Cezareea, Istoria Ecleziastică, II, _{XXV, 5}).

Într-unul din studiile noastre precedente[7], am furnizat toate dove­zile morţii la Ierusalim, în anul 47, a lui Simon-Petre şi a fratelui său Iacob-Iacov. Nu revenim asupra acestui lucru.

Rămâne însă analogia foarte curioasă între activităţile lui SSPP şi oferta simoniacă a lui Simon Magicianul. Se ştie : apostolul SSPP a făcut colectă de bani în Siria, Macedonia, şi Ahaia în profitul micii comunităţi iudeo-creştine din Ierusalim, care era gestionată de apostolul Petru (Cf, F. A., IV, 32-35, V, 1-11, VI, 1. Această colectă nu poate fi negată ; mai multe colecte sunt menţio­nate, în diverse documente, de exemplu în Epistolele lui Pavel (I Corinteni, XVI, 1-2 ; II Corinteni, VIII, 20 ; Romani, XV, 26). Oferirea banilor nu este, probabil, fără legătură cu ofertele de cum­părare a puterii iniţiatice, din partea lui Simon Magicianul.

În una din Epistolele sale, Pavel pare să se apere contra unei acu­zaţii discrete de simonie : « Prin aceasta ne ferim ca să nu ne defăi­meze cineva, în această îmbelşugată strângere de daruri, de care ne îngrijim noi ». (II, Corinteni, VIII, 20). În versetele anterioare, SSPP precizează că banii respectivi i-a trimis comunităţii din Ieru­salim prin chiar fratele « a cărui laudă, întru Evanghelie, este în toate Bisericile » şi care a fost ales « de către Biserici ca împreună-călător cu noi la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre osârdia noastră ». (II, Corinteni, VIII, 18-19).

Aşadar, de pe atunci, Biserica ştia să-şi umple şi să-şi păzeas­că buzunarele. Ea era încrezătoare, desigur, dar paza bună trece pri­mej­dia rea. De aceea, şi-a ales ea însăşi mesagerul ce va aduce banii în cetatea lui David, iar acesta nu a fost SSPP. Aşadar, sfânta şi frăţeasca înţelegere apostolică este mai curând un fel de « frate, frate, dar brânza-i pe bani bărbate…» situaţie pe care limbajul mieros şi liniştitor al Faptelor Apostolilor nu reuşeşte să o ascundă.

Există încă un punct comun între Simon Magicianul şi SSPP.

Simon Magicianul îşi zice vehicolul psihic al puterii lui Dumne­zeu, pe care o mai numeşte cea Mare. Ori, în sectorul stadionului din Samaria a fost dezgropată o statuie a lui Koré-Persefona, zeiţă virgină, ocrotitoare a morţilor, protectoare a semănăturilor, bobul fiind asociat mortului îngropat în pământ, pentru trezirea la o nouă viaţă. Din acest punct de vedere, Koré-Persefona era zeiţa-virgină protectoare, deopotrivă, a celor vii. La Samaria au fost găsite multe dedicaţii adresate acestei zeiţe, una din ele fiindnd: « O!, singură zeitate, cu adevărat puternică, Koré cea Mare, Neîmblânzita…» (Cf. A. Parrot, Samarie[8], capitale du royaume d’Israël).

Faptele Apostolilor spun că toţi, în Samaria, de la cel mai mic la cel mai mare, ascultau cu atenţie pe Simon [Magicianul] şi ziceau : Acesta încarnează puterea lui Dumnezeu pe care o numim Cea Mare… (F. A., VIII, 10).

Să recitim cu atenţie Epistolele lui SSPP. În limbajul lui, expre­sia puterea lui Dumnezeu este sinonimă cu Dumnezeu însuşi. (Cf. Romani, I, 16, ; I Corinteni, I, 18-24 ; II, 5 ; II Corinteni, VI, 7, XIII, 4 ; Coloseni, II, 12 ; II Timotei, I, 8).

