Proteste colective

Proteste colectiveAm fost la proteste și ne-a plăcut sentimentul de a trăi clipe istorice. Am simțit că suntem puternici, că existăm, că trăim o a doua revoluție, o revoltă a tinerilor ce produc banii acestei țări. Proteste colective nasc revolutie colectiva.

foto: @LaoAliss – twitter.com

Ce-i de făcut?! Și de ce alegerile anticipate nu sunt o soluție.

Ce-i de facutAm participat în serile de marți și miercuri la mișcarea stradală ce s-a format în urma tragediei de la Colectiv. Oamenii nu au ieșit îmbibați de cerințe clare și concrete. Nu au așteptări, nu (mai) cred în minuni, nu se simt reprezentați.
Dupa catastrofa de vineri (30.10.2015) simți nevoia să strigi, să urli la toate și la toți, vrei să te descarci, să îți arăți furia. Și urli împotriva sistemului reprezentat de politicieni, împotriva indolenței bisericii, împotriva conspiraționiștilor, împotriva blocurilor și clădirilor neechipate corespunzător, împotriva secțiilor medicale noi, inaugurate și nefolosite, împotriva autostrăzilor scumpe și crăpate la mai puțin de o lună de la darea în folosință.

Nu a fost un protest, cel puțin nu unul vehement. A fost un act de prezență, a fost urletul oii (nu doar un behăit) împotriva ciobanului ce-i tunde lâna și îi valorifică laptele, a fost urletul spaimei în fața morții, a revoltei împotriva cuțitului ascuțit dinaintea paștelui și nu în ultimul rând plânsul pierderii celor dragi.

Read More »

Religia în spațiul public

Religia în spațiul public

Dacă în trecut religia a avut rol stabilizator pentru masele de populații greu de stăpânit și a fost un factor de schimbare socială, astăzi ne întrebăm care îi mai este este rolul și locul în societatea secularizată în care trăim. Cat de folositoare este religia omului modern și ce autoritate mai poate avea un preot sau un pastor asupra oamenilor laici. Avem așteptări mai degrabă progresiste, umaniste de la religie, ce pare a se încăpățâna în a rămâne dogmatică și superstițioasă.

Religia în spațiul public, fie că vorbim de școală sau alte instituții publice, este din ce în ce mai greu primită. Prin însăși natura ei, religia este o credință în supranatural, în sacru și divin. Aceste particularități sunt greu de asociat cu lumea seculară în care trăim. Religia simte nevoia de a nivela valorile, de a trasa liniile în gândire, de a pedepsi când nu e cazul și a lăsa libertate în sectoarele sociale în care ar trebui să fie mult mai implicată. Scopul declarat al religiei este mântuirea sufletului, ignorând nevoile materiale și chiar spirituale, nevoi generate de cultura timpului în care trăim.
Rolul terapeutic a fost diluat și el prin actele formale prin care omul de rând intră în contact cu religia organizată. Biserica acumulează averi în timp ce cei mulți, iar cei neajutorați se simt părăsiți de stat, de societate și nu în ultimul rând de biserică.

Read More »

Ziua în care creștinismul s-a dovedit mort

crestinismul mortVineri, 30 octombrie 2015, un incendiu într-un club din București avea să șocheze întreaga Romanie. Aproximativ 500 de tineri ce asistau la un concert rock, au fost surprinși de un incendiu violent, ce s-a întins în câteva fracțiuni de secunda în toată încăperea. La ora aceasta 27 de tineri au murit și încă cca 200 sunt răniți, dintre care mulți se află într-o stare gravă, necesitând transplanturi de piele și mai multe zeci de intervenții chirurgicale.

Toată această scenă groaznică s-a petrecut în seara de dinaintea celei în care în țările „păgâne” se sărbătorește Halloween-ul, o sărbătoare catalogată ca fiind patronată de Satana, de însuși Diavolul ce vineri seară s-a manifestat prin muzica rock cântată în clubul cu pricina.

