VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT – IX

VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT  –  IX

FAMILIA LUI SHAOUL-SAUL-PAUL-PAVEL

 Ereditatea este ca o trăsură, în care călă­toresc toţi strămoşii noştri. Din când

în când, unul dintre ei i-a cuvântul şi ne plicti­seşte cu diverse nimicuri

  1. W. Holmes, Sélection

 

Știm destule despre personajul multiplu ce se ascunde când sub numele de Shaoul, când sub acelea de Saul, Paul sau Pavel. Putem trece la investigarea mai de aproape a existenţei sale. Mai întâi, unde s-a născut marele şi sfântul apostol Pavel ?

Am văzut că el a fost crescut împreună cu :

a).  Menahem, nepot de fiu[1] al lui Iuda din Gamala, pe filieră davidică şi regală, cel ce a ridicat stindardul revoltei iudaice din anul 64 al erei noastre. Acest Menahem va fi ante-strămoşul lui Ionathan-ben-Menahem, intendentul general al lui Simion-ben-Koseba, prinţ al Iudeilor, şef al ultimei revolte iudaice, din anul 132.

b). Irod tetrarhul, care ne va permite să recuperăm, prin confrun­tare, unele date importante din viaţa lui SSPP[2].

Este vorba de Irod-Agrippa al II-lea, fiul lui Irod-Agrippa I-ul, regele Iudeii şi al Samariei, născut în anul 10, era veche, mort în anul 44, era noastră. Irod-Agrippa al II-lea era fratele Berenicei, soţia lui Irod Chalcis. Potrivit gurii lumii, văduvă fiind, aceasta veni la fratele ei, cu care ar fi întreţinut relaţii incestuoase. A doua soră a celor doi fu Drusilla, soţia regelui Aziz, al Emesei (mort în 54), pe care l-a părăsit în anul 52, trăind nu foarte în regulă, după unii, cu procuratorul roman Antonius Felix.

În mod sigur, Irod-Agrippa al II-lea a fost crescut la Cezareea şi Tiberiada, la curtea tatălui său. El se născuse în anul 27 al erei noastre, pentru că la moartea tatălui său, în anul 44, la Cezareea, era în vârstă de 17 ani. Cu ocazia urcării sale pe tron, la începutul anului 41, împăratul Claudiu îl chemă la Roma, de unde nu s-a întors decât mai târziu, pentru că administraţia imperială nu voia să încredinţeze unui adolescent regatul tatălui.

În absenţa lui, Iudeea fu condusă, pe rând, de procuratorii Marcellus (44), Cuspius Fadus (45-46), Tiberius Alexander (46-48), Vendidius Cumanus (48-51) şi Antonius Felix (51-58). În anul 51, tetrarhia Tracho­nitidei i-a fost dată lui, de unde titlul de Tetrarh, purtat de Irod-Agrippa al II-lea. Totuşi, el nu fu cu adevă­rat rege şi nu a domnit, ca tatăl său, peste Iudeea şi Samaria. Se pare că a fost vorba de neîncrederea împăratului Claudiu, întrucât plecarea sa din Roma a coincis cu decretul imperial de expulzare a Iudeilor liberi din capitala Imperiului. După acest decret, nu au mai rămas la Roma decât sclavii iudei, care nu fuseseră eliberaţi în bună formă juridică, în faţa pretorului.

Aşadar, SSPP fu crescut împreună cu Irod-Agrippa şi cu Menahem, fiind probabil ceva mai mare decât ei. Totuşi, dacă Ştefan a fost cu adevărat lapidat în anul 36, SSPP nu a putut avea încă vârsta majori­tăţii civile şi religioase, aşa numita bar-mitzva (13 ani), acesta putând fi motivul pentru care nu a participat la lapidarea propriu-zisă, rolul lui limitându-se, potrivit Faptelor Apostolilor VII, 58, la paza hainelor celor ce au executat lapidarea.

Întrucât de acum ştim că SSPP nu era Iudeu ci Idumean, problema se pune dintr-un cu totul alt punct de vedere, Faptele Apostolilor ates­tând că el a aprobat moartea legală a lui Ştefan (XXII, 20). Din moment ce a fost nevoie de aprobarea lui SSPP, fie ea chiar tacită, înseamnă că el exercita o anumită autoritate. Efectiv, după lapi­darea lui Ştefan, ni se spune că SSPP perchezi­ţiona locuinţele oame­nilor, arestând bărbaţi şi femei pe care îi întemniţa (F. A. VIII, 3), apoi părăsi Ierusalimul pentru a-şi întinde raziile până în Siria, la Damasc (F. A. VIII, 1-2).