Mai mult, SSPP utilizează esoterismul iniţiatic al bobului de grâu, îngropat în pământ, să moară, pentru ca astfel să renască, şi care este, am văzut, unul dintre elementele iniţiatice în misterele lui Koré, Cea Mare:

« Dar va spune cineva : Cum înviază morţii ? Şi cu ce trup au să învie ? Nebun ce eşti ! Ce semeni tu nu dă viaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să vie, ci grăunte gol, sămânță, poate de grâu, sau de altceva, din celelalte ; iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său ». (I Corinteni, XV, 38).

Se vede limpede : în aceste versete nu pare a fi vorba de învierea în vederea Judecăţii de Apoi, ci de o renaştere, ce vine după moar­te, de un principiu de viaţă ce nu reîncepe necesar­mente ordinea existențială anterioară, noua orientare depin­zând de Dumnezeu. Altfel spus, nu este vorba de metem­somatoză[9] ci de metempsihoză. Iată-ne din nou în prezenţa misterelor lui Koré, cea Mare, zeiţa protectoare a mor­ţilor şi regeneratoarea viilor de orice fel, inclusiv a semănăturilor. În aceşti termeni, după cum se vede, SSPP se exprimă ca Simon Magicianul, care va fi fost, probabil, pre­otul lui Koré şi al Dios­curilor[10] ». (Cf. A. Parrot, op. cit.)

În Epistolele lui SSPP subzistă unele fragmente revelatoare, privind identitatea dintre SSPP, apostolul uns cu alifiile magiei naba­­teene, şi Simon Magicianul, zis Simon Magul, personaj imagi­nar, inventat pentru nevo­­ile cauzei, în secolele IV-V, când politrucii sfintei Biserici au aran­jat textul iniţial al Faptelor Apostolilor. Vom da dovadă numai ceea ce urmează :

« Mulţumesc lui Dumnezeu că pe niciunul din voi n-am botezat, decât pe Crispus şi pe Galus. Ca să nu zică cineva că aţi fost bote­zaţi în numele meu. Am botezat şi casa lui Ştefan ; afară de aceştia, nu ştiu să mai fi botezat pe cineva. Căci Cristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului…». (I Corinteni, I, 14-17). În locul verbului binevestesc, cele mai multe traduceri vorbesc de vestirea Evangheliei – evanghelia însemnând Bunăvestire sau Vestea cea bună.

« Au nu ştiţi că toţi câţi în Cristos Isus ne-am botezat, întru moar­tea lui ne-am botezat ? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Cristos a înviat din morţi,  prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi, întru înnoirea vieţii; căci dacă am fost altoiţi pe El, prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui. (…) Iar dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi vieţui, împreună cu El ». (Romani, VI, 3-8).

Aceste două extrase din Epistolele lui SSPP dovedesc că autorul lor :

1. Nu a primit niciodată puterile apostolice, a căror parte esen­ţială consta exact în funcţiunea de botezare…
2. Puterile apostolice, pe care le-a solicitat, i-au fost refuzate de către deţi­nătorii lor primitivi, apos­tolii, după cum am văzut; absenţa pute­rilor respective arată exact acest refuz ;
3. Refuzul de a-i transmite zisele puteri apostolice îl identifică ipso facto şi irefutabil pe SSPP cu Simon Magicianul, care a suferit acelaşi refuz din partea apostolului Petru, sau Simon-Petre, cum i se mai spune. ( A., VIII, 18-24).
4. Apostolul SSPP nu a avut niciodată altceva decât Evanghelia sa, ca şi Simon Magicianul, după cum am văzut.

S-ar putea obiecta că SSPP dispunea de puterile exorcismului, de vreme ce acestea sunt evocate în Faptele Apostolilor (IX, 11-17).