Creștinismul, prin reprezentanții săi prezenți în mediul virtual, a arătat hidos astăzi. Mult mai hidos decât orice costumație și orice comportament diavolesc. Mulți au spus că tinerii morți, accidentați, trumatizați pe viață, au primit ceea ce au meritat. Și am găsit mai multe exemple: Creștin Total, Moldova Creștină și sute de postări pe facebook ce fac aluzia la o pedeapsă divină, sau cel puțin la o retragere premeditată a protecției supranaturale.

Read More »

Capitalism vs Socialism

Capitalism vs SocialismÎn 2011 Nouriel Roubini, economistul ce a prezis criza financiară din 2007-2008, spunea cu privire la capitalism: „Karl Marx a avut dreptate, capitalismul se poate autodistruge! […] Fiecare companie vrea să supraviețuiască, reducând costurile cu forța de muncă. Costurile cu forța de muncă inseamnă venitul salarial și consumul. Din cauza asta este un proces autodistructiv”.

Cele două sisteme politico-fianciare, capitalismul și socialismul, oferă soluții diametral opuse cu privire la viața socială a omului. Capitalismul iși caută profitul, iar socialismul cât mai mulți adepți, fiecare obținând puterea fie prin forță financiară, cu tot ce deriva de aici, fie, în cazul socialismului, prin numărul mare de susținători.

Read More »

Eutanasia: Dreptul la moarte

EutanasiaEutanasia este o practică încadrată legal relativ recent în mai multe țări europene și în câteva state americane. Această practică privește dreptul unui individ de a solicita întreruperea propriei vieți, cerere motivată prin condiția dezastroasă a sănătății și mai nou, în anumite țări precum Olanda, pot fi eutanasiați inclusiv minorii ori nou născuții.

Țări în care eutanasia a fost legalizată: Olanda, Belgia, Elveţia, Italia, Luxemburg, Albania, Uruguay, Japonia şi Australia.
În Olanda, numărul morților voluntare variază între 1-3% din totalul deceselor.

Este moartea contagioasă? Odată cu legalizarea eutanasiei, vom avea o situație imposibil de manageriat? Avem vreo datorie morală față de valorile vieții, față de valoarea intrinsecă a vieții?

Ce părere aveți? Este nevoie de un cadru legal pentru eutanasie? Asteptăm comentariile voastre.

Resurse:

Legalitatea Eutanasiei pe glob    Eutanasia în Olanda      Statistici Olandeze cu privire la eutanasie
„Death becomes them”

 

foto- amronews.com

Etnia Romă – Controversă istorică și actuală

tigani-copii-655x360Țiganii au fost și sunt marginalizați în România și în întreaga lume. Care este cauza segregării etniei rome în societate? Cauza primară o reprezintă rasismul față de culoarea pielii? Sau poate obiceiurile diferite, uneori catalogate, mai mult sau mai puțin, tribale, primare? Există soluții pentru o integrare în societate? Cum abordăm acest subiect?

Înrobirea țiganilor, biserica ortodoxă numărându-se printre principalii beneficiari, a adus multe beneficii private dar și naționale, statale. Foarte mulți boieri sau familii înstărite, au beneficiat de munca și sclavia țiganilor. Datorăm noi, societatea actuală, biserica ortodoxă în special, o curmare, cel puțin, a ipocriziei? Suntem pregatiți să ne asumăm responsabilitatea pentru suferința și lacunele integraționiste în ceea ce-i privește pe țigani?

Read More »

Libertatea de exprimare

Are libertatea de exprimare limite? Mai putem vorbi despre libertate in momentul in care o legiferam si ii oferim un cadru strict? Exista in arta si in actele de zi-trista-la-charlie-hebdo-ce-s-a-intamplat-cu-autorul-caricaturilor-cu-profetul-mahomed-331044cultura o limita ce trebuie respectata?

Au atentatele de la Charlie Hebdo o scuza? Le putem gasi indreptatite sau explicabile? Putem raspunde unei idei cu ciomagul?

Sunt ideile religioase intangibile in fata creionului si a ideilor?  Isi are satira locul sau in socitate?