În vremurile trecute, activităţile ce implicau o autoritate poliţie­nească sau militară, nu erau neapărat incompatibile cu tinereţea, ba chiar adolescenţa. Irod cel Mare nu avea decât 27 de ani când la capturat pe Ezechiel, tatăl lui Iuda din Gamala şi bunic al lui Isus, pe care, în cadrul campaniilor sale contra Fiilor lui David, l-a răstignit. Tot Irod cel Mare primise conducerea Galileii, de la tatăl său Anti­pater, prietenul lui Cezar, deşi era încă foarte tânăr. (Cf. Flavius Iosif, Războaiele Iudeii, I, VIII). Aşa s-au petrecut lucrurile vreme înde­lungată, inclusiv în Franţa, pe vremea Capeţienilor.

Ludovic al XI-lea exercită un comandament militar, la vârsta de 14 ani, iar trei ani mai târziu, la vârsta de 17 ani, a pus la cale revolta Pragueriei[3], contra tatălui său, Charles al VII-lea. În acelaşi an, viitorul Ludovic al XI-lea a fost numit guvernator al provinciei Dauphiné. Charles al V-lea a fost regent al Franţei la vârsta de 18 ani. În general, regii erau consideraţi majori la paisprezece ani, iar Ludovic al XIII-lea a fost chiar la 13 ani.

Aşadar, tinereţea lui Shaoul-Saul-Paul-Pavel, la data morţii lui Ştefan şi imediat după, rolul său în represiunea mesianismului zelot confirmă non-sensul tezei după care el ar fi fost un simplu jidănuţ cuminte şi oarecare. Dimpotrivă, totul arată că Shaoul-Saul-Paul-Pavel a fost un prinţ irodian, bucurându-se de toate privilegiile naşterii princiare, de toate responsabilităţile aferente acesteia.

Aşadar, Shaoul-Saul-Paul-Pavel s-ar fi născut între 23 şi 25 era noastră şi ar fi murit cam la 40-45 de ani, date ce îl fac mai vârstnic cu trei sau patru ani decât sùntrophôs-ul său Irod-Tetrarhul (F. A. , XIII, 1). Acest cuvânt figurează în textul grecesc al Faptelor Apos­tolilor şi însemnă prieten din copilărie, coleg de şotii şi ştrengării.

Crescut la Cezareea şi Tiberiada, la curtea lui Irod-Antipa, SSPP nu l-a putut cunoaşte şi nici măcar vedea pe Isus, pentru că acesta n-a fost niciodată în oraşele respective, considerate impure de către orice Iudeu integrist. Cezareea era considerată impură pentru că o bună jumătate din populaţia sa era formată din Greci; în ce priveşte Tibe­riada, impuritatea acesteia venea de la faptul că fusese construită pe locul unui vechi cimitir. De altfel, nici Irod-Antipa nu îl văzuse pe Isus înainte ca acesta să îi fie trimis de către procu­ratorul Pilat, după capturarea lui la Ierusalim. Evanghelia lui Luca precizează că «… Irod, văzând pe Isus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască pentru că auzise despre El şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El ». (Luca, XXIII, 8). Subliniem însă, evangheliştii Matei, Marcu şi Ioan ignoră trecerea lui Isus prin faţa lui Irod-Antipa.

După toate acestea putem stabili genealogia sfântului apostol creştin Shaoul-Saul-Paul-Pavel.

Genealogia lui Shaoul-bar-Antipater[4] (SSPP)

Gradul I : – Irod Ascalon, preot ataşat templului lui Apollon din Ascalon. Din căsătoria acestuia cu N… s-a născut Antipater, care urmează.

Gradul II: – Antipater, epimelete al Palestinei. Din uniunea lui cu Cypros I-a, provenită dintr-o foarte ilustră familie a Arabiei Naba­teene, s-au născut patru băieţi: Phazaël, Irod-cel Mare, Iosif, Pheroras şi o fată, Salomea I-a, care urmează. Antipater a murit în anul 43 era veche, otrăvit, pe cât se crede.

Gradul III : Salomea I-a a fost căsătorită iniţial cu un oarecare Iosif, despre care nu avem nicio informaţie. Acesta pare să fi fost asasinat din ordinul lui Irod-cel-Mare, împreună cu Mariamna, soţia acestuia, în anul 29 era veche, ambii fiind acuzaţi de adulter, de Salomea I-a, pe care fratele ei a crezut-o. Apoi, Salomea I-a s-a căsătorit cu Costobar, prieten cu Irod-cel-Mare, pe care încă din anul 37, era veche, îl făcuse guvernator al Idumeei şi Gazei.