Acest lucru nu este surprinzător din partea unui iniţiat în magie, vrăjitorie. Amintim ereditatea ce îl leagă de prinţii-preoţi ai religiei idumeene şi nabateene (Cf. Cap. precedent, cartea lui René Dussaud: Les religions des Hittites et des Hourrites, des Phéniciens et des Syriens, cap. III – Nabathéens et Saphaïtes; Paris, 1945). Iată textele respective:

« Şi Dumnezeu făcea miracole extraordinare prin mâinile lui Pavel (SSPP), încât se aplica pe bolnavi lenjerie şi batiste ce le atingeau corpul, iar bolile dispăreau şi spiritele rele ieşeau,

« Câţiva Iudei, exorcişti ambulanţi, încercară şi ei să invoce numele Domnului Isus asupra celor posedaţi de spirite rele, zicând : vă conjur în numele lui Isus, pe care Pavel (SSPP) îl predică ! Aşa făceau cei şapte fii ai Iudeului Sceva, unul dintre principalii sacri­ficatori. Spiritul rău le răs­pun­dea: îl cunoaştem pe Isus, dar cine este Pavel (SSPP) ? Voi, cine sun­teţi voi ? Iar omul în care se cui­bă­rise spiritul rău s-a aruncat la ei, i-a luat la poceală, s-a făcut mai marele lor, i-a aranjat cum a putut mai bine, până când aceştia au tulit-o din casă goi puşcă şi răniţi ». (Op. cit.).

Răspunsul la această obiecţie vine însă de la sine, pentru că ni se precizează că este vorba de nişte exorcişti iudei, fii unui alt exorcist iudeu, celebru prin vindecările lui. Nu numai discipolii lui Isus posedau astfel de puteri, nu numai ei faceau uz de ele.

Ca mai toți cei Orientul Apropiat, Palestina epocii era brăzdată de magicieni ambu­lanţi ce pretindeau că în fiecare bolnav sau victimă de ceva văd un spirit dat dracului de-al naibii ce e, ba chiar mai multe astfel de spirite, şi mai date dracului, nu glumă ! În astfel de situaţii, evident, modul de tratare şi vindecare depindea nu de medicina vremii ci de magie[11], care consta mai ales în cunoştinţe botanice şi psiho­magnetice (hipnotism, magne­tism curativ), adesea betegind oamenii, în loc să-i vindece, uneori reu­şind vreo vindecare triumfă­toare, prin suprimarea unor atacuri ante­rioare şi a altor cauze secrete, pentru mulţimea naivă. La curtea Ţarilor Rusiei, Rasputin opera la fel, abuzând de ţareviciul copil şi de naivi­tatea majestăţilor lor imperiale[12].

De altfel, subliniem, inclusiv astăzi, exorcismul este singura medi­cină admisă de Biserică, rămasă, din acest punct de vedere, la nivelul primelor secole creştine. Bineînţeles, o mulţime de feţe biseri­ceşti iau tot felul de hapuri, fac analize, merg la spital… Asta arată însă duplicitatea falşilor preoţi ai falselor religii, ai diverselor idolatrii, mai ales iudeo-creștine. Abia sub pontificatul lui Pius al XII-lea (1939-1958), catolicismul a admis justeţea amputărilor chirurgicale. Mai bine inspirat, într-o epocă în care Pasteur abia absolvise grădiniţa din Villeneuve l’étang, iar medicina nu intrase sub jugul financiaro-farmaceutic de astăzi, Léon al XII-lea condamnă solemn vaccinarea (1829), fără vreo justificare ştiinţi­fică : « Cine se vaccinează nu mai este Fiul lui Dumnezeu. Variola este judecata lui Dumnezeu, iar vaccinarea este o provocare la adresa Cerului[13]».

Este evident însă, pentru Biserică, medicina a fost cel mult tolerată.