Costobar I provenea dintr-o mare familie idumeeană, strămoşii lui au fost preoţi-prinţi şi sacrificatori ai zeului Cosas, divinitatea cea mai importantă a Idumeenilor, înainte ca Hyrcan să îi oblige a trece la religia iudaică, dacă nu sincer şi din toată inima, cel puţin de ochii lumii. În cele din urmă, Costobar I-ul a conspirat împreună cu Cleopatra, regina Egip­tului, în vederea separării Idumeei de regatul lui Irod-cel-Mare, din care cauză acesta îl execută, către anul 28, era veche. Rămasă din nou văduvă, Salomea I-a s-a recăsătorit a treia oară cu un anumit Alexas.

Din căsătoria ei (a doua) cu Costobar I-ul, Salomea a avut două fete şi un băiat. Una dintre fete, al cărei nume nu îl cunoaştem, s-a căsătorit cu Calleas, fiul lui Alexas, cel de al treilea soţ al Salomeei I-a ; cealaltă fată, numită Berenice, s-a căsătorit cu Aristobul, fiul lui Irod-cel-Mare. Băiatul, numit Antipater, urmează. Salomea I-a a murit în anul 14 al erei noastre.

Gradul IV : Antipater[5] al II-lea, fiu al lui Costobar I-ul şi al Salomeei I-a, s-a căsătorit cu Cypros a II-a, fiica lui Irod-cel-Mare şi a Mariamnei. Din această uniune s-a născut o fată, Cypros a III-a[6], şi doi băieţi, Shaoul şi Costobar al II-lea. Fata, Cypros a III-a, s-a căsă­torit cu Alexias Helsius. Notăm că numele iniţial al viito­rului apostol Paul-Pavel a fost Shaoul, aşa cum apare el în Faptele Apostolilor, capi­tolul IX, versetul 4, în contextul presupusului epi­sod de pe Drumul Damascului. Aceasta este forma arameană a numelui, grafia Saulos fiind forma grecească. În Palestina şi în Siria se vorbea arameana, care se răspândise atunci din Sinai până la munţii Taurus, la nord, şi chiar dincolo de golful Persic.

În acest punct, manuscrisul grecesc al Antichităţilor iudaice comportă o importantă lacună, ce nu se poate datora decât călugă­rilor copişti. Bineînţeles, originalele au dispărut în mod misterios, iar acum nu avem la dispoziţie decât transcrierile medievale din secolele IX şi XII. Biserica a vegheat cu o stricteţe demnă de cauze mai înalte asupra ortodoxiei operelor lui Flavius Iosif.

Astăzi, la Biblioteca din Fribourg există un manuscris al lui Flavius Iosif, care în secolul al XV-lea încă era proprietatea privată a arhiepiscopului de Toulouse, ÎPS Rieux. Probabil că acest manuscris provenea din confiscările inchizitoriale operate contra Catarilor şi Albigenzilor, sau poate din procesul Cava­lerilor Templieri. Pentru acest manu­scris, Arhiepiscopul de Toulouse a fost dat în judecată de Biserică, în faţa Parlamentului din Paris, cerându-se examinarea documen­tului, la nevoie confiscarea lui şi interogarea proprietarului cu pri­vire la puritatea credinţei sale. Lacuna din genealogia dinastiei idumeene nu trebuie să ne mire. Scopul ei a fost dispariţia acestui prinţ irodian, a cărui origine este semni­fi­cativă pentru adevărul istoric şi filiaţia exactă a apostolului Paul-Pavel, care nu a fost şi nu putea fi Iudeu adevărat. În opera lui Flavius Iosif nu găsim decât ceea ce urmează, cu privire la :

Gradul cinci : « Costobar [al II-lea] şi Shaoul erau şi ei încon­juraţi de o mulţime de războinici; prin titlul lor de prinţi de sânge regal se bucurau de o mare consideraţie. Amândoi erau violenţi, gata oricând să îi oprime pe cei mai slabi ». (Op. cit.). Costobar al II-lea a făcut parte din deputăţia trimisă către regele Irod-Agrippa al II-lea, spre a-i cere să vină la Ierusalim, cu armată suficientă, pentru a potoli agitaţia şi dezordinea. Cu ocazia sejurului împăratului Nero în Ahaia (nord de Peloponez), acelaş Costobar al II-lea fu trimis de Cestius Gallus, guvernatorul Siriei, pentru a-i explica motivele înfrângerii.

În mod indiscutabil, Shaoul-Saul-Paul-Pavel, apostolul creştin, este nepotul lui Irod-cel Mare, pe linia căsătoriei tatălui său Antipater al II-lea cu Cypros a II-a, fata acestui Irod-cel-Mare. De asemenea, apostolul creştin Shaoul-Saul-Paul-Pavel este şi străne­pot al aceluiaş Irod-cel-Mare, ca nepot al Salomeei I-a, sora lui Irod-cel-Mare şi mama lui Antipater al II-lea.