Prezentul capitol a fost consacrat foarte probabilei identităţi dintre personajul imaginar Simon Magicianul şi Shaoul-Saul-Paul-Pavel (SSPP). În chip de concluzie utilizăm Confesiunile sfântului Ciprin, fost magician, decapitat la Cartagina, în anul 240. Confesi­unile acestuia au fost redactate către 370, nu mult după Eusebiu din Cezareea (decedat în 340). Ca şi Eusebiu din Cezareea, redactorii Confesiunilor sfântului Ciprian au crezut util să îl pună pe SSPP şi pe sfântul Ciprian pe acelaşi calapod de magicieni pocăiţi. Din toate acestea rezultă foarte probabila posibilitate ca în spatele aposto­lului preacreştin să se ascundă trei personaje, dintre care două fictive : sfântul Ciprian, cel puţin pe jumătate, Simon Magicianul fiind absolut imaginar. Singurul personaj istoric, real, dintre cei trei, fiind SSPP.

Diversele manuscrise originale ne-ar fi spus mai multe pe această controversată temă. Călugării copişti, din Evul Mediu timpuriu, au făcut varză manuscrisele ce le-au căzut în mână, elimi­nând ce nu convenea Bisericii, manipulând, intercalând, ca politru­cii tuturor vremurilor şi tuturor idolatriilor și ideologiilor. Oricum ar sta lucrurile, dubla aluzie istorică arătată justifică teza noastră privind identitatea dintre Simon Magicianul şi apostolul Shaoul-Saul-Paul-Pavel (SSPP).

Anti-Librărie

NOTE:

[1]. Cinamomă: arbuști aromatici din Asia sudică, între care dafinul extrem orien­tal, care prin distilare dă camforul; altă varietate este dafinul, a cărui scoarță e cunoscută ca scorțișoară.

[2]. Sesepepist: de la Shaoul-Saul-Paul-Pavel. Lăsând la o parte alte nume pe care apos­tolul Pavel şi le-a atribuit, ori au fost atribuite lui sau concepției sale, pauli­niene, de exemplu. Alegem formula SSPP. Pe baza ei vorbim de sesepepism, sese­pepiştii creştini, cum vorbim de dina­mo­­vişti, rapidişti, stelişti pentru fide­lii SRL-urilor sportive, frecventate și cotizate de mulți creștini. Mii şi mii dintre aceşti credincioşi fanatici sunt gata să se lase ucişi, ori să ucidă, pentru clubul ori SRL-ul fotbalistic preferat, după cum altădată au trăit, murit şi ucis pentru clubul sau SRL-ul bisericesc, adesea sesepepist. Poate n-ar fi cazul să amestecăm în ideile noastre nici Isusul galileano-iudaic, sută la sută pământesc, nici Cristosul sesepepist, aerian, cosmic, extra­terestru, inter-planetar și vaporos.

[3]. Sichem era situat în Samaria, nu departe de muntele Garitzim.

[4]. În Théologie du Judeo-Christianisme, cardinalul Jean Daniélou subliniază că în Kérygmes, ale lui Petre, omul inamic este Shaoul-Saul-Paul-Pavel, considerat respon­sabil de respingerea ideilor autorului. După Irineu şi Epiphane, respingerea lui SSPP este unul dintre semnele ebionismului. (Cf. Jean Daniélou, Théologie du Judéo-Christianisme, p. 72). Suntem îndreptăţiţi să concluzionăm că, pentru o vreme, cel puţin, au existat contacte între SSPP şi secta ebionită. Membrii acesteia erau bine plasaţi pentru a cunoaşte originea lui SSPP. După Epiphane, ebioniţii spun că părinţii lui SSPP au fost Gentili, adică păgâni, nu Iudei. Iată deci un lucru clar.

[5]. Îndrăzneala lui SSPP, ce afirmă că ar fi escaladat lumea invizi­bilă până la al treilea « cer » (Mahomed a avut aceeaşi sfântă pretenţie) este contra­zisă de Evanghelia lui Ioan : « Nimeni nu s-a suit în cer, decât cel ce s-a coborît din cer, Fiul Omului, Care este în cer…». (Ioan, III, 13). În rest, SSPP se contrazice singur în Epistola către Romani : « Să nu zici în inima ta : „Cine se va sui în cer ?”, ca adică să coboare pe Cristos…». (Romani, X, 6). Potrivit acestui text, SSPP recunoaşte că numai « Cristosul » său metafizic este capabil să urce în Cer, pentru că el deja a coborît.