Aşadar, suntem departe de cuplul de Iudei necunoscuţi, chipurile deportaţi la Tars, cărora nu le cunoaştem nici măcar numele. Bine­înţeles, asta nu va împiedica criticii partidului minciunilor să refuze argumentele noastre, fără să aducă, la rândul lor, altele.

Totuşi, se vede că SSPP nu este sută la sută idumean, pentru că bunica sa dinspre mamă, Mariamne (mama lui Cypros a II-a), a fost fata lui Alexandru şi Alexandra, deci nepoata directă a lui Hyrcan al II-lea, rege şi mare preot, descendent în linie directă din marii-preoţi ai lui Israel, inclusiv Mattathias, tatăl lui Iuda Maca­beul, eroul luptei iudaice contra lui Antiochus Epiphane (v. arborele genealogic)

Aşadar, prin această bunică iudaică SSPP are 25% sânge de Iudeu (mama sa, Cypros a II-a având 50%), restul de 75% fiind sânge idumean şi nabatean.

Acest fapt, între altele, i-a putut facilita tăierea împrejur, de mai târziu. Simplul fapt de a fi descendentul a patru mari-preoţi în linie maternă (Hyrcan al II-lea, Alexandru Jannee, Jean-Hyrcan I-ul şi Simon-bar-Mattathias) l-a putut face să creadă în posibilitatea căsăto­riei cu fata lui Gamaliel.

Valoarea tăierii tardive împrejur a fost contes­tată de Sanhedrin, iar dinastia asmoneană ieşită din Mattathias şi fii acestuia lăsase o amintire penibilă şi sângeroasă în memoria Iudeilor, aşa că însură­toarea proiec­tată de SSPP era văzută de mulţi cu ochi răi. Dincolo de orice alte considerente, majoritatea Iudeilor prefera filiera davidică.

Toate acestea nu puteau decât să agraveze relaţiile ulterioare deplo­rabile, ale lui SSPP cu Simon-Petru (apostolul Petre), Fiu al lui David , ca şi Isus, fratele său mai mare, alături de ceilalţi fraţi şi surori, ambii fiind copiii lui Iuda din Gamala, nepoţii direcţi ai lui Ezechiel, bunicul lor răstignit de către Irod-cel-Mare, care, la rândul său, era bunicul lui SSPP.

Deloc amicale, aceste legături de familie perpetuau ura neîntre­ruptă, ce explică o serie întreagă de drame, de exemplu răstignirea lui Simon-Petre (apostolul Petru) şi a fratelui său, Iacob, în anul 47, la Ierusalim, din ordinal procuratorului roman Tiberius Alexandru.

Această dublă răstignire a avut loc pe fondul revoltei Iudeilor din timpul teribilei secete ce a afectat întreg Imperiul roman, secetă şi foamete prezise de proorocul Agav (F. A. XI, 28). Dubla răstig­nire a apostolilor şi fraţilor lui Isus, Petru şi Iacob, a avut loc ime­diat după terminarea primului soi de Sfânt Sinod Creştin, adevărat consiliu de război, putem spune, în cadrul căruia s-au înfruntat partizanii şi adversarii tabuurilor legale iudaice, în primul rând tăierea împrejur. Partizanii tabuurilor legale erau zeloţii farisei din jurul lui Petre şi Iacob, iar adversarii, veniţi din afara poporului iudeu, erau conduşi de SSPP.

Foarte probabil, originea princiară şi vechile relaţii, de poliţist şi securist al Sanhedrinului, i-au facilitat lui SSPP alertarea eficace şi rapi­dă a autorităţilor romane, contra celor pe care el îi considera obstacole ireductibile în calea ambiţiilor şi planurilor sale. În legă­tură cu această dramă, istoria a păstrat o aluzie foarte clară:

« Victimă a unei nedrepte gelozii, Petre a suferit nu una ci nume­roase dificultăţi înainte de împlinirea martirajului său, când a plecat în sejurul de glorie ce îi era datorat…». (Cf. Clement din Roma, Epistolă către Corinteni[7], V, 4).

Trebuie să clarificăm acest lucru.

Studiul nostru genealogic poate părea obositor. El prezintă însă avantajul de a scoate la iveală o dovadă stupefiantă, un adevăr ce ne ajută să înţelegem multe alte lucruri. Rugăm cititorul să studieze tablourile genealogice intitulate Filiaţia idumeană a Irozilor şi Filiaţia idumeană a lui Shaoul-Saul-Paul-Pavel. Aceste două genealogii pot fi rezumate după cum urmează:

 

Genitori                             Irod-cel-Mare căsăto-            Sora lui este Salomea I-a,

rit cu Mariamne                      căsătorită cu Costobar I-ul

de unde :                                         de unde :

 

Veri adevăraţi                  Alexandru-Aristobul,              Antipater al II-lea, căsăto-

Căsătorit cu Glafira                 rit cu Cypros a II-a

de unde :                                         de unde :

 

Veri de gradul                    Irod-Agrippa I-ul,                  Shaoul-Paul-Pavel şi

    al doilea                             căsătorit cu N…                          Costobar al II-lea

de unde :                                         de unde :

 

Veri de gradul                   Irod-Agrippa al II-lea, cu

al III-lea                          surorile sale, Berenice şi

Drusilla, soţia procuratorului

roman Antonius Felix

 

Nu e nevoie să fii savant pentru a înţelege că SSPP e văr din văr cu regele Irod-Agrippa I-ul; apoi că este văr de gradul al treilea cu Irod-Agrippa al II-lea, fiul lui Irod-Agrippa I-ul, plus cu prin­ţesele Berenice (văduva unchiului său Irod, rege în Chalcis) şi Drusilla (văduva lui Aziz, regele Emesei) şi că, în consecinţă, când aceasta de pe urmă s-a căsătorit cu procuratorul roman Antonius Felix, fratele lui Pallas (favoritul împăratului Claudiu), această căsătorie a făcut din Antonius Felix şi SPP veri prin alianţă[8]

Începem să înţelegem rapiditatea cu care Claudius Lysias, tribu­nul cohortelor şi guvernator al cetăţuii Antonia, din Ierusalim, l-a condus pe SSPP la Cezareea Maritimă, păzit de patru sute şaptezeci de sol­daţi, inclusiv cai de schimb pentru prizonierul SSPP, pe care l-a pus sub protecţia vărului său prin alianţă, Antonius Felix. În spatele aces­tuia de pe urmă se afla fratele său, Pallas, secretarul întregului coman­dament al împăratului Claudius, iar tribunal Lysias era nu numai soldat experimentat ci şi fin diplomat…

Referinţe bibliografice

Flavius Iosif:  Antichităţi iudaice : XIV, XII (B); XV, XI (B); XVI, VII (A); XVII, I (A şi B); XVIII, V (A şi B); XX, VIII (A).

                          Războaiele Iudeii : I, IX (C); I, XI (C); I, XVII (C); I, XXXI (C); II, XLI (C).

Cifrele romane mari arată cartea din titlul respectiv, iar cifrele romane mici trimit la capitolul din cartea respectivă.

Literele înparantezate indică natura manuscrisului lui Flavius Iosif şi traducătorul respectiv:

A – Antichităţi iudaice, manuscris grec, tradus de Théodore Reinach, editura Ernest Leroux.

B – Antichităţi iudaice, manuscris grec, tradus de Arnauld d’Andilly, editura Lidis.

C – Războaiele Iudeii, manuscris slavon, tradus de Pierre Pascal, editura Du Rocher.

 

Notă : Conform obişnuinţei în materie de genealogie şi pentru a diferenţia personajele cu acelaşi nume, dar în grade diferite de filiaţie, am dat un indicativ fiecărui membru al familiei respective : Salomea I-a, Costobar al II-lea, Cypros a III-a, etc. Examinând arborele genea­logic al Casei Irozilor, remarcăm constanţa aceloraşi nume, care este o obişnuinţă tribală.

Subliniem că Shaoul sau Saul este un nume foarte rar în Vechiul Testament, cazul unuia dintre fii lui Esau, rege al Edomului, adver­sar al lui Israel (Facerea : XXXVI, 37). Apoi există un Saul, fiul lui Simon şi al unei Cananeene, nepot al lui Iacob. Descendenţa acestuia constituie o ramură aparte, din cauza alianţei cu o femeie de rasă străină. (Facerea : XLVI, 10 şi Numerii : XXVI, 13). În sfârşit, mai există un Saul, care l-a precedat pe David (I Regi, II Regi, I Cronici), ceea ce este foarte puţin şi confirmă că numele de Saul sau Shaoul nu era specific Iudeilor, fiind folosit mai ales de către Arabi.

Blasfemiile şi impietăţile lui Shaoul-Saul-Paul-Pavel

« Cei doi poli ai oribiliului şi terifi­an­tului, adică viciul sau

 păcatul şi sfinţe­nia, constatate licit şi valid, implică o anu-

 mită prudență, reprezentând obişnu­inţa, în faţa lumii ».

Roger Caillois, L’Homme et le sacré

În Faptele Apostolilor citim următoarele :

« Şi a sosit la Derbe şi la Listra. Şi iată era acolo un ucenic cu numele Timotei, fiul unei femei credincioase, şi al unui tată elin, care avea bune mărturii de la fraţii din Listra şi din Iconiu. Pavel a voit ca acesta să vină cu el şi, luându-l, l-a tăiat împrejur, din pricina Iudeilor care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era grec…». (F. A. XVI, 1-3).