[6]. Este vorba de acelaşi capitol XVII, « Dijma mesianistă », despre care am vorbit şi vom mai vorbi, din volumul precedent : Isus sau secretul mortal al Templierilor.

[7]. Este vorba de primul volum, (Isus sau secretul mortal al Templierilor) dintr-o serie de trei, consacrate problemelor iudeo-palestiniene, Golgotei, Creştinis­mului, Gnosticismului, Kabbalei şi altele.

[8]. Samara, capitala Israelului, nu trebuie confundată cu Ierusalim, capitala Iudeii. Bineînțeles, Statul Israel nu trebuie confundat cu Statul Iudeea. Ade­vă­rații israelieni nu pot fi decât locuitorii Statului Israel, pierit prin cucerire asiriană, în anul 722, era veche. Statul Iudeea a pierit și el prin cucerirea babiloniană, apoi s-a refăcut, după cucerirea Babilonului, de către Perși, cu care ocazie s-a reconstruit Templul din Ierusalim, cu ajutor finan­ciar/militar persan. Iudeea piere a doua oară, din cauza Imperiului roman, întâi prin victoria generalului Titus Vespasian, apoi la 131-132, sub înpăratul Adrian.

[9]. Spre deosebire de metempsihoză, care este reîncarnarea aceluiaş spirit în mai multe trupuri omenești, animale sau vegetale, metemsomatoza este doar trans­ferul dintr-un corp în altul. Al cui? Al materiei, cel puţin.

[10]. Dioscuri – Castor şi Pollux, fii gemeni ai lui Zeus şi ai Ledei, numele lor venind din grecescul dioskuroi, fraţi ai Elenei şi fraţi uterini ai Clitemnestrei. Potrivit altei le­gende, numai Pollux ar fi fost rodul iubirii lui Zeus cu Leda, Castor fiind fiul regelui Spartei, Tindar. Inseparabili, cei doi au la activ diverse isprăvi şi acţiuni răz­boi­­nice, Castor fiind ucis în cele din urmă. Pollux îşi împarte nemurirea cu fratele mort, ambii fiind plasaţi printre constelaţii, sub numele de Gemenii. În diverse perioade şi locuri, Gemenii şi-au avut altarele, adoratorii, preoţii şi credincioşii lor. (Nt).

[11]. Odată în plus, cititorul este rugat să revadă studiul nostru anterior, Isus ori secretul mortal al Templierilor, cap. XIV: Magia în viaţa lui Isus.

[12]. Așa procedează azi ucigașa Organizație Mondială a Sănătății, departamentele respective din mai toate guvernele, aproape întreaga medicină oficială devenită principala armă a exterminării discrete a omenirii. După toate semnele, se apro­pie vremea prezisă de unii autori, când părinții, rudele și prietenii celor uciși în spitale, sau în tratament ambulatoriu, vor alerga cu topoarele și furcile, după medici și întregul personal sanitar, considerat bandă de ucigași conștienți sau inconștienți.

[13]. Citat de Y. Boisset în Occidentul şi-a purtat crucea… Pentru a evita urmărirea penală în cazul practicii ilegale a medicinei, exorciştii diocezani din zilele noastre sunt în mod obligatoriu Doctori în Medicină. Nimeni nu garantează însă efectul pozitiv al vacci­nurilor, ce tind să depăşească numărul stelelor de pe cer, concurând de acum cu mulţimea grăunţelor de nisip din mări şi oceane. Fără să intrăm în detaliile cuvenite, sugerăm cititorilor să se documenteze serios pe tema vaccinării, fără să uite că până în urmă cu aprozimativ un secol omenirea a trăit fără vaccinuri.