Ce înseamnă asta ? – din moment ce chiar versetul următor îl contra­zice pe cel precedent:

« Şi când treceau prin cetăţi, învăţau să păzească învăţăturile rânduite de apostolii şi de preoţii din Ierusalim ». (F. A. XVI, 4).

Care sunt aceste învăţături? Iată-le:

« Pentru că, părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă, să nu vi se pună nicio greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare: să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de (animale) sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi face. Fiţi sănătoşi! ». (F. A. XV, 28-29).

Tăierea împrejur nu este pomenită…, căci aceasta este legea lui Noe, mai puţin severă decât aceea a lui Moise. Vom reveni asupra acestui aspect.

Aşadar, tăierea împrejur a lui Timotei, efectuată de SSPP însuşi, a fost una clandestină, nerituală, cu scopul de a înşela, deci minci­noasă, blasfematorie.

Proaspătul apostol nu avea calitatea pentru a efectua această inter­venţie rituală, el nu era Iudeu şi cu atât mai puţin sacrificator. De altfel, chiar dacă ar fi fost iudeu, cum îl prezintă Biserica, ca şef laic al unei poliţii politice sau securități, în serviciul Sanhedrnului, este evident că el nu putea fi preot, deci nu avea dreptul să efectueze tăieri împrejur. De altfel, este foarte îndoielnic că Gamaliel, doctor suprem al lui Israel, ar fi primit printre disci­polii săi un tânăr iudeu destinat să rămână ienicer, mercenar ori securist. Concluzie: pretenţia lui Shaoul-Saul-Paul-Pavel, că a crescut şi a învăţat la picioa­rele lui Gamaliel, este o minciună. (F. A. XXII, 3).

Iată tabloul tehnic conform căruia se derula tăierea rituală împre­jur. Mai întâi, era necesară prezenţa a trei moheli sau mohe­limi (sacrificatori) şi a şapte alţi martori adulţi, de sex bărbătesc. Tăierea împrejur era începută cu cuţitul, de către primul mohel, apoi era terminată dentibus. Prima aspiraţie de sânge era înghiţită de primul mohel, ce reprezenta pe Dumnezeu, primul servit! Alte două aspi­raţii sau sugeri erau efectuate de ceilalţi doi moheli, care le scuipau într-un sfânt potir cu vin de binecuvântare şi împărtăşanie.

Buzele tăiatului împrejur erau frecate cu acest vin sacru, apoi potirul plin trecea la tatăl copilului și ceilalţi invitaţi de sex bărbătesc, care beau cu toţii. Aceasta e împărtăşania/comuniunea cu Israelul omenesc, după cea a lui Dumnezeu. Restul vinului din potir ajungea la mama copilului, care îl amesteca cu prăjituri, dulceţuri, trufaandale ce se distri­buiau prietenilor familiei. (Cf. Leon de Modena, Mare rabin de Veneţia, în Cérémonies et Coutumes juives, p. 131).

Pe timpul acestei triple împărtăşanii, cu Dumnezeu, preoţii şi laicii, se cântă Psalmul XVI, 6 al lui Iezechiel: « Trăieşte în sângele tău! Aşa ţi-am zis! Trăieşte în sângele tău! ». Aceasta este unica împrejurare în care Iudeii pot absorbi sânge, şi încă sânge omenesc, ceea ce înlătură abominabila legendă a crimelor rituale ce le sunt imputate contra copiilor creştini, sacrificaţi la apropierea Paştilor.

Acest pasaj din Faptele Apostolilor îl arată pe apostolul Pavel tratând cu insolenţă ritul cel mai sacru din Vechea Alianţă. Numai un străin total de rasa şi de obiceiurile iudaice putea face asta, căci nimeni, niciodată, niciun veritabil fiu al lui Israel, ba încă crescut la picioarele lui Gamaliel,  nu ar fi comis o astfel de impietate.

Aceasta este o primă blasfemie a lui SSPP, sacrilegiu ce explică ura Iudeilor contra lui. Iată însă un al doilea sacrilegiu:

« Şi sosind la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie. Iar a doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacob şi au venit acolo toţi preoţii. Şi îmbrăţi­şându-i le povestea cu de-amănuntul cele ce a făcut Dum­nezeu între neamuri, prin slujirea lui. Iar ei, auzind, slăveau pe Dumnezeu, şi i-au zis: Vezi frate, câte mii de Iudei au crezut şi toţi sunt plini de râvnă pentru lege. Şi ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi Iudeii, care trăiesc printre neamuri, să se lepede de Moise, spunându-le să nu-şi taie împrejur copiii, nici să umble după datini. Ce este deci? Fără îndoială, trebuie să se adune mulţime, căci vor auzi că ai venit.

Fă, deci, ceea ce îţi spu­nem. Noi avem patru bărbaţi, care au asupra lor o făgăduinţă. Pe aceştia luându-i, curăţeşte-te împreună cu ei şi cheltuieşte pentru ei ca să-şi radă capul[9], şi vor cunoaşte toţi că nimic nu este (adevărat) din cele ce au auzit despre tine, dar că tu însuţi umbli după Lege şi o păzeşti. (…) Atunci Pavel luând cu el pe acei bărbaţi, curăţindu-se împre­ună cu ei a doua zi, a intrat în templu vestind împlinirea zilelor curăţirii, până când a fost adusă ofranda pentru fiecare din ei ». (Faptele Apostolilor, XXI, 17-26).

Cei patru bărbaţi care au împlinit această ceremonie de purifi­care erau Iudei ce depuseseră jurământ pentru perioada de nazireat. Aceste ceremonii implicau cheltuieli importante, pe care luându-le aspra sa, SSPP se fofila printre ei, fără să fi făcut şi el jurământul de nazireat. Aşadar, nici usturoi nu mâncase, nici gura nu-i mirosea… Este vorba de înşelarea a patru nazirimi, crimă foarte gravă şi pentru el, şi pentru cei patru; între altele este vorba de falsă declaraţie de nazireat, sacrilegiu ce consta în profanarea ceremo­niei de eliberare din starea respectivă[10].

Iată o a treia blasfemie.

La Ierusalim, tribunul Lysias convoacă Sanhedrinul și invită pe SSPP în faţa acestuia, sub protecţia legionarilor romani, situaţie în care viito­rul apostol are îndrăzneala să declare în mod mincinos: «…Băr­baţi fraţi, eu cu bun cuget am vieţuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta ». Arhiereul Anania, poruncind celor ce şedeau lângă SSPP să-i dea una peste gură, cel interesat replică: « Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi şi mă judeci pe mine după Lege, şi călcând Legea porunceşti să mă bată? ». (Faptele Apostolilor, XXIII, 1-3).

Efectiv, pe atunci se văruiau pragurile, pereţii şi grinzile cavou­rilor, pentru a-i avertiza pe cei interesaţi că este vorba de un loc impur, pe care trebuie să îl evite, pentru că acolo se descompune un cadavru. Epitetul de perete văruit echivala cu tratarea respectivului de putregai, de cadavru, formule utilizate chiar de către Isus (Matei, XXIII, 27; Luca XI, 44).

În situaţia aceasta, SSPP înţelege gravitatea gafei comise, face pe prostul, şi răspunde Iudeilor ce îl acuzau, pe bună dreptate, că a insultat: « pe arhiereul lui Dumnezeu îl faci tu de ocară?». (F. A., XXIII, 4). La acest reproş drept, SPP răspunde: « Fraţilor, nu ştiam că este arhiereu, căci este scris : pe mai marele poporului tău să nu îl vorbeşti de rău ». (Cf. F. A. XXIII, 5 şi Ieşirea XXII, 28).

Aceasta e o dovadă în plus că el, Shaoul-Saul-Paul-Pavel, nu era Iudeu, nu a crescut şi n-a studiat la picioarele lui Gamaliel, după cum afirmă în mod mincinos. Dacă aşa ar fi stat lucrurile, atunci l-ar fi cunoscut pe Anania, urmaşul direct al lui Gamaliel, pe care l-ar fi întîlnit în compania acestuia. Acelaşi pasaj arată că SSPP nu cunoaşte costumaţia şi ornamentele rituale ale marelui preot, gra­ţie cărora acesta putea fi recunoscut în mijlocul celor 72 de mem­bri ai Sanhedrinului.

Ce am putea spune despre un preot catolic care dus în faţa Sino­dului roman n-ar fi în stare să recunoască pe Papa de la Roma, după costumaţia specială, locul pe care îl ocupă, importanţa ce i se acordă şi autoritatea pe care o degajă?

Iudaismul comporta două categorii de fideli şi nimeni nu deve­nea cu adevărat Fiu al lui Israel fără să treacă prin cele două stări sau etape:

1). Prozeliţi de primul grad erau numiţi Temători de Dumnezeu. Aceştia respectau legea lui Noe, din care cauză erau numiţi noahiţi, nu consumau sânge, nici carne provenită de la un animal ştrangulat (Facerea, IX, 1-7).

2). Prozeliţi de gradul doi erau numiţi Drepţi. Aceștia respectau cu stricteţe legea lui Moise : interdicţia sângelui, a cărnii de la animalele sugrumate, alte animale impure, etc. (Cf. Deuteronom, XII – XXVI).

Se înţelege, SSPP nu a fost nici măcar prozelit de primul grad, adică un temător de Dumnezeu ce respectă legea lui Noe, inclusiv fecundi­tatea sexuală. (Cf. Facerea, IX, 7), în care caz nu ar fi putut spune: «… Cel ce-şi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face ». (Cf, I Corinteni, VII, 38).

Cât despre tăierea împrejur, suportată pentru a putea lua de nevastă una dintre fetele lui Gamaliel, este foarte probabil ca ea să fii fost la fel de ilicită ca şi aceea a discipolului său Timotei şi nimic nu lasă să se vadă că ea ar fi fost practicată de un adevărat cohen sau mohelim.

Spre anti-librărie

Note

[1]. Adică fiul lui Iacob (Cf. R. Ambelain, Teribilele secrete ale Golgotei, 1974), unul dintre fii lui Iuda din Gamala, al treilea frate al lui Isus, după geamănul (Taoma) şi Simon-Petre. Odată Isus dispărut, Simon-Petre a preluat conducerea politico-militară Zeloţilor, Iacob devenind mare preot, primul şef al Bisericii, ales cu ocazia primului Sinod, de la Ierusalim. Bineînţeles, Biserica încă nu se numea creştină. În anul 47, la Ierusalim, cei doi şefi zeloţi, fraţii lui Isus, Simon-Petre şi Iacob sunt răstigniţi, împreună, de către procuratorul Tiberius Alexander. Unii au văzut în această dublă răstignire consecinţa relaţiilor şi manevrelor lui SSPP.

[2]. Faptele Apostolilor, XIII, 1.

[3]. Praguerie – revoltă a seniorilor francezi (febr. 1440) contra reformelor militare ale lui Charles al VII-lea, numită astfel în amintirea răscoalei husite de la Praga. (Nt.).

[4]. Efectiv, acesta este numele authentic al personajului de care ne ocupăm, lucru care se vede din chiar genealogia stabilită de noi. (Nt.).

[5]. Antipater al II-lea, fiul Salomeei I-a şi tatăl lui Shaoul-Saul-Paul-Pavel a fost cel care, în numele întregii familii, a prezentat împăratului Augustus rechizitoriul colectiv contra pretenţiei lui Arhelaus de regalitate absolută, pledând în favoarea lui Irod-Antipa. (Cf. Flavius Iosif, Antichităţi iudaice, XVII, IX, 4-230).

[6]. Fiul acestei surori a lui SSPP este nepotul ce l-a avertizat pe SSPP că zeloţii vor să îl asasineze şi care, la cererea unchiului, l-a avertizat şi pe tribunal roman Lysias, aşa cum rezultă din F. A. XXIII, 16-22 şi din întreaga noastră cercetare. Originea familială a acestui nepot explică primirea lui rapidă şi cordială de către Lysias.

[7]. În realitate, se crede că această Epistolă a fost de fapt o Predică a papei Soter, ajuns episcop la Roma, în anii 161-162, primul an al domniei împăratului Marc-Aureliu. La vremea respectivă, primii creştini considerau că SSPP a fost împlicat în răstignirea apostolilor Petru şi Iacob, fraţii lui Isus.

[8]. Claudiu Libertus Pallas, mare favorit al împăratului Claudiu, l-a determinat pe acesta să se însoare cu Agrippina, care îi era amantă, să îl adopte pe Nero, fiul acesteia, apoi, tot împreună cu ea, l-a otrăvit pe împărat. Îmbogăţit în mod scan­dalos, pe seama trezoreriei imperiale, Nero, ajuns împărat, l-a obligat să se sinu­cidă în mod legal şi i-a confiscat averea considerabilă.

[9].  De altfel, cum a putut SSPP să declare: « Nu vă învaţă însăşi firea că necinste este pentru un bărbat să-şi lase părul lung?… » (Cf. I Corinteni, XI, 14). Această frază demonstrează nu numai minciuna, cu ocazia ceremoniei blasfe­matorii ci şi faptul că nu a fost şi nu putea fi Iudeu… Iudeul ce insultă instituţia nazireatului nu este ceva banal. Isus însuşi purta părul lung.

[10]. În Antichităţi iudaice, Flavius Iosif arată că Irod-Agrippa plătea uneori taxele de sfârşit de nazireat pentru nazirimii săraci. El făcea asta în mod oficial, ca rege ce era, fără să participe, clandestin, el însuşi la această ceremonie. Practic, SSPP voia să se schimbe la faţă, să se deghizeze, sub un motiv pretext onorabil. Vom vedea de ce voia să se schimbe la faţă.

Vezi Și

Roma

VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT – XIX

­­ VIAȚA SECRETĂ A UNUI PERSONAJ IMPORTANT  –  XIX ANUL 64 – ROMA ÎN FLĂCĂRI …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *